PROCURORII DNA EXCLUSI DIN DOSARELE CU MAGISTRATI – Instantele au inceput sa scoata procurorii de sedinta ai DNA din cauzele in care judecatori si procurori au fost trimisi in judecata de parchetul anticoruptie. Curtea de Apel Targu Mures: “Participarea la sedintele de judecata in cauzele de competenta sectiei se asigura de procurori din cadrul Sectiei judiciare a PICCJ sau de catre procurori din cadrul parchetului de pe langa instanta investita cu judecarea cauzei” (Incheierea)
Aviz judecatorilor si procurorilor trimisi in judecata de DNA: parchetul anticopruptie nu isi va mai putea trimite in instante procurorii de sedinta care sa sustina acuzarea. Acest lucru va fi facut doar de procurori din cadrul Sectiei judiciare a PICCJ sau de procurori de la parchetul de pe langa instanta investita cu judecarea cauzei. Totul se intampla ca urmare a infiintarii Sectiei pentru investigarea infractiunilor din Justitie.
O hotarare extrem de importanta in acest sens a fost luata in urma cu cateva zile, in 2 noiembrie 2018, de judecatorul Lucian Ghiban de la Curtea de Apel Targu Mures in dosarul unei procuroare pe care DNA a trimis-o in judecata pentru pretinse infractiuni de coruptie. Decizia a fost anuntata in premiera de reputatul avocat Adrian Toni Neacsu, care a postat un fragment din incheiere pe pagina sa de Facebook, insa in editia de astazi Lumea Justitiei prezinta in detaliu cum a ajuns Curtea de Apel Targu Mures sa trimita la plimbare procurorul de sedinta al DNA.
Nu ne vom referi la fondul dosarului, si nici nu vom face publice numele inculpatilor. Astfel, judecatorul Lucian Ghiban de la Curtea de Apel Targu Mures a hotarat scoaterea procurorului de sedinta al DNA din dosar si trimiterea unei adrese catre Parchetul de pe langa Curtea de Apel Targu Mures in vederea desemnarii unui procuror care sa participe la sedintele din respectiva cauza. Hotararea a fost luata dupa ce avocata Alina Pinzar a invocat necompetenta a procurorului DNA, in contextul in care a fost infiintata sectia specializata din cadrul PICCJ pentru investigarea magistratilor. Cererea a fost sustinuta si de ceilalti avocati din dosar. Concret, avocatul Stelica Boboc a aratat ca o chestiune similara a fost invocata in acelasi dosar chiar la ICCJ, cu ocazia solutionarii unei contestatii, unde s-a dispus numirea unui procuror de la PICCJ, chiar procurorul de sedinta al DNA ridicand problema necompetentei sale. La randul sau, avocatul Laurean Ostaficiuc a explicat ca procurorul de sedinta ar trebui sa fie de la Parchetul Curtii de Apel.
De partea cealalta, procurorul de sedinta al DNA Mihai Radu Cristian a cerut respingerea solicitarii avocatilor pe motive de-a dreptul jenante. Acesta a sustinut ca prevederile privind infiintarea noii Sectii de investigare a magistratilor, care atrage automat scoaterea din dosare a procurorilor de sedinta de la DNA, au aplicabilitate doar pentru viitor.
Iata fragmente din incheierea Curtii de Apel Targu Mures:
“Doamna avocat Pinzar Alina, potrivit dispozitiilor O.U.G. nr.90/2018, privind unele masuri pentru operationalizarea Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie, prin care au fost modificate unele prevederi ale Legii nr.304/2004, invoca necompetenta procurorului D.N.A. de a participa la prezenta sedinta, atat timp cat a fost instituita o sectie specializata in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, astfel incat la sedinta de judecata poate participa un procuror din cadrul respectivei sectii, procurorii D.N.A. nemaifiind competenti in ceea ce priveste cercetarea si instrumentarea cauzelor in care sunt cercetati inculpati magistrati.
Instanta solicita punctele de vedere cu privire la cererea formulata de doamna avocat Pinzar Alina.
Reprezentantul Ministerului Public opineaza ca dispozitiile din ordonanta invocata au aplicabilitate doar pe viitor, motiv pentru care solicita respingerea cererii formulate de aparatorul ales al inculpatei (...).
Domnul avocat Boboc Stelica invedereaza ca aceeasi chestiune a fost invocata si in contestatia cu privire la masura asiguratorie dispusa in aceasta cauza, Inalta Curte de Casatie si Justitie acordand termen pentru data de 8 noiembrie 2018 in vederea numirii unui procuror de la Parchetul General. Acolo s-a considerat ca, intr-adevar, procurorul D.N.A. nu mai are competenta de a participa la proces. Mai mult decat atat, chiar procurorul D.N.A. a ridicat problema necompetentei sale.
Domnul avocat Ostaficiuc Laurean achieseaza la punctul de vedere exprimat de colegii sai si considera ca ar trebui ca procurorul de sedinta sa fie din cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel, avand in vedere ca dispozitiile ordonantei se aplica in momentul intrarii ei in vigoare.
Instanta dispune pauza timp de 15 minute pentru a delibera si pronunta asupra chestiunii puse in discutie de aparatorul ales al inculpatei (...).
Dupa reluarea dezbaterilor, instanta solicita lamuriri reprezentantului Ministerului Public cu privire la dispozitiile legale care prevad in mod expres ca procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie participa la sedintele de judecata in care urmarirea penala s-a efectuat de catre D.N.A.
Domnul avocat Boboc Stelica arata ca este vorba despre Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciara.
Inculpata (...) mentioneaza ca, din cate isi aduce aminte, prin legea de organizare si functionare a D.N.A. si D.I.I.C.O.T. se aducea o completare la Legea nr.304/2004, in sensul ca in cauzele D.N.A. si D.I.I.C.O.T sa participe procurori specializati din cadrul respectivelor structuri.
Reprezentantul Ministerului Public invedereaza faptul ca, in urma cu cativa ani, a existat inclusiv un ordin emis de Procurorul General in care se detaliau aspectele referitoare la aceasta chestiune.
Doamna avocat Pinzar Alina subliniaza ca art.II alin.11din OUG nr.90/2018 arata in mod clar ca: 'De la data operationalizarii Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie, cauzele de competenta acesteia, aflate in lucru la Directia Nationala Anticoruptie si alte unitati de parchet, precum si dosarele cauzelor referitoare la infractiunile prevazute de art. 88/1 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si solutionate pana la data acestei operationalizari se preiau de catre aceasta', adica se preiau de catre sectia specializata. Considera ca si prezentul dosar este unul solutionat, pentru ca a fost emis rechizitoriul, astfel incat nu exista vreo urma de indoiala cu privire la necompetenta procurorului D.N.A. de a participa la sedinta de judecata. Mai arata ca Sectia amintita a devenit operationala la data de 23 octombrie 2018.
Reprezentantul Ministerului Public arata ca exista posibilitatea ca dispozitiile din ordonanta amintita privind preluarea dosarelor sa se refere la preluarea arhivei.
Domnul Ostaficiuc Laurean considera ca, in cazul amanarii cauzei, ar trebui acordat un termen rezonabil pentru a da posibilitatea procurorului care va fi desemnat sa studieze actele si lucrarile dosarului.
Curtea de Apel
In temeiul art.88/8 din Legea nr.304/2014, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, care specifica clar ca 'participarea la sedintele de judecata in cauzele de competenta sectiei se asigura de procurori din cadrul Sectiei judiciare a Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie sau de catre procurori din cadrul parchetului de pe langa instanta investita cu judecarea cauzei', va dispune amanarea cauzei pentru emiterea unei adrese catre Parchetul de pe langa Curtea de Apel Tg.Mures, pentru desemnarea unui procuror care sa participe la sedintele de judecata in prezenta cauza”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# gogu de la strehaia 7 November 2018 14:06 +11
# DODI 7 November 2018 16:05 +2
# floricica 7 November 2018 16:48 0