MAGISTRATII POT STA LINISTITI: PENSIILE NU SE TAIE – Initiatorul proiectului de lege privind taxarea pensiilor de serviciu, senatorul Eugen Teodorovici, desfiinteaza forma adoptata de Camera Deputatilor: "Acest plafon foarte sus, peste 50%, se considera confiscare de venituri si pentru aceasta Curtea Constitutionala are trei motive pentru care sa sa respinga legea ca fiind neconstitutionala". Cititi argumentele lui Teodorovici
Camera Deputatilor a votat miercuri, 17 iunie 2020, proiectul de lege privind impozitarea pensiilor de serviciu, hotarand impozitarea cu 85% a pensiilor ce depasesc 7.000 lei si cu 10% a celor intre 2.000 si 7.000 lei. Astfel cum veti afla chiar de la initiatorul Legii, fostul ministru al Finantelor, senatorul Eugen Teodorovici, proiectul de lege votat astazi de deputati are toate motivele sa pice la Curtea Constitutionala a Romaniei. Iar asta pentru ca forma finala a proiectului initat de Teodorovici reprezinta o "confiscare de venituri". Si este total diferita de foma lui Teodorovici.
Intr-un exploziv interviu acordat in exclusivitate Lumea Banilor, care va fi prezentat in editia de joi, 18 iunie 2020, fostul ministru al Finantelor Eugen Teodorovici desfiinteaza Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal in ceea ce priveste pensiile de serviciu (cunoscute si ca pensii speciale) si acuza toti parlamentarii care au votat proiectul in aceasta forma ca si-au batut joc de pensionarii romani.
Astfel cum preconizeaza fostul ministru al Finantelor, Legea in forma adoptata de Camera Deputatilor va pica testul constitutionalitatii la Curtea Constitutionala din urmatoarele motive:
-orice impozitare care depaseste 50% se va considera confiscare de venituri;
-are aplicabilitate doar pe pensiile "speciale", lucru care este neconstitional.
Multi ar spune: ce l-a apucat pe Teodorovici sa isi desfiinteze proiectul? Simplu: proiectul votat astazi in Camera Deputatilor, al carui initiator este senatorul Eugen Teodorovici, nu are nicio legatura cu proiectul propus de acesta.
Concret, proiectul lui Teodorovici prevedea taxarea unor varfuri din zona de pensii, in sensul ca celor care depaseau 7.000 lei li se aplica o taxa de 30%, iar pensiilor peste 10.000 de lei li se aplica un procent de 50%. In aceasta formula gandita de Teodorovici, la bugetul de stat s-ar fi intors anual circa un miliard de lei.
Forma astfel propusa de fostul ministru al Finantelor a fost votata la Senat, iar mai apoi, la Camera Deputatilor a fost modificata prin amendamente, fiind in final adoptata sub forma impozitarii, atentie, impozitarii nu taxarii, cu 85% a pensiilor ce depasesc 7.000 lei si cu 10% a celor intre 2.000 si 7.000 lei.
Fata de aceasta situatie, Eugen Teodorovici are convingerea ca proiectul votat de Camera Deputatilor va pica la Curtea Constitutionala, iar a treia oara cand se va discuta acest proiect, parlamentarii nu vor mai avea incotro si vor vota un proiect care sa contina prevederile prevazute in legea propusa de fostul ministru al Finantelor.
Redam in continuare un scurt fragment din interviul realizat cu Eugen Teodorovici:
Cum vedeti votul de astazi din Camera Deputatiilor privind impozitarea pensiilor speciale? Credeti ca acest proiect de lege se va aplica?
Vor impozita cu 85% pensiile, spun ei, speciale. Este o palma data peste obrazul pensionarilor din Romania. De ce spun asta? Am spus-o public de foarte multe ori, le-am spus-o si colegilor mei din partid: orice trecere peste 50% se va considera confiscare de venituri si va cadea la Curtea Constitutionala. S-a dovedit asta in primavara, o sa fie si acest lucru facut in acelasi mod pentru ca, pe de-o parte trebuie sa impozitezi toate veniturile, nu te poti referi doar la pensii. Adica dividende, chirii si asa mai departe, tot ce este venit trebuie sa il impozitezi in acelasi fel.
In al doilea rand, nu te poti referi la pensiile speciale pentru ca iar este un motiv pentru Curtea Constitutionala sa declare legea neconstitutionala.
Iar in al treilea rand, este acest plafon foarte sus, peste 50%, care se considera confiscare de venituri si pentru aceasta Curtea Constitutionala are trei motive pentru care sa sa respinga legea ca fiind neconstitutionala.
Deci, practic, este o bataie de joc la adresa pensionarilor din partea tuturor celor care au votat astazi in Camera Deputatilor.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# ?????? 17 June 2020 19:41 0
# Cetateanul 17 June 2020 20:03 -4
# M 17 June 2020 20:08 +1
# ?????? 17 June 2020 20:46 +1
# DODI 17 June 2020 22:03 +1
# alma 18 June 2020 07:31 -2
# imun/teanu 18 June 2020 09:36 +1
# escu 18 June 2020 09:53 0
# DIANA 18 June 2020 11:17 0