Judecatorul Ion Popa (foto 2) de la Curtea de Apel Bucuresti a realizat un studiu care releva ca exponentii sistemului de Justitie din Romania au o deschidere excesiva fata de politicienii straini si manifesta, in schimb, ostilitate si reticenta fata de politicienii romani. Fost secretar general in Ministerul Justitiei, judecatorul Ion Popa a analizat raporturile reprezentatilor sistemului de Justitie din Romania cu politicienii straini si a concluzionat ca, in ultimii 10-12 ani, s-a creat o cutuma potrivit careia judecatori, procurori, individual, in nume propriu sau ca reprezentanti ai unor asociatii profesionale ori ai unor institutii reprezentative ale autoritatii judecatoresti romanesti se intalnesc, sub diverse forme de organizare, cu oficiali ai unor misiuni diplomatice ale unor terte state, de cele mai multe ori la invitatia acestora din urma.

In opinia judecatorului Ion Popa, actualele reglementari interne si internationale sunt suficiente pentru a asigura diplomatilor straini, in raporturile institutionale cu partea romana si invers, climatul de respect reciproc si de neamestec in treburile interne ale Romaniei. Pentru aceasta insa, "timidul Stat Roman" trebuie sa ia pozitie in fata unor astfel de invitatii si sa nu mai permita magistratilor sa puna piciorul in ambasade, in baza legii care interzice acestora sa desfasoare activitati cu caracter politic (personalul diplomatic fiind reprezentatii politici ai unui stat strain).

Nefirescul unor astfel de intalniri, arata profesorul Ion Popa sta in faptul ca "ambasadorii sau ceilalti diplomati straini nu sunt juristi, oameni de drept in sensul stiintei dreptului, cu care reprezentantii justitiei romane sa poata eventual schimba idei profesionale ori sistemice, ci au cu totul alte profesii ori insarcinari, straine sau nefamiliarizate cu ceea ce presupune organizarea judiciara, statutul magistratului ori corelarea acestora intr-un sistem coerent specific stadiului de dezvoltare actual al societatii romanesti".

Pentru aceste intalniri, judecatorul Ion Popa ii gaseste responsabili nu pe cei care aleg sa participe la astfel de intaniri, ci chiar pe decidentii politici romani care nu au nicio reactie sau dorinta de a clarifica scopul acesotr practici.

Prezentam pasaje din vastul studiu realizat de judecatorul dr. Ion Popa si publicat in Revista Romana de Dreptul Muncii nr. 5/2014:

"Raporturile reprezentantilor sistemului de justitie romanesc cu reprezentantii altor state.

In mod curent, judecatorii si procurorii romani, individual, la nivel asociativ prin asociatiile lor profesionale, sau institutional, au dezvoltat relatii specifice profilului lor de activitate, ori cu caracter general sistemic, cu omologii din alte state membre, cu precadere din spatiul Uniunii Europene, dar nu numai, pe teritoriul romanesc sau pe cel al altor state, relationari binevenite si unanim acceptate, incurajate si finantate.

Nu vom analiza aceste tipuri de relatii, ci vom cerceta in continuare un tip de relatie caracteristica societatii romanesti contemporane postdecembriste si care, intr-un fel sau altul se impune a fi clarificata de autoritatile romane.

Este vorba despre o ciudata cutuma, instaurata la noi mai accentuat de circa 10-12 ani, potrivit careia judecatori, procurori, individual, in nume propriu sau ca reprezentanti ai unor asociatii profesionale ori ai unor institutii reprezentative ale autoritatii judecatoresti romanesti se intalnesc, sub diverse forme de organizare, cu oficiali ai unor misiuni diplomatice ale unor terte state, de cele mai multe ori la invitatia acestora din urma. Astfel de intalniri sunt atat de numeroase si diverse ca tematica, participanti si locatie de desfasurare, incat au ajuns sa constituie, in lipsa oricarei reactii a autoritatilor romane(Parlament, Presedintie, Guvern), o stare de normalitate, fiind anuntate ori confirmate oficial, de regula, chiar de catre participanti. Este adevarat ca exista si situatii in care intalniri ale responsabililor din sistemul nostru de justitie cu oficiali ai unor misiuni diplomatice straine nu ajung la cunostinta publica din initiativa celor implicati, ci numai in urma unor investigatii jurnalistice, esential fiind insa faptul ca acestea, intalnirile, au loc.

Vom dezvolta in continuare cercetarea acestei cutume sub doua aspecte: primo, din perspectiva misiunilor diplomatice straine, de regula ambasadele si consulatele si secundo, din perspectiva participantului roman.

II.1. Misiunea diplomatica straina, de regula ambasada ori consulatul, constituie o entitate de sorginte eminamente politica a statului acreditant in statul acreditar.

Activitatea unei reprezentante diplomatice a unui stat si implicit a membrilor sai intr-un stat tert este reglementata prin Conventia cu privire la relatiile diplomatice, incheiata la Viena la 18 aprilie 1961si ratificata de Statul Roman inca din anul 1968.

Potrivit art. 3, pct.1 lit.d din Conventie, printre functiile misiunii diplomatice figureaza si aceea de „a se informa prin toate mijloacele licite despre conditiile si evolutia evenimentelor din statul acreditar si a raporta cu privire la acestea guvernului statului acreditant”.

Prin prisma doar a acestei prevederi, intalnirile periodice amintite mai sus dintre oficialitati romane din justitie si membri ai misiunilor diplomatice, se inscriu intr-o aparenta stare de normalitate. Dar, prin alte prevederi ale aceleiasi Conventii se instituie in sarcina membrilor misiunilor diplomatice anumite obligatii, de fond sau de forma, care in opinia noastra nuanteaza consistent dreptul de „a se informa prin toate mijloacele licite”, prevazut de art. 3. Astfel, conform art. 41 alin.1-2 din Conventie, membrii misiunilor diplomatice „au datoria de a respecta legile si regulamentele statului acreditar. Ele au, de asemenea, datoria de a nu se amesteca in treburile interne ale acestui stat…Toate problemele oficiale tratate cu statul acreditar, incredintate misiunii de catre statul acreditant, trebuie sa fie tratate cu Ministerul Afacerilor Externe al statului acreditar sau prin intermediul sau, sau cu oricare alt minister asupra caruia se va fi convenit”.

In contextul acestor ultime texte, intalnirile „firesti” dintre oficialii romani din sistemul de justitie si includem aici si pe judecatori si procurori ut singuli, pe de o parte si reprezentantii misiunilor diplomatice straine pe de alta parte, capata o cu totul alta conotatie. Asa cum am aratat in supra, in cadrul acestor intalniri, conform chiar spuselor oficialilor romani se discuta „aspecte legate de functionalitatea si independenta sistemului judiciar”, sunt formulate doleante de catre „tinerii judecatori”, sunt expuse aspecte de la intruniri privind justitia romana ale oficialilor romani, inclusiv ale presedintelui Romaniei, sunt relatate aspecte reiesite din dosarele unor foste servicii secrete romanesti (S.I.P.A.), etc.

In opinia noastra, pornind si de la temele abordate, astfel de intalniri nu pot fi calificate ca avand un caracter privat, pentru ca subiectele discutate nu se refera la trasee turistice, jocul de golf ori membrii de familie, ci vizeaza aspecte foarte concrete ale organizarii si functionarii sistemului judiciar al Statului Roman, aspecte care reprezinta probleme interne ale Statului Roman si care, cu o singura exceptie, sunt de competenta exclusiva a autoritatilor romane.

II.2. Participantii romani la intalnirile de genul celor evocate mai sus, fie ca vorbesc doar in nume propriu, fie ca reprezinta institutii ale sistemului ori asociatii profesionale, s-au remarcat, de regula, in plan intern prin clamarea publica a unor pozitii transante, inchizitoriale chiar, in legatura cu lupta lor impotriva fenomenelor de imixtiune a factorului politic in justitie.

In acest context, apare ca o dovada cel putin de inconsecventa, ca, de regula, aceiasi oameni care au instituit o adevarata blocada relationala si comunicationala cu institutiile politice din Romania(Guvern, Parlament) si oamenii politici romani, sub deviza unei asa-zise lupte de aparare a independentei justitiei, nu au o problema de nicio natura de a raspunde instant „invitatiilor/convocarilor” lansate de politicienii straini ce-si desfasoara activitatea in cadrul entitatilor politice ale altor state deschise pe teritoriul Romaniei.

Nefirescul unor astfel de intalniri reiese si din perspectiva faptului ca ambasadorii sau ceilalti diplomati straini nu sunt juristi, oameni de drept in sensul stiintei dreptului, cu care reprezentantii justitiei romane sa poata eventual schimba idei profesionale ori sistemice, ci au cu totul alte profesii ori insarcinari, straine sau nefamiliarizate cu ceea ce presupune organizarea judiciara, statutul magistratului ori corelarea acestora intr-un sistem coerent specific stadiului de dezvoltare actual al societatii romanesti. Si daca astfel de subiecte este de presupus ca nu pot fi, din lipsa cunostintelor necesare din partea extraneilor, abordate prin prisma unei colaborari profesionale, atunci care ar putea fi natura si finalitatea unor astfel de intalniri, a discutiilor purtate acolo si nu in ultimul rand, pe baza carui temei legal ori deontologic, altul decat Conventia amintita?

Am subliniat mai sus ca astfel de intalniri au capatat un caracter de cutuma. Dar, desi in mod concret la astfel de intalniri participa in mod curent judecatori si procurori, consideram ca principalii responsabili de aceasta stare de fapt nu sunt participantii directi, ci decidentii politici romani, lipsiti, repetam, cu dezamagitor de putine exceptii, de orice fel de reactie in clarificarea macar a unor atari practici, reactii care, de altfel ar fi nu numai justificate, ci, credem noi, chiar impuse de normele Conventiei de la Viena si de notiunea de suveranitate nationala.

Din punctul nostru de vedere actualele reglementari interne si internationale sunt suficiente pentru a asigura diplomatilor straini, in raporturile institutionale cu partea romana si invers, acel climat de respect reciproc si de neamestec in treburile interne ale Romaniei. Ramane doar ca timidul Stat Roman sa le aplice atat propriilor sai cetateni, cat si celor straini."