7 October 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

MASCARADA SESIZARII CARE NU-I – Fantastic! Pretinsa incompatibilitate a judecatoarei Evelina Oprina din CSM scoate la suprafata ridicolul si comanda. Judecatoarea Evelina Oprina a fost cercetata, si nu a fost cercetata de Inspectia Judiciara, sesizarea transmisa de seful CSM Marian Buda fiind si "informa", si "clasata" de pe scaun in acelasi timp. IJ ne spune ca "nu a existat nicio lucrare" privind-o pe Oprina, dar il informeaza pe "petitionar" ca lucrarea "a fost clasata" (Documente)

Scris de: Elena DUMITRACHE | pdf | print

23 October 2022 18:50
Vizualizari: 3936

Judecatoarea Evelina Oprina (foto), membru al Consiliului Superior al Magistraturii este singurul magistrat care, in acelasi timp, a fost si nu a fost cercetat disciplinar de Inspectia Judiciara, si care are totodata in lucru la Agentia Nationala de Integritate un dosar in care se verifica aceleasi aspecte pe care Inspectia le-a cercetat si nu le-a cercetat in acelasi timp. Aceasta este concluzia care se desprinde in urma consultarii unor documente si corespondente care atesta ca judecatoarea Oprina a fost si nu a fost cercetata de Inspectia Judiciara pe o sesizare "informa" si "clasata" in acelasi timp. Astfel cum veti vedea, dintr-un raspuns al Inspectiei Judiciare transmis Lumea Justitiei aflam ca la Inspectia Judiciara nu a existat nicio lucrare vizand-o pe judecatoarea Oprina, desi CSM a sesizat Inspectia Judiciara, si desi exista o alta corespondenta intre "petitionar" si Inspectie in care petitionarul este informat ca sesizarea privind-o pe judecatoarea Evelina Oprina a fost clasata. Care este adevarul, trageti singuri concluziile in urma parcurgerii informatiilor pe care le vom prezenta in continuare.


 

Ne referim la situatia adusa in atentia opiniei publice de catre judecatoarea Evelina Oprina, care a dezvaluit in cadrul unei emisiunii televizate ca a fost instiintata ca face obiectul unor verificari ANI privind calitatea sa de magistrat si de director al unei reviste juridice, unde desfasoara o activitatea editoriala stiintifica. Avand aceasta informatie, Lumea Justitiei a dezvaluit ulterior ca judecatoarea Evelina Oprina face obiectul unor verificari avand acelasi obiect nu doar la ANI, ci si la Inspectia Judiciara.


Verificarile au fost pornite de catre presedintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, judecatorul Marian Buda, care, la data de 26 mai 2022 (vezi facsimil 1), a solicitat personal Inspectiei Judiciare si Agentia Nationala de Integritate sa faca verificari prin transmiterea catre cele doua institutii a sesizarii formulate de un "petitionar" care a reclamat ca judecatoarea Evelina Oprina este judecator si director al Revistei de Jurisprudenta, unde desfasoara o activitatea editoriala stiintifica, situatie care ar putea fi incompatibila. Petitionarul, la randul sau, si-a justificat demersul prin aceea ca doreste sa o previna pe judecatoarea Oprina "sa nu ajunga in situatia fostei judecator Camelia Bogdan".

Atentie, inainte de a se trimite sesizarea catre ANI si IJ, a existat un schimb de e-mailuri intre CSM si petitionarul, a carui identitate nu o vom face publica, in care Consiliul, prin Secretariatul General, s-a ocupat ca sesizarea sa indeplineaca toate conditiile de forma, respectiv si ca petitia sa fie semnata (vezi facsimil 2).



Inspectia Judiciara nu a vazut, nu a auzit, nu stie despre ce este vorba


Odata trimisa sesizarea catre cele doua institutii, in vreme ce ANI "a pornit" dosarul, instiintand-o pe judecatoarea Oprina de verificarile efectuate in luna septembrie 2022, Inspectia Judiciara ne-a precizat intr-un raspuns de doua randuri (pe care nu doar ca il consideram incomplet, de vreme ce nu raspunde niciuneia dintre intrebarile noastre, dar nu se potriveste nici cu, spre exemplu, informatiile pe care le-a transmis petitionarului si care reies din actiunile CSM) ca fata de judecatoarea Oprina nu a fost inceputa nicio lucrare.

 

Iata ce am solicitat Inspectiei Judiciare:

"In baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public,

Avand in vedere ca publicatia noastra desfasoara in prezent o ancheta jurnalistica privind o actiune care a fost inregistrata pe rolul Inspectiei Judiciare privind un membru al Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv judecatoarea Evelina Oprina,

Aflandu-ne in posesia unor documente privind acest subiect,

Va solicitam sa ne precizati punctual urmatoarele:

1. La ce data ati primit sesizarea privind-o pe judecatoarea Evelina Oprina de la cabinetul presedintelui CSM, judecatorul Marian Buda, care a avut la baza o petitie formulata de numitul V.R. si care este obiectul sesizarii?

2. Care este in prezent stadiul solutionarii petitiei transmise de la CSM catre Inspectia Judiciara vizand-o pe judecatoarea Oprina?

3. In ipoteza in care cauza a fost solutionata, va rugam sa ne precizati daca solutia a fost comunicata persoanei care a facut obiectul sesizarii, respectiv judecatoarei Evelina Oprina.

4. Va rugam sa ne transmiteti in format electronic solutia adoptata de catre Inspectia Judiciara, in situatia in care aceasta petitie a fost deja solutionata".


Iata cum arata "raspunsul" detaliat al Inspectiei Judiciare la cele patru intrebari adresate de catre Lumea Justitiei (vezi facsimil 3):

"Ca urmare a solicitarii dumneavoastra din data de 16.10.2022, raportat la sitautia de fapt expusa, va comunicam ca in urma verificarii evidentelor Inspectiei Judiciare, nu a fost identificata nicio lucrare disciplinara privind-o pe doamna judecator Evelina Oprina".

 


Chiar si asa, mergand in continuare pe logica Inspectiei, totusi, ne intrebam, daca Inspectia Judiciara sustine ca nu a existat nicio lucrare si nu ar fi existat, sa presupunem, ce s-a intamplat cu sesizarea transmisa catre Inspectie direct de la Cabinetul Presedintelui CSM, judecatorul Marian Buda, care s-a asigurat prin Secretariatul General ca sunt indeplinite conditiile de forma ale sesizarii inaintate CSM de catre petitionar?

Cumva, Inspectia a luat sesizarea transmisa de la cabinetul sefului CSM si a aruncat-o la cos? Greu de crezut!


Mai ales, daca tinem cont de corespondenta existenta intre Inspectia Judiciara, despre care precizam ca a fost la randul sau informata cu privire la demersurile facute la CSM chiar de catre petitionar, din care rezulta ca insasi Inspectia Judiciara l-a informat ulterior pe respectivul petitionar ca sesizarea sa a fost clasata!

 

Care estre realitatea pana la urma, greu de aflat, mai ales in fata unui raspuns atat de evaziv precum cel oferit de Inspectia Judiciara.

Precizam ca, in continuare acestor informatii, Lumea Justitiei a facut demersurile pentru a afla cum s-au desfasurat verificarile in ce o priveste pe judecatoarea Evelina Oprina, intrand in posesia unor documente care prezinta o cu totul alta situatie de fapt decat cea pe care Inspectia Judiciara ne-a prezentat-o.


In final, indiferent de finalitatea acestora verificari, apreciem ca apare ca cel putin ciudata actiunea indreptata impotriva judecatoarei Oprina care, astfel cum stim, nu este la primele "verificari" de acest gen, de fiecare data subiectul pretinsei incompatibilitati fiind scos in fata in momente cheie in care pe masa CSM sau in spatiul public se discuta teme asupra carora, din calitatea functiei detinute in CSM, judecatoarea Oprina isi exprima punctul de vedere categoric si transant, si nu de fiecare data in acord cu "majoritatea".

 

Prezentam in continuare evolutia unei mascarade:

-In data de 20 mai 2022, ora 13:27, petitionarul V.R. a sesizat Consiliului Superior al Magistraturii privind un posibil caz de incompatibilitate constatat fata de judecatoarea Oprina si de un alt magistrat, in adresa sa acesta subliniid ca scopul sesizarii sale este "de a le preveni sa nu ajunga in situatia fostei judecator Camelia Bogdan".

-In data de 23 mai 2022, la ora 11:25, via e-mail, CSM, prin Secretarul General, ii solicita petitionarului V.R. sa inainteze sesizarea semnata, in format PDF: "Ca urmare a email-ului transmis de dumneavoastra, va rugam sa ne inaintati sesizarea semnata de dumneavoastra (format PDF)”.

-La aceeasi data, 23 mai 2022, ora 17:38 pe adresa de e-mail a secretarului general al CSM, petitionarul V.R. transmite in format PDF, cu semnatura aferenta, sesizarea privindu-le pe cele doua judecatoare, una dintre acestea fiind judecatoarea Oprina, precizand "inca o data" in cuprinsul mailului ca "scopul sesizarii mele este de a fi prevenite sa nu incalce legea si, nu pentru a fi sanctionate" (vezi facsimil 4).

-In data de 26 mai 2022, la ora 9:16, sesizarea petitionarului V.R. este inaintata de la Secretariatul General al CSM catre cabinetul presedintelui CSM, judecatorul Marian Buda, acesta din urma trimitand in aceeasi zi, la Inspectia Judiciara, prin registratura, sesizarea vizand-o pe judecatoarea Oprina. La aceeasi data, aceeasi sesizare este trimisa de catre Buda si catre Agentia Nationala de Integritate.

-In 27 mai 2022, ora 16:25, Inspectia Judiciara, prin registratura este "informata" de catre petitionar cu privire la comunicarile avute la CSM fata de posibilul caz de incompatibilitate.

-La cateva zile de la "informarea" facuta catre Inspectia Judiciara, in 3 iunie 2022, IJ ii comunica petitonarului faptul ca sesizarea sa a fost clasata, petitionarul exprimandu-si la scurt timp, intr-un e-mail transmis IJ nedumerirea pentru clasarea cauzei de catre Inspectie "intr-un mod , sa zicem "curios" ( daca nu chiar bizar)".

-La 11 octombrie 2022, petitionarul V.R. revine la CSM cu o noua sesizare, motivat de faptul ca, intre timp, a mai avut loc o conferinta la care a participat judecatoarea Evelina Oprina, respectiv "Rolul judecatorului in aflarea adevarului – 11 octombrie 2022, Sala de Festivitati a Baroului Bucuresti „Avocat Flavius TEODOSIU”, etajul VI", in acelasi timp detinand si calitatea de director la Revista romana de jurisprudenta. In cuprinsul e-mailului transmis la CSM, petitionarul V.R. a informat totodata CSM ca a sesizat si Inspectia Judiciara, la data de 3 iunie 2022, insa aceasta institutie i-a comunicat la scurt timp ca sesizarea sa a fost clasata.

"In data de 3 iunie a.c. am sesizat Inspectia Judiciara despre acest caz, dar mi-a comunicat ca sesizarea mea a fost clasata, fapt pentru care m-am hotarat sa va sesizez direct pe Dvs", se arata in cea mai recenta sesizare facuta la CSM de catre petitonarul V.R..


Comentarii

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 6.10.2024 – Judecatorii care au aruncat alegerile

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva