Judecatoarea Brandusa Gheorghe de la Tribunalul Bucuresti a considerat ca arestarea preventiva a fratelui presedintelui Traian Basescu, Mircea Basescu (foto), este necesara pentru buna desfasurare a procesului penal si pentru ca cercetarile in cauza sa nu fie denaturate. Brandusa Gheorghe sublineaza in cuprinsul incheierii din 20 iunie 2014, prin care a dispus arestarea preventiva a lui Mircea Basescu, faptul ca acesta are un ascendent asupra rudelor lui Bercea Mondial si ca luarea unei alte masuri preventive nu ar fi suficienta. Judecatoarea precizeaza ca Mircea Basescu si Marian Capatana, arestat si el in cauza, au lezat increderea in sistemul judiciar si in autoritatea judecatoreasca, acreditand ideea ca Justitia este la discretia influentelor lor.

In ceea ce priveste inregistrarile realizate de rudele lui Bercea Mondial, judecatoarea Brandusa Gheorghe arata ca sustinerile avocatilor lui Mircea Basescu si Marian Capatana, potrivit carora ele nu pot fi folosite ca probe, sunt lipsite de temei, avand in vedere articolul 139 din Codul de procedura penala, care prevede ca ”inregistrarile prevazute in prezentul capitol, efectuate de parti sau de alte persoane, constituie mijloace de proba cand privesc propriile convorbiri sau comunicari pe care le-au purtat cu tertii. Orice alte inregistrari pot constitui mijloace de proba daca nu sunt interzise de lege”. Totodata, judecatoarea explica faptul ca inregistrarile au fost ulterior certificate de procuror.

Iata pasaje din incheierea prin care a fost arestat preventiv Mircea Basescu, aceasta fiind atasata la finalul articolului:

“Judecatorul de drepturi si libertati retine ca, in ciuda atitudinii de negare a savarsirii vreunei infractiuni, probele administrate fundamenteaza suspiciunea rezonabila a savarsirii de catre acestia a activitatii pretins infractionale retinute in sarcina lor.

Judecatorul are in vedere inregistrarile convorbirilor purtate de inculpati cu martorii denuntatori, transcrise in continutul proceselor-verbale aflate la dosar, dar si inscrisuri, precum si declaratii, inclusiv ale inculpatilor care prin faptul contrazicerii lor de catre alte mijloace de proba atesta intentia acestora de ascundere a realitatii.

In ceea ce priveste inregistrarile puse la dispozitia organelor de urmarire penala de catre denuntatori, al caror caracter legal si a caror utilizare ca probe, a fost contestata de catre inculpati, judecatorul de drepturi si libertati priveste aceasta contestare ca lipsita de temei, in cauza fiind incidente dispozitiile art. 139 alin. 3 C.p.p., potrivit cu care inregistrarile efectuate de parti sau de alte persoane, constituie mijloace de proba cand privesc propriile convorbiri sau comunicari pe care le-au purtat cu tertii. Prin chiar maniera de reglementare a textului sus mentionat, s-a dorit garantarea si respectarea de catre stat a obligatiei pozitive de a apara dreptul prevazut de art. 8 din CEDO, fiind admisa de lege posibilitatea unei persoane pusa in fata unei situatii infractionale de a folosi inregistrarea imaginii sau comunicarii pentru a revela aceasta infractiune. A restrange o astfel de posibilitate la situatiile in care este vatamat in mod direct un drept al respectivei persoane, nu poate fi apreciat in consonanta cu intentia legiuitorului care a vizat prin dispozitia mai sus mentionata nu numai partile, ci si alte persoane care au purtat convorbiri sau comunicari cu tertii.

Respectivele inregistrari, supuse exigentelor legale ce reglementeaza supravegherea tehnica, ca metoda speciala de cercetare, au fost ulterior certificate de procuror conform reglementarilor in materie. Sustinerile apararii, in sensul inadvertentelor de natura a releva lipsa de autenticitate si caracterul posibil contrafacut al inregistrarilor, nu se bazeaza pe elemente faptice ori concrete care sa contureze o indoiala veridica asupra caracterului autentic sau complet al acestora. De altfel, pe parcursul cercetarilor in cauza se poate proceda la verificarea acestui caracter, in masura in care se va aprecia ca fiind utila, pertinenta si concludenta o proba stiintifica care sa aiba un asemenea obiectiv.

Prin chiar declaratiile lor, inculpatii au recunoscut ca au existat acele intalniri cu persoanele despre care se sustine ca au „cumparat influenta”, precum si aceea ca s-a remis suma de bani ce ar forma, in opinia parchetului, obiectul traficului de influenta, insa aceasta suma ar fi fost primita cu titlu de imprumut de catre inculpatul C.M.A.. in dovedirea acestui caracter legitim al primirii banilor s-a incercat acreditarea ideii ca respectiva suma ar fi fost destinata participarii la o licitatie organizata in vederea vanzarii utilajelor si licentei de productie la societatea A..

Imprejurarea ca nu exista un inscris care sa ateste incheierea unui astfel de contract de imprumut ori martori care sa declare despre aceasta conventie, context in care imprumutatorilor le-ar fi fost practic imposibil sa dovedeasca achitarea vreunei sume de bani catre inculpatul C.M.A., iar acesta nu ar fi avut nici un temei juridic in baza caruia ar fi putut fi obligat la restituirea acestei sume de bani (in conditiile in care suma totala vizata se ridica la 600.000 euro, intre parti nu exista o relatie apropiata, nu s-a stabilit cu ocazia „acordarii imprumutului” o data scadenta ori plata vreunei dobanzi, desi chiar inculpatul C.M.A.a afirmat despre persoanele respective ca s-ar ocupa cu ….), precum si aceea ca respectivii bani au fost dati cu … luni inainte de organizarea licitatiei si nu au fost folositi, potrivit propriilor sustineri ale inculpatului C.M., in acest scop, lipsesc de credibilitate aceste aparari.

Ele sunt contrazise si de discutiile inregistrate si redate in procesele-verbale aflate la dosarul de urmarire penala din continutul carora rezulta ca banii au fost primiti pentru a fi utilizati de catre o persoana care a lasat sa se creada ca are influenta asupra magistratilor investiti cu solutionarea cauzei in care era judecat A.S. sau a celor chemati sa solutioneze diferite cereri in legatura cu arestarea preventiva a acestuia.

Implicarea inculpatului B.M. si imprejurarea ca acesta a primit parte din suma respectiva in scopul de a-si vinde influenta asupra unor functionari insarcinati cu atributii referitoare la eliberarea lui A.S., in acceptiunea textului art. 291 CP, rezulta cu claritate din declaratiile martorilor si din procesele verbale de redare a inregistrarilor ambientale si telefonice (…). Maniera in care a fost abordata de catre interlocutori problema legata de sprijinul pe care inculpatul B.M. a inteles sa il acorde, nu lasa echivoc asupra naturii demersurilor pe care acesta sustinea ca le face, afirmatiile sale privitoare la pedepse si solutii procedurale fiind de natura a-l convinge pe cumparatorul de influenta de realitatea acestora.

Existenta, in paralel, a unor demersuri ale inculpatului B.M. in sensul semnalarii catre organele judiciare a exercitarii de presiuni asupra sa din partea membrilor familiei numitului „ B.M.” nu este incompatibila cu actiunile presupus ilicite ale acestuia, fara a avea relevanta, sub acest aspect, momentul in care s-au facut respectivele demersuri si forma sub care s-au concretizat.

Din materialul probator existent la dosar, judecatorul de drepturi si libertati considera ca exista in cauza probe care conduc la o presupunere rezonabila ca in perioada …2011 – ….2012 inculpatul B.M. a primit suma de 250.000 euro de la A.F., prin intermediul lui C.M.A., in schimbul promisiunii ca va interveni pe langa magistratii investiti cu solutionarea cauzei referitoare la infractiunea savarsita de A.S., precum si a altor cereri incidente in respectiva cauza, in scopul de a obtine o hotarare favorabila lui A.S., fie condamnarea la o pedeapsa mai mica, fie punerea in libertate, pentru faptul ca a intermediat remiterea banilor, C.M.A. insusindu-si suma de 350.000 euro din totalul de 600.000 euro primit de la A.F..

O analiza riguroasa se impune in verificarea cerintei subsecvente a textului legal mai sus enuntat (art. 223 alin. 2 din N.C.pr.pen.), respectiv, privarea de libertate a inculpatilor este necesara pentru inlaturarea unei stari de pericol pentru ordinea publica.

Din acest punct de vedere, judecatorul de drepturi si libertati se raporteaza, pe de o parte, la criteriile enuntate chiar de legiuitor, respectiv, gravitatea faptei presupus savarsite, modul si circumstantele de comitere a acesteia, anturajul si mediul din care provin inculpatii, antecedentele lor penale, alte imprejurari privitoare la persoana acestora”.

“Faptele, presupus savarsite de inculpati, sunt de natura sa provoace o puternica rezonanta in cadrul societatii; in consecinta, lipsa unei reactii prompte a sistemului judiciar si lasarea inculpatilor in libertate la momentul procesual de fata ar induce perturbari grave ale disciplinei publice, ale respectului fata de lege, stimuland temerea colectiva ca justitia nu este eficienta impotriva unor fapte deosebit de periculoase - generand astfel un sentiment acut de insecuritate.

Chiar daca presupusa activitate infractionala s-a derulat in perioada 2011-2012, nu se poate sustine ca trecerea timpului a diluat pericolul social generat, intrucat ar insemna sa se ignore nu numai caracterul evident clandestin al unor astfel de actiuni, contextul, modalitatea si mai ales momentul in care s-a ajuns la devoalarea acestora, dar si impactul mai mult decat actual si de rezonanta in societatea romaneasca.

Este adevarat ca detentia preventiva trebuie sa aiba un caracter exceptional, starea de libertate fiind starea normala, nefiind admis sa se prelungeasca dincolo de limite rezonabile, independent de faptul ca se va computa sau nu din pedeapsa, insa in jurisprudenta constata a Curtii Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detentii provizorii, se face luandu-se in considerare circumstantele concrete ale fiecarui caz pentru a se vedea in ce masura „exista indicii precise cu privire la un interes public real care, fara a fi adusa atingere prezumtiei de nevinovatie, are o pondere mai mare decat cea a regulii generale a judecarii in stare de libertate”.

Prin urmare, judecatorul este obligat sa vegheze la un just echilibru intre masura privarii de libertate, pe de o parte, si interesul public de protectie a cetatenilor si autoritatilor statului de drept impotriva comiterii de infractiuni grave, dedus din modul de savarsire a faptelor cu privire la care exista probe din care rezulta suspiciunea rezonabila ca au avut loc cu participarea inculpatilor si din consecintele acestora.

Se constata, in cazul tuturor persoanelor implicate, existenta unor mentalitati gresite, a unei perceptii eronate si periculoase asupra actului de justitie si organelor abilitate sa il aduca la indeplinire, dar si a altor institutii de cel mai inalt nivel in statul de drept, care impun, raportat si la impactul faptelor de acest gen asupra opiniei publice, la sentimentul de insecuritate creat in randul destinatarilor raporturilor penale de conformare, o reactie prompta si eficienta din partea autoritatilor.

Nu trebuie ignorat ca cei doi inculpati au inteles sa urmareasca obtinerea unor foloase substantiale de pe urma persoanelor interesate sa rezolve pe cai ilicite anumite probleme judiciare. O astfel de optica, in care „dreptatea” si de ce nu, fata de specificul cauzelor ce constituiau finalitatea demersurilor ilicite facute, „libertatea” au devenit o marfa ce se poate cumpara si vinde, apare ca inadmisibila, valorile sociale atinse fiind multiple, cea mai importanta, in opinia judecatorului, fiind lezarea increderii in sistemul judiciar si in autoritatea judecatoreasca in conditiile in care,prin presupusele actiuni intreprinse, inculpatii au acreditat ideea ca justitia este la discretia influentelor lor, gata sa abdice de la atributele si increderea de care trebuie sa se bucure intr-o societatea democratica.

Toate aceste considerente expuse mai sus, reprezinta in opinia judecatorului de drepturi si libertati temeiuri necesare si suficiente, de natura a impune privarea de libertate a inculpatilor, masura arestarii justificandu-se pentru o buna desfasurare a procesului penal, in faza de debut a urmaririi penale.

Pentru a se raspunde exigentelor impuse de art. 5 pct. 1 lit. c CEDO, dar si solicitarii inculpatilor, prin aparatori, judecatorul de drepturi si libertati trebuie sa analizeze si posibilitatea luarii unor masuri alternative pentru a asigura prezentarea persoanei la proces (cauza Vrencev c. Serbiei; cauza Lelieire c. Belgiei) pentru ca numai daca acestea nu se justifica in cazul concret se poate proceda la luarea masurii arestarii preventive fata de inculpat (cauza McKay c. Regatului Unit).

Din acest punct de vedere, in vederea realizarii scopului prevazut de art. 202 alin. 1 din N.C.proc.pen. se impune privarea de libertate a inculpatilor, in conditiile in care este necesar sa se asigure buna desfasurare a procesului penal, fara riscul denaturarii cercetarilor in cauza. Nu sunt de ignorat, sub acest aspect, relatiile dintre inculpati si denuntatori, ascendentul primilor asupra celorlalti, interesul urmarit de catre cei care au sesizat autoritatile, anume acela al recuperarii banilor, posibilitatea influentarii lor.

In consecinta, luarea fata de inculpatii din prezenta cauza a unei masuri alternative, nu ar fi suficienta la acest moment de debut al procesului penal, urmand sa se aprecieze asupra necesitatii luarii unei altfel de masuri pe parcursul procesului penal. Judecatorul de drepturi si libertati considera ca interesul societatii de a se afla in siguranta si de a elimina, macar temporar, elementele care prezinta un grad de pericol social crescut este primordial si trebuie sa fie plasat inaintea unui posibil prejudiciu personal ce li s-ar cauza inculpatilor prin privarea lor temporara de libertate”.

*Cititi aici incheierea judecatoarei Brandusei Gheorghe prin care a fost arestat preventiv Mircea Basescu