Judecatoarele Elena Burlan (foto), Manuela Mladin Golea si Brindusa Gheorghe de la Tribunalul Bucuresti au considerat ca directorul general al Antena Group, Sorin George Alexandrescu, nu reprezinta pericol concret pentru ordinea publica, asa cum nu exista probe care sa arate ca, lasat in libertate, acesta s-ar putea sustrage de la urmarirea penal. Cele trei judecatoare arata, in cuprinsul incheierii nr. 235 din 6 iunie 2013, prin care s-a admis recursul declarat de Sorin Alexandrescu fata de decizia de arestare preventiva dispusa de judecatoarea Elena Zamfir de la Judecatoria Sectorului 1, ca prima instanta nu a tinut cont de alternativa conferita de lege privind luarea unei masuri neprivative de libertate.

In aceeasi incheieri din 6 iunie 2013, judecatoarele Elena Burlan, Manuela Mladin Golea si Brindusa Gheorghe mentioneaza ca argumentul judecatoarei Elena Zamfir de la JS1, care a aratat ca arestarea preventiva trebuie dispusa in conditiile in care Alexandrescu a negat savarsirea faptei si ca nu exista garantii ca lasat in libertate ar avea un comportament corect, contravine atat legilor interne, cat si jurisprudentei CEDO. Completul TMB aminteste ca scopul luarii unei masuri privative de libertate nu este in niciun caz determinarea invinuitului sau inculpatului sa adopte o pozitie care sa fie apreciata ca sincera in raport de probatoriul cauzei.

Iata fragmente din incheierea judecatoarelor Elena Burlan, Manuela Mladin Golea si Brindusa Gheorghe de la Tribunalul Bucuresti care au admis recursul lui Sorin Alexandrescu:

“Tribunalul constata insa caracterul intemeiat, fondat al recursului promovat de inculpat sub aspectul ultimei critici si anume gresita apreciere asupra pericolului pentru ordinea publica si legat de aceasta imprejurarea constand in aceea ca prima instanta nu a avut in vedere alternativa conferita de lege privind luarea unei masuri neprivative de libertate.

Astfel cum am mentionat anterior, aspectele retinute de catre prima instanta in incheierea supusa actualului control de legalitate, cum ca in actualul stadiu procesual subzista indiciile temeinice privind presupunerea ca inculpatul a comis o fapta penala sanctionata de legiuitor cu pedeapsa mai mare de 4 ani, au fost insusite de tribunal, deoarece ele au fundamentare faptica in probatoriul cauzei.

Privitor insa la aspectele retinute de catre instanta de fond in argumentarea solutiei promovate, in sensul ca inculpatul prezinta pericol social concret pentru ordinea publica, fiind indeplinite cerintele art.148 lit.f C.pr.pen acestea nu pot fi insusite de tribunal, motivat de faptul ca nu au o fundamentare faptica in probatoriul cauzei si contravin dispozitiilor legale in materia arestarii preventive.

Pentru a se realiza cerinta inscrisa in art.148 lit.f C.pr.pen. se impune indeplinirea cumulativa a doua conditii, respectiv cea referitoare la pedeapsa, cat si cea referitoare la pericolul concret pentru ordinea publica. Potrivit dispozitiunilor art.148 si art.136 C.pr.pen. la alegerea masurii preventive, judecatorul va tine seama de gradul de pericol social al faptei, in raport cu care exista presupunerea rezonabila ca a fost comisa de cei vizati si totodata, de sanatatea, varsta, antecedentele si ale situatii privind persoana fata de care se ia masura, precum si de scopul masurii ce urmeaza a fi dispusa; referitor la scopul luarii unei masuri preventive acesta consta in asigurarea bunei desfasurari a procesului penal ori impiedicarea sustragerii invinuitului sau inculpatului de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei.

In jurisprudenta sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a dezvoltat patru motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventiva a unui acuzat suspectat ca ar fi comis o infractiune: pericolul ca acuzatul sa fuga (Stogmuller impotriva Austriei, Hotararea din 10.11.1969 seria A nr.9 § 15); riscul ca acuzatul, odata repus in libertate sa impiedice administrarea justitiei (Wemhoff impotriva Germaniei, Hotararea din 27.05.1968, seria A nr.7 § 14), sa comita noi infractiuni (Matzenetter impotriva Austriei, Hotararea din 10.11.1969, seria A nr.10 § 9) sau sa tulbure ordinea publica (Letellier impotriva Frantei, Hotararea din 26.06.1991, seria A nr.207 § 51 si Hendriks impotriva Olandei (dec) nr.43.701/04, 5.07.2007).

Tribunalul observa ca argumentul instantei de fond in fundamentarea solutiei de luare a masurii arestarii preventive fata de inculpat si anume „conduita inculpatului care a negat savarsirea faptei, in ciuda evidentei probelor nu confera garantii ca, odata lasat in libertate, ar adopta un comportament procesual corect”, contravine dispozitiunilor legale interne anterior mentionate precum si jurisprudentei CEDO, scopul luarii unei masuri preventive privative de libertate neputand fi, in lumina reglementarilor nationale si internationale in nici un caz determinarea invinuitului sau inculpatului sa adopte o conduita care sa fie apreciata ca sincera in raport de probatoriul cauzei.

Tribunalul constata ca in prezenta cauza nu exista probe care sa contureze previzibilitatea unei conduite negative a inculpatului indreptata impotriva bunei desfasurari a procesului penal, cu atat mai mult cu cat din actele dosarului nu rezulta ca lasarea in libertate a acestuia ar produce o vatamare esentiala si substantiala a ordinii publice si nici gradul de previzibilitate si probabilitate a perturbarilor.

Existenta pericolului concret pentru ordinea publica se impune a se stabili nu doar functie de criteriile retinute de prima instanta (natura si gravitatea faptei relevata de limitele de pedeapsa, determinarea unei stari de neincredere a opiniei publice in exercitarea atributiilor organelor judiciare, protectia cetatenilor impotriva unor astfel de fapte reprobabile) dar si de elemente ce tin de persoana inculpatului, astfel dupa cum acestea sunt prevazute de art.136 al.8 C.p.p.

In cauza nu exista probe certe in sensul ca inculpatul persoana lipsita de antecedente penale, cu familie organizata, un loc de munca ce ii permite obtinerea de venituri substantiale in mod licit, ce ocupa o anumita pozitie in societate – reprezinta, in stare de libertate un pericol concret pentru ordinea publica; buna desfasurare a procesului penal nu presupune privarea de libertate a inculpatului, cu atat mai mult cu cat nu exista probe in sensul ca s-ar sustrage de la urmarirea penala sau ar incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului.

Cu privire la tulburarea ordinii publice, conform jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului riscul producerii acestei tulburari nu trebuie sa fie apreciat in mod abstract, motivarea instantei cu privire la dispunerea asupra masurii arestarii preventive limitandu-se la o referire la natura infractiunii in cauza; publicitatea nu poate fi decisiva in determinarea de catre instantele nationale a posibilei „tulburari a ordinii publice” (Johannes Joseph Marie Elise, Hendriks c Olandei, 5.07.2007).

Privitor la motivarea primei instante, in sensul ca natura faptei pentru care este cercetat inculpatul coroborata cu lasarea acestuia in libertate ar „crea un sentiment de insecuritate, credinta ca justitia nu actioneaza indeajuns impotriva infractionalitatii, in lipsa luarii masurii arestarii preventive” tribunalul constata (si nadajduieste) ca sentimentele de securitate si incredere a societatii in organele statului presupun aplicarea de catre acestea cu promptitudine si fermitate a dispozitiilor legale, aceasta implicand inclusiv individualizarea masurilor preventive ce se impun a fi dispuse cu privire la persoanele despre care exista presupunerea rezonabila ca au comis infractiuni, astfel incat acestea sa asigure atat un climat de calm, de securitate si echilibru in societate cat si increderea acesteia in reactia autoritatilor, dar fara a se incalca dreptul la libertate al individului, astfel cum se impune a fi intr-o societate ce se doreste a fi cu adevarat democratica.

Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului a subliniat obligatia instantelor nationale confruntate cu solutionarea unei propuneri de luare a masurii arestarii preventive de a lua in considerare masurile alternative prevazute de legislatia nationala. Astfel, in cauza Jiga c Romaniei, statul roman a fost sanctionat pentru faptul ca instantele interne au refuzat sa analizeze argumentele prezentate de partea interesata cu privire la profilul sau personal si la situatia sa familiala, precum si posibilitatea dispunerii unei masuri alternative arestarii preventive, desi art.5 parag.3 prevede ca autoritatile sa ia in considerare astfel de masuri preventive in cazul in care situatia se preteaza la acestea, iar acuzatul prezinta garantii referitoare la prezentarea sa la proces.

Totodata, jurisprudenta CEDO a subliniat faptul ca riscul de eschivare al unui acuzat trebuie sa fie evaluat in contextul factorilor care au legatura cu caracterul persoanei, valorile sale morale, locuinta sa, ocupatia sa, bunurile acestuia, legaturile familiale si cu toate tipurile de legaturi cu statul in care el este urmarit. Riscul aplicarii unei sanctiuni severe si temeinicia probelor pot fi relevante, dar nu sunt, prin sine, decisive, iar posibilitatea obtinerii garantiilor ar putea fi folosita pentru a compensa orice risc (Neumeister v. Austria, hotararea din 27.06.1968, seria A nr.8 § 10).

Analizand cauza in ansamblu si fara a nega gravitatea infractiunii de comiterea careia este acuzat inculpatul, tinandu-se seama de circumstantele concrete ale cauzei, precum si de datele ce caracterizeaza persoana inculpatului (lipsa antecedentelor penale, ocupatia acestuia – … al SA Antena TV Group SA, faptul ca are …, obtine venituri in mod licit) tribunalul constata si urmeaza a respinge ca neintemeiata propunerea de arestare preventiva in ce-l priveste pe inculpatul A.G.S., evident ca o consecinta a aprecierii ca fondat a recursului promovat de inculpat si casarii hotararii recurate.

Avand in vedere obligatia instantelor nationale confruntate cu solutionarea unei propuneri de luare a masurii arestarii preventive de a lua in considerare masurile alternative prevazute de legislatia nationala (concluzie ce se desprinde asa cum am aratat si din jurisprudenta CEDO: cauza Jiga c Romaniei, 16.03.2010, mutatis mutandis: Scundeanu c. Romaniei 15.03.2010 § 87; Becciev c. Moldovei 4.10.2005 § 62; Calmanovici c Romaniei 1.10.2008 § 98 si 100) si raportat la imprejurarea ca tribunalul pentru argumentele anterior dezvoltate a apreciat ca nu se impunea luarea masurii arestarii preventive, instanta de recurs a examinat daca este cazul a se lua o alta masura preventiva fata de inculpat si fundamentat pe argumente ce vizeaza scopul masurilor preventive (asigurarea bunei desfasurari a procesului penal, impiedicarea sustragerii inculpatului de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei – in ipoteza in care instanta prin hotararea definitiva va retine vinovatia acestuia in raport de fapta dedusa judecatii) si in raport de faptul ca in cauza sunt intrunite cerintele prev. de aret.143 al.1 C.pr.pen. comb. cu art.68/1 C.pr.pen. a apreciat ca se impune dispunerea fata de inculpatul A.G.S. a unei masuri preventive restrictive de libertate si anume masura obligarii de a nu parasi tara pe o durata de 30 zile.

Asa fiind, tribunalul in baza art.385/15 pct.2 lit.d C.pr.pen. va admite recursul inculpatului, va casa incheierea recurata si rejudecand:

Va revoca masura arestarii preventive dispusa fata de inculpat si va dispune punerea de indata in libertate a acestuia de sub puterea mandatului de arestare preventiva nr.113/UP/31.05.2013 emis de Judecatoria Sector 1 Bucuresti, daca nu este arestat in alta cauza”.

* Cititi aici incheierea judecatoarelor Elena Burlan, Manuela Mladin Golea si Brindusa Gheorghe de la Tribunalul Bucuresti