21 December 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

O IDEE EXCELENTA: ALGORITM PENTRU ALEGEREA SEFULUI CSM – Judecatoarea TMB Ana-Maria Puiu propune un mecanism care sa evite reaparitia situatiei in care CSM sa fie condus de un presedinte interimar: “Avand in vedere ca s-a deplans ca judecatorii de la tribunale nu au avut ales ca presedinte niciunul dintre cei doi reprezentanti, propun sa se reglementeze un algoritm care sa si corespunda actualei conceptii a legiuitorului – presedinte ales, sa si raspunda ecoului corpului profesional” (Proiectul)

Scris de: George TARATA | pdf | print

28 March 2022 16:10
Vizualizari: 4205

Iata o propunere excelenta pe care viitorii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii ar trebui sa o ia in considerare cat se poate de serios pentru a nu se mai ajunge in situatia in care CSM-ul sa fie condus de un presedinte interimar, functie neprevazuta de lege si de Constitutie. Judecatoarea Ana-Maria Puiu (foto) de la Tribunalul Bucuresti, candidata la alegerile pentru CSM-ul care isi va incepe mandatul in 2023, propune un algoritm pentru alegerea presedintelui Consiliului.


 

Amintind ca in actualul CSM functia de presedinte nu a fost detinuta de niciunul dintre cei doi reprezentanti ai tribunalelor - Gabriela Baltag si Evenila Oprina -, judecatoarea Ana-Maria Puiu (unul dintre cei mai laudati si bine vazuti candidati pentru CSM) considera ca poate ar fi necesar sa se reglementeze un algoritm de alegere a presedintelui Consiliului, algoritm care sa si corespunda actualei conceptii a legiuitorului – presedinte ales, dar sa si raspunda ecoului corpului profesional. Concret, in proiectul de candidatura publicat de site-ul juridice.ro (unul dintre cele mai bune proiecte, din punctul nostru de vedere), Ana-Maria Puiu propune urmatoarele:

-in primul an de mandat al CSM, functia de presedinte al Consiliului sa fie detinuta de unul dintre cei doi reprezentanti ai ICCJ;

-in al doilea an de mandat al CSM, presedinte al Consiliului sa fie ales dintre cei trei reprezentanti ai curtilor de apel;

-in al treilea an de mandat al CSM, presedintele Consiliului sa fie votat dintre cei doi reprezentanti ai tribunalelor;

-in cel de-al patrulea an de mandat al CSM, Consiliul sa fie condus de unul dintre cei doi judecatori de la judecatorii;

-in cel de-al cincilea an de mandat al CSM, functia de presedinte al Consiliului sa revina celui de-al doilea reprezentant al ICCJ (cel care nu a condus CSM in primul an de mandat);

-in fine, in ultimul an de mandat al CSM, al saselea, presedinte al Consiliului sa fie ales dintre ceilalti doi reprezentanti ai curtilor de apel (cei care nu au condus CSM in al doilea an mandat).


Iata un fragment din proiectul de candidatura la CSM al judecatoarei Ana-Maria Puiu de la Tribunalul Bucuresti (proiectul integral este atasat la finalul articolului):


“Dat fiind faptul ca in anul 2021 actualul Consiliu a ajuns in situatia de a fi incapabil sa aleaga un presedinte pentru anul 2022, mandatul presedintelui ales pentru anul 2021 fiind prelungit in fapt si pentru anul 2022, desi art. 24 alin. 3 din Legea nr. 317/2004, in acord cu art. 133 alin. 3 din Constitutia Romaniei, prevede ca mandatul presedintelui nu poate fi reinnoit, avand in vedere ca s-a deplans faptul ca judecatorii de la tribunale nu au avut ales ca presedinte al Consiliului niciunul dintre cei doi reprezentanti, propun ca in temeiul aceluiasi art. 38 alin. 5 din Legea nr. 317/2004 sa se imagineze si reglementeze un algoritm de alegere a presedintelui care sa si corespunda actualei conceptii a legiuitorului – presedinte ales, dar sa si raspunda ecoului corpului profesional.

O idee ar fi ca, luand in considerare durata mandatului si ponderea membrilor judecatori alesi, precum si experienta profesionala a acestora, in primul an de mandat, sa se voteze presedinte unul dintre cei doi judecatori de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, pentru al doilea an de mandat, sa se aleaga presedinte unul dintre cei 3 judecatori de la curtile de apel, pentru al treilea an de mandat, sa se aleaga presedinte unul dintre cei doi judecatori de la tribunale, in al patrulea an de mandat presedintele sa se aleaga intre cei doi judecatori de la judecatorii, pentru al cincilea an de mandat presedinte sa fie desemnat cel de-al doilea judecator de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, iar pentru cel de al saselea an de mandat sa fie ales presedinte unul dintre ceilalti doi judecatori de la curtile de apel”.


* Cititi aici integral proiectul de candidatura la CSM al judecatoarei Ana-Maria Puiu de la Tribunalul Bucuresti

Comentarii

# FOST JUDECATOR date 29 March 2022 12:14 +175

ACEASTA REGLEMENTARE SE POATE DA PRIN HOTARARE A CSM CARE TREBUIE PUBLCATA LA M.OF. DEVENIND ACT ADMINISTRATIV UNILATERAL CU CARACTER NORMATIV SUPUS LEGII CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV.

# Eu date 29 March 2022 17:44 +214

Frumos proiect.bravo

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 20.12.2024 – “Portocala” vrea sa paradeasca un primar

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva