1. O tara guvernata printr-o „lovitura de stat perpetua” nu poate decat sa se gaseasca intr-o „stare de urgenta perpetua”. Si daca este „urgenta”, Ordonanta de Urgenta a executivului a devenit arma prin care autoritarismul deposedeaza de putere democratia parlamentara.

O OUG privind reglementarea intreruperii cursului prescriptiei penale a fost adoptata de Guvern, in aceste zile (30.05.2022), inainte chiar ca instanta de contencios constitutional sa isi motiveze pozitia, ca urmare a unei decizii a CCR (decizia din 26 mai 2022) prin care a fost declarata neconstitutionalitatea articolului din Codul penal referitor la respectiva problema (art.155 alin 1).

Astfel, puterea executiva, in calitate de legiuitor delegat, legifereaza intr-un domeniu in care, in 2019, prin referendum, poporul a cerut ca reglementarea sa fie adoptata numai de catre puterea legislativa.

2. Referendumul a fost consultativ, dar, printr-o decizie anterioara (decizia CCR 682/2012) tot CCR a statuat ca si un aviz consultativ devine conform (sic!), cel care a cerut opinia poporului fiind obligat sa o puna in aplicare astfel cum a fost exprimata. Altfel, sustineau judecatorii constitutionali, referendumul ar fi asemenea unui simplu sondaj de opinie; ceea ce, evident, nu este exact, intrucat sondajul se realizeaza prin extrapolare, pe baza unui esantion al populatiei probabil reprezentativ, in timp ce referendumul conduce la aflarea dorintei certe a populatiei prin consultarea tuturor membrilor acesteia in mod direct.

Trebuie spus ca atat referendumul din 2019, cat si decizia CCR din 2012 sunt marcate de un dezgustator politicianism. Tocmai excesele CCR care, in componenta din 2012, a inteles sa faca servicii puterii politice fara a se mai impiedica de bunul simt juridic, au facut ca alte decizii absolut corecte si bine venite ale acestei institutii (precum decizia 297/2018, care ducea la abolirea prescriptiei speciale) sa nu fie respectate. Abuzul atrage abuzuri.

Iar cand o decizie a CCR nu este respectata, CCR mai da una ... „in continuare”; la o incalcare a Constitutiei continua, decizii de neconstitutionalitate continui.

3. Asa s-a intamplat si cu decizia CCR din 2022, prin care decizia sa din 2018, zisa „de interpretare”, a fost transformata intr-una „de constatare”.

Aceasta distinctie, socotita a fi subtila, nu este decat expresia lasitatii profesionale. De frica de a spune ca „regele este gol”, respectiv ca un act prin care vointa politica a fost ridicata la rang de lege violeaza ordinea constitutionala, s-a zis ca totul ar fi in regula cu exceptia unei anumite interpretari a textului normativ, interpretare care, pe cale de consecinta, nu poate fi folosita.

Cum CCR nu este, insa, un substitut al legiuitorului, urmeaza ca o dispozitie legala susceptibila de mai multe interpretari, dintre care una sau mai multe contrare ordinii constitutionale, trebuie clarificata de catre legiuitor, astfel incat interpretarile neconstitutionale sa fie excluse. Cand acesta nu o face in termenul legal, textul cu pricina dispare cu totul.

Aceasta este cel putin solutia atunci cand intelesurile alternative ale textului in cauza nu sunt atat de diferite unul de celalalt incat inlaturarea unuia nu impiedica aplicarea celuilalt / celorlalte. Ceea ce nu era cazul cu art. 155 alin 1 din noul Cod penal, interpretarea repudiata de CCR neputand fi exclusa inaintea unui alt proces de interpretare parcurs de fiecare instanta judecatoreasca aflata in situatia de a se referi la el. De unde incertitudini si aplicari neuniforme ale legii, incompatibile cu principiile constitutionale instituind obligatia ca aceasta sa fie clara si predictibila. Aceste principii impuneau inlaturarea art. 155 cod penal cu totul, in masura in care interventia clarificatoare a legislativului lipsea.

De aceea Guvernul nici nu a mai simtit nevoia sa astepte motivarea deciziei CCR din 26 mai 2022. Considerentele erau cunoscute inca din 2018. Se vede din nou ca dreptul este un sistem coerent si ca abaterile „smecheresti” de la logica lui au, mai devreme sau mai tarziu, „efectul greblei”: cand calci pe ea, coada de loveste in frunte.

4. Revenind la referendumul din 2019, acela nu trebuia convocat (cel putin nu asa cum a fost convocat si organizat).

Constitutia, in art. 115 – privind delegarea legislativa, prevede clar ce legi nu pot fi adoptate prin Ordonanta de urgenta (art.115.6). Enumerarea este limitativa, iar nu exemplificativa. Cand legiuitorul constituant a dorit ca dispozitiile sale sa fie completate sau dezvoltate prin norme infraconstitutionale a spus-o explicit. Nu este cazul ordonantelor de urgenta.

Pentru a adauga domenii care exced competentelor legiuitorului delegat celor deja numite in legea fundamentala, este nevoie de revizuirea acesteia. Or, in cazul revizuirii se cere adoptarea initiala a unei legi constitutionale (care nu poate fi initiata prin OUG) supusa referendumului doar dupa parcurgerea respectivei proceduri, iar nu inaintea epuizarii ei. Un referendum ex ante este neconstitutional intrucat ar echivala cu un mandat imperativ.

Parlamentul are doar obligatia de a pune in discutie numai proiectele de lege care intrunesc conditiile initiativei cetatenesti. Cand este vorba despre modificarea Constitutiei, singurul referendum care conteaza este cel privind acceptarea unei legi constitutionale. Referendumul din 2019 nu a intrat intr-o atare categorie. Oamenii au fost adusi de acasa degeaba, inselati cu tot felul de minciuni. Acum tocmai cei care le-au promovat se impiedica in consecintele lor.

5. Pe de alta parte, decizia CCR 682/2012, alambicata si contradictorie, nu poate pune semnul egalitatii intre un referendum obligatoriu si unul consultativ. Un aviz nu poate fi si consultativ si conform in acelasi timp.

In incercarea de a acorda caracter obligatoriu unui referendum consultativ, pastrand totusi distinctia intre ele, CCR sustinea ca daca optiunea proclamata printr-un referendum deliberativ se pune in aplicare direct, imediat si prin ea insasi (adica fara interventia unor terti), cea rezultata dintr-un referendum consultativ isi produce efectele numai ca urmare a actiunilor de punere in aplicare savarsite de institutii terte (Guvern, Parlament etc.). Aceasta, desigur, ca regula. Or, optiunea referendara pentru interzicerea adoptarii anumitor legi prin ordonanta de urgenta, instituind o obligatie de abtinere, apare a fi tocmai exceptia. O exceptie care nu intareste regula, ci o submineaza, sau mai exact ii devoaleaza inconsistenta.

„A tine seama de opinia cuiva” nu inseamna „a aplica opinia cuiva”. A tine seama de un sfat e una; a pune in aplicare sfatul este alta. De aceea este recomandabil sa nu ceri sfatul cuiva care apoi s-ar putea supara ca nu i l-ai urmat; mai ales daca sfatuitorul are si puterea de a te sanctiona pentru lipsa de respect fata de sfatul lui. Din acest punct de vedere convocarea referendumului din 2019 a fost mai mult decat imprudenta, cu totul nefericita, iar decizia CCR din 2012 aberanta.

In acelasi timp, „a nu fi obligat sa urmezi opinia cuiva” nu este acelasi lucru cu „a ignora opinia cuiva”, cu o dispretui si a o trata ca si cand nu ar exista. Chiar si de nu este obligatoriu, un referendum da nastere unui context politic diferit de cel existent in lipsa oricarui referendum. S-ar putea spune, in acest sens, ca un referendum consultativ nu da nastere unei obligatii juridice, dar da nastere unei obligatii politice care, si aceea, nu este una de rezultat, ci de prudenta si diligenta. De ar fi si obligatie juridica, tot obligatie de mijloace este. in acest sens decizia CCR din 2012 este corecta.

6. Daca este ca acum sa dam efecte acestei decizii, trebuie sa conchidem ca referendumul consultativ obliga pe cel a carui decizie o vizeaza (in speta, legiuitorul) sa analizeze cu buna credinta opinia populara, aplicand-o ori de cate ori nu se opune un interes (public) legitim; interes definit astfel de detinatorul puterii. In acest sens, daca decidentul statal are posibilitatea de a alege intre mai multe decizii de oportunitate, dintre care una coincide cu recomandarea dedusa din referendumul consultativ, el va trebui sa ii dea prioritate acesteia. De asemenea, rezultatul unui referendum consultativ il obliga pe decidentul de buna credinta sa nu ia nici o masura care ar face imposibila traducerea in viata a optiunii referendare, ci, dimpotriva, in functie de posibilitatile izvorate din circumstantele concrete si tinand seama de raportul dintre cost si beneficii, sa o faciliteze.

In speta, interesul legiuitorului (delegat) este nelegitim. Acesta consta in dorinta de a acoperi indolenta, iresponsabilitatea si indisciplina constitutionala a detinatorilor puterii, care nu au transpus in legislatie o decizie a CCR veche de cativa ani. Cu un asemenea argument nu se poate trece peste opinia poporului care la un referendum, fie el si consultativ, a recomandat ca in chestiuni tinand de organizarea justitiei si de dispozitiile legii penale (prescriptia penala tine, indubitabil, de domeniul politicii penale si, pe cale de consecinta, al legislatiei referitoare la tratarea infractiunilor) sa nu se adopte OUG. Guvernul nu isi poate invoca propria turpitudine pentru a ignora recomandarea populara.

In acest context, reaua credinta constitutionala a Guvernului este cu atat mai evidenta cu cat un proiect de lege avand acelasi obiect cu OUG incriminata se afla pe agenda Parlamentului in fata camerei decizionale. Sa reglementezi ca legiuitor delegat o chestiune de care se ocupa deja legiuitorul titular este cu totul neconstitutional.

7. Aceste observatii conduc si spre remarca potrivit careia OUG in discutie este lipsita de argumentul urgentei. Dupa ce timp de mai multi ani nu s-a luat nici o masura legislativa pentru a umple golul lasat prin disparitia unei norme declarate de CCR ca neconstitutionala (fie si numai pe calea unei „decizii de interpretare a legii”), nu se mai poate sustine ca problema este urgenta si trebuie normata fara a se urma procedura parlamentara obisnuita.

8. Acestea fiind spuse este de verificat si daca obiectul reglementarii nu cade cumva sub incidenta interdictiei de recurgere la OUG dispusa in art 115 (6) din Constitutie.

Astfel, intr-a treia sa teza acel articol dispune ca OUG nu pot afecta drepturile si libertatile prevazute de Constitutie.

Libertatea individuala intra in aceasta categorie. De asemenea, intra dreptul la un proces echitabil, fara indoiala afectat atunci cand regulile privind intreruperea prescriptiei se schimba tot timpul in cursul procesului; aceasta mai cu seama daca modificarile inrautatesc situatia inculpatului.

Daca prescriptia este privita ca fiind o institutie menita a apara libertatea individuala, atunci, ca efect al acestei relatii de accesorialitate, regimul ei nu poate fi afectat prin OUG.

Culmea este ca insasi expunerea de motive prin care se sustine nevoia adoptarii ordonantei in discutie precizeaza ca in joc sunt inclusiv drepturile individuale ale inculpatilor si apararea lor. Prin raportare la art. 115 (6) teza a treia din Constitutie, o asemenea mentiune facuta de specialistii Ministerului Justitiei fundamenteaza neconstitutionalitatea reglementarii prin OUG. O reglementare ordonata, desigur, de conducerea militara a Guvernului, mai preocupata ca nici un suspect sa nu scape, decat ca drepturile omului sa fie respectate si cei a caror vinovatie nu a fost dovedita intr-un interval de timp rezonabil sa nu fie pedepsiti, inclusiv prin prelungirea torturilor morale aferente unei urmariri penale asezate sub semnul relei credinte.

9. Prescriptia poate fi privita insa si ca o institutie juridica de ordine publica al carei obiectiv este acela de a garanta stabilitatea si securitatea raporturilor juridice, punand capat intr-un interval de timp rezonabil incertitudinilor care le afecteaza. Nu doar ca poate fi privita astfel, ci trebuie privita astfel.

Chiar expunerea de motive a OUG analizate plaseaza corect prescriptia in sfera ordinii publice. Ea nu este un privilegiu oferit infractorilor spre a-i face scapati de pedeapsa, ci un „privilegiu” oferit societatii spre a o feri de nesiguranta aferenta existentei si prelungirii unor controverse juridice de drept penal afectand statutul personal al membrilor societatii, interesele lor materiale legitime si relatiile de incredere indispensabile pentru fluidizarea circuitului civil. Prin aceasta prescriptia este o institutie fundamentala a statului si de aceea, potrivit art 115 (6) teza a doua, nu poate fi reglementata (respectiv, reglementarea sa legala afectata) prin OUG.

10. In fine, pentru guvern ar trebui sa fie clar ca aceasta OUG nu retroactiveaza, asa incat nici una din prevederile sale nu va putea guverna calculul termenului de prescriptie care a curs pana acum in lipsa unei prevederi legale care sa inlocuiasca textul neconstitutional declarat ca atare de CCR, initial in 2018, si „in continuare” acum, in 2022. Se pare, insa, ca guvernul urmareste tocmai ca motivele de intrerupere a prescriptiei penale stabilite prin OUG din 30.35.2022 sa intrerupa prescriptia care a inceput sa curga anterior acestei date, in masura in care au intervenit anterior ei. El zice ca asa ar fi daca OUG din 2022 apare in Monitorul Oficial inainte ca decizia CCR din 2022 sa apara. Chipurile decizia CCR din 2018 nu a desfiintat articolul neconstitutional, caci aceea s-a limitat la a atrage atentia asupra unei interpretari ilegale, iar daca o OUG l-ar amenda repede acum, decizia CCR intrata in vigoare cu cateva zile mai tarziu ar ramane fara obiect.

Iata o modalitate de interpretare a legilor pe cat de contorsionata pe atat de netemeinica. Simplul fapt ca este contemplata dovedeste indisciplina intelectuala si lipsa de onestitate intelectuala care domnesc in ceea ce tine locul „statului de drept” roman. Cand toti incearca sa forteze nota pentru a-i insela pe toti (ma refer, desigur, la suprastructura politica) totul se termina intr-o confuzie dureroasa care da nastere cinismului popular.

11. Am toate motivele sa cred ca, desi oficial promovata de Ministerul Justitiei, aceasta noua violare a legii fundamentale care sintetizeaza identitatea nationala a ordinii noastre de drept a fost scoasa cu forcepsul puterii instalate la conducerea guvernului, fie din ratiuni populiste, fie din interese politicianiste, fie din ordinul sau de teama puterilor suzerane. In concluzie, avem de a face cu inca un act normativ neconstitutional care dovedeste ca acest guvern nu poate guverna in limitele actualei Constitutii pentru ca nu stie si nu vrea sa guverneze in baza ei.