Continua sa apara marturii cutremuratoare despre tratamentele inumane la care au fost supusi romanii in numele combaterii pandemiei de coronavirus. De data aceasta, Lumea Justitiei va prezinta cazul inginerului Laurentiu-Daniel Rusinoiu (foto 2), directorul santierului Naval Vard Tulcea, tinut abuziv in carantina timp de doua saptamani in martie-aprilie 2020, cand a fost nevoit sa se intoarca din Italia in Romania, din motive de serviciu, chiar daca era complet asimptomatic, iar testul anti-COVID i-a iesit negativ (dupa cum avea sa afle mult mai tarziu, abia in instanta). Vorbim chiar despre o premiera in justitie: cel dintai dosar in care statul roman este obligat la plata de daune morale pentru tratamentul degradant la care si-a supus un cetatean in carantina instituita in starea de urgenta sub pretextul combaterii COVID-19.

---

Marti, 13 decembrie 2022, judecatoarele Elena Avrigeanu, Madalina-Gabriela Radulescu si Liliana Ion-Chirita de la Curtea de Apel Bucuresti au dispus ca statul roman si Directia de Sanatate Publica Braila, in solidar, sa-i plateasca lui Rusinoiu despagubiri morale de 15.000 de lei pentru cele mai mult de 14 zile in care inginerul a fost tinut in carantina in perioada 20 martie – 3 aprilie 2020, dupa cum urmeaza:

- 10.000 lei pentru restrangerea libertatii in mod nelegal prin masura carantinei;

- 5.000 lei pentru modalitatea de punere in executare a masurii carantinei in intervalul de mai sus.

Altfel spus: despagubirile sunt atat pentru carantina in sine, cat si prin felul inuman in care seful de santier naval a fost tratat in acele doua saptamani, dupa cum el insusi a relatat in fata judecatorilor. Hotararea Curtii de Apel Bucuresti nu este definitiva, putand fi atacata cu recurs la ICCJ.

Inainte de a va lasa sa cititi minutele instantelor si mai ales actiunea de apel a reclamantului, mentionam ca daunele solicitate de acesta sunt mult mai mari: 250.000 lei, defalcate astfel:

- 125.000 de lei pentru repararea prejudiciului suferit ca urmarea a instituirii unei masuri nelegale privative de libertate – carantina institutionalizata;

- 125.000 de lei pentru repararea prejudiciului generat de tratamentele degradante generate de punerea in executare a masurii de carantinare.

Totodata, precizam ca Laurentiu Rusinoiu este reprezentat de catre avocata Silvia Uscov (foto 1).

Iata minuta deciziei CAB din dosarul nr. 16245/3/2020:

„In complet de divergenta, in majoritate:

Admite apelul. Schimba in tot sentinta civila apelata, in sensul ca:

Respinge exceptiile lipsei calitatii procesuale pasive, ca neintemeiate. Admite in parte cererea. Obliga paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice la plata catre reclamant a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune pentru restrangerea libertatii in mod nelegal prin masura carantinei in perioada 20.03.2020 – 03.04.2020 si la plata dobanzii legale aferente calculate de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari si pana la plata efectiva. Obliga parata Directia de Sanatate Publica Braila la plata catre reclamant a sumei de 5000 lei cu titlu de daune pentru modalitatea de punere in executare a masurii carantinei in perioada 20.03.2020 – 03.04.2020 si la plata dobanzii legale aferente calculate de la data ramanerii definitive a pezentei hotarari si pana la plata efectiva. Respinge in rest cererea, ca neintemeiata.

Obliga paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice la plata catre reclamant a sumei de 2050 lei reprezentand onorariu de avocat si taxa judiciara de timbru. Obliga parata Directia de Sanatate Publica Braila la plata catre reclamant a sumei de 1050 lei reprezentand onorariu de avocat si taxa judiciara de timbru. Obliga intimatii-parati Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice si Directia de Sanatate Publica Braila la plata a cate 50 lei catre apelantul-parat reprezentand cheltuieli de judecata in apel reprezentand taxa de timbru. Cu drept de recurs in 30 de zile de la comunicare. Pronuntarea deciziei se face prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei, azi, 13.12.2022.

In opinie minoritara: Admite apelul. Schimba in parte sentinta civila apelata, in sensul ca: Respinge exceptiile lipsei calitatii procesuale pasive, ca neintemeiate. Mentine sentinta sub aspectul respingerii cererii de chemare in judecata, ca neintemeiata. Cu drept de recurs in 30 de zile de la comunicare. Pronuntarea deciziei se face prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei, azi, 13.12.2022”.

Tribunalul Bucuresti i-a respins actiunea

In prima instanta, in 4 iunie 2021 (deci cand Romania inca era apasata de restrictiile starii de alerta), judecatoarea Cristiana Mocanu, fosta Morcov (foto 3), de la Tribunalul Bucuresti, i-a respins complet lui Rusinoiu actiunea – atat pe fond (impotriva DSP Braila), cat si pe procedura (impotriva statului roman, chipurile ca persoana fara calitate procesuala pasiva).

Redam minuta sentintei TMB nr. 901/2021:

„Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice; Statul Roman prin Ministerul Sanatatii, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „DUNAREA” al Judetului Braila.

Respinge cererea de chemare in judecata cu paratii Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice; Statul Roman prin Ministerul Sanatatii, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „DUNAREA” al Judetului Braila. Ca fiind introdusa impotriva unor persoane fara calitate procesuala pasiva.

Respinge cererea de chemare in judecata in contradictoriu cu paratii Directia de Sanatate Publica Braila si Institutia Prefectului Braila, ca neintemeiata.

Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmand a se depune la Tribunalul Bucuresti. Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei, azi, 04.06.2021”.

Tratat sub orice critica in puscaria COVID

Judecatoarea Mocanu de la Tribunalul Bucuresti nu s-a lasat impresionata de calvarul la care a fost supus Laurentiu Rusinoiu in hotelul in care a fost carantinat la intoarcerea din Italia – situatie confirmata atat de catre alta persoana carantinata in acelasi hotel, cat si, partial, de catre agentia de turism cu care autoritatile au colaborat pentru carantinarea muncitorilor intorsi din strainatate.

In Hotelul Flora din statiunea Lacu Sarat (judetul Braila), directorul santierului naval a fost tinut incuiat in camera pe toata durata carantinei (fapt confirmat de catre agentia de turism). Paranoia pandemiei facea ca personalul care se ocupa de muncitorii carantinati sa le lase acestora mancarea in fata usii, chiar pe mocheta de pe podea. Abia dupa ce Rusinoiu a protestat impotriva acestei masuri degradante, conducerea hotelului a catadicsit sa-i lase mancarea pe un suport, tot in fata usii. Nu acelasi lucru s-a intamplat insa cu celelalte persoane carantinate, care au continuat sa primeasca mancarea direct pe podea, dupa cum a relatat sub juramant martorul propus de reclamant, care a confirmat intreaga situatie expusa de Rusinoiu.

Toate acestea l-au facut pe directorul Santierului Naval Tulcea sa se simta efectiv ca un puscarias. Singura diferenta este ca Daniel Rusinoiu era supus tratamentului mentionat „fara a fi comis o fapta penala si fara sa existe o hotarare de condamnare”, conform propriilor spuse. Si nici macar nu i-a fost prezentat rezultatul testului anti-COVID care i-a fost facut, a adaugat inginerul, precizand ca a aflat acest rezultat abia la Tribunalul Bucuresti, dupa ce DSP Braila l-a depus la dosar. Bineinteles ca autoritatile l-au tratat cu spatele, raspunzandu-i, cu mult dupa incheierea carantinei, ca l-au tratat perfect legal. Asta in ciuda faptului ca intreaga restrangere de drepturi si libertati a fost pusa in practica nu in baza unei legi (cum dicteaza art. 53 din Constitutie), ci in temeiul unui act infralegal – respectiv: un ordin al ministrului Sanatatii.

Ca si cum nu ar fi fost de ajuns, autoritatile n-au fost in stare nici macar sa respecte perioada de 14 zile impusa de catre acel ordin de ministru, carantina efectiva depasind cu aproape o zi acel interval de timp, a mai aratat Daniel Rusinoiu in fata magistratilor.

Redam principalele pasaje din actiunea directorului Laurentiu-Daniel Rusinoiu:

„Situatia de fapt si rezumatul sentintei civile pronuntate de Tribunalul Bucuresti

Incepand cu 01.01.2018, sunt angajat la Vard Tulcea, fiind responsabil cu administrarea santierului naval. Ulterior, la data de 01.07.2019, am fost detasat ca Director de Productie in Santierul Ancona-Fincantieri din Italia, unde ma aflam la momentul escaladarii situatiei epidemiologice din luna martie 2020.

Avand in vedere raspandirea rapida a noului coronavirus SARS-CoV-2 din regiunea Wuhan, Republica Democrata China, inclusiv pe continentul european, statele care s-au confruntat cu un numar crescand de cazuri, precum Italia, au luat masuri specifice pentru prevenirea si stoparea raspandirii virusului.

In acest context, activitatea in toate santierele Fincantieri din Italia a fost suspendata.

In paralel, in Romania primul caz de infectie confirmat a fost inregistrat in data de 26 februarie 2020, in urmatoarele 12 zile fiind confirmate cate 1-2 cazuri zilnic. Incepand cu data de 10 martie trendul ascendent s-a accelerat, in perioada 10 – 16 martie fiind confirmate in medie aproximativ 30 de cazuri. Astfel, presedintele a instituit, incepand cu 16 martie 2020 starea de urgenta pe teritoriul Romaniei prin Decretul prezidential nr.195/2020, masura confirmata ulterior si de Parlament. Prin Ordonanta militara nr. 1/2020 privind unele masuri de prima urgenta care privesc aglomerarile de persoane si circulatia transfrontaliera a unor bunuri a fost prelungita masura suspendarii zborurilor dinspre si catre Italia pentru inca 14 zile. Initial, anterior declararii starii de urgenta, suspendarea zborurilor din Romania catre Italia si din Italia catre Romania a fost decisa de catre Comitetul National pentru Situatii de Urgenta.

Tinand cont de anularea oricaror posibilitati de calatorie intre Italia si Romania, decizia Fincatieri a fost sa inchirieze un charter apartinand companiei de transport aerian Tarom si sa repatrieze toti angajatii Santierului Vard Tulcea / Braila care se aflau pe teritoriul Italiei (115 persoane), cu respectarea tuturor conditiilor de siguranta instituite prin actele normative recente.

Conducerea companiei la care am fost detasat, dar si conducerea angajatorului din Romania mi-au sugerat sa fac acelasi lucru, fiind neclar cand se poate relua activitatea in Ancona.

Astfel, repatrierea a avut loc pe data de 19.03.2020 seara, subsemnatul fiind plasat in carantina in Hotelul Flora din statiunea Lacu Sarat, jud. Braila, incepand cu data de 20.03.2020 (dupa ora 12 in noaptea dintre 19 si 20.03.2020). De asemenea, s-au luat masuri de siguranta si preventie si pe durata transportului nostru de la aeroport la locul de carantina. Mentionez faptul ca nu toate persoanele cu care am calatorit in charter au fost plasate in carantina la Hotelul Flora, unii dintre ei, care domiciliau pe raza jud. Tulcea, fiind plasati in carantina pe raza acelui judet.

Subliniez un aspect important de luat in considerare, respectiv faptul ca am precizat ca am posibilitatea sa ma auto-izolez separat de familie sau alte persoane, intr-o alta locuinta proprie din Braila, suportand toate costurile aferente, dar acest lucru nu a fost luat in considerare.

Mentionez ca anterior plasarii in carantina, nu am fost testat pentru a identifica daca sunt purtator al noului virus, iar pe tot parcursul plasarii in carantina nu am beneficiat de niciun fel de asistenta medicala, in sensul ca nu ni s-au masurat parametrii biologici sau realizate analize medicale. Conform Ordinului nr. 414/2020, in forma aplicabila la momentul carantinarii, reprezentantii statului roman erau obligati sa recolteze probe biologice pentru un prim test. Acest prim test, obligatoriu conform legii, nu a fost realizat.

Singura data cand mi-au fost recoltate probe biologice pentru realizarea unui test a fost in data de 21.03.2020. Rezultatul testului nu mi-a fost comunicat in mod oficial, ci l-am gasit in scris cu ocazia depunerii inscrisurilor de catre parate in fata primei instantei. La momentul plasarii in carantina institutionalizata, nu cunosteam daca sunt considerat sau nu infectat cu SARS-C0V-2 si nu am fost informat cu privire la un potential rezultat pozitiv nici ulterior testului efectuat pe 23 martie.

In perioada 20.03.2020 – 03.04.2020 ora 12:00, deci peste termenul de 14 zile, am fost sub efectul masurii carantinei institutionalizate, fiind considerat o persoana asimptomatica venita dintr-o zona afectata (rosie), conform Ordinului Ministrului Sanatatii nr. 414/2020.

Am fost plasat intr-o camera single de aproximativ doar 10 m.p. din cadrul hotelului Flora, fiind inchis din primul moment cu cheia pe dinafara, desi in hotel nu stiu a fi existat personal si nici alte persoane cu care puteam intra in contact, iar jandarmii asigurau paza hotelului pentru ca noi nu sa nu parasim locul de carantina. Mentionez faptul ca cei plasati in carantina pe raza jud. Tulcea nu au fost inchisi cu cheia in camerele de carantina, avand doar obligatia de a nu le parasi.

Hrana ne-a fost adusa de 3 ori pe zi si procedura era urmatoarea: se batea puternic in usa pentru a veni in dreptul ei, ni se ordona sa nu atingem usa nici macar pe dinauntru, era deschisa usa cu cheia si apoi se apasa pe clanta pentru a se deschide larg usa tot de catre cel care livra mancarea. Acesta se indeparta pentru a prelua noi mancarea, apoi ne indepartam de usa si aceasta se incuia in urma noastra. In primele doua zile, mancarea o luam de pe jos, de acolo unde noi toti am calcat cu incaltamintea potential infectata. Ulterior, pentru ca am explicat ca nu este igienic si am solicitat in mod expres, doar mie, singurul din hotel, mi s-a adus o masuta la usa de pe care sa imi preiau mancarea. Pentru ceilalti procedura aplicata a fost in continuare cea descrisa mai sus.

Avand in vedere neregularitatile mentionate, am hotarat sa sesizez aspectele neconforme autoritatilor competente, pentru a lua masurile necesare.

In acest sens, in data de 24.03.2020, am formulat si transmis, prin avocat Silvia Uscov, Adresa nr. 4902 privind Conditii locului de carantina Hotel Flora – statiunea Lacu Sarat, jud. Braila catre Institutia Prefectului – Judetul Braila, Inspectoratul de Jandarmi – judetul Braila, Departamentul pentru Situatii de Urgenta si catre Directia de Sanatate Publica Braila. Adresa a fost inregistrata la Institutia Prefectului in data de 26.03.2020.

In cuprinsul Adresei, am precizat situatia de fapt, am descris conditiile de carantinare de la locul indicat si am solicitat sa fie luate masuri pentru a nu mai fi incuiat in camera de hotel. In motivarea Adresei, am aratat ca, din moment ce existau alte masuri care puteau fi luate si care ar fi avut aceeasi finalitate, respectiv sa fim supravegheati sa nu iesim din camere fara a fi inchisi cu cheia si, bineinteles, sanctionati daca nu respectam masura de a sta in camere, organele statului erau obligate sa aplice masura care aduce o restrangere cat mai mica, in caz contrar, fiind in prezenta unui abuz si a unei incalcari flagrante a unor drepturi si libertati fundamentale, precum libertatea individuala si demnitatea persoanei.

In urma Adresei transmise, am primit o notificare de la reprezentantii Institutiei Prefectului – judetul Braila, la 31.03.2020, prin care mi-a fost adus la cunostinta faptul ca aspectele sesizate vor fi cercetate si voi primi un raspuns in termen legal. Mentionez ca intrarea in carantina a fost realizata pe 20.03.2020 (dupa ora 12 noaptea, dar repatrierea si propriu-zis 'detentia' a inceput din data de 19.03.2020), situatia descrisa prin Adresa inaintata era una urgenta care ar fi trebuit sa determine masuri urgente si verificari, cu celeritate, imediat de la inregistrarea sesizarii. Cu toate acestea, raspunsul scris, fara ca in concret sa fie luate masuri, mi-a fost comunicat in luna aprilie.

Astfel, in data de 16.04.2020 am primit raspunsul privind Adresa nr. 4902, prin care am fost informat ca neregularitatile sesizate au fost cercetate si s-a dispus luarea de masuri urgente pentru remedierea acestora. Precizez ca iesirea din carantina a avut loc pe data de 1.04.2020.

Avand in vedere raspunsul lacunar, receptionat la mai bine de doua saptamani de la parasirea locului de carantinare, am revenit catre Institutia Prefectului pentru a obtine o serie de clarificari. In acest sens, am formulat o noua Adresa, prin avocat Silvia Uscov, cu privire la raspunsul nr. 4902/ 16.04.2020, prin care am solicitat comunicarea urmatoarelor aspecte:

- care au fost aspectele confirmate prin verificarile efectuate, in urma primirii Adresei nr. 4902/26.03.2020;

- care au fost masurile luate in vederea remedierii neregulilor sesizate;

- in ce perioada au fost efectuate verificarile si cand au fost luate masurile mentionate in cuprinsul raspunsului din 16.04.2020.

Adresa a fost inregistrata sub numarul 6967 din 4.05.2020 si a primit un raspuns in data de 21.05.2020. Astfel, mi-a fost comunicat de catre Institutia Prefectului a judetului Braila ca fiecare institutie cu care a colaborat, implicata in aplicarea masurilor de carantina si izolare (Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta 'Dunarea', Inspectoratul de Jandarmi Judetean Braila si Directia de Sanatate Publica a judetului Braila), au transmis deja raspunsurile la cele semnalate, conform competentelor. Precizez ca nu am primit niciun astfel de raspuns de la niciuna dintre institutiile enumerate anterior. De asemenea, in cadrul raspunsului din 21.05.2020, reprezentantii Institutiei Prefectului au precizat ca: 'in urma discutiilor purtate cu reprezentantii hotelului, le-au pus in vedere sa se asigure ca la livrarea hranei catre toate persoanele carantinate se respecta regulile referitoare la conditiile de igiena si servire'.

In urma demersurilor realizate, problema incuierii camerei de hotel din partea exterioara si izolarea mea subsecventa nu au fost abordate de institutiile in cauza, nici in perioada carantinei si nici ulterior parasirii hotelului.

***

Ulterior, prin cererea de chemare in judecata formulata impotriva paratelor, subsemnatul am solicitat instantei tragerea acestora la raspundere si obligarea la plata despagubirilor in cuantumul solicitat prin cererea introductiva (precizate ulterior), precum si la cheltuielile de judecata ocazionate de solutionarea prezentei cauze, pentru atitudinea culpabila a statului roman prin reprezentantii sai, care s-a concretizat:

- intr-o privare de libertate nelegala, masura excesiva si arbitrara,

- cu o punere in executare ce s-a tradus prin tratamente degradante, asa cum rezulta din ansamblul probatoriu administrat in cauza.

***

Prin sentinta civila pronuntata, prima instanta a apreciat ca:

- se impune admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman prin Ministerul Sanatatii, fara a motiva in mod concret solutia, dar facandu-se referire la faptul ca subsemnatul doar i-am imputat acestuia emiterea unui act normativ (emiterea s-a facut in baza unei legi organice de abilitare ce a fost declarata neconstitutionala la doua luni de la data aplicarii masurii carantinei), iar nu masura in sine a plasarii in carantina institutionalizata sau modul in care masura carantinei institutionale a fost aplicata;

- se impune admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman prin Ministerul Finantelor Publice, fara a motiva in mod concret solutia, ci doar facandu-se referire la faptul ca disp. art. 224 alin. 1 NCPC prevad raspunderea statului in subsidiar pentru obligatiile organelor, autoritatilor si institutiilor publice care sunt persoane juridice;

- se impune admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a ISU Braila deoarece nu am invocat nicio fapta civila delictuala, iar paratul nu ar fi avut nicio competenta legata de triaj si punerea in executare a masurii carantinei;

- se impune respingerea cererii de chemare in judecata deoarece nu sunt intrunite conditiile raspunderii civile delictuale, respectiv prima conditie, cea a existentei faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, astfel:

a) se remarca o schimbare de 'optica', in sensul ca in Adresa nr. 4902/24.03.2020 subsemnatul nu m-as fi plans de o 'detentie nelegala', asa cum am facut-o prin cererea de chemare in judecata (nota mea: fara a se lua in considerare presiunea psihica, ba chiar teama indusa de autoritati asupra tuturor, cel mai acut chiar la debutul pandemiei, cand se discuta inclusiv despre prezenta armatei romane pe strazi);

b) referitor la fapta ilicita constand in caracterul nelegal al aplicarii masurii carantinei institutionalizate, instanta nu o retine ca atare, apreciind ca pur si simplu s-au aplicat dispozitiile legale de la momentul respectiv, respectiv conditiile pentru romanii proveniti din zona 'rosie' care impuneau carantina institutionalizata chiar si daca testul RT-PCR pentru depistarea Covid-19 ar fi fost negativ;

c) normele prevazute de Ordinul nr. 414/2020 au fost clare si previzibile, iar analiza oportunitatii emiterii lui depaseste puterea jurisdictionala;

d) lipsa unei cai efective de atac care sa fie prevazuta in Ordinul nr. 414/2020 nu poate fi imputata paratelor ramase in proces dupa admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive;

e) chiar daca dispozitiile de abilitare pentru emiterea Ordinului nr. 424/2020 au fost declarate ulterior neconstitutionale, ele erau in vigoare la momentul emiterii lui (efectele Deciziei CCR nr. 458/2020 se aplica numai pentru viitor);

f) se invoca hotararea CEDO in cauza Terhes c. Romaniei pentru a se inlatura argumentele subsemnatului pentru incalcarea art. 5 CEDO, respectiv faptul ca masura carantinei institutionalizate se incadreaza la exceptia de la art. 5 alin. 1 lit. e CEDO;

g) cu privire la modul concret in care s-a pus in aplicare masura carantinei institutionalizate, se retine ca nu au existat tratamente degradante, ci masura inchiderii cu cheia a fost necesara, si chiar daca mancarea a fost pusa pe jos, dar intr-o casoleta inchisa si, dupa sesizarea mea, respectiv dupa 2 zile, a fost asezata pe o masa, prin raportare la criteriile din hotararea CEDO in cauza Pantea c. Romaniei (2003), nu reprezinta o situatie care sa atraga raspunderea pe tratamente degradante.

***

Subsemnatul apreciez ca sentinta civila apelata este NELEGALA SI NETEMEINICA pentru urmatoarele MOTIVE:

I. CALITATEA PROCESUALA PASIVA

a. STATUL ROMAN PRIN MINISTERUL SANATATII si DIRECTIA DE SANATATE PUBLICA BRAILA

Prin cererea introductiva, subsemnatul am invocat la sectiunea 2.1 incalcarea drepturilor si libertatilor fundamentale prin instituirea unei masuri nelegale, privative de libertate – respectiv masura carantinarii institutionalizate. Astfel, conform art. 25 alin 2 din Legea nr. 95/2006 (declarat ulterior neconstitutional prin Decizia nr. 458/2020), masurile privind prevenirea si gestionarea situatiilor de urgenta generate de epidemii, precum si bolile transmisibile pentru care declararea, tratamentul sau internarea se stabilesc prin ordin al ministrului sanatatii.

Prin OMS nr. 414/2020, act emis de catre ministrul sanatatii, a fost instituita fata de subsemnatul o masura nelegala.

Conform OMS nr. 414/2020 – unicul act normativ ce reglementa masurile privind izolarea persoanelor in contextul prevenirii transmiterii noului coronavirus –, Directiilor de sanatate publica le-au fost atribuite principalele obligatii privind punerea in executare a acestor masuri. La nivel local, implicarea Directiei judetene de sanatate publica a fost esentiala pentru gestionarea crizei sanitare.

De asemenea, conform art. 3 din OMS nr. 414, in forma aflata in vigoare la momentul plasarii in carantina a subsemnatului, Directiile de sanatate publica au gestionat atat triajul la punctele de intrare in tara, cat si transportul catre centrele de carantinare. Conform art. 4, Directiile de sanatate publica judetene si cea a municipiului Bucuresti, in colaborare cu autoritatile publice locale, identifica si organizeaza spatii de carantinare institutionalizata in fiecare judet. Atributiile Directiilor de sanatate publica au vizat atat testarea persoanelor aflate in carantina, cat si monitorizarea lor si eliberarea avizelor epidemiologice la momentul finalizarii perioadei de carantinare.

Dar, conform art. 9 din continutul OMS nr. 414/2020, nu doar Directiile de sanatate publica judetene erau competente de a pune in aplicare dispozitiile privind masura carantinei, ci si directiile de specialitate din cadrul Ministerului Sanatatii aveau obligatia de a duce la indeplinire prevederile respectivului ordin.

De asemenea, potrivit art. 12 din Legea 95/2006, Directiile de sanatate publica judetene si a municipiului Bucuresti sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului Sanatatii, cu personalitate juridica, reprezentand directia de sanatate publica la nivel local.

Prin urmare, nu doar DSP Braila are calitate procesuala pasiva, asa cum gresit a retinut prima instanta, ci si Statul Roman prin Ministerul Sanatatii.

b. INSPECTORATUL PENTRU SITUATII DE URGENTA DUNAREA AL JUDETULUI BRAILA

Fapta ilicita a paratului imputata prin cererea de chemare in judecata are in vedere atributiile sale privind punerea in executare a masurii carantinei. Printre atributiile ce au revenit paratului pe durata carantinarii, amintim asigurarea spatiului unde subsemnatul am fost inchis pe o perioada de 14 zile, inclusiv din perspectiva securitatii la incendiu, cu privire la care ISU Dunarea exercita atributii de avizare si autorizare. De asemenea, in cazul unor situatii exceptionale, asa cum a fost cea generata de declararea pandemiei de COVID-19, interventia paratului este necesara pentru gestionarea unei situatii de urgenta.

Asa cum am precizat si prin Notele scrise, Paratul sustine ca mi-a fost comunicat un raspuns privind situatia avizarii si autorizarii pentru securitate la incendiu a spatiului de carantinare. In acest sens, a fost depusa la dosarul cauzei Adresa nr. C/28083 din 23.03.2020, transmisa prin intermediul postei electronice. Subsemnatul nu am primit un astfel de raspuns. Adresa de e-mail folosita pentru comunicarea raspunsului (rusinoiu_bogdan@yahoo.com), cat si numele destinatarului (Rusinoiu Bogdan) sunt eronate.

Subsemnatul nu m-am adresat instantei pentru a se constata existenta unei fapte ilicite sub forma lipsei raspunsului, ci chiar pentru modul in care s-a pus in executare masura carantinei, deoarece ISU Braila avea atributiile de paza ale Hotelului Flora, printre altele, justificandu-se astfel calitatea procesuala pasiva.

c. INSTITUTIA PREFECTULUI – JUDETUL BRAILA

Art. 14 din OUG 21/2004 privind Sistemul National de Management al Situatiilor de Urgenta constituie baza legala pentru constituirea serviciilor publice comunitare profesioniste pentru situatii de urgenta, constituite ca servicii deconcentrate, care functioneaza ca inspectorate judetene si al municipiului Bucuresti, asigura in zonele de competenta coordonarea, indrumarea si controlul activitatilor de prevenire si gestionare a situatiilor de urgenta. Potrivit art. 2 din HG nr. 1492/2004 privind principiile de organizare, functionarea si atributiile serviciilor de urgenta profesioniste, Serviciile de urgenta profesioniste care functioneaza ca inspectorate, cu personalitate juridica se afla in subordinea Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta. Alin. 4 al art. 2 din HG nr. 1492/2004 stabileste ca activitatea inspectoratelor, ca servicii publice deconcentrate ale Ministerului Administratiei si Internelor in teritoriu, este coordonata de prefect.

Codul administrativ la art. 265 alin. 2 prevede ca Institutia prefectului este o institutie publica cu personalitate juridica, cu buget propriu, aflata in subordinea Guvernului.

Conform Hotararii nr. 1491 din 9 septembrie 2004 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind structura organizatorica, atributiile, functionarea si dotarea comitetelor si centrelor operative pentru situatii de urgenta si OUG nr. 21/2004 privind Sistemul National de Management al Situatiilor de Urgenta, la nivelul judetelor si municipiului Bucuresti se constituie, sub conducerea prefectilor, comitete pentru situatii de urgenta. Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta este constituit prin ordinul prefectului, iar prefectul are calitatea de presedinte al acestuia.

Asa cum rezulta si din Hotararea nr. 10 din 17.03.2020, Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta Braila, pe durata starii de urgenta, inclusiv in perioada de carantinare a subsemnatului, a avut competenta de a adopta principalele masuri privind gestionarea pandemiei de COVID19. De asemenea, conform Hotararii nr. 12 din 19.03.2020 Comitetul Judetean a fost institutia care a declarat hotelul Flora drept centru de carantinare.

d. STATUL ROMAN PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE

NCC prevede la art. 221 ca persoanele juridice de drept public sunt obligate pentru faptele ilicite ale organelor lor, in aceleasi conditii ca persoanele juridice de drept privat. Art. 224 NCC stabileste ca statul raspunde in mod subsidiar pentru obligatiile autoritatilor si institutiilor publice care sunt persoane juridice, iar in raporturile civile in care statul se prezinta nemijlocit, in nume propriu, ca titular de drepturi si obligatii, acesta participa prin Ministerul Finantelor Publice.

e. SOLIDARITATEA PARATILOR

Conform art. 1382 Cod civil, cei care raspund pentru o fapta prejudiciabila sunt tinuti solidar la reparatie fata de cel prejudiciat. Asa cum rezulta din actele normative in vigoare, dar si din probatoriul administrat, paratii prin reprezentanti au actionat coordonat in realizarea faptelor ilicite reiterate la punctul nr. III. De asemenea, reiterez faptul ca pentru obligatiile generate de art. 3 si 5 din CEDO avem o raspundere obiectiva intemeiata pe ideea de garantie, iar atat luarea masurii de carantinare institutionalizata, cat si punerea in executare a acesteia a avut loc cu concursul tuturor institutiilor chemate in judecata. Inclusiv sesizarile formulate imediat dupa plasarea in carantina au fost transmise catre toti paratii pentru remedierea situatiei abuzive in care m-am aflat.

II. INDEPLINIREA CONDITIILOR RASPUNDERII CIVILE DELICTUALE

A. CONTEXT EPIDEMIOLOGIC SI LEGISLATIV

In contextul pandemiei declarate la nivel mondial de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii, pentru persoanele aflate in situatia de urgenta de sanatate publica internationala, a fost emis Ordinul Ministrului Sanatatii nr. 414/12.03.2020 prin care a fost introdusa masura carantinei.

Ordinul nr. 414 a fost emis in temeiul art. 25 alin. 2 din Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii si in temeiul art. 8 din OUG nr. 11/2020: 'Masurile privind prevenirea si gestionarea situatiilor de urgenta generate de epidemii, precum si bolile transmisibile pentru care declararea, tratamentul sau internarea sunt obligatorii se stabilesc prin ordin al ministrului sanatatii' si in temeiul art. 8 din OUG nr. 11/2020 care la alin. 1 prevede ca 'in cazul epidemiilor/pandemiilor sau situatiilor de urgenta de sanatate publica internationale declarate de Organizatia Mondiala a Sanatatii, daca exista un risc iminent pentru sanatatea publica, cu respectarea Regulamentului sanitar international (2005), la propunerea Grupului tehnic de experti ai Ministerului Sanatatii, ministrul sanatatii instituie carantina pentru persoanele care intra pe teritoriul Romaniei din zonele afectate, ca masura de prevenire si limitare a imbolnavirilor'.

Nu suntem in prezenta unei legi in sensul art. 73 din Constitutie, ci este vorba despre un act administrativ normativ ce ar fi trebuit sa puna in executare prevederile legislatiei primare. Afectarea in sens negativ a drepturilor si libertatilor fundamentale, cu atat mai mult in contextul unei situatii exceptionale, ar fi trebuit tratata cu o mai mare responsabilitate si cu instituirea unor garantii si mecanisme de corectie care sa previna comiterea de abuzuri din partea autoritatilor statutului.

In forma intiala, Ordinul definea carantina ca fiind atat instituirea masurii de carantina institutionalizata (in spatii special amenajate), cat si instituirea masurii de izolare la domiciliu. Art. 1 alin. 2 prevedea ca se instituie masura de carantina institutionalizata pentru persoanele asimptomatice care intra pe teritoriul Romaniei venind din zonele cu transmitere comunitara extinsa afectate de COVID-19 (zona rosie), pentru o perioada de 14 zile, in spatii special amenajate puse la dispozitie de catre autoritatile locale. Competenta pentru aplicarea masurii, potrivit art. 4, revenea si revine Directiilor de sanatate publica judetene si cea a municipiului Bucuresti, in colaborare cu autoritatile publice locale, care, potrivit Ordinului, identifica si organizeaza spatii de carantinare institutionalizata in fiecare judet.

In ceea ce priveste testarea persoanelor asimptomatice, conform legislatiei aplicabile la momentul plasarii in carantina, la art. 6 a fost stabilit ca la intrarea in carantina, persoanelor venite din zone cu transmitere comunitara extinsa (zona rosie) sa li se efectueze un test. Chiar si in cazul in care testul iesea negativ, persoana urma sa ramana in carantina pentru urmatoarele 14 zile. Iesirea din carantina se realiza dupa perioada de 14 zile daca persoana era clinic sanatoasa si dupa efectuarea a doua teste pentru COVID-19 la un interval minim de 24 ore si care au rezultat negativ. Mentionez, asa cum am aratat si la sectiunea A, ca singur data cand mi-au fost recoltate probe pentru testare a fost in data de 23.03.2020. Nu am informatii daca testul a fost realizat, neprimind pana la acest moment un rezultat oficial.

Potrivit art. 53 din Constitutie, restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati poate fi realizata numai prin lege, in cazuri limitative prevazute si cu respectarea principiului proportionalitatii.

Garantiile constitutionale sunt esentiale intr-o societate democratica. Cu toate acestea, Ordinul nr. 414 al Ministrului Sanatatii nu respecta aceste cerinte. In primul rand, nu vorbim de o lege in sensul art. 73 din Constitutie, ci despre un act administrativ normativ ce ar fi trebuit sa puna in executare prevederile legislatiei primare. Afectarea in sens negativ a drepturilor si libertatilor fundamentale, cu atat mai mult in contextul unei situatii exceptionale, ar trebui tratata cu o mai mare responsabilitate si cu instituirea unor garantii si mecanisme de corectie care sa previna comiterea de abuzuri din partea autoritatilor statutului.

In data de 27.05.2020, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constitutionala cu o exceptie de neconstitutionalitate privind art. 25 (2) din Legea 95/2006 si prevederile art. 8 din OUG nr. 11/2020. Avocatul Poporului a sustinut incalcarea artt.1 alin. (5) din Constitutie prin care se consacra obligatia respectarii Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor, art. 23 alin.(1) din Constitutie prin care se consacra caracterul inviolabil al libertatii individuale si al sigurantei persoanei, art. 25 privind libera circulatie, art. 26 referitor la viata intima, familiala si privata, art. 53 referitor la restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati fundamentale si art. 115 alin. (6) din Constitutie prin care se stabileste interdictia afectarii prin ordonante de urgenta a drepturilor si libertatilor prevazute de Constitutie. De asemenea, Avocatul Poporului sustine ca au fost incalcate prevederile art. 5 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, privind dreptul la libertate si la siguranta.

Indirect, aspectele de nelegalitate ale OMS nr. 414/2020 au fost cenzurate prin Decizia nr. 458/2020 a Curtii Constitutionale.

Curtea Constitutionala a retinut faptul ca teza I a art. 25 alin. 2 din Legea 95/2006 stabileste un cadru general in care ministrul sanatatii poate actiona, in cazul unor situatii de urgenta generate de epidemii. Cu toate acestea, desi textul de lege stabileste o competenta de actiune a ministrului sanatatii prin emiterea de acte administrative normative intr-un domeniu specific, aceasta prevedere legala, subliniaza Curtea, 'nu poate constitui, per se, unicul temei legal pentru emiterea unor ordine ce privesc stabilirea unor masuri pentru prevenirea si gestionarea situatiilor de urgenta generate de epidemii care implica restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati fundamentale, ci este necesar ca aceste masuri sa fi fost reglementate la nivel primar, printr-un act normativ care sa se subordoneze conditiilor constitutionale care permit o astfel de restrangere'.

De asemenea, 'desi autoritatile nationale – in special administratia centrala si locala – sunt cele mai apte sa identifice si sa stabileasca acel set de actiuni necesare interventiei adecvate fiecarei etape de evolutie a pandemiei, insa masurile dispuse nu se pot intemeia decat pe un cadru legal primar care se subordoneaza prevederilor constitutionale si internationale referitoare la restrangerea exercitiului unor drepturi si libertati. Avand in vedere ca situatia de criza generata de o pandemie reprezinta premisa inevitabila a unor astfel de restrangeri, legislatia nationala trebuie insotita de garantii clare si eficiente impotriva oricaror abuzuri sau actiuni discretionare ori ilegale'.

Indirect, Curtea analizeaza si prevederile OMS nr. 414/2020, temeiul legal pe care paratii il invoca pentru masurile nelegale dispuse si tratamentele degradante desfasurate. (...)

De asemenea, potrivit art. 20 alin (2) din Constitutie, in ipoteza unor neconcordante intre acestea si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin prevederi mai favorabile. Conform art. 20 alin (1) din Constitutie, dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu tratatele la care Romania este parte, inclusiv cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Protocoalele Aditionale la Conventie.

In ceea ce priveste forta juridica a Conventiei Europene a Drepturilor Omului in ordinea juridica nationala, atat prevederile acestui instrument, cat si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului au 'aplicabilitate directa', impunandu-se cu 'forta constitutionala si supralegislativa'.

In acest sens, supunem atentiei cele statuate de Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. 919/2017. Inalta Curte a stabilit ca instantele de judecata sunt indreptatite sa aplice direct normele Conventiei Europene a Drepturilor Omului si implicit jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, apreciata mai favorabila in conformitate cu art. 20 alin. 2 din Constitutia Romaniei pentru raportul juridic, concret, dedus judecatii. (...)

Rezulta ca prevederile OMS nr. 414/2020, singurul act normativ care reglementa in mod succint si insuficient masura carantinei, fara ca o legislatie primara sa fi fost elaborata la momentul carantinarii subsemnatului si fara a exista o metodologie in acest sens, sunt vadit neconstitutionale si contravin inclusiv art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Ulterior plasarii in carantina, nu mi-a fost comunicat niciun fel de inscris oficial prin care sa fiu informat cu privire la masurile privative de libertate dispuse. De asemenea, rezultatul testarii nu mi-a fost comunicat, fiind supus in continuare supus unei masuri extrem de restrictive pentru o perioada de 14 zile.

Faptul ca am continuat sa fiu plasat sub efectul masurii carantinarii institutionalizate, fara un mijloc efectiv de a ma adresa unei instante de judecata, constituie o forma de detentie arbitrara si nejustificata, lucru invederat si de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 458/2020.

Prin urmare, apararea paratelor in sensul ca doar au pus in aplicare ordinele nu poate reprezenta o aparare eficienta, care sa conduca la neretinerea unei culpe a acestora.

In ceea ce priveste posibilitatea initierii unei actiuni judiciare in contencios administrativ pentru anularea OMS nr. 414/2020 si implicit obtinerea de despagubiri, invederez instantei ca interesul principal procesual al subsemnatului este tragerea la raspundere a statului roman si a reprezentantilor sai. In acest sens, mai ales in contextul in care o legislatie primara urma a fi adoptata pentru reglementarea inclusiv a masurii de carantinare, obtinerea anularii OMS nr. 414, la momentul introducerii cererii de chemare in judecata apare ca lipsita de interes. Astfel, la data de 02.07.2020 a fost publicata in M. Of. Decizia CCR nr. 458/25.06.2020, iar la data de 21.07.2020 a intrat in vigoare Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor masuri in domeniul sanatatii publice in situatii de risc epidemiologic si biologic, subsemnatul inregistrand cererea de chemare in judecata la 07.07.2020. De asemenea, atragerea raspunderii si verificarea indeplinirii conditiilor raspunderii civile delictuale urmau a se face cu titlu secundar de catre instanta de contencios, avand in vedere ca obiectivul principal al unei astfel de cereri este anularea actului administrativ si obtinerea suspendarii executarii.

De interes este si Sentinta Penala din 02.12.2020 pronuntata de catre Judecatoria Brasov, prin care instanta a achitat pe inculpat sub aspectul savarsirii infractiunii de zadarnicirea combaterii bolilor, prevazuta de art. 352 alin. 1 C.pen. (...)

Nu in ultimul rand, invederez instantei Declaratia de principii cu privire la tratamentul persoanelor private de libertate in contextul pandemiei de coronavirus (COVID-19) facuta la 20.03.2020 in cadrul Consiliului Europei – Comitetul European pentru Prevenirea Torturii si Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (CPT). (...)

B. FAPTA ILICITA

Prin fapta ilicita intelegem actiunea sau inactiunea contrara legii sau bunelor moravuri, care are ca rezultat atingerea sau incalcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale altei persoane.

Orice atingere/incalcare/vatamare a demnitatii umane poate antrena un prejudiciu nepatrimonial, prejudiciu care va putea fi reparat inclusiv pe cale patrimoniala – sub forma asa numitelor daune morale.

Legislatia nationala consacra prin Codul civil protectia demnitatii si prin aceasta a tuturor drepturilor personalitatii ce pot fi asociate acestei notiuni, astfel incat enumerarea de la art. 58 fiind una exemplificativa.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca esenta insasi a Conventiei este respectul demnitatii umane. Referirea la statutul de valoarea centrala pe care demnitatea umana o are in cadrul aplicarii Conventiei, reiese din diferite cauze unde demnitatea este pusa in direct legatura cu drepturi precum: dreptul la viata (Pretty c. Regatul Unit, cererea nr. 2346/02, Hotararea finala din 29.07.2020), dreptul la libertate si siguranta sau dreptul la un proces echitabil (Bock c. Germania, cererea nr. 11118/84, Hotararea finala din 29.03.1989).

In prezenta speta, avem o incalcare a unor drepturi si libertati fundamentale dintr-o dubla perspectiva.

B.1. FAPTA ILICITA REPREZENTATA DE INSTITUIREA UNEI MASURI NELEGALE DE PRIVARE DE LIBERTATE

Aceasta s-a realizat:

- in principal, prin plasarea in carantina institutionalizata, in lipsa unui test negativ comunicat subsemnatului privind prezenta virusului SARS-CoV-2, doar in temeiul unei prezumtii, si, in subsidiar, chiar si dupa un rezultat negativ realizat la cateva zile dupa intrarea in tara (conform inscrisurilor depuse de DSP, la data de 21.03.2020 s-a realizat testarea subsemnatului, iar dupa ce rezultatul a fost negativ, trebuia sa fiu eliberat, orice zi in plus reprezentand privare de libertate in mod nelegal, masura nefiind proportionala prin raportare la standardele CEDO);

- prin privarea subsemnatului de libertate, fiind retinut o zi in plus pana si fata de termenul de 14 zile prevazut de OMS nr. 414/2020,

fara a avea la dispozitie o cale de atac stabilita prin lege prin care sa atac masura instituita si

- fara sa imi fi fost comunicat actul administrativ prin care masura a fost dispusa;

- fara ca masurile de restrangere a exercitiului drepturilor subsemnatului sa fie instituite prin lege.

Astfel, am fost supus unei privari nelegale de libertate, lipsindu-mi garantiile constitutionale necesare pentru protectia acestor drepturi esentiale intr-o societate democratica.

i) Insasi masura carantinei institutionalizate, care este asimilata, conform configuratiei juridice ce rezulta din Ordinul Ministrului Sanatatii nr. 414/2020, unei masuri privative de libertate, reprezinta o atingere adusa dreptului la libertate individuala si siguranta.

Prin plasarea in carantina institutionalizata, in ciuda lipsei unui test negativ privind prezenta virusului SARS-CoV-2, doar in temeiul unei prezumtii, fara a avea la dispozitie o cale de atac stabilita prin lege prin care sa atac masura instituita si fara sa imi fi fost comunicat actul administrativ prin care masura a fost dispusa, am fost supus unei privari nelegale de libertate, lipsindu-mi garantiile constitutionale necesare pentru protectia acestor drepturi esentiale intr-o societate democratica.

Drepturile si libertatile fundamentale, prevazute atat de legislatia nationala, cat si de tratate si conventii internationale, incalcate flagrant de reprezentantii institutiilor publice competente, dar si actiunile si inactiunile prin care aceste incalcari au fost savarsite (respectiv: instituirea carantinei institutionalizate, necomunicarea actului administrativ de instituire a masurii, mentinerea masurii carantinei si pasivitatea privind instituirea unei masuri mai putin intruzive) sunt urmatoarele:

a) Art. 23 din Constitutia Romaniei

Art. 23 (1) din Constitutie prevede expres ca libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile. Prin libertate individuala vom intelege libertatea fizica a persoanei, dreptul sau de a se misca liber, de a avea conduita dorita si, totodata, de a nu fi lipsit de libertate decat in cazurile si conditiile prevazute de lege.

In sensul constitutional, siguranta persoanei constituie o garantie a libertatii individuale, in sensul dispunerii masurilor care aduc atingere acestui drept numai in cazurile si in conditiile prevazute de lege. Dispozitiile art. 23 obliga legiuitorul, conform doctrinei, sa prevada cazurile si procedurile prin care libertatea individului este grevata. Curtea Europeana a Drepturilor Omului opineaza ca libertatea persoanei si siguranta sunt notiuni interdependente. Protectia sigurantei persoanei are in vedere orice ingerinta a puterii publice in libertatea individuala, care daca se realizeaza trebuie sa respecte conditiile legale.

Nu putem trece peste viciile de legalitate ale Ordinului nr. 414/2020 determinate tocmai de neconstitutionalitatea legii de abilitare, avand in vedere faptul ca exercitiul unor drepturi fundamentale este ingradit printr-un act administrativ normativ. Articolul 53 raportat la art. 23 din Constitutie prevede in mod expres necesitatea adoptarii unei legi, ca act normativ al Parlamentului, pentru a asigura legalitatea unei astfel de masuri.

Insa, in lipsa unei legislatii primare la care sa ne putem raporta pentru determinarea regimului juridic al carantinei institutionalizate, observam ca Ordinul nr. 414/2020 este singurul care prevede cazurile si conditiile in care masura carantinarii institutionalizate (care in prezenta speta presupune o privare de libertate) este aplicata. Prin urmare, analiza se va raporta la aceste prevederi.

Avem in vedere ca nu exista alte norme sau o metodologie pentru instituirea masurii carantinei institutionalizate, ci doar prevederile succinte ale ordinului anterior mentionat. Modul lacunar de reglementare a carantinei institutionalizate, chiar acceptand legalitatea unei astfel de masuri, nu face decat sa arate lipsa de interes a autoritatilor pentru instituirea unor garantii privind drepturile si libertatile persoanei. Din continutul Ordinului rezulta doar obligatia persoanelor asimptomatice venite din zone rosii de a se supune masurii, competenta de organizarea a spatiilor de carantinare si de supraveghere a aplicarii masurii, si perioada pentru parasirea starii de carantina.

Perioada de 14 zile prevazuta pentru carantina institutionalizata este obligatorie, inclusiv in cazul in care testul realizat anterior aplicarii masurii este unul negativ. Prin urmare, privarea de libertate se face in baza unei simple prezumtii ca as fi putut fi purtator al virusului. Neefectuarea testului obligatoriu, anterior carantinarii, si, prin urmare, lipsa unei certitudini privind prezenta virusului consider ca erau un argument extrem de solid pentru ca o alta masura, mai putin intruziva, sa fie aplicata.

Lipsa de previzibilitate a normelor incidente nu justifica abuzul savarsit de reprezentantii statului fata de persoanele cazate in Hotelul Flora din statiunea Lacu Sarat, jud. Braila. Ba mai mult, in exercitarea rolului activ, autoritatile statului aveau obligatia de a se raporta la prevederile legale si constitutionale in vigoare, la principiile generale de drept, dar si la prevederile Conventiei Europene a Drepturilor Omului la momentul punerii in aplicare a masurilor prevazute de Ordinul nr. 414/2020 si sa ia masuri in consecinta, astfel incat ingerinta adusa dreptului la libertate si siguranta sa fie cat mai redusa.

b) Art. 5 din CEDO raportat la art. 15 din CEDO

Conventia europeana a drepturilor omului, ratificata prin Legea nr. 30/1994, stabileste, la art. 5, ca 'orice persoana are dreptul la libertate si la siguranta. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri si potrivit cailor legale:

e. daca este vorba despre detentia legala a unei persoane susceptibile sa transmita o boala contagioasa'.

Potrivit art. 15 CEDO, un stat poate, in cazul unei situatii de urgenta, sa deroge de la anumite obligatii ce ii revin in temeiul Conventiei.

Astfel, in caz de razboi sau de alt pericol public ce ameninta viata natiunii, orice parte contractanta poate lua masuri care deroga de la obligatiile prevazute de Conventie, in masura stricta in care situatia o impune si cu conditia ca aceste masuri sa nu fie in contradictie cu alte obligatii ce decurg din dreptul international.

Procedural, pentru a putea opera o astfel de derogare, statul contractant este obligat sa informeze Secretarul General al Consiliului Europei cu privire la masurile luate si la motivele care le-au determinat. De asemenea, conform paragrafului 3 al art. 15, statul are obligatia sa informeze Secretarul General de indata ce masurile derogatorii inceteaza a mai produce efecte. Printre statele memebre ale Consiliului Europei care au activat art. 15 din Conventie, alaturi de Romania, se afla: Letonia, Albania, Georgia, San Marino, Serbia, Estonia, Macedonia, Armenia, Republica Moldova.

Informarea prealabila din partea Romaniei a avut loc la 18.03.2020, fiind vorba de o nota verbala prin care statul roman, prin reprezentantii sai, a informat Consiliul ca anumite masuri luate prin si in temeiul Decretului prezidential nr. 195/2020 de instituire a starii de urgenta pot deroga de la prevederile Conventiei.

Romania a transmis o notificare privind incetarea respectivelor masuri abia la 15 mai 2020, concomitent cu iesirea din starea de urgenta, astfel incat ne-am aflat sub efectele derogatorii obtinute prin notificarea verbala din 18 martie pentru o durata considerabila de timp.

Observam ca statul roman nu si-a indeplinit obligatiile impuse de art. 15 din CEDO, respectiv nu exista o informare cu privire la ce masuri au fost luate in concret (nu putem considera referirea facuta la anumite masuri drept potrivita si conforma, ea fiind mult prea generala pentru standardele Curtii) si nici nu au fost prezentate explicatii privind motivele ce au determinat respectiva derogare.

Autoritatile au motivat derogarea prin faptul ca prin Decretul de instituire a starii de urgenta au fost introduse anumite masuri care restrang exercitiul unor drepturi si libertati, astfel incat informarea Consiliului Europei si activarea art. 15 sunt considerate efecte automate, ulterioare Decretului, pentru ca derogarea sa devina opozabila.

Cu toate acestea, observam ca, desi situatia generata de raspandirea noului coronavirus a fost comuna tuturor statelor contractante (printre tarile cele mai afectate regasindu-se Italia, Spania, Franta), doar 10 dintre cele 47 de state au activat art. 15 din Conventie.

Observand evolutia cazurilor de infectare cu virusul SARS-COV-2 in cele doua luni pentru care starea de urgenta a fost instituita, dar si numarul de teste efectuate, intrebarea legitima este: de ce Romania nu a putut gestiona situatia (mai putin grava decat in alte state) prin instuirea unor masuri care sa nu incalce drepturi fundamentale, ocrotite de Conventie? Derogarea in temeiul art. 15 din CEDO este o confirmare a depasirii unor criterii de proportionalitate a masurilor impuse, iar faptul ca acestea au devenit opozabile in urma Notificarilor verbale nu atrage automat si caracterul legitim al acestora.

De asemenea, tocmai pentru a evita situatii ce contravin principiilor promovate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in conditiile extraordinare din lunile martie si aprilie, Comitetul European pentru Prevenirea Torturii si a Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante ('CPT') din cadrul Consiliului Europei a enuntat, in data de 20 martie, imediat dupa punerea mea in carantina, o serie de linii directoare privind tratamentul persoanelor private de libertate. Astfel, dintre principiile promovate de CPT, amintesc:

Punctul nr. 4 afirma ca orice masura restrictiva luata cu privire la o persoana privata de libertate in contextul impiedicarii raspandirii virusului, trebuie sa aiba o baza legala, sa fie necesara, proportionala, sa nu aduca atingere demnitatii umane si sa fie temporara. Persoanele private de libertate, in acest context, trebuie sa primeasca toate informatiile necesare cu privire la masurile luate.

Observam ca masura carantinei, desi are o baza legala (Ordinul nr. 414/2020, cu grave vicii de legalitate, constatate indirect prin Decizia CCR nr. 458/2020 pronuntata in dosarul nr. 639D/2020), nu respecta cerinta proportionalitatii, asa cum rezulta din cuprinsul prezentei cereri. De asemenea, neexistand nicio informare, care sa indeplineasca un standard acceptabil, privind masura luata (durata mi-a fost confirmata oral, nu exista un act de instituire a masurii, rezultatul testului nu mi-a fost comunicat in mod oficial), suntem clar in prezenta unui abuz realizat la umbra derogarii de la art. 15 din CEDO. In ceea ce priveste punerea in executare a masurii privative de libertate, respectiv a carantinei, situatia de fapt contravine in mod flagrant celor enuntate de CPT si a prevederilor Conventiei. Amintim ca derogarea de la art. 15 din CEDO nu se extinde asupra art. 3 si art. 7 din Conventie. Astfel, nu exista o baza legala pentru incuierea usii cu cheia sau a servirii hranei de pe jos, masura aduce clar atingere demnitatii umane si nu este nici proportionala, nici necesara cu scopul urmarit. Nu in ultimul rand, 'detentia' la care am fost supus a depasit chiar si termenul de 14 zile.

Punctul nr. 8 prevede faptul ca, in cazul persoanelor aflate sub efectul unor masuri privative de libertate, cum este carantina, importanta si necesitatea interactiunii umane, zilnice, ar trebuie sa fie realizata in mod consecvent.

Faptul ca agentii statului roman au inteles necesitatea interactiunii solicitate de CPT in mod total eronat este demonstrata de masura incuierii usii de hotel cu cheia, in mod continuu, desi in hotelul respectiv nu exista personal cu care puteam lua contact sau alte persoane ce ar fi putut fi considerate a fi in pericol.

De asemenea, Avocatul Poporului, in baza informatiilor primite cu privire la modul de aplicare a masurilor privative de libertate, in contextul prevenirii raspandirii noului coronavirus, a activat Mecanismul National de Prevenire a Torturii si a inceput monitorizarea spitalelor si centrelor de carantina. La momentul carantinarii mele, acest mecanism nu era functional. Reprezentantii institutiei Avocatului Poporului au adus urmatoarele precizari (n.r. cele din 11 iunie 2020), prin raportare la prevederile Conventiei impotriva torturii si a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptata la New York si ratificata de Romania prin Legea nr. 109/2009 si la Protocolul optional, adoptat la New York in 2002. In lumina acestor reglementari internationale, privarea de libertate in conditii de pandemie a determinat institutia Avocatului Poporului sa considere ca orice loc in care persoana este lipsita de libertate, de unde nu poate sa plece prin vointa proprie, este considerata loc de detentie, iar prin Mecanismul National de Prevenire se urmareste respectarea drepturilor si demnitatii persoanelor aflate in acele locuri.

Avand in vedere conditiile prevazute de legislatia citata anterior, este clar ca un centru de carantinare, desi apare ca exceptie, are caracterul unui loc de detentie, alaturi de centre de detentie sau educative.

Aceasta constatare este sustinuta si de ceea ce Subcomitetul Natiunilor Unite pentru Prevenirea Torturii (SPT) a retinut, conform Precizarilor din 11.06.2020, anume ca orice loc in care o persoana este tinuta in carantina si care nu este libera sa il paraseasca este loc de detentie conform Protocolului Optional.

In consecinta, exceptia prevazuta de litera e) a art. 5 CEDO, chiar corelata cu derogarea in caz de urgenta (derogare care nu instituie o prezumtie de legalitate a masurilor luate), posibila in temeiul art. 15 CEDO, nu este una absoluta, ea trebuie sa fie proportionala si necesara si sa nu contravina altor prevederi ale dreptului international. Exceptia trebuie interpretata prin intermediul jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului si a Conventiei de la New York privind prevenirea torturii.

Astfel, similar prevederilor art. 53 din Constitutia Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a explicat ca principiul proportionalitatii consta intr-un test in patru puncte care evalueaza:

- daca masura care interfereaza cu un drept este potrivita pentru atingerea obiectivului (obiectiv legitim intr-o societate democratica);

- daca este necesar in acest scop;

- daca exista alta modalitate mai putin restrictiva;

- daca ingreuneaza excesiv individul in comparatie cu beneficiile pe care isi propune sa le asigure.

Relevanta pentru prezenta speta este cauza Enhorn v. Suedia (cererea nr. 56529/00). Curtea a retinut in cauza amintita ca, in cazul in care statul ia masuri ce limiteaza libertatile persoanei si o priveaza pe aceasta (prin carantinare) de libertatea sa, pentru a preveni raspandirea unei boli infectioase, este necesara parcurgerea unor etape:

- trebuie demonstrat ca raspandirea bolii reprezinta un pericol pentru sanatatea publica;

- carantinarea (detentia) persoanei infectate reprezinta ultima masura ramasa a fi aplicata pentru a impiedica raspandirea bolii;

- alte masuri mai putin intruzive au fost considerate insuficiente sau ineficace, lucru ce poate fi dovedit.

In lipsa acestor conditii cumulative, baza legala, in viziunea Curtii, pentru a impune o masura precum detentia, nu mai poate exista.

Prima instanta nu a analizat criteriul proportionalitatii prin prisma celor invocate de catre subsemnatul.

Daca in luna martie, situatia epidemiologica existenta a justificat introducerea carantinei institutionalizate pentru a preveni raspandirea rapida a virusului si a bolii generate de acesta, situatia nu a justificat si lipsa unei legislatii primare de adoptare, deficientele de aplicare a masurii si nici neadaptarea masurii luate in functie de situatia de fapt.

In speta, testul de proportionalitate, dar si elementele retinute de Curte in cauza Enhorn v. Suedia, trebuie aplicate si la situatia de fapt prezentata la sectiunea A a prezentei cereri. Prin urmare, vom observa ca, desi scopul urmarit prin instituirea masurii carantinei institutionalizare a fost limitarea raspandirea noului coronavirus si protejarea sanatatii populatiei, astfel incat ea apare ca necesara in contextul existent la momentul emiterii Ordinului, anumite precizari se impun: la momentul plasarii in carantina institutionalizata, nu am fost testat, a existat o singura recoltare in vederea testarii, insa am aflat rezultatul testului abia cu ocazia depunerii inscrisurilor in prima instanta de catre parate.

Prin urmare, ramanerea sub efectul masurii doar in temeiul unei prezumtii de infectare cu noul coronavirus apare ca excesiva. Cu toate acestea, m-am supus prevederilor in vigoare si am respectat in continuare restrictiile impuse. In ciuda lipsei rezultatului testarii si cu luarea in considerare a conduitei avute pe durata intregii proceduri, reprezentantii statului au considerat proportional cu scopul urmarit incuierea usii din exterior si izolarea mea fata de putinii oameni existenti in hotel. Or, daca pentru persoanele care au fost testate pozitiv, desi boala nu s-a manifestat, o astfel de masura (carantina institutionalizata) poate fi admisa ca fiind necesara, pentru persoanele testate negativ sau a caror situatie nu a fost clarificata, nefiind realizata o testare, ea apare ca fiind disproportionala. Este clar ca o alta masura, cu un grad de intruziune mai scazut pentru libertatile fundamentale ale persoanei, se impunea a fi luata. Faptul ca acest lucru nu a fost realizat (din contra, am fost supus unor tratamente degradante, prin sechestrarea in camera de hotel si servirea meselor de pe mocheta din fata usii) demonstreaza abuzul autoritatilor in implementarea masurilor in contextul COVID-19. In acest caz, revine in sarcina autoritatilor sa demonstreze faptul ca luarea unei masuri mai putin drastice nu putea fi realizata. In caz contrar, conform celor statuate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, conditiile care legitimeaza o masura privativa de libertate nu sunt indeplinite, iar masura devine nelegala.

De asemenea, in cauza Kuimov v. Rusia, (cererea nr. 32147/04), Curtea a retinut ca in cazul unor restrictii privind drepturi fundamentale, standardul ce trebuie atins este ca aceste masuri sa fie necesare intr-o societate democratica si proportionale cu scopul legitim urmarit prin implementarea lor. Curtea tine cont de marja de apreciere pe care statul o detine in astfel de cazuri, cu toate acestea, o privare de libertate (carantina) trebuie sa fie o masura temporara si intrerupta imediat ce circumstantele permit. Orice restrictii de lunga durata cu un grad de severitate ridicat sunt, in functie de particularitati, vazute ca fiind disproportionale fata de scopul legitim urmarit.

Prima instanta face trimitere in motivarea sentintei la cauza Terhes v. Romania, dar aceea se refera la situatia cetatenilor care s-au aflat in lockdown la propriile lor domicilii in perioada 15.03-15.05.2020, iar nu la situatia subsemnatului, care am fost plasat in carantina institutionalizata si supus unor tratamente degradante de catre autoritati. De aceea, in cauza Terhes v. Romania CEDO a dat o decizie de inadmisibilitate, iar nu de respingere ca nefiind intemeiata. In aceasta cauza, Curtea a acordat importanta faptului ca reclamantul nu a explicat in mod concret efectele pe care masura contestata le-a avut asupra starii sale. Astfel, nu a pretins ca a trebuit sa ramana inchis constant la domiciliu pe intreaga durata a starii de urgenta. Intr-un mod mai general, Curtea a constatat ca persoana in cauza nu a prezentat nicio proba concreta pentru a descrie in ce mod au afectat-o restrictiile de deplasare.

c) Art. 21 din Constitutie prevede urmatoarele:

'(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept'.

Ordinul nr. 414//2020 esueaza in a oferi o metodologie privind instituirea unor astfel de masuri privative de libertate, ceea ce contravine cerintelor de previzibilitate si claritate legislativa, mai ales cand masurile afecteaza drepturi si libertati fundamentale (libertate individuala, libera circulatie). Un element esential care nu a fost prevazut prin Ordin si nici printr-un act normativ ulterior este calea de atac pe care persoanele supuse masurilor de carantina si/sau izolare la domiciliu o pot exercita.

In acest sens, s-a pronuntat si Judecatoria Baia Mare, in dosarul 5354/182/2020, prin care a admis ordonanta presedintiala formulata de catre o persoana supusa in mod nelegal masurii carantinei. Astfel, in lipsa unei cai de atac prevazute de lege, reclamantul a invocat prevederile Codului de procedura civila pentru a putea beneficia de o masura prin care sa ii fie protejat dreptul la libertate si siguranta. (...)

Confirm faptul ca situatia retinuta in sentinta mai sus mentionata este asemanatoare cu situatia de fapt supusa atentiei instantei prin prezenta cerere. La momentul carantinarii, respectiv la 20.03.2020, nu mi-a fost comunicat niciun act prin care sa fie prevazuta modalitatea de cenzurare a unei astfel de masuri. De asemenea, termenul de 14 zile mi-a fost confirmat doar in mod oral de catre reprezentantii DSP Braila.

De asemenea, instituirea masurii carantinei in conditiile anterior descrise contravine si art. 9 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului care prevede faptul ca 'nimeni nu trebuie sa fie arestat, detinut sau exilat in mod arbitrar', dar si art. 9 parag. 1-5 din Pactul International cu privire la Drepturile Civile si Politice, care stabileste la paragraful 1 urmatoarele: 'orice individ are dreptul la libertate si la securitatea persoanei sale. Nimeni nu poate fi arestat sau detinut in mod arbitrar. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa decat pentru motivele legale si in conformitate cu procedura prevazuta de lege', iar paragraful 5 prevede in mod expres 5 faptul ca 'orice individ care a fost victima unei arestari sau detentiuni ilegale are drept la o despagubire'.

De asemenea, prima instanta nu a retinut nici faptul ca subsemnatul am fost tinut cu o zi in plus fata de cele 14 zile prevazute in OMS 414/2020.

ii) Chiar si in situatia in care admitem ca masura carantinei institutionalizate in general este permisa, ea nu era permisa in cazul particular al subsemnatului

Conform art. 1 alin. 1 din cuprinsul OMS nr. 414/2020 (forma aplicabila la 19.03.2020), se instituie masura de carantina institutionalizata pentru persoanele asimptomatice care intra pe teritoriul Romaniei venind din zonele cu transmitere comunitara extinsa afectate de COVID-19 (zona rosie).

Prin apararile formulate, DSP Braila reitereaza aceste prevederi normative, pe care le consideram excesive si nelegale, ca fiind acelea in baza carora a actionat. De asemenea, Institutia Prefectului sustine la pagina 4 din intampinare ca luarea masurii de carantina institutionalizata era necesara, avand in vedere zona de provenienta si actele normative in vigoare.

Observam ca la momentul plasarii mele in carantina se impuneau a fi analizate de catre autoritati (persoanele abilitate din cadrul DSP si de directiile specializate din cadrul Ministerului Sanatatii, conform art. 9 din OMS nr. 414), doua conditii esentiale:

1. Daca tara din care repatrierea a avut loc este clasificata drept zona cu transmitere comunitara extinsa;

2. Daca persoana plasata in carantina este o persoana asimptomatica.

Principala problema privind legalitatea masurii impuse este chiar determinarea statutului de persoana asimptomatica pentru subsemnatul. De asemenea, art. 6 alin 1 si 2 din OMS nr. 414/2020 prevedeau in mod expres o actiune suplimentara pentru confirmarea conditiei nr. 2. Astfel, la intrarea in carantina urma a se efectua un test pentru COVID-19 persoanelor asimptomatice venite din zonele afectate (zonele rosii).

Din interpretarea textelor normative mentionate reiese ca o persoana va fi considerata asimptomatica, chiar inainte de efectuarea unui test, doar in temeiul criteriului zonei de provenienta, aspect ce a generat o privare nelegala de libertate prin concursul institutiilor abilitate.

Conform Definitiei de caz pentru Sindromul respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19) elaborate la 16.03.2020, prin caz suspect vom intelege cazul unei persoane simptomatice, dar care inca nu a fost testata. Precizez ca subsemnatul nu am declarat niciun simptom care sa se incadreze in definitia de caz.

Astfel, un caz suspect il reprezinta un pacient cu infectie respiratorie acuta (debut brusc al cel putin unuia din urmatoarele: tuse, febra, durere in gat, scurtarea respiratiei (cresterea frecventei respiratorii) care necesita sau nu spitalizare SI care in perioada de 14 zile anterioare debutului simptomelor a intrunit cel putin unul din urmatoarele criterii epidemiologice: (1) a avut contact apropiat cu un caz confirmat de COVID-19 sau (2) a avut istoric de calatorie internationala. Subsemnatul am indeplinit doar o prima conditie – istoricul de calatorie internationala, neputand fi considerat un caz suspect.

Cazul confirmat, conform Metodologiei existente la momentul intrarii in carantina a Subsemnatului, este reprezentat de o persoana cu confirmare in laborator a infectiei cu SARS-CoV-2, indiferent de semnele si simptomele clinice.

Pentru cazul probabil – asa cum poate fi calificata situatia subsemnatului – conform clasificarii si metodologiei elaborate de Institutul National de Sanatate Publica, la momentul plasarii Subsemnatului in carantina, nu existau o definitie sau alte criterii pentru determinarea persoanelor ce pot fi incadrate astfel si a masurilor care se impun a fi luate fata de acestea.

Prin urmare, criteriul zonei de provenienta (conditia istoricului de calatorie internationala) nu este prin el insusi suficient sa justifice un caz probabil de infectare cu noul coronavirus si, cu atat mai mult, in lipsa unor rezultate de laborator, ca persoana ce provine dintr-o zona rosie este asimptomatica. De asemenea, pentru clasificarea drept caz suspect, conform definitiei de caz, prezenta unei infectii respiratorii acute era obligatorie. Cu toate acestea, ministrul sanatatii, printr-o forma de delegare legislativa care oricum excede cadrului constitutional – sanctionata de altfel de Curtea Constitutionala, instituie o prezumtie legala (in baza unicului temei al zonei de proveninta) privind starea de pacient asimptomatic.

In baza acestui unic temei, inainte de efectuarea oricarui test au fost instituite masuri restrictive de libertate – plasarea in carantina institutionalizata. Mult mai grav, asa cum a fost situatia subsemnatului, este lipsa testarii, care face ca masura carantinarii sa subziste in baza prezumtiei anterior mentionate. In acest caz, avand in vedere lipsa de proportionalitate si gradul de ingradire al libertatii persoanei, consider ca m-am aflat sub efectul unei masuri privative de libertate.

Prin apararile formulate, DSP Braila sustine ca testarea subsemnatului a fost realizata la 21.03.2020, rezultatul fiind negativ. Mai departe, prin Intampinarea formulata, parata sustine ca rezultatul testului a fost negativ, astfel incat prin raportare la procedurile stabilite de Institutul National de Sanatate Publica, nu a fost comunicat rezultatul catre persoana in cauza (pg. 5 din Intampinare).

Cu toate acestea, prin raspunsul oferit la intrebarea nr. 6 din Interogatoriul propus, parata sustine contrariul, anume ca rezultatul negativ al testului a fost comunicat telefonic subsemnatului.

Contradictia clara intre cele sustinute de parata si lipsa unui inscris oficial din care sa rezulte cu claritatea ca subsemnatul am fost testat si rezultatul a fost negativ reprezinta temei suficient pentru a retine ipoteza suspiciunii unei lipse a testarii efective a subsemnatului.

De asemenea, coroborat cu declaratia martorului Nelu Calu, care afirma ca rezultatul testului l-a aflat 'pe vorbe' la sfarsitul perioadei de carantina, denota cele sustinute de subsemnatul, ca nu ni s-au comunicat rezultatele la timp si nici printr-un act oficial.

In incheiere, subliniez inca o data ca subsemnatul am fost tinut in carantina institutionalizata cu o zi in plus fata de termenul de 14 zile prevazut de OMS 414/2020, lucru pe care prima instanta nu il retine deloc in cuprinsul sentintei civile apelate.

B.2. FAPTA ILICITA REPREZENTATA DE MODALITATEA DE PUNERE IN EXECUTARE A MASURII DE CARANTINARE – TRATAMENTE DEGRADANTE

In al doilea rand, prin blocarea continua, cu cheia, a usii camerei de hotel pe perioada carantinei, dar si a modului in care hrana a fost servita in aceasta perioada, consider ca mi-a fost incalcat dreptul la demnitate, dreptul de a nu fi supus unor tratamente degradante si mi-a fost periclitata chiar integritatea fizica si psihica, dupa cum urmeaza:

Conform art. 72 NCC, 'orice persoana are dreptul la respectarea demnitatii sale, fiind interzisa orice atingere adusa onoarei si reputatiei unei persoane, fara consimtamantul acesteia ori fara respectarea limitelor prevazute de art. 75 Cod civil'.

Observam ca demnitatea cuprinde atat onoarea, cat si reputatia unei persoane. In doctrina de specialitate a fost retinut faptul ca onoarea este un sentiment complex, determinat de perceptia pe care fiecare persoana o are despre demnitatea sa, dar si de modul in care ceilalti o percep sub acest aspect. Onoarea are, astfel, un caracter social, iar nu unul individual.

Avand in vedere ca am inteles foarte bine contextul epidemiologic si importanta aplicarii anumitor masuri pentru a limita raspandirea virusului SARS-CoV-2, dar si a faptului ca am cooperat cu autoritatile astfel incat am respectat cu strictete cerintele impuse (pe parcursul transferului catre centrul de carantina, dar si in perioada petrecuta acolo), modul in care reprezentantii autoritatilor publice romane au inteles sa se comporte in fapt este fara echivoc contrar legilor si bunelor moravuri. Nu a existat in niciun moment vreo intentie de a parasi centrul de carantina sau de a incalca in alt mod restrictiile impuse.

Am acceptat respectarea acestor restrictii in ciuda faptului ca nu am fost testat la intrarea in carantina si in ciuda faptului ca le-am transmis ca pot sa ma izolez in alt loc pe care il detin. Prin urmare, cele 14 zile petrecute in centrul de carantina, desi le-am considerat disproportionale in raport cu situatia de fapt (in ciuda lipsei rezultatului testarii), am continuat sa fiu considerat asimptomatic), au trecut fara vreun incident pe care sa il initiez. Incuierea usii de la hotel cu cheia, in mod continuu, este in mod vadit o incalcarea flagranta a legilor si conventiilor in vigoare si a metodologiei de aplicare a masurilor de preventie in contextul COVID-19, dar si o modalitate de umilire. In niciun act normativ nu este prevazuta posibilitatea de a sechestra persoana plasata in carantina institutionalizata si de a o supune astfel unui tratament injositor si extrem de impovarator. Abuzul comis de autoritati a fost completat de modul degradant in care mi-a fost servita hrana, remedierea situatiei fiind posibila doar dupa luarea unei pozitii oficiale.

Conform probelor administrate, hotelul unde am fost carantinat a fost desemnat spatiu suplimentar pentru carantinare prin Hotararea nr. 12 din 19.03.2020 a Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta Braila. Prin Raspunsurile formulate la Interogatoriul propus, reprezentantii Institutiei Prefectului au declarat (Raspunsul la intrebarea nr. 7) ca, desi hotelul Flora a fost declarat centru de carantina printr-o hotarare a Comitetului aflat sub conducerea Prefectului, criteriile pentru alegerea locatiei au fost stabilite de DSP Braila. Cu toate acestea, DSP Braila. prin raspunsul la intrebarea nr. 10 din cuprinsul Interogatorului, considera ca nu avea o astfel de obligatie.

Avand in vedere ca ISU Dunarea nu a putut pune la dispozitie avizul privind securitatea la incendiu si nici dovada ca o alta institutie abilitata (in speta, reprezentati DSP, ai directiilor specializate din Ministerul Sanatatii sau din cadrul Prefecturii) a solicitat astfel de documente sau un control suplimentar cu privire la spatiul de carantinare, este evident pericolul la care, cu buna stiinta, am fost expus de catre reprezentantii statului roman.

In ceea ce priveste blocarea usilor de hotel, astfel incat subsemnatul am fost in fapt supus unui tratament asemanator celui din penitenciar, invederez instantei ca din probatoriul administrat rezulta ca DSP Braila a fost institutia care a solicitat o astfel de masura.

Astfel, prin intrebarea nr. 12 din Interogatoriul comunicat paratei DSP Braila, subsemnatul am solicitat clarificari privind situatia inchiderii usilor cu cheia pe durata carantinarii. Prin raspunsul oferit, parata DSP Braila precizeaza ca nu a emis niciun act in acest sens si nici nu a avut competenta in asigurarea pazei si integritatii persoanelor (aceasta fiind asigurata de ISU Braila prin jandarmii sai). De asemenea, la termenul din 18.02.2021 a solicitat parata emiterea unei Adrese catre conducerea hotelului Flora, utilizat ca centru de carantinare, pentru furnizarea de informatii suplimentare privind cele invederate de subsemnatul.

Prin Raspunsul formulat de reprezentantii Unita Turism, inregistrat la 07.04.2021 la dosarul cauzei, cele declarate de parata prin interogatoriu apar ca fiind nesincere.

Extras Raspuns Unita Turism:

'Urmare a dispozitiilor primite din partea functionarilor din cadrul Directiei de Sanatate Publica – delegati in unitatea noastra, referitoare la modalitatea de a impiedica pe cat posibil contactul dintre diverse grupuri de persoane, pentru o perioada camerele de hotel au fost incuiate, deschiderea acestora facandu-se cu ocazia furnizarii hranei'.

Pericolul in care m-am aflat in perioada in care usa a fost incuiata din exterior este evident, mai ales daca avem in vedere ca in camerele de hotel exista posibilitatea de a se fuma, nu erau instalati senzori de fum si existau si alte cauze care puteau determina un incendiu in interior sau exterior (un scurtcircuit). De asemenea, din considerente psihologice, o astfel de masura contravine oricaror standarde privind protectia drepturilor omului. O astfel de izolare, fara o justificare legala, care echivaleaza cu privarea de libertate realizata prin intermediul penitenciarelor pentru persoanele condamnate penal, a avut repercusiuni asupra starii mele mentale.

De asemenea, reiterez cele declarate de martorul propus – domnul Nelu Calu:

- acestuia nu i-a fost comunicat rezultatul testului PCR, ci a aflat 'pe vorbe' la finalul perioadei de carantina despre rezultatul negativ al testului;

- in ceea ce priveste modul de servire a hranei, acesta a declarat ca era lasata pe jos, in holul hotelului, aspect pe care l-a perceput ca extrem de degradant;

- desi acesta a fost carantinat singur intr-una dintre camerele de hotel, conform celor observate la momentul plasarii in carantina, considera ca au fost aproximativ 110-120 persoane cazate in aproximativ 50 de camere;

- a fost incuiat in camera de hotel fara a fi anuntat in prealabil si fara a primi instructiuni pentru a actiona in caz de incendiu / urgenta, considerand ca cei aproximativ 5 angajati ai hotelului nu ar fi putut actiona in timp util in cazul unui incendiu;

- a observat in primele 3 zile din perioada de carantinare un echipaj al Jandarmeriei care pazea hotelul; ulterior nu a mai putut observa un astfel de echipaj, fiind posibil ca acestia sa fi stationat intr-o alta zona a hotelului;

- a fost socat de reactia unei persoane imbracate in costum alb care la momentul la care usa era descuiata pentru a prelua hrana, fugea de teama sa nu se infecteze.

Declaratia data de acesta in fata instantei este in concordanta cu cele afirmate de subsemnatul prin cererea de chemare in judecata.

De asemenea, din considerente psihologice, o astfel de masura contravine oricaror standarde privind protectia drepturilor omului. O astfel de izolare, fara o justificare legala, care echivaleaza cu privarea de libertate realizata prin intermediul penitenciarelor pentru persoanele condamnate penal, a avut repercusiuni asupra starii mele mentale.

Art. 3 din CEDO:

'Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante'.

Tratamentele inumane sau degradante sunt rezultatul unor situatii de fapt, concretizate in producerea unor trauma psihice si/sau fizice de un anumit nivel, de catre agenti / reprezentanti ai statului.

In prezenta speta, asa cum rezulta si din aspectele expuse anterior, chiar de la momentul carantinarii la hotelul Flora din statiunea Lacul Sarat, am fost incuiat cu cheia in camera de hotel. In incinta hotelului, in afara altor persoane supuse masurii de carantina, nu exista personal, astfel incat sechestrarea in camerele de hotel apare ca disproportionala, cu atat mai mult cu cat afara existau jandarmi care pazeau hotelul.

In acele 14 zile, m-am simtit incarcerat, in postura unui detinut, dar fara a fi comis o fapta penala si fara sa existe o hotarare de condamnare. Incuierea usii a persistat pe toata durata carantinei, chiar daca se cunostea faptul ca testul efectuat pentru virusul SARS-COV-2 a fost unul negativ.

Modul de servire al hranei a fost si el similar celui folosit in penitenciare. Asa cum rezulta din descrierea situatiei de fapt, am fost nevoit sa ridic mancarea lasata pe mocheta din fata camerei, chiar daca intr-o caserola, un spatiu neigienizat si care cu siguranta era un factor de risc. E adevarat ca, dupa sesizarea mea scrisa, la doua zile, mi-au pus mancarea pe un suport in fata usii, dar acest lucru nu scuza comportamentul anterior.

Tratamentul degradant atenteaza la demnitatea umana si genereaza victimelor sentimente de anxietate si inferioritate. Prin aceste tratamente se doreste o umilire a victimei, o devalorizare a acesteia cu scopul de a o infrange moral. Desi caracterul public al tratamentului poate fi un element important pentru aprecierea acestuia ca fiind degradant, cand injosirea victimei are loc in prezenta altor persoane, caracterul public al tratamentului nu este obligatoriu. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a mentionat ca un tratament va ramane a fi degradant chiar daca elementul public lipseste, fiind 'suficient ca victima sa se simta injosita in ochii sai' (Tyrer c. Regatul Unit, nr. 5856/72).

Modul brutal in care reprezentantii statului roman au aplicat prevederile privind carantina constituie un exemplu de tratament degradant, o situatie ce nu trebuie trecuta cu vederea, ci sanctionata ca atare. Prin modalitatea de servire a hranei, fiind incuiat in camera de hotel, dar si prin abordarea globala a celor desemnati cu implementarea masurilor, m-am simtit denigrat, injosit si devalorizat ca fiinta umana. Simpla prezumtie ca as putea fi infectat cu SARS-CoV-2, mentinuta desi un test nu a fost realizat, a dat nastere unei atitudini neconforme cu standardele privind protectia drepturilor omului.

In virtutea art. 3 din CEDO, autoritatile statale au de indeplinit anumite obligatii. O prima obligatie este una negativa, respectiv abtinerea reprezentantilor statului de la aplicarea de tratamente degradante persoanelor aflate sub jurisdictia lor. Curtea a retinut existenta unei responsabilitati obiective a statului in aceasta situatie. De asemenea, o alta obligatie a statului este aceea de a lua toate masurile necesare de natura sa impiedice supunerea persoanelor la tratamente inumane sau degradante, obligatie ce trebuie corelata cu obligatia pozitiva de ordin procedural de a identifica si pedepsi persoanele responsabile de aplicarea unor rele tratamente.

Astfel, in data de 24.03.2020 am formulat o sesizare catre Institutia Prefectului – Judetul Braila, Inspectoratul de Jandarmi – judetul Braila, Departamentul pentru Situatii de Urgenta si catre Directia de Sanatate Publica Braila. In cuprinsul Adresei am precizat situatia de fapt, am descris conditiile de carantinare de la locul indicat si am solicitat sa fie luate masuri pentru a nu mai fi incuiat in camera de hotel

In urma sesizarii transmise, am primit o notificare de la reprezentantii Institutiei Prefectului – judetul Braila, la 31.03.2020 prin care mi-a fost adus la cunostinta faptul ca aspectele sesizate vor fi cercetate si voi primi un raspuns in termen legal. Mentionez ca intrarea in carantina a fost realizata pe 20.03.2020, situatia descrisa prin Adresa inaintata era una urgenta care ar fi trebuit sa determine masuri urgente si verificari, cu celeritate, imediat de la inregistrarea sesizarii. Cu toate acestea, raspunsul scris, fara ca in concret sa fie luate masuri, mi-a fost comunicat in luna aprilie.

Prin urmare, statul roman prin reprezentantii sai a incalcat in mod flagrant obligatiile ce ii revin in temeiul art. 3 din CEDO. Atitudinea pasiva a statului prin reprezentantii sai contravine conduitei cerute de Curte. Astfel, era nevoie de luarea unor masuri urgente pentru incetarea sechestrarii in camera de hotel, declansarea unei anchete, identificarea persoanelor care au aplicat in mod excesiv si fara temei legal astfel de tratamente. Cu toate acestea, chiar prin raspunsul receptionat in luna aprilie, reprezentantii statali isi recunosc vina si atitudinea pasiva avuta, asigurandu-ma ca totul s-a desfasurat legal, fara a prezenta dovezi in acest sens.

In concluzie, incuierea usii de la hotel cu cheia, in mod continuu, este in mod vadit o incalcare flagranta a legilor si conventiilor in vigoare si a metodologiei de aplicare a masurilor de preventie in contextul COVID-19, dar si o modalitate de umilire. In niciun act normativ nu este prevazuta posibilitatea de a sechestra persoana plasata in carantina institutionalizata si de a o supune astfel unui tratament injositor si extrem de periculos. Abuzul comis de autoritati a fost completat de modul degradant in care mi-a fost servita hrana, remedierea situatiei fiind posibila doar dupa luarea unei pozitii oficiale.

C. PREJUDICIUL

Prejudiciul reprezinta expresia patrimoniala a daunei pe care a inregistrat-o victima. Prin urmare, prejudiciul reprezinta o categorie juridica, care permite patrimonializarea daunei in scopul de a o face apta de a fi reparata civil, astfel prejudiciul ni se infatiseaza ca o despagubire datorata.

In temeiul art. 253 alin. 4 Cod civil, desi in prezenta unor daune morale, solicit repararea prejudiciului prin mijloace patrimoniale. Reparatia patrimoniala are ca finalitate compensarea si atenuarea suferintelor psihice generate de masurile luate in perioada 20.03 – 03.04.2020.

In temeiul art. 1385 alin. 1 Cod civil, consider ca este incident si principiul repararii integrale a prejudiciului. Astfel, despagubirea trebuie sa cuprinda pierderea efectiv suferita (damnum emergens), cat si castigul pe care in conditii obisnuite le-as fi putut realiza si de care am fost lipsit, precum si cheltuielile pe care le-am facut pentru limitarea prejudiciului (lucrum cessans).

Avand in vedere elementele de fapt si vatamarea adusa drepturilor si intereselor legitime in perioada 20 martie – 3 aprilie 2020, suntem in prezenta unor daune morale. Conform doctrinei, daunele morale constau in dureri psihice aduse personalitatii afective sau sociale, cum sunt: atentatele la onoarea si demnitatea victimei.8

Conform art. 253 alin. 4 NCC raportat la art. 221 NCC, persoana prejudiciata poate cere despagubiri sau, dupa caz, o reparatie patrimoniala pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat. De asemenea, potrivit art. 1349 alin. (1) orice persoana are obligatia sa respecte regulile de conduita pe care legea sau obiceiul locului le impune si sa nu aduca atingere, prin actiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Potrivit alin. 2 de la acelasi articol, cel care actioneaza cu discernamant raspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat sa le repare integral.

Prejudiciul suferit este unul cert. Caracterul cert este incident atunci cand existenta prejudiciului este sigura si actuala. Consider ca trebuie sa avem in vedere tratamentul degradant la care am fost supus in perioada de carantina, ce a creat un disconfort psihologic acut. De asemenea, prin masurile luate mi-a fost pusa in pericol chiar integritatea fizica. Punerea in executare a masurilor privind carantinarea ce a culminat cu o privarea de libertate si conditii degradante de detentie, modalitatea in care mi-a fost servita masa, izolarea si stigmatizarea concretizata prin incuierea camerei de hotel au generat daune morale considerabile ce necesita o despagubire proportionala.

De asemenea, in ceea ce priveste celelalte conditii privind prejudiciul pentru ca acesta sa fie considerat reparabil, mentionez faptul ca prin formularea prezentei cereri de chemare in judecata, avand in vedere ca sunt titularul drepturile si interesele legitime incalcate, prejudiciul are un caracter personal. De asemenea, intre prejudiciul existent si fapta ilicita (incalcarea drepturilor si libertatilor) exista un raport de cauzalitate ce rezulta din chiar savarsirea faptelor ce urmeaza a fi dovedita prin mijloacele de proba solicitate in finalul cererii si din insasi savarsirea faptei.

D. VINOVATIA

Conform art. 1357 (2) Cod Civil autorul prejudiciului raspunde pentru cea mai usoara culpa. Prin urmare, daca fapta ilicita care a generat prejudiciul este imputabila autorului, atunci obligatia de reparare va exista indiferent de forma de vinovatie.

De asemenea, pentru obligatiile generate de art. 3 si 5 din CEDO avem o raspundere obiectiva intemeiata pe ideea de garantie”.

* Cititi aici intreaga actiune de apel a lui Laurentiu Rusinoiu

sursa foto Rusinoiu: Obiectiv Vocea Brailei