Nu numai opinia publica, ori media si chiar autodefinitii analisti politici si politicieni, dar si procurori in functie si din conducere considera ca performanta inseamna doar sa intocmesti rechizitorii care sa 'tina' in instanta si sa conduca la condamnare – oricum, oricat ar fi, dar sa fie condamnare.

Ce se uita voit sau nevoit este ca procurorul, constitutional, apara societatea de nelegiuiri, dar si pe cei care o compun, ii dau viata.

De aici trebuie sa intelegem ca pana si pe cel cercetat pentru vreo fapta penala, chiar procurorul trebuie si poate sa-l 'apere' in cercetarea lui, de practici sau manopere menite sa forteze dovedirea unei vinovatii dubitabile, care se traduce nu prin aplicarea unui text de lege incriminator unei fapte concrete, ci prin 'inghesuirea' faptei cu imprejurarile ei specifice, fortat in textul de lege, astfel incat tot materialul probator sa se plieze pe cerintele legii, nu sa decurga natural spre solutia fireasca. Nu e obligatoriu sa fie doar rechizitoriu, ci si o neincepere de urmarire penala ori o clasare pe varii motive fundamentate pe lege, ca solutii firesti, la indemana procurorului.

Altfel, perceperea 'performantei' doar cand procurorul are 'satisfactia' sanctionarii este destructurata din semnificatia ei, care presupune si constiinta, profesionalism sa pui stavila unei conduite comportamentale vindicative, sanctionatorii, atunci cand fapta cercetata nu se coreleaza cu niste probe imbatabile tocmai pentru ca ele nu au profunzime, ci sunt doar aparente.

Experienta de viata si profesionala sunt atuuri importante atat pentru procuror, cat si pentru judecator.

De aceea, gandirea sistemica a activitatii judiciare trebuie sa renunte la teorii care au adus neajunsuri mari institutiei si mai ales celor pe care s-a experimentat ca pe cobai insuficienta calificarii pentru grade profesionale recunoscute in persoana unora dintre procurori doar din perspectiva altor atribute care ar putea fi adiacente, dar nu peremptorii:

- sa nu faca parte din generatiile 'invechite din sistemul pre-decembrist';

- tineretea dezinvolta care sa ii dea impetuozitatea de a se surclasa 'personalitatii ori pozitiei socio-economico-profesionale a celui cercetat';

- corelarea acceptarii benevole a cerintelor 'superiorilor' in parametrii independentei constitutionale a procurorului de caz cu predispozitia acestuia din urma de a se asigura la initiativa sa, benevol, in demersurile sale profesionale de posibile sfaturi ale unora mai experimentati in domeniu si care la 'o adica' sa fie nu numai sprijin voluntar in decelarea unei chestiuni profesionale, dar si un suport invocat in orice situatie cu sau fara repercusiuni in cariera proprie.

Ierarhia unei profesii, indiferent de natura ei, presupune trepte asemeni etapelor construirii unei case. Alegi terenul, locatia, intocmesti schita, incepi constructia cu fundatia si apoi ridici peretii si etajele, acoperisul. Apoi, cu instalatiile montate, mobilezi imobilul cu lucruri de calitate, sa fie trainice.

Asa percepem si evolutia profesionala, a sistemului. Lui i se stabileste, prin lege, cum sa se cladeasca, cat de trainic sa fie. Daca legea e labila, si sistemul este compromis.

Din marea plaja de juristi (scoli de drept, ca ciupercile dupa ploaie, fara ca toate sa fie si comestibile), prin caile legale, se numesc procurorii. In firescul lucrurilor, activitatea lor incepe la parchetele de pe langa judecatorii, pentru o perioada suficienta sa-i profesionalizeze in domeniul lor specific.

Declicul in sistemul parchetelor a intervenit cand s-a renuntat la respectarea evolutiei treptate a carierei pe masura perfectionarii si a experientei acumulate, in asa fel, incat selectarea pentru nivelurile superioare ale profesiei sa se faca dintre cei mai specializati, dedicati si cu vocatie, constituind astfel un corp de profesionisti-reper pentru treptele ierarhice inferioare, cu certitudinea ca vor face fata situatiilor, problemelor ridicate de o cazuistica penala mult mai complexa si diversa.

Or, in conditiile in care:

- ani de-a randul promovarile in parchete s-au facut pe interviuri (subiective pana la simulacru), ajungandu-se la promovari (prin delegare) de la parchetele de pe langa judecatorii la DNA, de exemplu, sistemul si-a asumat lipsa experientei de viata si profesionala a procurorilor care, in salt, au depasit etape ale carierelor lor cu tot ceea ce inseamna ele,

- cand prioritare sunt criterii de genul: tineretea, avantul, energii proaspete, (nelipsite, fie vorba intre noi, de orgolii si vanitati cand te vezi in turla profesiei pentru care nu ai urcat trepte, ci in salt de la baza ai ajuns in varf),

- cand sistemul prefera sa croiasca personalitati profesionale din mers celor care, din lipsa de experienta, sunt mai predispusi la orientarile celor care-i conduc din si dinafara sistemului, in loc sa cultive dorinta pentru construirea temeinica a unei cariere (si nu pentru parghii care sa te duca direct spre varful ei),

si rezultatele sunt pe masura.

Chiar legiuitorul a creat premisele unor cariere la termen, cata vreme, dupa doi ani de INM si 4 ani de practica, procurorul are vocatie sa acceada la un parchet superior, daca nu cumva, prin delegare ocupa functii la niveluri superioare, unde ulterior delegarea se si definitiveaza, creandu-se in sistem diferentieri, discriminari, care conduc, pentru cei care isi construiesc temeinic o cariera, la indiferenta, blazare, cata vreme se merge, in opinia lor, pe 'alesi'.

Si asa, promovarea pe loc (prost legiferata, de altfel) se indestuleaza cu profesionisti care au experienta profesionala, stiinta de carte verificata, dar care desi au grad superior profesional, isi desfasoara activitatea la nivel inferior celui pentru care, prin examene, s-a calificat.

Nu in ultimul rand, deosebirile 'salariale', logistice, de dotare, de personal, intre parchetele de pe langa instante si DNA, nejustificate, practicile cultivate pana in prezent in formarea corpului profesional al Directiei, vin sa creeze neajunsuri care pleaca de la fibra umana modelata de sistem, ajutate de o legislatie inconsecventa si nehotarata.

Omul sfinteste locul, spune intelepciunea romaneasca! Oricat ai facilita cu dotari tehnice, informatice, materiale o institutie, ea nu performeaza daca cei care beneficiaza nu sunt ei insisi performeuri.

Asa se si explica cum in parchete decimate de personal, cu dotari prin redistribuire si ne up-datate, rezultatele exista pentru ca procurorii suplinesc aceste lipsuri prin conduceri calificate, coeziunea colectivului structurat colegial, si nu pe ierarhii interioare menite sa creeze individualitati, vedetisme ce uzeaza apartenenta la un corp cu adevarat profesionist inainte de orice.

In alta ordine de idei, DNA nu este o institutie constitutionala, desi are personalitate juridica distincta, constituita din servicii, si nu parchete. Pentru a intra in legalitatea constitutionala, ar trebui sa redevina PNA, ca entitate apartinand Parchetului General, constuit din parchete, cum spune Constitutia. Tot ea, Constitutia, vorbeste despre Ministerul Public, institutie constitutionala care nu a fost infiintata si care are in competenta activitatea parchetelor ce in prezent sunt sub ordinea administrativa a Ministerului Justitiei.

Deci parchetele au 3 capete constitutionale:

- Parchetul General

- Ministerul Public

- Ministerul Justitiei.

O alta strucura de care parchetele depind este CSM.

E o zicala: copilul cu mai multe mame...

Si, nu in ultimul rand, mai ales in preajma evenimentelor electorale, politicul, in variantele lui, isi disputa si pune la lucru parchetele, dupa cum arata experienta ultimilor zeci de ani.

O opinie.