29 March 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

PROCURORII ONESTI NU AU MERS PE FENTA LUI IOHANNIS – APR taxeaza tentativa lui Klaus Iohannis de a folosi justitia in campanie electorala: "Avand in vedere imprejurarea ca presedintele a anuntat deja hotararile de a candida pentru un nou mandat si de a organiza un referendum pe tema justitiei... Pentru a nu incalca Codul deontologic al judecatorilor si procurorilor si pentru a nu se genera riscul ca justitia sa fie folosita in scop politic, APR a respectat obligatia de rezerva"

Scris de: E.D. | pdf | print

29 March 2019 13:43
Vizualizari: 7254

Klaus Iohannis primeste ce merita si de la procurorii onesti! Toata desfasurarea de "consultari" de la Palatul Cotroceni, ba cu ONG-urile, ba cu magistratii a fost taxata de reprezentantii sistemului judiciar care militeaza pentru indepedenta Justitiei. Dupa reactiile CSM si ale UNJR, Asociatia Procurorilor din Romania (APR) condusa de Elena Iordache (foto) ia pozitie fata de consultarile care au avut loc la Cotroceni in data de 27 martie 2019. Intr-un comunicat de presa remis Lumea Justitiei, presedintele APR procuroarea Elena Iordache semnaleaza ca discutiile magistratilor cu Klaus Ioannis care trebuiau sa vizeze, astfel cum presedintele Romaniei a stabilit „situatia actuala din sistemul judiciar determinata de modificarile recente si succesive aduse legilor justitiei, ce au generat reactii atat in plan intern, cat si european” s-au transformat, pe alocuri, in dezbateri aprinse pe tema referendumului pe Justitie.


Caci, ajunsi la masa consultarilor, judecatorii si procurorii au fost invitati, daca doresc, sa isi exprime pozitiile si cu privire la referendum.

Or, Asociatia Procurorilor din Romania, luand in considerare faptul ca "presedintele Romaniei a anuntat deja hotararile de a candida pentru un nou mandat si de a organiza un referendum pe tema justitiei", si pentru a nu incalca dispozitiile art. 4 alin.3 din Codul deontologic al judecatorilor si procurorilor si ale art. 9 alin.2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, dar si pentru a nu se genera riscul ca justitia sa fie folosita in scop politic, Asociatia Procurorilor din Romania a respectat obligatia de rezerva impusa de lege in referire la acest subiect.

Pe de alta parte, la consultari, conform comunicatului APR, au existat si participanti din randul magistratilor care au luat cuvantul si care au exprimat opinii cu privire la referendum, ba chiar au propus intrebari!

Publicam in continuare comunicatul Asociatiei Procurorilor din Romania din 29 martie 2019:

"Avand in vedere ultimele discutii purtate in spatiul public in legatura cu intalnirea din data de 27.03.2019 dintre presedintele Romaniei si reprezentanti ai institutiilor din sistemul judiciar, ai asociatiilor profesionale ale magistratilor si alti participanti invitati de Administratia Prezidentiala, comunicam urmatoarele:

Luand in considerare tema intalnirii: „situatia actuala din sistemul judiciar determinata de modificarile recente si succesive aduse legilor justitiei, ce au generat reactii atat in plan intern, cat si european”, Asociatia Procurorilor din Romania a dat curs invitatiei transmise, prin presedintele sau.

Inca de la inceput domnul presedinte Klaus Werner Iohannis a mentionat ca „intalnirea nu are ca obiect consultari despre referendum, acesta fiind o decizie politica, insa daca participantii doresc, pot sa se exprime in referire si la aceasta tema”.

Avand insa in vedere data la care a avut loc intalnirea, faptul ca in ziua de 26.05.2019 vor avea loc alegerile europarlamentare, precum si imprejurarea ca presedintele Romaniei a anuntat deja hotararile de a candida pentru un nou mandat si de a organiza un referendum pe tema justitiei,

Pentru a nu incalca dispozitiile art. 4 alin.3 din Codul deontologic al judecatorilor si procurorilor („Judecatorii si procurori nu pot sa acorde niciun fel de sprijin unui candidat la o functie publica cu caracter politic”) si ale art. 9 alin.2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor („Judecatorii si procurorii sunt obligati ca in exercitarea atributiilor sa se abtina de la exprimarea sau manifestarea, in orice mod, a convingerilor lor politice”)

Si pentru a nu se genera riscul ca justitia sa fie folosita in scop politic,

Asociatia Procurorilor din Romania a respectat obligatia de rezerva impusa de lege in referire la acest subiect.

Participantii care au luat cuvantul si-au exprimat opiniile cu privire la tema de discutie mentionata, unii dintre acestia exprimand opinii - chiar formuland intrebari - si cu privire la tema referendumului.

In cuvantul sau, reprezentantul Asociatiei a reamintit competentele stabilite de Constitutia Romaniei in sarcina puterii legislative, respectiv cele atribuite in sarcina autoritatii judecatoresti, a reafirmat necesitatea respectarii principiului separatiei puterilor in stat si implicit a competentelor acestora, precum si luarea in considerare a principiului cooperarii loiale intre puterile statului.

De asemenea, acesta a precizat ca - in considerarea art. 133 alin.1 si art. 134 alin.1 din Constitutie si art. 1 din Legea nr. 317/2004 (modif.) - Asociatia Procurorilor din Romania a transmis Consiliului Superior al Magistraturii observatii/puncte de vedere in referire la actele legislative de interes pentru sistemul judiciar aflate in dezbatere publica si, cand a fost invitata, a participat activ la dezbaterile ce au avut loc la comisia parlamentara, atitudine pe care o va manifesta in continuare respectand totodata dispozitiile Statutului si ale Codului deontologic".

Comentarii

# !!! date 30 March 2019 08:57 +3

FELICITĂRI TUTUROR CELOR CINSTIȚI, ORIUNDE AR FI .-

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 28.03.2024 – Bomba cu fas a lui Kovesi

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva