PROCURORUL #REZIST S-A UITAT LA POARTA NOUA – Raportul Politiei Romane dezvaluie incompetenta crasa a procurorului Cristian Ovidiu Popescu de la PJ Caracal, cel care i-a oprit pe politisti sa intre in casa criminalului: “Desi comisarul sef Alexe Nicolae a propus sa se intre la adresa, chiar daca nu exista un mandat de perchezitie, invocandu-se ipoteza savarsirii unei infractiuni flagrante (situatie in care este permisa perchezitia), reprezentantii parchetului nu au fost de acord” (Raportul)
Nu mai exista nicio indoiala in legatura cu incompetenta crasa a procurorului Cristian Ovidiu Popescu de la Parchetul Judecatoriei Caracal (foto), cel care i-a oprit pe politisti sa intre in casa criminalului din Caracal, locul unde se presupune ca au fost ucise doua fete, Alexandra si Luiza, asteptand sa se faca ora 6 dimineata. Dovada incompetentei procurorului Popescu - un magistrat activist, parte a gruparilor #rezist din magistratura, care semna petitii impotriva legii si impotriva Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie – reiese din Raportul Politiei Romane privind modul de interventie pentru salvarea Alexandrei. Salvare ce nu a mai avut loc, asa cum se stie, din cauza indolentei si lipsei de profesionalism a autoritatilor, fie ca vorbim despre politisti, procurorul Ovidiu Popescu sau functionari STS.
Raportul a fost publicat marti, 30 iulie 2019, de unchiul Alexandrei, presedintele Coalitiei Nationale pentru Modernizarea Romaniei Alexandru Cumpanasu, cu urmatorul scurt comentariu: “Siguranta si incredere pe dracu! Cititi si va minuntati! Raport oficial – evolutia pe ore a calvarului Alexanmdrei si impotenta autoritatilor prin ochii subiectivi si seci ai unei institutii publice”. Intr-adevar, raportul dezvaluie o incompetenta de necrezut a unor autoritati care in mod normal pentru asemenea situatii ar trebui sa fie pregatite. Veti vedea modul haotic in care s-a intervenit pentru salvarea Alexandrei, de catre politisti si procurorul Ovidiu Popescu de la Parchetul Judecatoriei Caracal.
Pe de alta parte, acelasi raport reprezinta o lovitura necrutatoare pentru asociatiile de magistrati activisti si pentru procurorii din CSM care au incercat in mod mizerabil sa il acopere pe procurorul Cristian Ovidiu Popescu de la Parchetul Judecatoriei Caracal. Raportul explica ce s-a intamplat in fata casei criminalului, iar aspectele dezvaluite sunt de-a dereptul revoltatoare. Concret, comisarul sef Nicolae Alexe, adjunctul sefului IPJ Olt pe linie de investigatii criminale, a propus patrunderea in locuinta criminalului, chiar daca nu exista mandat de perchezitie, aratand ca exista ipoteza savarsirii unei infractiuni flagrante, situatie in care intrarea fara mandat este permisa. Incredibil, raportul noteaza ca propunerea a fost respinsa de reprezentantii parchetului, mai exact de procurorul Cristian Ovidiu Popescu de la PJ Caracal, cel care coordona ancheta in acest caz.
Iata asadar cat de profesionist este un procuror #rezist. Iata de ce sunt in stare magistratii activisti, care se pricep mai mult la proteste si actiuni politice, si mai putin spre deloc in a-si face meseria pentru care iau mii de euro pe luna.
Prezentam raportul Politiei Romane privind modul de interventie pentru salvarea Alexandrei:
“Miercuri 24.07.2019
-ora 20.30: dl. Macesanu Ion (tatal fetitei) a sesizat postul de politie Dobrosloveni - jud. Olt, cu privire la faptul ca fiica sa (in varsta de 15 ani) a plecat de la domiciliu in dimineata aceleiasi zile si nu a mai revenit acasa;
-Politistul i-a comunicat ca, in cazul in care fata nu se intoarce, sa revina in dimineata zilei urmatoare;
-In cursul noptii, politistul a informat seful Sectiei 2 Politie Rurala Osica de Sus - jud. Olt, cu privire la disparitia minorei.
Joi 25.07.2019
-ora 08.00: tatal minorei si sotia sa au revenit la postul de politie, unde au discutat cu un coleg al politistului sesizat in ziua precedenta.
-ora 09.00: politistii s-au prezentat la adresa familiei Macesanu, ocazie cu care a fost audiata mama minorei si au a efectuat fotografii in vederea intocmirii cercetarii la fata locului (la domiciliul persoanei disparute).
-ora 10.30: mama minorei a primit un apel telefonic (de pe numarul 0763931765) de la un barbat care a utilizat apelativul 'mama soacra', spunandu-i ca el si minora sunt bine si urmeaza sa plece in Anglia sa faca bani, convorbire ce s-a purtat in prezenta ......(din cadrul postului de politie Dobrosloveni - jud. Olt). Dupa finalizarea acesteia, politistul a apelat in mod repetat postul telefonic sus mentionat, in vederea stabilirii unei comunicari cu apelantul, fara niciun rezultat.
-ora 10.30: evenimentul a fost raportat politiei Municipiului Caracal, iar seful postului de politie a solicitat totodata dispunerea de masuri in vederea punerii in urmarire nationala a minorei.
-ora 10.35: dispecerul de serviciu de la Politia Municipiului Caracal a transmis catre I.P.J. Olt solicitarea pentru punerea in urmarire nationala a minorei.
-ora 10.48: agent sef adjunct .... a solicitat sprijin sefului Politiei Municipiului Caracal pentru obtinerea unor imagini de la camerele de supraveghere ale unui magazin Lidl din Caracal (deoarece exista informatia ca minora fusese vazuta in zona respectiva, in seara de 24.07.2019, ora 22.00).
-ora 10.54: seful postului de politie Dobrosloveni a luat legatura telefonic cu seful Biroului Investigatii Criminale, caruia i-a solicitat sprijin cu privire la acelasi aspect.
-ora 11.04: la nivelul I.P.J. Olt a fost primit raportul de eveniment de la Politia Municipiului Caracal privind disparitia minorei Macesanu Alexandra Mihaela.
-ora 11.05: la nivelul S.T.S. Olt s-a primit un apel 112, de la numarul de telefon 0759660526 (cartela pre-paid), de la o persoana de sex feminin care s-a recomandat ca fiind Macesanu Alexandra si care sesiza ca a fost rapita si violata, insa pana la redirectionarea apelului catre dispeceratul I.P.J. Olt, convorbirea s-a intrerupt.
-ora 11.07, apelul a fost restabilit de catre dispeceratul S.T.S. Olt, care a apelat numarul ......, iar convorbirea a fost preluata de catre dispecerul 112 din cadrul I.P.J. Olt, acesta fiind sesizat cu privire la comiterea faptelor de lipsire de libertate, agresiune fizica si viol.
-ora 11.12: Macesanu Alexandra a revenit cu un nou apel la 112, de pe acelasi numar de telefon ........, sesizand aceleasi aspecte, motiv pentru care dispecerul I.P.J. Olt a redirectionat apelul catre dispeceratul Politiei Municipiului Caracal, solicitand masuri urgente.
-Dupa primirea apelului de la ora 11.12, dispecerul Politiei Municipiului Caracal a transmis sesizarea catre patrula de ordine publica pedestra ce actiona in zona 7 Caracal, intrucat din datele obtinute de la minora, rezulta ca, este posibil sa se afle pe strada 'Antonius Caracalla, nr. 9' (adresa pe care aceasta a furnizat-o de pe o carte de vizita gasita la locul unde se afla).
-ora 11.13: in vederea obtinerii de detalii suplimentare legate de locatie, un politist din patrula de ordine publica pedestra a apelat numarul de telefon utilizat de victima, ocazie cu care aceasta a indicat detalii despre locatia unde se afla si a comunicat adresa de pe cartea de vizita care apartinea unui inginer de cadastru, pe nume........
-intrucat a existat o neconcordanta intre adresa indicata de victima si cea unde se afla aceasta, agentii de politie din patrula de ordine publica pedestra au revenit la Politia Municipiului Caracal si au raportat evenimentul sefului Biroului Investigatii Criminale.
-ora 11.29: sefului Biroului Investigatii Criminale a apelat numarul de telefon utilizat de victima, ocazie cu care acesta a incercat sa o calmeze pe fata si sa obtina detalii suplimentare despre locatie.
-Victima a relatat ca este sechestrata intr-o casa de un barbat care in acel moment nu se afla langa ea, fiind plecat la farmacie sa cumpere crema pentru a-i trata ranile provocate la maini. Totodata, victima a precizat ca in acea curte se afla un brad, un nuc, o masina platforma cu fiare vechi, un autoturism gri si mai multi caini - lup dezlegati. In continuare, politistul a intrebat-o daca are retea internet pe telefonul de pe care vorbeste si raspunsul a fost negativ. Tot cu ocazia convorbirii, seful biroului i-a solicitat sa-i comunice culoarea gardului si daca poate sa iasa din casa si din curte. Victima a raspuns ca gardul este din metal de culoare rosie si nu poate iesi din incaperea respectiva intrucat este legata si afara sunt caini - lup. Conform raportului politistului, in acest timp, pe fundal, se auzea latrat de caini, iar fata a afirmat ca nu mai poate vorbi intrucat a revenit barbatul. De asemenea, victima a precizat ca s-ar afla in cartierul Protoseni din Caracal si ca a fost violata de barbat.
-ora 11.45: seful de birou a anuntat pe seful Politiei Municipiului Caracal, fiind constituite patru echipe de politisti carora le-a transmis datele obtinute, plecand spre cartierul Protoseni pentru identificarea locatiei. Concomitent a solicitat sefului Politiei Municipiului Caracal sa trimita politisti pentru a verifica daca barbatul a ajuns la farmacie.
-In timpul verificarilor au fost primite date si informatii de la diferite surse, cu privire la o posibila zona in care s-ar fi putut afla telefonul mobil cand fata a sunat la 112, respectiv strada Nicolae Balcescu si Aleea Mihai Viteazul din Caracal, ambele fiind in cartierul Protoseni, neconfirmandu-se prezenta victimei in acea zona.
-ora 11.45: a fost constituita echipa operativa formata din lucratori din cadrul Biroului Investigatii Criminale, Biroului Ordine Publica si Postului de Politie Dobrosloveni care au demarat verificarile pe raza Municipiului Caracal, (insotiti fiind de tatal victimei). Echipa operativa a fost sprijinita ulterior de catre lucratorii Serviciului Investigatii Criminale Olt.
-ora 12.30: un politist din cadrul S.I.C. a solicitat la S.T.S., prin intermediul Dispeceratului 112 al I.P.J. Olt, o triangulare, respectiv geolocalizare, pentru a putea identifica locul unde se afla persoana care a efectuat apelul. Harta rezultata in urma geolocalizarii a fost postata, pentru o scurta perioada, pe o statie a dispeceratului, fiind exploatata, ulterior, in activitatile investigative.
-In cursul zilei: echipa operativa a desfasurat mai multe activitati investigative si de cercetare in scopul identificarii locatiei respective, dupa cum urmeaza:
●solicitari de autorizare a obtinerii datelor de trafic si de localizare prelucrate de furnizorii de retele si de servicii publice de comunicatii electronice;
●solicitari de emitere a unui mandat de supraveghere tehnica;
●solicitari de mandate de perchezitii domiciliare;
●solicitari la Directia de Operatiuni Speciale din cadrul Politiei Romane in vederea localizarii zonei de unde a fost efectuat ultimul apel al minorei.
-ora 13.30: seful S.I.C., impreuna cu seful de post si alte persoane care puteau sa furnizeze date importante anchetei, au vizionat imagini surprinse de camere de supraveghere.
-ora 15.13: seful de post a fost apelat de catre prim procurorul Parchetului de pe langa Judecatoria Caracal.... care i-a solicitat sa efectueze demersurile necesare in vederea atribuirii numarului unic, dosarului penal constituit.
-ora 15.30: este inregistrat dosarul penal la Parchetul de pe langa Judecatoria Caracal, sub numarul unic 297/P/2019, pentru savarsirea infractiunii de lipsire de libertate in mod ilegal, urmarirea penala fiind desfasurata sub controlul si supravegherea procurorului........
-Dupa inceperea urmaririi penale In rem dosarul a fost preluat de Biroul Investigatii Criminale al Politiei Municipiului Caracal.
-dupa 3 ore de cautari fara niciun rezultat, in jurul orelor 16.00, politistii au revenit la sediul subunitatii pentru analizarea cauzei impreuna cu seful Politiei Caracal si seful S.I.C. Olt.
-Informativ, au fost identificate 3 locatii diferite de pe raza Municipiului Caracal, apartinand unor persoane suspecte de savarsirea unor astfel de infractiuni, iar cu sprijinul procurorului de caz au fost efectuate demersuri in vederea obtinerii mandatelor de perchezitie.
-ora 19.58: au fost demarate cele 3 perchezitii domiciliare in baza mandatelor obtinute, la niciuna din cele 3 locatii nefiind obtinute date sau indicii relevante in depistarea minorei.
-ora 22.00: politistii s-au reintors la sediul subunitatii, echipei de coordonare alaturandu-i-se si prim-procurorul Parchetului de pe langa Judecatoria Caracal, domnul .....
-In intervalul orar 22.00 – 01.00 (Vineri 26.07.2019): cu sprijinul DOS au fost efectuate activitati specifice care au condus la stabilirea problemei tehnice privind identificarea locatiei de unde au fost efectuate apelurile la 112 (au fost utilizate 2 celule de emisie diferite), stabilirea celei mai probabile locatii, stabilirea unei variante plauzibile a numarului de inmatriculare a autovehiculului utilizat de autor, precum si identificarea posesorului unui post telefonic derivat din dosar.
Toate aceste indicii au condus la stabilirea ca posibil autor a numitului Dinca Gheorghe din Caracal, in varsta de 66 de ani.
-In acest context, desi comisarul sef Alexe Nicolae – adjunct al sefului IPJ Olt pe linie de investigatii criminale a propus sa se intre la adresa respectiva, chiar daca nu exista un mandat de perchezitie, invocandu-se ipoteza savarsirii unei infractiuni flagrante (situatie in care este permisa perchezitia), reprezentantii parchetului nu au fost de acord cu aceasta propunere!!!
-Politistii au solicitat totusi sa fie emise ordonante de interceptare pe un interval de 48 de ore pentru postul telefonic utilizat de numitul Dinca Gheorghe.
Vineri 26.07.2019
-In jurul orei 01.40: este emisa ordonanta de interceptare pe 48 ore si, utilizandu-se metodele specifice pentru localizarea telefonului, s-a stabilit ca acesta se afla la adresa de domiciliu a celui in cauza. Din acest motiv s-a solicitat si s-a obtinut mandat de efectuare a 3 perchezitii domiciliare la adrese ce apartineau familiei Dinca, potrivit specificatiilor din mandatele de perchezitie.
-ora 06.00: s-a intrat, sub coordonarea parchetului, in cele 3 locatii pentru care s-au obtinut mandate de perchezitie, la domiciliul numitului Dinca Gheorghe participand procurorul de caz. (fata nu a fost gasita la locatie, iar la celelalte 2 adrese nu au fost probleme)
-Pana in jurul orelor 20.00: a continuat perchezitia la adresa numitului Dinca Gheorghe, ocazie cu care s-au ridicat probe, haine arse intr-un butoi, oase, bijuterii, 5 pungi de carne in congelator (stabilindu-se ca niciuna nu era de natura umana), iar in masina a fost identificat un cercel al minorei Macesanu Alexandra Mihaela. Fragmentele osoase gasite la fata locului au fost ridicate de catre medicii legisti urmand a se stabili natura acestora sau daca provin de la una sau mai multe victime”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Neanae 30 July 2019 12:18 +9
# Edelweiss - Ivory Tower Courier 31 July 2019 02:44 0
# Costel 30 July 2019 12:43 +10
# Marian 30 July 2019 12:59 +7
# romanul 30 July 2019 13:06 +19
# Iulia 30 July 2019 13:47 +7
# Iulia 30 July 2019 13:48 +4
# un mizantrop 30 July 2019 13:49 +5
# Dobitocul asta ar trebui inchis pt. complicitate ! 30 July 2019 15:58 +3
# Dobitocul asta ar trebui inchis pt. complicitate ! 30 July 2019 15:58 +6
# Dobitocul asta ar trebui inchis pt. complicitate ! 30 July 2019 15:58 +5
# mitica 30 July 2019 16:31 +6
# Dobitocul asta ar trebui inchis pt. complicitate ! 30 July 2019 16:34 +1
# capul lui Motoc vrem 30 July 2019 21:46 +1
# Florins 31 July 2019 00:07 +2