Un nou caz spectaculos vizand Raiffeisen Bank Romania (RBRO) a fost detonat in spatiul public joi, 19 august 2021. Banca – al carei presedinte este celebrul protestatar #rezist Steven van Groningen (foto 1) – a pierdut si la fond, si la apel doua procese asemanatoare cu cele pe care Lumea Justitiei le-a prezentat in serialul „Raiffeisen Leaks”. S-a intamplat in 2017, apoi in 2020, insa speta a fost adusa in atentia publicului joi, 19 august 2021, de catre Asociatia Credere, in frunte cu juristul Dorin Tanase (foto 4).

Iata anuntul Credere:

„Raiffeisen Bank, acuzata de practici comerciale incorecte, pierde definitiv un proces cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor. Nu mai putin de 14.000 clienti afectati si un prejudiciu creat debitorilor de peste 10 milioane de euro

Raiffeisen Bank, acuzata de practici comerciale incorecte, pierde definitiv un proces cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor. Nu mai putin de 14.000 clienti afectati si un prejudiciu creat debitorilor de peste 10 milioane de euro, potrivit estimarilor realizate de Raiffeisen in iulie 2020.

Prin operatiuni de restructurare a unor contracte de credit incheiate anterior anului 2010, profitand de starea de vulnerabilitate a debitorilor aflati in dificultate de plata, Raiffeisen Bank a majorat semnificativ dobanzile pe toata perioada contractuala, sub promisiunea eliminarii unor comisioane care, in fapt, au fost introduse in rata de dobanda aferenta creditului. Pe cale de consecinta, pentru o facilitate acordata debitorului pe o perioada scurta de timp (6 luni), acesta urma sa plateasca o rata a dobanzii majorata cu 20% pentru toata perioada contractuala ramasa pana la scadenta.

Practica bancii a fost sanctionata de catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor prin Ordinul emis de Presedintele ANPC nr. 280/09.07.2014, in conformitate cu Legea 363/2007 privind practicile comerciale incorecte. Raiffeisen Bank a contestat Ordinul respectiv, iar prin hotarari succesive ale Curtii de Apel Bucuresti (sentinta civila nr. 952/17.03.2017), respectiv ale Inalte Curti de Casatie si Justitie (decizia civila nr. 647/06.02.2020), instantele de judecata au constatat caracterul legal al masurii dispuse de ANPC, banca avand obligatia de a returna catre debitorii afectati sumele de bani achitate in plus cu titlu de dobanda, de la momentul operatiunii de restructurare si pana in prezent.

Credere a avut recent o intrevedere cu conducerea Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, primind asigurari ca autoritatea va depune toate diligentele pentru implementarea de catre Raiffeisen Bank a hotararii definitive pronuntate de catre instanta de judecata. Potrivit surselor oficiale, prejudiciul ar depasi semnificativ estimarea realizata de Raiffeisen la 10 milioane de euro, din moment ce Ordinul nr. 280/09.07.2014 se aplica tuturor celor 14.000 de clienti afectati, indiferent de statusul contractului de credit: activ sau inactiv”.

Ofensiva celor 23 de debitori

Totul a inceput in perioada februarie-mai 2014, cand Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor – condusa la acea vreme de catre Marius Alexandru Dunca (foto 2) – a primit plangeri din partea a 23 de debitori, revoltati de faptul ca RBRO „a marit nejustificat dobanda [la credite], iar [cu privire la] comisionul de administrare care prin actele aditionale de restructurare a fost eliminat, s-a constatat ca, de fapt, banca nu a renuntat la incasarea acestuia, acesta fiind introdus in marja”.

Ca reactie, Marius Dunca a emis Ordinul nr. 280/09.07.2014, prin care a dispus „incetarea practicii comerciale incorecte utilizate de operatorul economic Raiffeisen Bank Romania, practica ce consta in decizia unilaterala a bancii ca la momentul restructurarii creditelor, sa mareasca marjele din componenta dobanzii, prin introducerea in acestea a comisionului de administrare la care aceasta a renuntat expres prin actele aditionale semnate cu clientii, practica contrara diligentelor profesionale prin care se intelege 'competenta si grija asteptata, in mod rezonabil, de un consumator din partea comerciantilor, in conformitate cu practicile corecte de piata si/sau cu principiul general al bunei-credinte, in dom eniul de activitate al acestora'”.

In acelasi timp, Marius Dunca a amendat RBRO cu 50.000 de lei. Intr-un proces separat, banca a contestat amenda, insa a pierdut si la fond (la Judecatoria Sectorului 1), si definitiv (la Tribunalul Bucuresti). Lumea Justitiei va prezenta acest proces intr-un episod viitor.

Judecatorul #rezistent a trosnit banca #rezistentului van Groningen

Citatele de mai sus apar in sentinta nr. 952/2017, pronuntata la 17 martie 2017 de catre judecatorul Ionut Militaru (foto 3) de la Curtea de Apel Bucuresti, prin care magistratul a respins cererea Raiffeisen de anulare a Ordinului 280/2014. In caz ca va suna cunoscut numele lui Ionut Militaru, amintim ca el este cofondator, alaturi de colegul Dragos Calin de la CAB, al faimoasei asociatii a magistratilor-activisti intitulate Forumul Judecatorilor din Romania.

Revenind: la 17 martie 2017, prin sentinta nr. 952/2017 din dosarul nr. 988/2/2015, Ionut Militaru a respins ca neintemeiata plangerea Raiffeisen Bank Romania impotriva ordinului presedintelui ANPC. Trei ani mai tarziu, in 6 februarie 2020, prin decizia nr. 647/2020, judecatorii Marius Ionel Ionescu, Gheza Attila Farmathy si Carmen Maria Ilie de la Inalta Curte de Casatie si Justitie au respins recursul RBRO impotriva sentintei de mai sus. Altfel spus: banca trebuie sa puna in aplicare ordinul presedintelui ANPC privind incetarea practicilor comerciale incorecte. Totusi, ramane de vazut in ce fel va fi aplicat acest ordin.

Iata mai intai minuta CAB:

„Respinge cererea de chemare in judecata, ca neintemeiata. Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmand a se depune la sediul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a Contencios administrativ si fiscal. Pronuntata public prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei azi, 17.03.2017”.

Redam si minuta ICCJ:

„Respinge recursul formulat de A. S.A. impotriva sentintei nr. 952 din 17 martie 2017 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, ca nefondat.

Definitiva.

Pronuntata in sedinta publica astazi, 6 februarie 2020”.

Prezentam principalul pasaj din sentinta CAB:

„5. Asupra fondului cererii

5.1. Motivarea actului administrativ constituie o garan t ie impotriva arbitrariului organului emitent si se impune cu deosebire in cazul actelor prin care se modifica ori se suprim a drepturi sau situa t ii juridice individuale si subiective.

Motivarea unei decizii administrative trebuie sa con t in a si elementele de fapt care sa permit a destinatarilor, pe de o parte, sa cunoasc a si sa evalueze temeiurile deciziei, iar pe de alta parte, sa fac a posibila exercitarea controlului de legalitate.

In speta, a nalizand continutul Ordinului atacat din punct de vedere al temeiului juridic in baza caruia a fost incadrata fapta savarsita de catre operatorul economic, respectiv Legea nr. 363/2007 prin care este reglementata combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor, instanta retine ca descrierea faptei si incadrarea sa juridica respecta principiile anterior expuse.

Motivarea Ordinului Presedintelui ANPC nr. 280/09.07.2014 (insumand 22 de pagini – f. 20-41 vol. 1), respecta obligati a generala a autoritatilor publice, aplicabila oricarui act administrativ, indeplinind atat rolul de transparenta, in profitul destinatarului actului care va putea sa verifice daca actul este sau nu intemeiat, precum si acela de a conferi instantei un instrument eficient in vederea realizarii controlului judiciar, avand astfel posibilitatea de a verifica elementele de fapt si de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ.

Fapta retinuta in sarcina reclamantei este descrisa suficient, fiind indicate in detaliu, in cazul fiecarui client, motivele pentru care s-a considerat ca a avut o practica comerciala agresiva. In acest sens, s-au precizat : valoarea si durata initiala a creditului acordat, dobanda initiala si valoarea comisionului de administrare, evolutia dobanzii prevazute in contract, numarul restructurarilor efectuate, modul cum s-a facut restructurarea creditului (perioada restructurarii, dobanda pe perioada restructurarii si modificarea ulterioara a marjei dobanzii, modificarea perioadei de creditare, mentiunea din actul aditional privind renuntarea bancii la incasarea comisionului de administrare).

In finalul prezentarii situatiei de fapt aferente fiecarei reclamatii primite de la clientii bancii, au fost prezentat e succint motivele pentru care au considerat ca apelanta a avut o practica agresiva (p. 21 a Ordinului, f. 40 din dosar).

Prin urmare, este neintemeiat motivul de nulitate intemeiat pe dispozitiile art. 13 alin. (1) lit. a coroborat cu art. 12 alin.(2) din Legea nr. 363/2007.

5.2. Potrivit dispozitiilor art. 12 alin. 1 din Legea nr. 363/2007 :

„(1) Autoritatea Nationala pentru Protectia consumatorilor poate dispune masuri conform prezentei legi, prin ordin emis de conducatorul Autoritatii Nationale pentru Protectia consumatorilor sau prin decizie emisa de conducatorii unitatilor cu personalitate juridica din subordinea Autoritatii Nationale pentru Protectia consumatorilor”.

Conform art. 13 alin. 1 lit. a din aceeasi lege:

„(1) In masura in care se considera necesar, tinand cont de toate interesele implicate si, in special, de interesul public, instantele judecatoresti competente sau Autoritatea Nationala pentru Protectia consumatorilor vor dispune, in procedura de urgenta, chiar fara a exista o dovada a unei pierderi sau a unui prejudiciu efectiv ori a intentiei sau a neglijentei comerciantului, una dintre urmatoarele masuri:

a) incetarea sau instituirea procedurilor legale corespunzatoare pentru incetarea practicilor comerciale incorecte”.

O practica comerciala este incorecta daca sunt indeplinite, in mod cumulativ, conditiile prevazute de art. 4 din lege:

a) este contrara cerintelor diligentei profesionale (definite drept „competenta si grija asteptate, in mod rezonabil, de un consumator din partea comerciantilor, in conformitate cu practicile corecte de piata si/sau cu principiul general al bunei-credinte, in domeniul de activitate al acestora”) ;

b) deformeaza sau este susceptibila sa deformeze in mod esential comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajunge sau caruia i se adreseaza ori al membrului mediu al unui grup, atunci cand o practica comerciala este adresata unui anumit grup de consumatori.

Deformarea substantiala a comportamentului economic al consumatorilor consta in folosirea unei practici comerciale cu scopul de a afecta in mod considerabil capacitatea consumatorilor de a lua o decizie in cunostinta de cauza, determinandu-i astfel sa ia o decizie pe care altfel nu ar fi luat-o.

Practicile comerciale susceptibile sa deformeze in mod esential comportamentul economic al unui anumit grup vulnerabil de consumatori, clar identificabil, trebuie evaluate din perspectiva membrului mediu al grupului. Grupul de consumatori este cu precadere vulnerabil la respectiva practica sau la produsul la care aceasta se refera, din motive de infirmitate mentala sau fizica, de varsta sau de credulitate, comportamentul economic al acestuia putand fi in mod rezonabil prevazut de comerciant.

Practicile comerciale incorecte sunt, in special, cele: a) inselatoare, in sensul prevederilor art. 6 si 7 din lege; b) agresive, in sensul prevederilor art. 8 si 9.

Anexa I a Directivei 2005/29/CE (transpusa de Legea nr. 363/2007) nu cuprinde o enumerare limitativa a practicilor comerciale incorecte (inselatoare sau agresive), ci doar o enumerare a acelor practici care sunt considerate incorecte in orice situatie, adica indiferent de circumstantele savarsirii lor. Acest lucru inseamna ca, de la caz la caz, in functie de circumstantele concrete, si alte practici decat cele enumerate in anexa pot fi considerate incorecte, lucru firesc din moment ce niciun act normativ nu poate prevedea absolut toate situatiile care s-ar putea ivi in practica.

In cazul reclamantei, s-a retinut o practica comerciala agresiva, care este calificata astfel, conform art. 8 din lege, „daca, in contextul prezentarii situatiei de fapt si tinand cont de toate caracteristicile si circumstantele, limiteaza sau este susceptibila sa limiteze in mod semnificativ libertatea de alegere sau comportamentul consumatorului mediu cu privire la produs, prin hartuire, constrangere, inclusiv prin utilizarea fortei fizice sau prin influenta nejustificata si, prin urmare, determina sau este susceptibila sa determine consumatorul sa ia o decizie de tranzactionare pe care altfel nu ar fi luat-o”.

In ceea ce priveste notiunea de „produs”, acesta este definit la art. 2 lit. c din Legea nr. 363/2007 ca fiind „orice bunuri sau servicii, inclusiv bunuri imobile, drepturi si obligatii”, astfel ca se includ si ofertele de facilitati de restructurare a creditelor bancare acordate de reclamant a clienti lor care intampina dificultati financiare care se rasfrang asupra capacitatii de a isi indeplini obligatiile contractuale asumate fata de aceasta.

Desi reclamanta pune accent asupra faptului ca initiativa („demersul”) nu i-ar fi apartinut, art. 2 lit. d din Legea nr. 363/2007 include in notiunea de „p ractici ale comerciantilor in relatia cu consumatorii”, denumite si „practici comerciale” - orice actiune, omisiune, comportament, demers sau prezentare comerciala, inclusiv publicitate si comercializare, efectuate de un comerciant, in stransa legatura cu promovarea, vanzarea sau furnizarea unui produs cons umatorilor. Prin urmare, nu numai demersul constituie element material al unei atare practici, ci si comportamentul profesionistului in relatia cu consumatorul, modalitatea in care acesta realizeaza prezentarea comerciala a serviciilor bancare oferite, respectiv cum furnizeaza acest produs consumatorului.

In speta, practica comerciala a carei incetare s-a dispus priveste o categorie aparte de consumatori, aflati deja intr-o relatie comerciala cu banca, dar care se afla intr-o situatie vulnerabila, constand in aceea ca au dificultati financiare care se rasfrang asupra capacitatii de a isi indeplini obligatiile contractuale asumate fata de banca.

Prin urmare, este indiferent cui i-a apartinut „demersul” restructurarii creditului, atat timp cat este dovedita existenta unei astfel de posibilitati de modificare a raportului contractual initial conform uzantelor, o atare renegociere facandu-se, de regula, la cererea clientului. Prin urmare, se pune problema daca, in contextul prezentarii situatiei de fapt si tinand cont de toate caracteristicile si circumstantele prezentate cu ocazia reconfigurarii / restructurarii creditului, practica comerciala aplicata de reclamanta era susceptibila sa limiteze in mod semnificativ libertatea de alegere sau comportamentul consumatorului mediu cu privire la produs, indiferent cui i-a apartinut initiativa parcurgerii acestei etape.

Determinarea consumatorul ui sa ia o decizie de tranzactionare pe care altfel nu ar fi luat-o nu este interzisa doar atunci cand este obtinuta prin hartuire, constrangere sau prin utilizarea fortei fizice, ci si atunci cand este obtinuta prin influent a nejustificata (modalitatile fiind alternative, conform textului anterior citat), care este definita la art. 2 lit. j din lege ca fiind „folosirea unei pozitii de forta fata de consumator, de maniera sa exercite presiune asupra acestuia, chiar fara a recurge sau a ameninta cu recurgerea la forta fizica, intr-un mod care limiteaza semnificativ capacitatea consumatorului de a lua o decizie in cunostinta de cauza”.

In speta, este incontestabil faptul ca banca are posibilitatea legala de a recurge la executarea silita a creantei, neexistand o amenintare cu masuri care nu pot fi luate in mod legal, cum se prevede la art. 9 lit. e) din Legea nr. 363/2007, insa nu rezulta din formularea art. 9 al Legii nr. 363/2007 ca elementele prevazute la lit. a)-e) trebuie intrunite cumulativ pentru ca o practica comerciala sa fie calificata drept agresiva.

Declararea rezilierii contractului de credit bancar, posibilitate legala a bancii in caz de neexecutare culpabila de catre imprumutat a obligatiilor, are ca efect scadenta anticipata a intregii sume ramase de restituit, la care se adauga eventuale penalitati, cheltuieli de executare silita, dificultatea inerenta a obtinerii unei refinantari din partea altei banci etc., ale caror consecinte pot consta intr-o previzibila situatie nefericita pentru consumator sau, cel putin, circumstanta speciala de asemenea gravitate incat afecteaza rationamentul consumatorului mediu si de care comerciantul este constient, in scopul influentarii deciziei consumatorului cu privire la produs, ipoteza prevazuta la art. 9 lit. c) din Legea nr. 363/2007.

Instanta retine insa ca nu simpla incheiere a conventiei de restructurare in astfel de circumstante constituie o practica comerciala incorecta, ci reclamantei i s-a imputat faptul ca, profitand de dificultatile financiare in care se aflau clientii sai, care nu mai aveau posibilitatea de plata a ratelor creditului, cu ocazia restructurarii, dupa o perioada scurta in care ratele au avut o valoare redusa, a marit nejustificat dobanzile percepute, determinand consumatorii sa incheie actele aditionale si prin crearea aparentei unui beneficiu constand in renuntarea bancii la incasarea comisionului de administrare (reprezentand un procent din valoarea creditului acordat), in realitate costul creditului nefiind diminuat din moment ce reducerea determinata de renuntarea la comisionul de administrare a fost depasita de majorarea produsa de modificarea dobanzii.

Marjele fixe stabilite la valori nejustificat de mari prin actele aditionale de restructurare incheiate afecteaza iremediabil un consumator ce intampina greutati la plata unor rate carora le sunt aplicabile chiar si dobanzi mai mici (initial contractate), consumator ce va fi astfel captiv al bancii respective, aflat in imposibilitatea reala de a refinanta creditul din cauza scaderii veniturilor si/sau a valorii imobilelor ipotecate, aduse in garantie.

Astfel, lipsa de etica a bancii se transpune intr-o asemenea practica incorecta, agresiva, de natura a-l constrange si influenta pe consumatorul mediu aflat intr-o situatie nefericita, intampinand greutati in a-si duce la bun sfarsit obligatiile asumate, afectand in mod evident rationamentul acestuia, iar decizia sa cu privire la achizitionarea produsului, prezentat drept solutie salvatoare a problemei cu care se confrunta, este cert influentata astfel in mod constient de banca.

In actele aditionale pe care le inainteaza consumatorilor spre semnare, banca include costuri mai mari, prin marirea in mod nejustificat a marjei, parte componenta a dobanzii.

Mai mult, in cuprinsul actelor aditionale banca mentioneaza ca renunta la incasarea comisionului de administrare cand, in realitate, acesta este inclus in valoarea marjei. Asa cum se precizeaza la art. 3 din actele aditionale, „incepand cu data incheierii prezentului act aditional, Banca renunta la incasarea comisionului de administrare, datorat de imprumutat conform contractului”, desi in contractele initiale banca stipuleaza la art. 3.5 din contractele de credit de nevoi personale, respectiv la art. 6.1 (6.2 sau 6.3, in functie de numerotarea clauzelor) din contractele de credit pentru achizitionare imobile, faptul ca din al doilea an de creditare poate renunta la incasarea comisionului de administrare.

Stipularea in contractele de credit cu privire la posibilitatea renuntarii din partea bancii la incasarea comisionului de administrare din al doilea an de creditare reprezinta o clauza abuziva, in contextul in care poate crea consumatorului ideea unui „beneficiu”, susceptibil a-l determina pe acesta sa ia o decizie de tranzactionare pe care altfel nu ar fi luat-o, folosita in contextul prezentarii reconfigurarii / restructurarii creditului ca un element de influenta a deciziei intr-o practic a comerciala incorecta, ce conduce la cresterea costurilor de creditare prin marirea marjei dobanzii bancare.

Din aceasta expunere rezulta ca nu trebuie ca in toate situatiile valoarea totala a costurilor creditului sa creasca fata de valoarea anterioara incheierii actelor aditionale, fiind suficient faptul ca o clauza din contractul initial ce prefigura un beneficiu pentru consumator (renuntarea la comisionul de administrare) este folosita in contextul dificultatilor acestuia de plata a creditului pentru a determin a consumatorul sa ia o decizie de tranzactionare pe care altfel nu ar fi luat-o, respectiv cresterea marjei - parte componenta a dobanzii.

Totodata, instanta retine ca autoritatea parata a dovedit agravarea situatiei consumatorilor, atat prin probele administrate in prezentul dosar, cat si prin obtinerea unei hotarari judecatoresti definitive in dosarul nr. xxxxx/299/2014, care este opozabila reclamantei potrivit dispozitiilor art. 431 C.pr.civ., conform carora „oricare dintre parti poate opune lucrul anterior judecat intr-un alt litigiu, daca are legatura cu solutionarea acestuia din urma”.

Nu s-a facut dovada faptului ca reasezarea sumelor datorate s-a realizat astfel incat imprumutatul sa beneficieze, pentru o perioada de timp determinata (Perioada de restructurare), de o suma de plata mai mica, iar numai sumele neincasate de catre Banca in perioada de restructurare (prin aplicarea unei dobanzi curente diminuate/acordarea unei perioade de gratie), sa fie recuperate prin mecanismul de restructurare in restul perioadei de creditare.

In mod evident, facilitatea de restructurare a creditului acordata clientilor nu trebuie sa implice din partea bancii o renuntare la incasarea dobanzilor si a ratelor de credit aferente perioadei de restructurare, fiind clar ca, prin aplicarea unor costuri reduse in Perioada de restructurare (dobanda fixa/gratie), nu se are in vedere o stergere/degrevare de datorie a imprumutatului, insa actele aditionale au fost incheiate in contextul unei afirmate renuntari la comisionul de administrare, care in realitate a fost preluat in marja dobanzii, nefacandu-se dovada de catre reclamanta ca diferenta intre dobanda initiala si cea fixa din perioada de restructurare se regaseste in mod exact in restul perioadei de creditare.

In conditiile in care renuntarea la comisionul de administrare era prevazuta in mod expres in forma initiala a contractului de credit, dupa primul an, si a constituit un element susceptibil de a determin a consumatorul sa ia o decizie de tranzactionare pe care altfel nu ar fi luat-o, fara ca ea sa produca in final efectul previzionat, in contextul unei situatii vulnerabile a consumatorului la negocierea conditiilor restructurarii creditului, in mod corect s-a concluzionat ca o astfel de practica este incorect a, fiind contrara diligentelor profesionale si, pe langa stabilirea unei sanctiuni contraventionale (scop punitiv) prin procesul-verbal contraventional nr. xxxxxxx/05.05.2014, ce s-a dovedit cu autoritate de lucru judecat ca fiind legala si temeinica, se impunea si obligarea profesionistului la incetarea acestei practici incorecte (scop preventiv, cu efecte pentru viitor).

Din aceste considerente, constatand ca Ordinul Presedintelui ANPC nr. 280/09.07.2014 a fost emis cu respectarea dispozitiilor legale, Curtea va respinge ca neintemeiata actiunea in anulare”.

Cititi cel mai important fragment din decizia ICCJ:

„II. Solutia instantei de recurs

2.1. Analizand sentinta atacata, prin prisma criticilor formulate de recurenta societatea A. S.A., a cadrului normativ aplicabil si a probatoriului administrat in cauza, Inalta Curte apreciaza ca recursul este nefondat potrivit argumentelor care vor fi expuse in continuare:

2.1.1. Sustinerile recurentei reclamante referitoare la incalcarea prevederilor art. 31 alin. (1) si (2) din Constitutia Romaniei si art. 12 alin. (2) din Legea nr. 363/2007 sunt nefondate.

Asa cum a retinut si judecatorul fondului, Ordinul Presedintelui ANPC nr. 280/09.07.2014, act administrativ individual care face obiectul actiunii in anulare cu care a fost investita instanta de fond, raspunde exigentelor legale privitoare la motivarea sa, considerentele sale ample fiind apte de a indeplini rolul ambivalent de informare a destinatarului deciziei administrative cu privire la temeiurile de fapt si de drept care au stat la baza manifestarii de vointa a autoritatii parate si de a permite instantei investite de a realiza un control eficient de legalitate al acesteia.

Astfel, in privinta fiecarui client, emitentul ordinului atac a identificat toate elementele factuale extrase din relatiile contractuale avute cu banca reclamanta, cu relevanta in demonstrarea unei practici comerciale agresive, fiind prezentate succint, dar suficient, motivele pentru care s-a considerat ca reclamanta a avut o practica incorecta la adresa clientilor petenti.

2.1.2. Referitor la motivul de nelegalitate prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. recurentul a formulat mai multe critici care se circumscriu acestui motiv de casare.

Sub acest aspect se sustine de recurenta pe de o parte ca instanta de fond a interpretat si aplicat in mod gresit art. 4 si 9 din Legea nr. 363/2007, intrucat in mod eronat a fost calificata conduita reclamantei ca fiind agresiva in raport cu clientii a caror credite au fost restructurate, intrucat la baza realizarii acestei operatiuni nu stat un demers al bancii reclamante, nu a vizat un produs al acesteia iar conduita reclamantei nu a fost caracterizata de o influenta nejustificata de natura sa afecteze considerabil capacitatea consumatorului de a lua o decizie in cunostinta de cauza, decizie de tranzactionare pe care altfel nu ar fi luat-o.

Pe de alta parte, se sustine ca aspectele dezlegate de instantele competente in dosarul nr. x/2014 in ambele faze procesuale parcurse, in care s-a statuat asupra legalitatii procesului-verbal de contraventie nr. x/1295 din 09.07.2014 nu au putere de lucru judecat in prezenta cauza, din moment ce nu exista, in opinia recurentei, o chestiune dezbatuta si dezlegata in litigiul contraventional comuna cu cea din prezentul litigiu.

Desi in topica cererii de recurs, cele doua aspecte ale motivului de nelegalitate invocat au fost expuse separat, instanta de control judiciar le va analiza impreuna, dand prevalenta celui de-al doilea aspect de critica, intrucat verificarea si validarea puterii de lucru judecat a dezlegarilor date de instatele judecatoresti in dosarul nr. x/2014, in masura identitatii lor cu cele invocate in prezenta cauza, fac inutila reanalizarea lor in speta.

Aceasta intrucat, asa cum s-a remarcat si de judecatorul fondului si s-a retinut in practica constanta a instantei supreme, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune intr-un al doilea proces care nu prezinta tripla identitate cu primul, dar care are legatura cu aspectul litigios dezlegat anterior, fara posibilitatea de a mai fi contrazis. Puterea de lucru judecat, in forma prezumtiei, vine sa asigure, din nevoia de ordine si stabilitate juridica, evitarea contrazicerilor intre considerentele hotararilor judecatoresti, principiul puterii de lucru judecat impiedicand infirmarea constatarilor facute intr-o hotarare judecatoreasca definitiva printr-o alta hotarare judecatoreasca posterioara, data in alt proces. Prezumtia nu opreste judecata celui de-al doilea proces, ci doar usureaza sarcina probatiunii, aducand in fata instantei constatari ale unor raporturi juridice facute cu ocazia judecatii anterioare si care nu pot fi ignorate.

In speta, instanta de control judiciar retine ca printr-o decizie irevocabila a Tribunalului Bucuresti a fost validat procesul-verbal de contraventie nr. x/1295 din 09.07.2014 prin care recurenta reclamanta a fost sanctionata cu amenda contraventionala de 50.000 RON. S-a statuat astfel ca fapta reclamantei, la cererea clientilor de restructurare a creditelor, de a capitaliza restantele la soldul creditului existent, pentru care a calculat dobanzi nejustificat de mari, si care a renuntat la comisionul lunar de administrare, insa a mentinut in continuare costurile ridicate, modificand marja dobanzii prin fiecare act aditional, impovarand in continuare consumatorii, profitand de circumstantele speciale in care s-au aflat consumatorii, si anume imposibilitatea restituirii creditelor contractate, constituie constituie o practica comerciala agresiva in sensul art. 4 si art. 9 lit. c) din Legea 363/2007.

S-a mai retinut, in calificarea ca atare a conduitei reclamantei, ca banca a renuntat la incasarea comisionului de administrare, ceea ce a inoculat consumatorilor ideea ca de la momentul semnarii actelor aditionale valoarea totala platibila va fi redusa cu valoarea acestui comision, fiind astfel influentati in decizia de a tranzactiona. In realitate, comisionul a fost inclus in valoarea marjei stabilite prin actele aditionale, consumatorii nebeneficiind cu nimic de pe urma renuntarii la comision.

Criticile reclamantei pe fondul cauzei sunt identice cu cele analizate de instantele anterior mentionate, tinzand la inlaturarea concluziei organului administrativ instrumentator prin care conduita reclamantei a fost calificata ca fiind agresiva la adresa clientilor sai si, implicit, la inlaturarea statuarilor irevocabile ale instantelor judecatoresti sub acest aspect.

Asadar, in mod corect instanta de fond a retinut puterea de lucru judecat a sentintei civile nr. 23052/18.12.2014 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti si a deciziei nr. 527/26.01.2016 a Tribunalului Bucuresti, sectia a II-a contencios administrativ si fiscal, ambele pronuntate in dosarul nr. x/2014, intrucat procesul-verbal nr. x/05.05.2014 are ca obiect sanctionarea contraventionala a reclamantei pentru utilizarea de practici agresive la adresa clientilor sai a caror credite le-a restructurat (scop punitiv), iar Ordinul ANPC nr. 280/09.07.2014 are ca obiectiv obligarea reclamantei la incetarea acestei practici incorecte (scop preventiv), in considerarea aceleiasi conduite retinute.

In aceasta nota, considerentele instantei de fond prin care este analizata conduita reclamantei din perspectiva intrunirii elementelor caracterizante unei practici agresive nu pot fi avute in vedere ca fiind considerente proprii ale judecatorului fondului, intrucat s-ar opune acestei conduite procesuale principiul efectului pozitiv al autoritatii de lucru judecat, analizat in precedent, ci o preluare intr-o varianta subiectiva a aprecierilor instantelor investite cu plangerea contraventionala impotriva procesului-verbal nr. x/05.05.2014.

Din aceasta perspectiva, nici reclamanta nu mai putea repune in discutie prin cererea de recurs calificarea de alta maniera a conduitei sale decat cea stabilita printr-o hotarare judecatoreasca definitiva.

Nu sunt fondate nici criticile recurentei reclamantei referitoare la incalcarea principiului disponibilitatii si limitelor rolului activ al judecatorului (art. 9 si 22 alin. (6) C. proc. civ.), intemeindu-se, totodata, pe motive straine de natura cauzei, motiv de casare prevazut de art. 488 pct. 5 si 488 pct. 6 C. proc. civ.

Aprecierea ca abuziva a unei clauze din contractele de credit analizate nu este straina de natura cauzei, fiind facuta in contextul demonstrarii imprejurarii inocularii consumatorilor petenti a ideii unui "beneficiu", susceptibil a-i determina pe acestia sa ia o decizie de tranzactionare pe care altfel nu ar fi luat-o, folosita in contextul prezentarii reconfigurarii/restructurarii creditului ca un element de influenta a deciziei intr-o practica comerciala incorecta, analiza cu care a fost investita instanta de fond si care in mod evident are legatura cu natura cauzei.

Aceasta calificare a fost facuta avand in vedere intelesul general si comun al notiunii de "abuziv", iar nu in contextul specific al "clauzelor abuzive" cand era necesara investirea corespunzatoare a instantei cu o astfel de cerere sau atunci cand era invocata din oficiu era necesara a fi pusa in discutia partilor acest aspect juridic.

In consecinta, instanta de control judiciar apreciaza ca din perspectiva criticilor formulate Ordinul Presedintelui ANPC nr. 280/09.07.2014 este legal emis, astfel ca hotararea instantei de fond care-l valideaza este data cu interpretarea si aplicarea corecta a normelor de drept material aplicabile, urmare a unei motivari corespunzatoare si cu respectarea normelor procesuale edictate pentru legala derulare a procesului civil.

2.2. Temeiul legal al solutiei adoptate in recurs.

Pentru toate considerentele expuse de fapt si de drept expuse, in temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 si art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul recursul formulat de reclamanta societatea A. S.A. impotriva sentintei nr. 952 din 17 martie 2017 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, ca nefondat”.

* Cititi aici intreaga sentinta CAB

* Cititi aici intreaga decizie ICCJ