5 November 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

psdolt

RAPORTUL LUI IULIAN DRAGOMIR, ADOPTAT IN UNANIMITATE – ICCJ a stabilit ca orice participant la o incaierare poate cere despagubiri de la alt inculpat care a luat parte la aceeasi infractiune: „Obligarea unui participant la incaierare la plata unor despagubiri catre alt participant ce a suferit vatamari nu conduce la negarea vinovatiei participantului despagubit sau la concluzia ca, prin implicarea in incaierare, participantul si-a asumat posibila vatamare corporala”

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

7 October 2024 18:49
Vizualizari: 2557

Inalta Curte de Casatie si Justitie a pronuntat luni, 7 octombrie 2024, o dezlegare de drept in ceea ce priveste persoanele indreptatite sa solicite despagubiri in urma unei incaierari.



Concret, ICCJ a decis ca orice participant la o incaierare poate cere despagubiri de la alt inculpat care a luat parte la aceeasi infractiune.


Iata minuta hotararii prealabile nr. 49/2024 pronuntate in dosarul nr. 1521/1/2024:


Admite sesizarea formulata de Curtea de Apel Suceava – Sectia penala si pentru cauze cu minori, prin care se solicita pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea urmatoarei chestiuni de drept:

'Daca in interpretarea dispozitiilor art. 198 alin. (1) din Codul penal, art. 19 alin. (2) din Codul de procedura penala si art. 1370 din Codul civil este admisibila actiunea civila formulata de un inculpat-participant la savarsirea infractiunii de incaierare prevazute de art. 198 alin. (1) din Codul penal impotriva altui inculpat-participant la aceeasi infractiune de incaierare prevazuta de art. 198 alin. (1) din Codul penal, avand ca obiect pretentii civile decurgand din leziunile suferite ca urmare a incaierarii'

si stabileste ca:

In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 198 alin. (1) din Codul penal, art. 19 alin. (2) din Codul de procedura penala si art. 1370 din Codul civil, este admisibila actiunea civila formulata de un inculpat-participant la savarsirea infractiunii de incaierare prevazute de art. 198 alin. (1) din Codul penal impotriva altui inculpat-participant la aceeasi infractiune de incaierare prevazuta de art. 198 alin. (1) din Codul penal.

Obligatorie de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedura penala.

Pronuntata in sedinta publica astazi, 7 octombrie 2024”.


Redam pasajele legale invocate mai sus:


- art. 198 CP:

Incaierarea

(1) Participarea la o incaierare se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.

(2) Daca in cursul incaierarii s-a cauzat o vatamare corporala uneia sau mai multor persoane si nu se cunoaste care dintre participanti a produs urmarile, se aplica tuturor pedeapsa inchisorii de la unu la 5 ani, cu exceptia victimei, care raspunde potrivit alin. (1).

(3) Cand prin fapta savarsita in conditiile alin. (2) s-a cauzat moartea unei persoane, pedeapsa este inchisoarea de la 6 la 12 ani, iar daca s-a cauzat moartea a doua sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei se majoreaza cu o treime.

(4) Nu se pedepseste cel care a fost prins in incaierare impotriva vointei sale sau care a incercat sa-i desparta pe altii”;

- art. 19 alin. 2 CPP: „Actiunea civila se exercita de persoana vatamata sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civila impotriva inculpatului si, dupa caz, a partii responsabile civilmente”;

- art. 1370 Cod civil:

Imposibilitatea de individualizare a autorului faptei ilicite

Daca prejudiciul a fost cauzat prin actiunea simultana sau succesiva a mai multor persoane, fara sa se poata stabili ca a fost cauzat sau, dupa caz, ca nu putea fi cauzat prin fapta vreuneia dintre ele, toate aceste persoane vor raspunde solidar fata de victima”.


Judecatorul raportor Iulian Dragomir: „Incaierarea absoarbe infractiunea de lovire sau alte violente”


Lumea Justitiei prezinta in exclusivitate principalele argumente ale raportorului din acest caz, judecatorul suprem Iulian Dragomir (foto). Mentionam ca raportul lui Dragomir a fost adoptat in unanimitate, cu votul tuturor celor noua magistrati ICCJ din completul de dezlegari de drept.

Concret, Iulian Dragomir sustine ca in cazul infractiunii de loviri sau alte violente, doua persoane ce se lovesc reciproc dobandesc simultan atat calitatea de inculpat, cat si pe cea de persoana vatamata indreptatita la repararea prejudiciului.

Or, dat fiind faptul ca in cazul variantei-tip, incaierarea absoarbe infractiunea de lovire sau alte violente prevazuta de art. 193 din Codul penal, este firesc ca situatia sa fie similara si in cazul infractiunii de incaierare intre doua grupuri care se infrunta”, continua Dragomir.

De asemenea, obligarea unui participant (sa-l denumim: „participantul A”, adaugam noi) la incaierare la plata unor despagubiri catre un alt participant („participantul B”) care a suferit vatamari nu conduce la negarea vinovatiei participantului B (cel despagubit) si nici la concluzia ca, prin implicarea in incaierare, participantul A si-a asumat posibila vatamare corporala a participantului B.


Prezentam cel mai important fragment din raportul judecatorului Dragomir:


Cu privire la chestiunea de drept a carei dezlegare se solicita:

Prin intrebarea formulata in cuprinsul incheierii de sesizare, Curtea de Apel Suceava solicita a se stabili daca este admisibila actiunea civila formulata de un inculpat – participant la infractiunea de incaierare prevazuta de art. 198 alin. (1) din Codul penal – impotriva altui inculpat – participant la aceeasi infractiune de incaierare –, avand ca obiect pretentii civile decurgand din leziunile suferite ca urmare a incaierarii.

Practic, chestiunea de drept – a carei dezlegare se solicita pe calea mecanismului prevazut de art. 475 din Codul de procedura penala – vizeaza atat natura infractiunii de incaierare prevazute de art. 198 alin. (1) din Codul penal, cat si conditiile in care poate fi exercitata actiunea civila in cadrul procesului penal.

In noua codificare penala, infractiunea de incaierare este reglementata prin dispozitiile art. 198 din Codul penal, fiind inclusa in Partea speciala – Capitolul II – 'Infractiuni contra integritatii corporale sau sanatatii'. Incriminarea cuprinde o varianta-tip si trei variante agravate.

Varianta-tip a infractiunii de incaierare – art. 198 alin. (1) din Codul penal – consta in participarea la o incaierare si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.

Prima varianta agravata – art. 198 alin. (2) din Codul penal – se refera la situatia in care daca in cursul incaierarii s-a cauzat o vatamare corporala uneia sau mai multor persoane si nu se cunoaste care dintre participanti a produs urmarile, se aplica tuturor pedeapsa inchisorii de la unu la 5 ani, cu exceptia victimei, care raspunde potrivit variantei-tip prevazute art. 198 alin. (1) din Codul penal.

Alte doua variante agravate intervin atunci cand prin fapta savarsita in conditiile alin. (2) s-a cauzat moartea unei persoane, pedeapsa fiind inchisoarea de la 6 la 12 ani – art. 198 alin. (3) teza I din Codul penal, iar daca s-a cauzat moartea a doua sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei se majoreaza cu o treime – art. 198 alin. (3) teza a II-a din Codul penal.

Art. 198 alin. (4) din Codul penal prevede o cauza de nepedepsire in ceea ce-l priveste pe cel care a fost prins in incaierare impotriva vointei sale sau care a incercat sa-i desparta pe altii.

Prin raportare la valorile sociale ocrotite prin incriminarea faptei de incaierare, se retine ca aceasta infractiune a fost adusa in Capitolul II al Titlului I din Partea speciala a Codului penal, consacrat infractiunilor contra integritatii corporale sau sanatatii, deoarece aceasta pune in pericol in primul rand integritatea fizica sau sanatatea persoanei si abia in subsidiar relatiile de convietuire sociala. In plus, incaierarea este reglementata de numeroase legislatii in categoria infractiunilor care aduc atingere sau pun in pericol integritatea corporala (...).

Asa cum s-a aratat in doctrina, infractiunea de incaierare, denumita si 'rix' (din limba latina: 'rixa' – 'vrajba'), consta in ciocnirea violenta si spontana intre mai multe persoane invrajbite, desfasurata in imbulzeala si cu o impletire de actiuni de asa fel incat este greu de stabilit aportul fiecaruia dintre persoanele prinse in incaierare. Ceea ce este caracteristic rixului este tocmai impletirea actelor de violenta, de imbranceli, loviri si tranteli intre cei angajati in lupta si, de regula, nu se poate stabili actiunea concreta a fiecaruia dintre participanti. Ca act de conduita, incaierarea apare ca o fapta de care trebuie sa raspunda fiecare dintre participanti si de aceea, prin incaierare se intelege insasi fapta cuiva de a participa la incaierarea dintre mai multe persoane.

De altfel, legiuitorul a decis sa incrimineze distinct incaierarea, deoarece raspunderea penala are caracter personal, iar o astfel de fapta este deosebit de grava, indiferent de contributia fiecarui participant si chiar daca nu se cunoaste cat reprezinta contributia unui participant.

Din perspectiva continutului constitutiv al infractiunii de incaierare prevazute de art. 198 din Codul penal, prezinta relevanta, pentru chestiunea de drept pusa in discutie, obiectul juridic, subiectii activi si pasivi, elementul material si urmarea imediata.

Se retine ca obiectul juridic principal al acestei infractiuni este reprezentat in principal de relatiile referitoare la atributele fundamentale ale persoanei: integritatea fizica, sanatatea sau viata acesteia [in cazul variantei agravate prevazute de art. 198 alin. (3) din Codul penal]. Obiectul juridic secundar consta in relatiile sociale referitoare la convietuirea sociala, precum si relatiile referitoare la mentinerea ordinii si a linistii publice.

Specificul acestei infractiuni este dat de pluralitatea de subiecti activi, privita ca o pluralitate naturala de faptuitori, in absenta careia nu poate fi pusa in discutie infractiunea de incaierare. Pluralitatea naturala – care exclude coautoratul ca forma a participatiei penale – poate fi insotita de pluralitatea ocazionala, astfel ca participatia penala este posibila sub forma instigarii sau complicitatii la incaierare.

Numarul participantilor trebuie sa fie suficient de ridicat incat sa produca o stare de confuzie cu privire la actiunile fiecaruia dintre acestia. Pentru retinerea infractiunii de incaierare trebuie sa existe doua tabere de cate cel putin doua persoane fiecare. Necesitatea existentei a doua grupari adverse a fost confirmata si in jurisprudenta, retinandu-se ca 'atunci cand exista numai gruparea inculpatilor, iar victimele actelor de violenta nu constituie o grupare, neavand cunostinta de intentia inculpatilor si reactionand numai pentru a se apara, nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de incaierare'.

Subiectul pasiv este victima actelor de violenta, poate fi orice persoana, fie prinsa fara voia ei in manifestarile violente ale celor incaierati, fie chiar unul dintre participanti (autori ai incaierarii) si care a suferit o vatamare corporala ori si-a pierdut viata in incaierare. In doctrina s-a aratat faptul ca unul dintre participantii la incaierare poate fi, in acelasi timp, atat subiect activ, cat si subiect pasiv, ceea ce este un alt specific al infractiunii de incaierare.

Elementul material al infractiunii este reprezentat exclusiv printr-o actiune, respectiv de participare la o incaierare prin sustinerea activa a uneia dintre tabere (care presupune cel putin cate doua persoane in fiecare tabara), de esenta faptei de incaierare fiind actele de violenta (loviri, imbranciri, trantiri, ruperea hainelor).

Fapta se consuma in momentul producerii uneia dintre consecintele prevazute de varianta-tip sau de variantele agravate.

Urmarea imediata principala, in cazul variantei-tip, este aceeasi cu cea de la infractiunea de lovire sau alte violente, prevazuta de art. 193 din Codul penal, constand in cauzarea de suferinte fizice sau ingrijiri medicale de cel mult 90 de zile. Rezulta ca in varianta-tip, incaierarea absoarbe infractiunea de lovire sau alte violente.

In plus, prin savarsirea faptei exista si o urmare secundara, data fiind reasezarea in actualul Cod penal a infractiunii de incaierare in cadrul infractiunilor contra persoanei, respectiv o stare de pericol pentru linistea si ordinea publica.

Astfel, dupa cum s-a aratat si in doctrina, in cazul variantei agravate prevazute la alin. (2) al art. 198 din Codul penal, urmarea imediata principala consta in producerea unei vatamari corporale in sensul art. 194 din Codul penal (infirmitate, mai mult de 90 de zile de ingrijiri medicale, prejudiciu estetic grav si permanent, avort, punerea in primejdie a vietii). In aceasta ipoteza si in conditiile in care nu se poate stabili cu precizie care dintre participanti a exercitat violentele ce au produs urmarile aratate, se va aplica tuturor pedeapsa prevazuta la alin. (2). Exceptie face victima vatamarii corporale, care, desi isi pastreaza si calitatea de autor, va raspunde in limitele de pedeapsa stabilite de alin. (1). In ipoteza in care se poate stabili autorul nemijlocit al vatamarii corporale, varianta agravata nu mai are incidenta. Astfel, autorul nemijlocit va raspunde pentru vatamare corporala, iar ceilalti participanti la incaierare, inclusiv victima, vor raspunde pentru incaierare in varianta-tip.

Cea de a doua varianta agravata, prevazuta la alin. (3) teza I, prevede rezultatul mai grav care se produce, respectiv decesul unei persoane. Varianta are incidenta doar in cazul in care nu se cunoaste care dintre participanti a exercitat violentele ce au provocat decesul. Daca autorul violentelor poate fi stabilit, el va raspunde, dupa caz, fie pentru infractiunea de omor, fie pentru infractiunea de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte, iar ceilalti participanti vor raspunde pentru incaierare in varianta-tip. Varianta agravata prevazuta la art. 198 alin. (3) teza a II-a se refera consecinta grava constand in moartea a doua sau mai multor persoane.

In analiza chestiunii de drept care face obiectul prezentei sesizari, nu poate fi ignorat obiectul juridic principal al infractiunii de incaierare, care consta in relatiile referitoare la atributele fundamentale ale persoanei, integritatea corporala, sanatatea sau chiar viata acesteia, ca urmare a repozitionarii infractiunii de incaierare in Capitolul II – Infractiuni contra integritatii corporale sau sanatatii – din Partea speciala a Codului penal. Avand in vedere acest obiect juridic, subiectul pasiv al infractiunii de incaierare este persoana a carei integritate corporala sau chiar viata a fost vatamata, care poate fi prinsa fara voia ei in manifestarile violente ale celor incaierati sau poate fi unul dintre participanti.

In cazul infractiunii de loviri sau alte violente, doua persoane ce se lovesc reciproc dobandesc simultan atat calitatea de inculpat, cat si pe cea de persoana vatamata indreptatita la repararea prejudiciului.

Or, dat fiind faptul ca in cazul variantei-tip, incaierarea absoarbe infractiunea de lovire sau alte violente prevazuta de art. 193 din Codul penal, este firesc ca situatia sa fie similara si in cazul infractiunii de incaierare intre doua grupuri care se infrunta.

In ipoteza in care s-ar aprecia ca actiunea civila exercitata de catre un participant la incaierare impotriva altui participant este inadmisibila ar insemna ca victima incaierarii, spre deosebire de victima infractiunii de loviri sau alte violente, sa nu beneficieze de o protectie juridica deplina, desi urmarea imediata a celor doua infractiuni este identica.

Din aceasta perspectiva, un argument in plus reiese din continutul dispozitiilor art. 198 alin. (2) din Codul penal, potrivit carora, daca in cursul incaierarii s-a cauzat o vatamare corporala uneia sau mai multor persoane si nu se cunoaste care dintre participanti a produs urmarile, se aplica tuturor pedeapsa inchisorii de la unu la 5 ani, cu exceptia victimei, care raspunde potrivit alin. (1).

Asadar, daca se cauzeaza o vatamare corporala, participantii la incaierare vor raspunde pentru varianta mai grava, in timp ce persoana implicata in incaierare care a suferit vatamarea corporala va raspunde pentru varianta-tip prevazuta de art. 198 alin. (1) din Codul penal.

Rezulta ca norma juridica prevede explicit posibilitatea ca persoana care este subiect pasiv al infractiunii de incaierare prevazute de art. 198 alin. (2) sa fie in acelasi timp subiectul activ al infractiunii prevazute de art. 198 alin. (1) din Codul penal.

Din analiza continutului constitutiv al variantei-tip, respectiv al primei variante agravate a ale infractiunii de incaierare, nu pot fi identificate, sub aspectul laturii civile, argumente pentru a distinge intre dispozitiile alin. (1) si alin. (2) ale art. 198 din Codul penal.

Pentru identitate de ratiune, conform principiului 'ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet' ('unde se aplica acelasi rationament, se aplica aceeasi solutie') in cazul in care se produc, prin incaierare, urmarile prevazute de art. 193 din Codul penal, participantul sau participantii care vor suferi aceste consecinte dobandesc o dubla calitate: atat de subiect activ, cat si de subiect pasiv al infractiunii prevazute de art. 198 alin. (1) Cod penal. De altfel, asa cum a consacrat doctrina anterior mentionata, o particularitate a infractiunii de incaierare este aceea ca subiectul pasiv poate fi si subiect activ al acestei infractiuni.

Potrivit art. 79 din Codul de procedura penala, persoana care a suferit o vatamare fizica, materiala sau morala prin fapta penala se numeste 'persoana vatamata', iar in planul raspunderii civile delictuale, conform dispozitiilor art. 19 alin. (1) si (5) din Codul de procedura penala, actiunea civila exercitata in cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la raspundere civila delictuala a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul actiunii penale, iar repararea prejudiciului material si moral se face potrivit dispozitiilor legii civile.

Atata timp cat, in urma incaierarii, unul sau mai multi participanti sufera o vatamare a integritatii corporale, prejudiciul cauzat nu poate ramane neacoperit, iar tragerea la raspundere civila a celorlalti participanti la incaierare se realizeaza dupa regulile concursului de actiuni cauzatoare de prejudiciu si a concursului de vinovatii.

Se constata ca admiterea actiunii civile si obligarea unui participant la incaierare la plata unor despagubiri catre un alt participant care a suferit vatamari nu conduce la negarea vinovatiei participantului despagubit pentru suferirea unui prejudiciu sau la concluzia ca, prin implicarea in incaierare, participantul si-a asumat posibila vatamare corporala.

Aceasta concluzie este sustinuta de dispozitiile art. 1371 din Codul civil, potrivit carora in cazul in care victima a contribuit cu intentie sau din culpa la cauzarea ori la marirea prejudiciului sau nu le-a evitat, in tot sau in parte, desi putea sa o faca, cel chemat sa raspunda va fi tinut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.

Fata de continutul concret al dispozitiilor legale anterior enuntate, reiese ca exercitarea actiunii civile de catre victima este permisa chiar si in cazurile in care victima a contribuit la producerea prejudiciului, actionand cu intentie sau din culpa.

In ceea ce priveste modalitatea de interpretare a dispozitiilor art. 1371 alin. (1) din Codul civil, in contextul solutionarii actiunii civile in procesul penal, Inalta Curte – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala a retinut, prin Decizia nr. 12 din 16 mai 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 498 din 04 iulie 2016, ca textul de lege reglementeaza situatia in care victima a contribuit la cauzarea sau la agravarea prejudiciului ori nu l-a evitat, in tot sau in parte, desi putea sa o faca, implicarea victimei impunandu-se a fi realizata cu vinovatie, aspect ce rezulta din folosirea expresiei 'cu intentie sau din culpa'. Consecinta aplicarii acestei reguli are drept efect diminuarea cuantumului despagubirilor datorate de faptuitor, acesta fiind responsabil numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.

Prin aceeasi decizie, s-a retinut ca dispozitiile art. 1371 alin. (1) din Codul civil nu instituie conditia ca victima sa savarseasca ea insasi o fapta ilicita (cum este in cazul faptuitorului), fiind relevanta, in ipoteza reglementata de norma juridica in discutie, doar examinarea atitudinii victimei, din perspectiva vinovatiei acesteia.

Ceea ce intereseaza este vinovatia, sub forma intentiei sau culpei, asa cum sunt definite prin dispozitiile art. 16 alin. (2) si (3) din Codul civil, si nu caracterul licit sau ilicit al faptei victimei, atat timp cat se retine existenta unei fapte culpabile concurente care se inscrie in lantul cauzal generator al prejudiciului si care constituie o circumstanta legala de diminuare a obligatiei de despagubire aflate in sarcina faptuitorului.

Asa stand lucrurile, actualul Cod civil instituie, prin textul de lege examinat, regula care trimite la concluzia ca fapta victimei, care a contribuit la cauzarea prejudiciului si care a concurat cu cea a autorului faptei ilicite, devine o cauza straina ce afecteaza in mod direct raportul de cauzalitate si, indirect, prin aceasta, celelalte conditii ale raspunderii civile delictuale retinute in sarcina autorului faptei ilicite.

Instanta suprema a statuat ca art. 1371 alin. (1) din Codul civil trebuie avut in vedere prin corelare cu art. 16 din Codul civil, care se refera la 'vinovatie' si trebuie interpretat in sensul ca autorul faptei va fi tinut sa raspunda numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o in cazul in care victima prejudiciului a contribuit si ea cu vinovatie la cauzarea ori la marirea prejudiciului sau nu l-a evitat, in tot sau in parte, desi putea sa o faca.

Se constata, asadar, ca raspunderea civila delictuala, obiect al actiunii civile in procesul penal, este evaluata din perspectiva vinovatiei, iar nu a caracterului conduitei victimei.

Consecinta acestui rationament consta in retinerea faptului ca participantul cu intentie la incaierare poate avea si calitatea de victima daca a suferit un prejudiciu, independent de faptul ca a comis sau nu un act ilicit, ceea ce legitimeaza procesual participarea acestuia in procesul penal, ca parte civila. Asa cum s-a aratat anterior, specificul acestei infractiuni este dat de pluralitatea de subiecti activi, insa un participant la incaierare poate fi, in acelasi timp, atat subiect activ, cat si subiect pasiv al acestei infractiuni.

Totodata, faptul ca un inculpat, participant la incaierare, poate avea calitatea de persoana vatamata, ca urmare a implicarii sale in conflict, rezulta si din dispozitiile art. 1370 din Codul civil, care consacra principiul solidaritatii, potrivit carora daca prejudiciul a fost cauzat prin actiunea simultana sau succesiva a mai multor persoane, fara sa se poata stabili ca a fost cauzat sau, dupa caz, ca nu putea fi cauzat prin fapta vreuneia dintre ele, toate aceste persoane vor raspunde solidar fata de victima.

In plus, Codul civil reglementeaza situatii similare, de exemplu situatia in care prin comiterea unei fapte, sub imperiul excesului scuzabil, se depasesc limitele legitimei aparari, cauzandu-se un prejudiciu celui care a generat atacul initial.

Astfel, art. 1360 alin. (2) din Codul civil prevede ca va putea fi obligat la plata unei indemnizatii cel care a savarsit o infractiune prin depasirea limitelor legitimei aparari. Pentru obligarea autorului la plata indemnizatiei, este necesar ca fapta sa intruneasca elementele constitutive ale infractiunii, iar limitele legitimei aparari sa fie depasite. Prin savarsirea faptei in aceasta modalitate, victima initiala devine agresor care in calitate de autor al ripostei-infractiune va putea fi obligat la indemnizare. Cuantumul indemnizatiei se stabileste in raport de circumstantele savarsirii faptei, unul dintre criteriile esentiale in evaluarea prejudiciului fiind echitatea, principiu general al dreptului.

Fata de considerentele anterior mentionate, se constata ca actiunea civila formulata de un inculpat-participant la savarsirea infractiunii de incaierare prevazute de art. 198 alin (1) din Codul penal impotriva altui inculpat-participant la aceeasi infractiune de incaierare prevazuta de art. 198 alin (1) din Codul penal, avand ca obiect pretentii civile decurgand din leziunile suferite ca urmare a incaierarii, este admisibila.

Comentarii

# maxtor date 7 October 2024 21:09 -42

"se aplica tuturor pedeapsa inchisorii de la unu la 5 ani, cu exceptia victimei" -infractiunea de incaierare e neconstitutionala,neaga individualismul;judecatoru scuipa o pedeapsa colectiva sau cum?

# maxtor date 8 October 2024 10:05 0

altfel spus: sa presupunem ca se incaiera 10000 de inshi cu alti 10000 de insi -urmeaza amnistia sau gratzierea?

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 5.11.2024 – Bine ati venit la DNA! (Foto)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva