12 December 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

ROMANII SUNT LOCALIZATI NON-STOP IN NUMELE COVID – Fara acceptul abonatilor, companiile de telefonie isi monitorizeaza in masa clientii dupa ce s-au angajat ca vor furniza autoritatilor romane si Comisiei Europene datele de locatie ale fiecarei persoane. Vodafone s-a transformat intr-o politie COVID-19 pe banii abonatilor: "Generam analizele si statisticile pe baza datelor dvs de trafic si datelor de Localizare... Nu vom folosi date de localizare precise" (Document)

Scris de: Elena DUMITRACHE | pdf | print

24 May 2020 12:47
Vizualizari: 61788

Romanii sunt urmariti fara sa stie si fara sa isi exprime acordul de a fi localizati permanent! In cel mai bun caz, pot primi o instiintare de la companiile de telefonie la care sunt abonati prin care sunt informati ca, data fiind pandemia de COVID-19, telefoanele lor sunt urmarite pentru a capta datele privind locatia si a monitoriza pozitia fiecaruia astfel incat, in cazul in care o persoana ar intra in contact cu o alta diagnosticata cu COVID-19, ori daca o persoana aflata in izolare ori carantina paraseste locatia in care trebuia sa stea inchis, sa poata fi luate masurile necesare de indata.


 

Aceste lucruri se intampla in Romania din aprilie 2020, de cand Guvernul Romaniei condus de Ludovic Orban a implementat Recomandarea UE 2020/518 (click aici pentru a citi), emisa de Comisia Europeana in 8 aprilie 2020 (in vigoare din 14 aprilie pe teritoriul tarii noastre), care stabileste "un set comun de instrumente la nivelul Uniunii Europene pentru utilizarea tehnologiei si a datelor cu scopul de a combate criza provocata de pandemia de COVID-19 si de a iesit din aceasta criza, in special in ceea ce priveste aplicatiile mobile si utilizarea datelor anonimizate privind mobilitatea". Astfel cum se prevede si in titlu, Recomandarea Comisiei Europene prevede ca datele colectate (sub protectia anonimatului) sa fie folosite doar in scopul prevenirii COVID-19, desi nu exista nicio garantie ca datele colectate sunt folosite doar in acest scop.


Comisia Europeana voia urmarire generala, Comitetul European pentru Protectia Datelor a cerut acordul voluntar


Fiind totusi necesare niste clarificari fata de aceasta procedura care, oricat s-ar sustine ca este benefica pentru evitarea raspandirii virusului COVID-19 are grave carente in ce priveste respectarea drepturilor omului, s-a luat decizia adoptarii unui Ghid care sa stabileasca regulile clare in care se poate face localizarea unei persoane. Principala regula astfel cum veti vedea, presupunea ca "utilizarea datelor sa se faca voluntar de fiecare persoana".

Astfel, la o saptamana de la adoptarea Recomandarii in Comisia Europeana, in cadrul Plenarei Comitetului European pentru Protectia Datelor, desfasurata online in 21 aprilie 2020, s-a adoptat Ghidul nr. 4/2020 privind utilizarea datelor de localizare si a instrumentelor de depistare in contextul pandemiei COVID-19.

Adoptarea acestui Ghid a fost facuta publica in aceeasi zi de Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal din Romania, care a precizat ca "documentul urmareste evidentierea conditiilor si principiilor de utilizare proportionala a datelor de localizare in scopul monitorizarii raspandirii virusului, respectiv a instrumentelor de depistare pentru a anunta persoanele aflate in apropierea altor persoane depistate ca infectate".

Autoritatea Nationala de Supraveghere a Datelor cu Caracter Personal a subliniat si ca in cadrul Plenarei Comitetului European pentru Protectia Datelor s-a evidentiat necesitatea ca "utilizarea acestor date sa se faca voluntar de fiecare persoana si sa nu se ajunga la monitorizarea deplasarilor persoanei respective, iar principiile necesitatii si proportionalitatii trebuie sa fie respectate in stabilirea masurilor din aceasta perioada". (Click aici pentru a citi)


Guvernul vrea sa faca o aplicatie de urmarire impreuna cu STS


Practic, din dispozitiile cuprinse in Ghidul Comitetului European pentru Protectia Datelor, reiese ca fiecare persoana care doreste sa furnizeze date cu privire la locatia sa, in scopul prevenirii raspandirii COVID-19, sa isi instaleze, voluntar, o aplicatie de urmarire.

Asa numitele "contact tracing apps" care pot fi instalate voluntar, astfel cum a recomandat si Comitetului European, au rolul de a informa utilizatorii asupra masurilor luate de autoritati, dar si de a-i instiinta, pe baza datelor comunicate, daca s-au aflat in apropierea unor persoane infectate cu COVID-19. Conditia acestei din urma informari era data de necesitatea ca si celelalte persoane sa utilizeze acest tip de aplicatii.


Numai ca, nu asta s-a intamplat in Romania. Imediat dupa emiterea recomandari de catre Comisia Europeana, principali furnizatori de telefonie mobila din Romania, Vodafone, Orange, Telekom si alti cinci operatori au anuntat ca vor transmite aceste date catre autoritatile romane si europene, fara a se discuta pana la acea data de aceste aplicatii.

La randul sau, premierul Ludovic Orban a anuntat ca Guvernul pregateste impreuna cu Serviciul de Telecomunicatii Speciale o aplicatie care sa permita monitorizarea persoanelor aflate in izolare la domiciliu sau in carantina.


Vodafone colecteaza datele fara acordul clientilor, dar se apara ca o face "in mod anonomizat" si ca nu foloseste date GPS


Nu stim ce s-a mai intamplat de atunci, nemaifiind comunicate public alte date. Ce este insa sigur este faptul ca mai multi utilizatori ai retelei de telefonie Vodafone au primit, in plic, acasa, o adresa in care sunt informati despre "Regulile speciale privind realizarea de analize si statistici pentru preventia si combaterea Covid-19" pe care Vodafone le aplica in perioada pandemiei.


Mai exact, Vodafone isi anunta utilizatorii ca, la cererea autoritatilor romane si europene, va oferi analize si statistici privind mobilitatea populatiei (clientilor si utilizatorilor de servicii de telefonie mobila – voce, SMS si internet mobil) pe baza datelor de localizare si de trafic pe care le colecteaza: "Nu vom folosi Date de Localizare precise, care permit identificarea pozitiei dvs geografice exacte (cum ar fi date GPS)", precizeaza compania de telefonie, invocand temei juridic pentru aceasta colectare de date "prevederile legislatiei privind comunicatiile electronice care prevad preluncrarea datelor de trafic in mod anonomizat".


Problema in acest caz credem noi este ca utilizatorii sunt informati ca sunt supravegheati din punct de vedere al datelor de localizare, fara sa isi fi exprimat acordul in prealabil sau din dispozitia lor, astfel cum prevede Ghidul Comitetului European pentru Protectia Datelor, prin instalarea unei aplicatii dedicate acestui scop.

Cat de corect sunt aplicate prevederile Recomandarii UE ori a Ghidului pentru Protectia Datelor adoptat de Comitetul European pentru protectia Datelor ramane fiecare persoana in parte sa aprecieze si sa actioneze in consecinta.


Fara a face alte comentarii redam in continuare adresa cu "regulile speciale privind realizarea de analize si statistici pentru preventia si combaterea Covid-19" pe care Vodafone o trimite utilizatorilor sai:


"De ce sunt necesare analizele si statisticile

Intelegerea mobilitatii populatiei reprezinta actualemente una din provocarile de la nivel european si local pentru controlul si combaterea raspandirii infectiei cu Covid-19, ca obiectiv de interes public al intregii omeniri.

Mobilitatea populatiei poate oferi informatii importante referitoare la factorii ce favorizeaza raspandirea infectiei cu Covid-19, prin observarea si analiza unor aspecte cum ar fi:

a. impactul deplasarii populatiei pentru anumite zone/ arii geografice (inclusiv din perspectiva cresterii/ scaderii populatiei infectate),

b. diferentele de raspandire in functie de arealul geografic relevant,

c. potentiale tendinte de raspandire si evolutia cazurilor de imbolnavire la nivel national si european.


La cererea expresa a acestora, Vodafone Romania poate oferi autoritatilor nationale si europene analize si statistici privind mobilitatea populatiei si alte aspecte relevante pentru realizarea obiectivelor de interes public mai sus-mentionate. Aceasta se poate realiza prin furnizarea unor date agregate direct catre autoritatile in cauza si/sau prin acordarea accesului acestora intr-o aplicatie specific creata in acest sens, unde pot vizualiza si/sau descarca aceste date.


Cui se aplica regulile speciale?

Prezentele reguli speciale se aplica clientilor si utilizatorilor care utilizeaza servicii de telefonie mobila (voce, SMS si internet mobil), pre si post - platite.

Ce date folosim pentru generarea analizelor si statisticilor?

Generam analizele si statisticile pe baza Datelor dvs de Trafic si Datelor de Localizare. Datele de Trafic sunt acele date pe care le prelucram pentru furnizarea serviciului de telefonie sau internet (inclusiv pentru facturarea serviciului), cum ar fi ora si durata apelului sau numarul apelat etc.

Datele de Localizare sunt datele privind locatia stabilita pe baza informatiilor generate de reteaua noastra de comunicatii electronice. Aceste date permit o localizare aproximativa, pe baza unui areal geografic, in functie de locatia antenei de telefonie utilizate pentru efectuarea serviciului de comunicatii la un anumit moment. Nu vom folosi Date de Localizare precise, care permit identificarea pozitiei dvs geografice exacte (cum ar fi date GPS).

Utilizam aceste date doar pentru a genera analize si statistici in format anonimizat sau agregat, cum ar fi rapoarte, modele statistice, predictii si tendinte asupra mobilitatii utilizatorilor retelei noastre de comunicatii dintr-un sau catre un anumit judet. in toate cazurile, analizele si statisticile pe care le generam nu vor permite identificarea sau contactarea dvs. De exemplu, putem genera urmatorul raport agregat: “un numar de 1.231 de utilizatori s-au deplasat din judetul Tulcea in judetul Constanta la data de 25.05.2020”. Cum generam analizele si statisticile?

Atunci cand utilizati serviciile de voce si date mobile Vodafone, generati Date de Trafic si Date de Localizare colectate in reteaua de comunicatii de la celula de transmisie a semnalului la care sunteti conectat. Acesta este modul in care functioneaza orice serviciu de baza de telecomunicatii mobile.

Pentru realizarea analizelor si statisticilor, transformam Datele de Trafic si cele de Localizare in date agregate. O astfel de agregare se va realiza prin numararea utilizatorilor invidiuali care utilizeaza o anumita antena. Un exemplu de astfel de raport agregat este urmatorul: “un numar de 1.231 de utilizatori s-au deplasat din judetul Tulcea in judetul Constanta la data de 25.05.2020”.


Temeiul juridic:

-interesul nostru legitim, precum si interesul public al autoritatilor competente, de a primi si de a analiza mobilitatea persoanelor in vederea prevenirii si combaterii raspandirii infectiei cu Covid- 19.

-obligatia noastra legala de a raspunde solicitarilor autoritatilor (atat locale, cat si europene) cand actioneaza pentru a indeplini o sarcina de interes public sau cand actioneaza in conformitate cu puterile ce le-au fost conferite .

-prevederile legislatiei privind comunicatiile electronice care permit prelucrarea datelor de trafic in format anonimizat.


Ce facem cu analizele si statisticile?

La cererea lor expresa, vom transmite analizele si statisticile catre:

(i) Comisia Europeana si alte autoritati sau agentii europene implicate in controlul si combaterea raspandirii infectiei cu Covid-19 si/sau

(ii) Autoritatilor publice din Romania implicate in controlul si combaterea raspandirii infectiei cu Covid- 19.

Vom furniza analizele si statisticile fie direct catre autoritati, fie prin intermediul altor entitati din grupul Vodafone care mentin contactul cu Comisia Europeana si celelalte autoritati/ agentii europene.

Masurile pe care le-am luat pentru protectia acestor date

Vom genera analizele si statisticile cat timp subzista necesitatea controlului si combaterii raspandirii infectiei cu Covid-19 si, in orice caz, cel mai tarziu la data la care Organizatia Mondiala a Sanatatii va declara oficial incetarea pandemiei Covid-19.

Confidentialitatea si securitatea datelor dvs. este foarte importanta pentru Vodafone. De aceea, am implementat masuri organizationale si tehnice adecvate, inclusiv pentru a ne asigura ca utilizam doar acele date necesare realizarii analizelor si statisticilor si ca datele dvs. cu caracter personal sunt protejate impotriva accesului, utilizarii, divulgarii sau transferului, accidental sau neautorizat.

De asemenea, am implementat reguli pentru stergerea analizelor si statisticilor generate, atunci cand acestea nu mai sunt necesare pentru scopurile avute in vedere".

Comentarii

# Tipa date 24 May 2020 14:36 +5

Vrem in locul IPS Pimen un patriot cu frica de Dumnezeu nu de stapanire.Vrem un Arhiepiscop viteaz care sa lupte cu antihristii nu sa capituleze in fata lor. Vrem un Arhiepiscop care sa ne trezeasca constiintele nu sa ni le adoarma .Vrem un Arhiepiscop roman pentru romani.

# Pintea date 24 May 2020 14:52 +29

Inapoi la telefoanele mobile modele vechi! Care nu permit atatea aplicatii si prosteala! Vodafone isi urmareste clientii de mai bine de 15 ani si colecteaza si date. Acum se preface ca este prima data?

# xyz date 24 May 2020 16:08 +14

Nu, nu este o gluma, este chiar Noua Ordine Mondiala.... oficial. https://unnwo.org/

# Cetateanul date 24 May 2020 18:18 +1

Și pe ăștia cică îi verifică grindianu, cel legat de scaunul victoriei dimpreună cu pisicuțul victor veorel, și fetișoara aia de la agenția lu pește, pretena lui mirciulică natooistul?? Cum mă ... ăia puși de ciuma roșie? Și papagalii de la k10 mai au tupeu să ne povestească despre statul de drepți, opoziție, drepturi etc etc? Vorba ficusului: ha-ha-ha. PS Să trăiți tov Ciolanu ... de mata nu zice nimeni de rău ... că ca tine nu se mai găsește cu limbă așa moale și catifelată.

# johanniskraut date 25 May 2020 06:50 +3

Fara "Date de Localizare precise" nu ai cum sa determini daca o persoana se afla "in apropierea altor persoane depistate ca infectate". Si datele de localizare GPS (corect GNSS) sunt suficient de imprecise (pana la zeci de metri eroare) pentru aceasta determinare. Pentru o precizie mai ridicata se folosesc retelele radio de date cu distanta mica de acoperire (WiFi si in special BlueTooth), mai ales in spatii inchise, unde semnalele GNSS sunt puternic atenuate si sufera de reflectii multiple, fiind practic inutile. Cat priveste "anonimizarea", ea este alta marota, inlocuirea numelui cu un numar unic (gen CNP) este evident oricand reversibila - o anonimizare reala implicand un sistem nebiunivoc (prin crearea unui indice complet aleatoriu), nu va permite nici "urmarirea (trasare pentru roglezi) contactelor", pentru a anunta cei implicati, scopul oficial declarat.

# George date 25 May 2020 07:47 -1

De ce urmăriți întreaga po******ție!!!...urmaritii pe cei deja infectati cu covit...bate la ochi de departe buna credinta asupra intențiilor voastre!!!...

# adrian date 25 May 2020 07:56 +3

Astazi se implinesc doi ani de la aparitia legii care protejaza datele personale. Nemernicii astia nu mai respecta nici o lege? Oare ANCOM, in afara de inchiderea unor saituri pe criterii doar de ei stiute, nu ar trebui sa aplice si niste amenzi acestor indivizi hrapareti?

# vaduva date 25 May 2020 09:30 +1

NU au nevoie de foto de pe retele sociale...au toate fotografiile cetatenilor romani de la 14 ani incepand in baza de date a Poliitiei de cand isi fac prima carte de identitate...

# XYZ date 25 May 2020 20:38 -1

Constănțeancă, ‘sechestrată și obligată’ să aibă COVID-19! https://www.replicaonline.ro/constanteanca-sechestrata-si-obligata-sa-aiba-covid-19-431686/

# Corrige date 25 May 2020 22:33 0

Ce bine ca aflam din presa de bunele intentii.

# Levente date 27 May 2020 03:06 +1

Vodafone este firma 666. Masonic. Alb, negru si rosu. Mozaik

# Ferencz Irina date 27 May 2020 20:25 0

Eu am abonament la Telecom si tot timpul sunt localizata cu cea mai mare precizie . Oriunde sunt, cand ma uit cum va fi vremea, niciodata nu- mi cere locatia.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 11.12.2024 – ICCJ n-a cutezat sa se atinga de CCR

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva