Nu conteaza ca banca nu ti-a explicat clar clauzele din contractul de credit si nici ca nu ti-a oferit posibilitatea reala de negociere (ci doar te-a pus sa alegi din mai multe variante ale contractului). Tu, debitor, puteai oricand sa te duci la sediul bancii si sa iei cunostinta de dobanda, ori de cate ori institutia de credit gasea de cuviinta s-o modifice.

Oricat ar parea de neverosimil, aceasta este argumentatia prin care judecatoarea Roza Marcu (foto 1) de la Judecatoria Sectorului 3 – fost secretar general al CSM – a respins actiunea unei petente impotriva unor clauze abuzive din contractul de credit cu BCR. Iar magistrata a motivat cu ideile de mai sus in ciuda faptului ca debitoarea era o femeie de serviciu cu studii medii – nicidecum cineva priceput intr-ale economiei.

S-a intamplat la 3 august 2020, in dosarul nr. 33837/301/2019, in care debitoarea a fost aparata de catre avocatul Daniel Velicu (foto 2).

Iata minuta sentintei JS3 nr. 6672/2020:

„Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata, prin intampinare, de catre paratele EOS INTERNATIONAL BETEILIGUNS VERWALTUNGSGESELLSCHAFT MBH si NEXT CAPITAL INVESTMENTS LTD, ca neintemeiata. Respinge exceptia lipsei de interes a reclamantei in ceea ce priveste capatul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale si obligarea paratelor la modificarea contractului de credit, invocata de paratele EOS INTERNATIONAL BETEILIGUNS VERWALTUNGSGESELLSCHAFT MBH si NEXT CAPITAL INVESTMENTS LTD, prin intampinare, ca neintemeiata.

Respinge exceptia lipsei de interes a reclamantei in ceea ce priveste solicitarea de anulare a clauzei privind dobanda contractuala, invocata de parata BCR, prin intampinare, ca neintemeiata.

Respinge cererea de chemare in judecata, ca neintemeiata. Obliga reclamanta la plata catre parata BCR a cheltuielilor de judecata in cuantum de 6.823,84 RON, reprezentand onorariu de avocat.

Cu drept de apel, in termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmand a se depune la Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti. Pronuntata astazi, 03.08.2020 prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei”.

Din fericire pentru reclamanta, ea si-a gasit dreptatea la Tribunalul Bucuresti, unde judecatoarele Andreea Raducanu si Monica Nica au depistat doua clauze abuzive in contract: una constand in dobanda de referinta revizuibila semestrial, iar cealalta privind comisionul de urmarire a riscurilor. Pe cale de consecinta, completul Raducanu-Nica a obligat banca sa-i restituie clientei sumele percepute cu titlu de comision de urmarire a riscurilor. Cele doua magistrate TMB si-au motivat decizia in urma cu circa o luna.

Redam minuta deciziei TMB nr. 3166/2021:

„Admite apelul. Schimba in parte sentinta civila apelata in sensul ca:

Admite in parte cererea. Constata caracterul abuziv si nulitatea absoluta a clauzei art. 5 cu privire la dobanda de referinta revizuibila semestrial, care se afiseaza la sediile BCR, la care se adauga 1,20 puncte procentuale, precum si a clauzei art. 97 referitoare la comision de urmariri riscuri. Dispune obligarea bancii la restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de urmarire riscuri.

Respinge cererea paratei la plata cheltuielilor de judecata ca neintemeiata si ia act de solicitarea reclamantei privind cheltuielile de judecata la fond pe cale separata. Obliga intimata la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecata in apel.

Definitiva. Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin grefa instantei azi, 29.06.2021”.

Prezentam principalul pasaj din sentinta judecatoarei Marcu:

„Pe fondul cauzei, in drept, conform art. 4 din Legea nr.193/2000, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

Natura abuziva a unei clauze contractuale se evalueaza in functie de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul incheierii acestuia; b) toti factorii care au determinat incheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde (art. 4 alin.(5) din acelasi act normativ).

Interpretand dispozitiile legale mai sus mentionate, instanta retine ca pentru a se recunoaste unei clauze inserate in contract caracter abuziv este necesara indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii: 1. sa nu fi fost negociata; 2. sa creeze, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

Verificarea acestor conditii poate fi realizata insa numai in cazul in care clauza criticata este inserata intr-un contract incheiat intre un comerciant si un consumator astfel cum aceste notiuni sunt definite de art. 2 din Legea nr. 193/2000.

Preliminar, instanta retine ca parata a declarat scadenta anticipata a creditului contractat de catre reclamante cel tarziu la data de 17.06.2008 data incheierii primei cesiuni de creanta, iar prezenta actiune a fost introdusa la data de 19.12.2019, deci ulterior incetarii raporturilor contractuale.

Avand in vedere ca, la momentul sesizarii instantei judecatoresti, creditul a fost declarat scadent anticipat, instanta apreciaza ca in cauza de fata, nu mai poate fi supusa analizei instantei caracterul abuziv al clauzelor mentionate in conditiile in care contractul nu mai era in fiinta.

Aceasta concluzie rezulta din interpretarea coroborata a dispozitiilor art. 6, art. 7 si art. 13 alin.(1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori.

Astfel, potrivit art. 6 din acest act normativ, clauzele abuzive cuprinse in contract si constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula in continuare, cu acordul consumatorului, numai daca dupa eliminarea acestora mai poate continua.

Asadar, in ipoteza in care intre parti nu exista niciun raport contractual la momentul invocarii caracterului abuziv al unor clauze, nu se poate pune nici problema producerii vreunui efect.

Potrivit art. 7 din Ordonanta, in masura in care contractul nu isi mai poate produce efectele dupa inlaturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este indreptatit sa ceara rezilierea contractului, putand solicita, dupa caz, si daune-interese.

In art. 13 alin.(1) din actul normativ se prevede ca instanta, in cazul in care constata existenta clauzelor abuzive in contract, obliga profesionistul sa modifice toate contractele de adeziune in curs de executare, precum si sa elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate in cadrul activitatii profesionale.

In concluzie, rezulta fara putinta de tagada faptul ca invocarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale se poate face doar in masura in care contractul este in curs de derulare si produce efecte juridice, motiv pentru care, intrucat creditul a fost declarat scadent anticipat, reclamanta nu mai poate sa solicite analizarea caracterului abuziv al unor clauze.

Cu toate acestea, efectuand propriul demers analitic cu privire la clauzele contractuale indicate de reclamante, instanta constata ca incheierea contractului s-a realizat intre parata BCR SA in calitate comerciant in acceptiunea art. 2 alin.(2), din Legea 193/2000 – persoana juridica autorizata, care actioneaza in cadrul activitatii sale comerciale in temeiul unui contract care intra sub incidenta legii privind protectia consumatorului – si reclamanta in calitate de consumator in acceptiunea art. 2 alin. (1) din acelasi act normativ, ca beneficiar al serviciilor prestate, care a incheiat contractul in discutie in scopuri personale.

Pe cale de consecinta, retinand ca in cauza sunt criticate clauzele inserate intr-un contract incheiat intre un consumator si un comerciant, instanta va proceda la analizarea celorlalte conditii a caror indeplinire cumulativa ar putea imprima caracter abuziv in acceptiunea Legii nr.193/2000, clauzelor contractuale criticate.

In ceea ce priveste negocierea clauzelor criticate, instanta retine, contrar sustinerilor paratei, ca in cauza contractul de credit in care acestea sunt inserate nu a fost negociat, acesta avand un continut preformulat specific contractelor de adeziune, prin raportare la modalitatea de exprimare a vointei partilor, clauzele sale fiind prestabilite de catre parata BCR SA, iar nu negociate direct cu reclamanta, care avea doar posibilitatea de a adera sau nu la contract, nu si de a modifica clauzele inserate in contract.

Instanta retine ca legiuitorul roman a optat pentru preluarea in dreptul intern a dispozitiilor art. 4 paragraf 2 din Directiva 93/13/CEE, precizand expres in art. 4 alin.(6) din Legea nr. 193/2000 ca “Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil”.

Potrivit considerentelor de la pct. 44 al Hotararii CJUE – C – 484/08-Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid Piedad: „Dispozitiile art.4, alin.(2) si art.8 din Directiva nr.93/13/CEE trebuie interpretate in sensul ca nu se opun unei reglementari care autorizeaza un control jurisdictional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale, privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al pretului, sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, iar pe de alta parte, chiar daca aceste clauze sunt redactate in mod clar si inteligibil”.

In ceea ce priveste clauza inserata la art. 5 din contractul de credit, instanta constata ca aceasta nu este abuziva.

Sub acest aspect, instanta retine ca potrivit art. 5 din contract, partile au convenit plata unei dobanzi de 10,95% pe an si revizuibila semestrial, dobanda curenta fiind formata din dobanda de referinta revizuibila semestrial care se afiseaza la sediul BCR, la care se adauga 1,20 pp. Instanta constata ca din coroborarea art. 5 din contract si art. 2.10 si 2.11 din conditiile generale modificarea nivelului dobanzii de referinta revizuibile semestrial conduce la recalcularea dobanzii datorate.

Avand in vedere dispozitiile art. 2.10.a), 2.10.b) din contractul de credit nr. 577/28.06.2007, instanta retine ca la momentul incheierii contractului de credit desi reclamanta nu a avut posibilitatea de a negocia continutul clauzei privind dobanda, a avut insa posibilitatea de a opta intre trei tipuri de credite, respectiv: cu dobanda fixa, cu dobanda variabila calculata in functie de dobanda de referinta variabila, afisata la sediile BCR si cu dobanda revizuibila semestrial.

In consecinta, dobanda aleasa de reclamanta a fost o dobanda revizuibila in functie de dobanda de referinta BCR la care se adauga 1,20 pp, criteriile in raport de care se calculeaza dobanda fiind stabilite in mod obiectiv in contract.

Cat priveste verificarea acestor criterii, instanta retine ca modificarea costurilor de creditare la care fac referire art. 2.10 si 2.11 din contract se reflecta in dobanda de referinta a BCR, afisata la sediile BCR conform art. 5 din contract. Astfel, reclamanta avea posibilitatea, in baza contractului, sa ia la cunostinta periodic, la sediul bancii, de nivelul dobanzii calculate de banca in functie de costurile resurselor de creditare, aceasta fiind afisata la sediul bancii pe toata perioada de derulare a raporturilor contractuale, ori de cate ori criteriul in functie de care dobanda este variabila s-ar fi modificat.

Instanta apreciaza ca dobanda pentru creditul acordat reclamantei se calculeaza in raport de indicatori obiectivi, ce trebuie indepliniti / respectati de banca si care privesc costul resurselor de creditare. Aceste costuri se stabilesc avand la baza Reglementari ale BNR, fiind determinate pe baza unor indicatori obiectivi, verificabili, cum sunt indicele de referinta EURIBOR / ROBOR / LIBOR, costul de rezerva minima obligatorie si costurile de lichiditate, iar nu in mod discretionar, cum a sustinut reclamanta. Avand in vedere durata mare a termenului de rambursare a creditului, perioada in care pot interveni modificari pe piata financiar-bancara, este fireasca nevoia bancii de a se asigura ca pana la incheierea contractului de credit va primi o dobanda care sa acopere costurile creditului si care sa ii ofere profitul convenit.

Mai mult, examinand contractul de credit in discutie, instanta retine ca modul de calcul al dobanzii datorate a fost inserat la pct. 2.4. din conditiile generale de creditare.

In privinta clauzelor referitoare la comisioane, instanta apreciaza ca nu au caracter abuziv, intrucat perceperea comisioanelor a fost prevazuta in mod expres in conditiile particulare ale contractelor, reclamanta exprimandu-si acordul cu privire la plata acestor sume. Comisioanele constituie un element al pretului, clauzele referitoare la aceste comisioane fiind clare si fara echivoc si insusite de consumator, prin semnarea contractelor devenind, potrivit art. 969 din Codul civil, lege intre parti. Valoarea comisioanelor a fost cunoscuta si acceptata de catre reclamanta. Consumatoarea nu a fost obligata sa se supuna unor conditii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reala de a lua la cunostinta la data semnarii contractului, fiind in posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra intinderii obligatiilor acesteia.

Clauzele privind comisionul de administrare si de risc sunt exprimate fara echivoc, in mod clar, in asa fel incat sa conduca la concluzia ca, la momentul acordului de vointa, consumatorului nu i-a fost ascunsa inserarea acestor clauze in cuprinsul contractului, iar termenii utilizati pentru stipularea acestora au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili si apti de a fi intelesi cu ajutorul gandirii logice.

Comisionul de administrare si comisionul de urmarire riscuri au fost stabilite in cuantum fix, reprezentand o cota procentuala din valoarea creditului, fapt cunoscut de reclamanta, sau, cel putin, fapt care trebuia sa fie cunoscut acesteia, la momentul incheierii conventiei / contractului, astfel ca nu se poate sustine impiedicarea reclamantei / consumatorului de a aprecia costurile creditului la data incheierii contractului.

Faptul ca acest comision de administrare este calculat la valoarea initiala a creditului pentru intreaga perioada de creditare nu este de natura sa creeze un dezechilibru semnificativ in detrimentul reclamantei, avand in vedere ca acest comision este perceput pentru operatiunile efectuate de parata BCR in vederea administrarii contului de credit al reclamantei, activitate care presupune efectuarea acelorasi operatiuni (repetate) pe parcursul derularii contractului, indiferent daca valoarea soldului creditor scade, operatiuni al caror pret a fost stabilit la data incheierii contractului sub forma unei sume fixe, pret cu care reclamanta a fost de acord. Pe cale de consecinta, reprezentand plata unui serviciu specific prestat consumatorului de catre banca (administrarea contului de credit consumatorului), acest comision nu reprezinta o dobanda mascata. Mai mult, instanta retine ca scopul comisionului de administrare rezulta chiar din denumirea sa, respectiv de administrare a contului de credit al reclamantei, astfel incat in conventia de credit nu este necesara explicarea detaliata a acestuia. Pentru reclamanta esential era sa cunoasca cuantumul comisionului de administrare si daca acesta era convenabil pentru ea.

In ceea ce priveste comisionul de urmarire riscuri prevazut in art. 9 lit. f) din contract, instanta apreciaza ca scopul acestuia este justificata, fiind in prezenta unui contract ce s-a derulat pe o perioada pe o durata lunga de timp, de 10 ani. Acest comision este de natura a acoperi costul cu asigurarea pentru riscul de neplata, cu operatiunile care implica gestiunea riscului de credit, avand in vedere normele BNR referitoare la constituirea provizioanelor etc.

Desi nu se enumera intr-o maniera exhaustiva riscurile pe care le suporta creditorul intr-un contract de imprumut de lunga durata, aceasta din cauza ca riscurile punctuale pot fi multiple si sunt aproape imposibil de indicat toate, punctul convergent al acestor riscuri este reprezentat de o situatie, din pacate, foarte des intalnita, respectiv imposibilitatea debitorului de a-si achita datoria coroborata cu imposibilitatea executarii silite a acestuia. Or, nu se poate considera ca un consumator mediu dintr-o societate deschisa, cu economie de piata, nu-si poate imagina ca creditorul sau dintr-un contract de imprumut nu se teme de convergenta celor doua situatii enuntate si ca, pentru a o evita, nu ar trebui sa efectueze niste cheltuieli suplimentare importante ce au drept scop atat studierea evolutiei riscurilor pe piata relevanta in ansamblu, cat si aplicarea acestor riscuri la cazul individual.

De asemenea, dintre toate cheltuielile de functionare, apreciate global si particular, cea mai importanta este reprezentata de urmarirea si, pe cat posibil, prevenirea riscurilor. Deci, pe langa caracterul inteligibil al clauzei, sumele imputate cu acest titlu nu sunt de natura sa creeze un dezechilibru semnificativ fata de prestatia Bancii, care este o prestatie fara de care nu se poate (sine qua non) cu privire la supravietuirea oricarei entitati de credit.

Faptul ca ulterior incheierii contractului debitorul, fiind solvabil si de buna-credinta, ii creeaza mult mai putine cheltuieli efective bancii decat media celorlalti nu poate da dreptul la rambursarea sumei, nici nu transforma retroactiv clauza in abuziva, din moment ce, la momentul incheierii, niciuna dintre parti nu putea prevedea daca respectivele sume vor acoperi sau nu cheltuielile de urmarire riscuri pentru respectiva persoana. Este adevarat ca, sub acest aspect, clauza apare ca avand si un caracter aleatoriu, dar ea este aleatorie pentru ambele parti, ceea ce nu rupe in niciun fel echilibrul contractual. De asemenea, nu este interzisa per se prezenta unui element aleatoriu chiar si intr-un contract comutativ.

Fata de argumentele expuse, instanta apreciaza ca aceasta clauza nu este abuziva, nefiind creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor contractante, in dauna consumatorului.

Legea nr. 193/2000 stipuleaza doar obligativitatea unei formulari clare, neechivoce, intr-un limbaj inteligibil a clauzelor contractuale, nu si necesitatea explicarii motivelor care stau la baza perceperii taxelor, comisioanelor, ori a dobanzilor.

Asadar, achitarea unor comisioane lunare, cu o valoare precizata expres in contractele de credit incheiat cu reclamanta, evidentiate in graficul de rambursare, nu creeaza o sarcina in plus in detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ. Totodata, prin inserarea comisioanelor, parata BCR SA nu a urmarit sa obtina un avantaj disproportionat in detrimentul reclamantei, care sa conduca la un dezechilibru contractual. De altfel, reclamanta nu a indicat concret modul in care s-a produs pretinsul dezechilibru contractual in raporturile cu parata si in ce consta acesta.

Faptul ca reclamanta nu a acordat suficienta atentie costurilor contractelor si graficului de rambursare inmanat la incheierea contractului de credit nu o exonereaza pe aceasta de necesitatea studierii graficului de rambursare, iar atitudinea reclamantei fata de conditiile in care a contractat creditele, de pasivitate si ignoranta, nu poate fi imputata paratelor, in calitate de profesionist / comerciant. Totodata, instanta apreciaza ca pentru studierea graficului de rambursare si pentru initiativa de a solicita lamuriri si informatii cu privire la costurile contractului nu este nevoie de cunostinte economice de specialitate.

Astfel, trebuie sa existe si un nivel minim de constientizare in sarcina consumatorului, care nu poate profita de aceasta calitate pentru a obtine beneficii referitoare la pret.

Obligatia de transparenta a clauzelor contractuale nu trebuie vazuta ca o obligatie de educare a consumatorului cu privire la contractele ce urmau a fi incheiate, iar banca nu trebuie sa se transforme in consilierul sau avocatul acestuia. Mai mult, data fiind durata mare a creditului acordat si modificarile care pot interveni pe piata financiar-bancara in aceasta perioada, ii este permis bancii sa se asigure ca isi va acoperi costurile creditului si va obtine profitul convenit la incheierea contractului de credit.

Prin urmare, instanta apreciaza ca dispozitiile clauzelor cu privire la comisioane nu au creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

Pentru toate aceste considerente, instanta va respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata prin intampinare de catre paratele EOS INTERNATIONAL BETEILIGUNGS VERWALTUNGSGESELLSCHAFT si NEXT CAPITAL INVESTMENTS LIMITED, precum si exceptia lipsei de interes a reclamantei in ceea ce priveste capatul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale si obligarea paratelor la modificarea contractului de credit, invocata de paratele EOS INTERNATIONAL BETEILIGUNGS VERWALTUNGSGESELLSCHAFT MBH si NEXT CAPITAL INVESTMENTS LTD, si exceptia lipsei de interes a reclamantei in ceea ce priveste solicitarea de anulare a clauzei privind dobanda contractuala, invocata de parata BCR, prin intampinare, ca neintemeiate.

Pe fondul cauzei, instanta va respinge cererea de chemare in judecata, ca neintemeiata.

In temeiul art. 453 Cod procedura civila, instanta va obliga reclamanta la plata catre parata BCR a cheltuielilor de judecata in cuantum de 6.823,84 RON, reprezentand onorariu de avocat, conform extrasului de cont din data de 11.02.2020 emis de BCR (fila 101) si facturii seria SCA nr.897174/23.01.2020(fila 150)”.

Redam cele mai importante fragmente din decizia TMB:

„Se solicita instantei sa tina cont si de faptul ca apelanta este o persoana cu un grad de educatie mediu, aceasta avand meseria de femeie de serviciu si, rezonabil vorbind, nu detine cunostintele necesare pentru a cunoaste si anticipa implicatiile pe care clauzele inserate in contractul de credit le vor avea asupra starii sale pecuniare viitoare. (...)

Prin apelul formulat se contesta sentinta civila nr. 6672/03.08.202 prin care a fost respinsa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata prin intampinare de catre paratele EOS INTERNATIONAL BETEILIGUNGS VERWALTUNGSGESELLSCHAFT si NEXT CAPITAL INVESTMENTS LIMITED, ca neintemeiata, a fost respinsa exceptia lipsei de interes a reclamantei in ceea ce priveste capatul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale si obligarea paratelor la modificarea contractului de credit, invocata de paratele EOS INTERNATIONAL BETEILIGUNGS VERWALTUNGSGESELLSCHAFT MBH si NEXT CAPITAL INVESTMENTS LTD, prin intampinare, ca neintemeiata, a fost respinsa exceptia lipsei de interes a reclamantei in ceea ce priveste solicitarea de anulare a clauzei privind dobanda contractuala, invocata de parata BCR, prin intampinare, ca neintemeiata, a fost respinsa cererea de chemare in judecata formulata de catre reclamanta ANDREI MARIANA VIORICA, in contradictoriu cu paratele EOS INTERNATIONAL BETEILIGUNGS-VERWALTUNGSGESELLSCHAFT MBH, Next Capital Investment LTD. si BANCA COMERCIALA ROMANA S.A., ca neintemeiata, a fost obligata reclamanta la plata catre parata BCR a cheltuielilor de judecata in cuantum de 6.823,84 RON, reprezentand onorariu de avocat.

In solutionarea apelului se retine ca la data de 28.06.2007, intre reclamanta SIMINIC (in prezent ANDREI) MARIANA VIORICA, in calitate de imprumutat, si parata BCR SA s-a incheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.577/28.06.2007 avand ca obiect acordarea unui credit in suma de 31.600 RON pe o perioada de 120 luni(filele 18-25).

1.Tribunalul nu va retine sustinerile apelantei referitoare la impartialitatea judecatorului fondului, aceste aspecte neputand face obiectul apelului, demersul fiind solutionat in conditiile si in termenul prev. de art.44 coroborat cu art.47 alin.2 NCPC.

In cauza nu ne aflam in ipoteza prev. de art.53 alin.3 NCPC - recuzarea a fost in mod gresit respinsa – situatie in care instanta de apel reface toate actele de procedura si, daca apreciaza ca este necesar, dovezile administrate la prima instanta.

Doar incompatibilitatea absoluta poate fi invocata oricand in timpul procesului, iar daca se sesizeaza in apel, nu se va mai face cerere de recuzare, ci se va invoca un motiv de apel constand in faptul ca solutia de la prima instanta a fost pronuntata de un complet gresit compus. Cazul de incompatibilitate relativa se invoca inaintea inceperii oricarei dezbateri; cand motivele de incompatibilitate au fost cunoscute dupa inceperea dezbaterii, recuzarea urmand a fi formulata de indata ce partea le-a cunoscut.

2. Tribunalul nu va retine opinia instantei de fond referitoare la inaplicabilitatea legislatiei privind protectia consumatorului motivat de faptul ca la momentul analizei caracterului abuziv al clauzelor, contractul nu mai era in fiinta, la momentul sesizarii instantei creditul fiind declarat scadent anticipat, fata de regimul juridic al sanctiunii, de efectele retroactive ale nulitatii absolute.

Potrivit Legii nr.193/2000 prin care s-a realizat transpunerea Directivei nr.93/13/CE, evaluarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale se analizeaza la momentul incheierii contractului, moment in raport cu care are relevanta indeplinirea obligatiilor legale de catre societatea bancara.

Art.13 din Legea nr.193/2000 nu limiteaza sfera contractelor supuse verificarii doar la contractele in curs de executare.

Masura constatarii caracterului abuziv al clauzelor contractuale echivaleaza cu o constatare a nulitatii absolute a acestora, ipoteza confirmata de sintagma “nu creeaza obligatii pentru consumator”, regasita in continutul prevederilor dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 193/2000.

Pe de alta parte, retinand efectul retroactiv si caracterul imprescriptibil al nulitatii absolute, in opinia tribunalului, demersul reclmanatei-apelante este justificat.

Nu se poate pretinde ca prin art.6 si 13 din Legea nr.193/2000 se anuleaza efectele si regimul juridic al nulitatii absolute.

Tribunalul apreciaza in consecinta ca apelanta-reclamanta are calitatea de consumator in acceptiunea disp. art.2 din Legea nr.193/2000, art.2 pct. 2-4 din OG nr.21/1992 si in sensul Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.

3. In ceea ce priveste dobanda, in contract s-a stipulat, prin art.5, o dobanda fixa de 10,95% pe an si revizuibila semestrial. In continuare, dobanda curenta este formata din dobanda de referinta revizuibila semestrial, care se afiseaza la sediile BCR, la care se adauga 1,20 pp. Cotatia dobanzii de referinta revizuibila semestrial este cea de la 30 septembrie din fiecare an si se aplica de la 1 octombrie pana la 31 martie anul urmator, respectiv cea de la 31 martie din fiecare an si se aplica de la 01 aprilie pana la 30 septembrie din acelasi an.

In ceea ce priveste clauza cuprinsa in art. 5 din contractului de credit, se retine ca apelanta-reclamanta critica dreptul bancii de a stabili dobanda de referinta revizuibila din punctul de vedere al claritatii clauzei.

Tribunalul retine in principal ca apelanta-reclamanta si-a intemeiat cererea de chemare in judecata pe prevederile Legii 193/2000.

Pentru a putea statua asupra caracterului abuziv al clauzelor invocate de catre reclamanta, in analiza sa in mod corect prima instanta s-a raportat la dispozitiile Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti (profesionisti) si consumatorii in varianta in vigoare de la data incheierii contractului de credit (28.06.2007), in aplicarea principiului neretroactivitatii legii civile exprimat prin adagiul 'tempus regit actum' (n.r. 'timpul guverneaza actul'), dat fiind faptul ca validitatea actelor juridice si, implicit, nulitatea acestora se apreciaza potrivit conditiilor stabilite de legea in vigoare la momentul incheierii actului juridic.

In conformitate cu dispozitiile art.4 alin.1 din Legea 193/2000, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintei bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

Astfel, potrivit dispozitiilor alineatului 2 al aceluiasi articol, o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele-standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.

Statuand asupra aplicarii dispozitiilor Legii 193/2000 in cazul contractului de credit dedus judecatii, tribunalul constata ca acest act juridic are caracterul unui contract de adeziune, raportat la modul de exprimare al vointei partilor, intrucat clauzele nu au fost negociate direct cu reclamanta, ci au fost preformulate de banca. Tribunalul nu poate considera ca actul juridic incheiat de parti este un contract negociat, din moment ce in cazul acestora partile discuta si negociaza toate clauzele sale, fara ca, din exteriorul vointei lor, sa li se impuna cu caracter obligatoriu vreo dispozitie contractuala.

Contrar sustinerilor intimatei-parate BCR SA, tribunalul retine ca acesta nu a probat caracterul negociat al contractului.

Tribunalul retine totodata ca in speta nu sunt incidente nici dispozitiile OUG 50/2010, intrucat la data intrarii in vigoare a acestui act normativ contractul partilor era in derulare.

In referire la clauza privind dobanda, tribunalul observa ca evaluarea clauzei se face prin raportare la criteriile prevazute de art.4 din Legea 193/2000, tinand seama si de jurisprudenta CLUE in aplicarea Directivei 93/13/CEE.

Prin urmare, aplicand principiile prevazute de art.4 si art.6 din Legea 193/2000, instanta de fond a analizat daca aceasta clauza are caracter clar si inteligibil, daca se expune in mod transparent mecanismul de formare a dobanzii pe baza unor criterii clare si inteligibile.

Tribunalul retine ca nu se poate deduce in mod clar mecanismul de formare a dobanzii, iar clauzele unui contract bancar care se refera la pretul acestuia trebuie redactate intr-un limbaj clar si inteligibil, astfel incat consumatorul sa poata prevedea consecintele economice ale contractului.

Din modul de redactare a clauzei nu se poate deduce neechivoc evolutia unuia dintre componentele dobanzii. Or, prin prisma regulilor speciale aplicabile in cazul clauzelor ce constituie obiect principal al contractului simpla constatare a inexistentei unui limbaj clar si inteligibil conduce la constatarea caracterului abuziv al clauzei, instanta de apel retinand ca nici negocierea si nici echilibrul contractual nu sunt pastrate in contract.

4. In ceea ce priveste comisionul de administrare, prin art.9 lit c banca a perceput un comision de administrare de 15.80 lei lunar, reprezentand un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat.

Potrivit art.36 alin.1 si 3 din OUG nr.50/2010, „Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea / inregistrarea / efectuarea de operatiuni de catre creditor in scopul utilizarii / rambursarii creditului acordat consumatorului. In cazul in care acest comision se calculeaza ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului”.

Tribunalul va retine Decizia CJUE 621/2017, precum si practica majoritara constanta a Tribunalului Bucuresti si a Curtii de Apel Bucuresti.

Se solicita ca instanta sa constate caracterul abuziv al acestei clauze in raport de dispozitiile art.4 din Legea nr.193/2000.

In drept, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

Potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele-standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.

Potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil.

De asemenea, in ce priveste notiunea de clauza abuziva, art. 3 alin. 1 din Directiva nr. 93/13/CEE atribuie acest caracter clauzelor contractuale care nu s-au negociat individual si, in contradictie cu exigenta de buna-credinta, provoaca un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor care decurg din contract, in detrimentul consumatorului.

Din ambele reglementari rezulta aceleasi conditii care imprima unei clauze contractuale caracter abuziv – si anume: clauza sa nu fie negociata individual, sa nu utilizeze un limbaj clar si inteligibil si sa se creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorilor.

In speta, instanta retine ca reclamanta-apelanta are calitatea de consumator in acceptiunea art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, intrucat este persoana fizica si a incheiat contractul de credit pentru satisfacerea unor nevoi personale.

Referitor la caracterul nenegociat, instanta stabileste ca acesta se regaseste cu privire la toate clauzele ce se solicita a fi constatate ca fiind abuzive, intrucat contractul de credit se incadreaza in categoria contractelor preformulate, nu s-a facut dovada unei negocieri efective a clauzelor contractuale si nici nu s-a facut dovada ca in istoricul de creditare al bancii s-au incheiat contracte modificate fata de contractele standard preformulate ca urmare a unei negocieri efective intre parti, pentru a proba posibilitatea efectiva de a surveni modificari la contractele preformulate in cazul existentei unei propuneri de negociere din partea clientului si astfel sa probeze ca in cauza lipsa unor modificari se datoreaza in fapt asumarii de catre reclamanti a clauzelor prestabilite de banca, si nu a unei imposibilitati reale de negociere. Faptul ca reclamantii aveau posibilitatea de a alege intre mai multe oferte de creditare, fara ca in fapt fiecare dintre acestea sa poata fi supuse unei dezbateri in vederea modificarii clauzelor contractuale, nu constituie o reala negociere, dupa cum nici posibilitatea avuta de clienti de a incheia contracte de credit cu alte unitati bancare nu realizeaza conditia caracterului negociat al contractului.

Conform art. 3 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, se considera intotdeauna ca o clauza nu s-a negociat individual atunci cand a fost redactata in prealabil, iar consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenta continutul clauzei, in special in cazul unui contract de adeziune, faptul ca anumite aspecte ale unei clauze sau o anumita clauza au fost negociate individual neexcluzand aplicarea prezentului articol pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a acestuia indica faptul ca este, cu toate acestea, un contract de adeziune.

Tribunalul retine ca serviciile de creditare contractate de vizeaza un domeniu strict reglementat si controlat, cel bancar, iar pe piata aferenta acestor servicii, parata nu detine o pozitie de monopol, consumatorii avand posibilitatea de a studia ofertele mai multor institutii bancare si de a decide in raport de propriile interese. Insa aducerea la cunostinta consumatorului a contractului de credit nu reprezinta negociere, ci o componenta a dreptului la informare, iar posibilitatea consumatorului de a opta intre diferite servicii aflate pe piata bancara nu reprezinta negociere, avand in vedere ca pentru fiecare tip de serviciu exista un contract preformulat de catre prestatorul de servicii, cu privire la care consumatorul nu poate aduce modificari.

Se retine totodata ca nu s-a facut nicio dovada in sensul existentei unei negocieri in cazul contractelor de credit pentru persoane fizice, nefiind depusa la dosar corespondenta specifica unei asemenea etape anterioare incheierii contractelor sau contracte incheiate cu alti clienti, in aceeasi perioada, si care sa cuprinda modificari ale clauzelor a caror inlaturare se solicita de catre reclamant.

Mai mult, potrivit unei jurisprudente constante a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, sistemul de protectie pus in aplicare prin Directiva nr. 93/13/CEE se bazeaza pe ideea ca un consumator se gaseste intr-o situatie de inferioritate fata de vanzator sau de furnizor in ceea ce priveste atat puterea de negociere, cat si de nivelul de informare, situatie care il conduce la adeziunea la conditiile redactate in prealabil, fara a putea exercita o influenta asupra continutului acestora (Hotararea din 27 iunie 2000, Oceano Editorial si Solvat Editores si Hotararea din 26 octombrie 2006, Mostaza Claro) drept pentru care, pentru a asigura protectia urmarita de aceasta directiva, Curtea a subliniat, in mai multe ocazii, ca situatia de inegalitate care exista intre consumator si vanzator sau furnizor nu poate fi compensata decat printr-o interventie pozitiva, exterioara partilor din contract.

Prin urmare, se retine ca banca nu a facut nicio dovada in sensul existentei unei negocieri in cazul contractelor de credit pentru persoane fizice, nefiind depusa la dosar corespondenta specifica unei asemenea etape anterioare incheierii contractelor sau contracte incheiate cu alti clienti, in aceeasi perioada, si care sa cuprinda modificari ale clauzelor a caror inlaturare se solicita de catre reclamanta.

In ce priveste cea de-a doua si cea de-a treia conditie ce atrag caracterul abuziv al unei clauze contractuale, respectiv crearea unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor in detrimentul consumatorului, contrar cerintelor bunei-credinte, aprecierea indeplinirii lor se va face in concret.

In ceea ce priveste art. 9 c, se apreciaza ca nu are caracter abuziv, intrucat nu creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

In acest sens, se retine ca obligatia de plata de catre reclamanta a comisionului de administrare, precum si modalitatea de calcul al acestuia au fost stabilite in mod clar si inteligibil, cu respectarea art. 10 lit. b din O.G. nr. 21/1992 si art. 1 din Legea nr. 193/2000.

Nu exista niciun dubiu ca acest comision a fost perceput de catre banca in vederea efectuarii operatiunilor pentru virarea sumei de bani in contul consumatorilor, respectiv in vederea monitorizarii si efectuarii de operatiuni de catre creditor, acest aspect putand fi cunoscut de catre un consumator mediu. Perceperea comisionului nu este conditionata de explicarea in contract a procedurilor interne pe care le presupune acordarea creditului, denumirea acestuia fiind sugestiva si suficienta pentru a se intelege de catre consumator ca se achita in legatura cu operatiunile necesare acordarii creditului, respectiv cu administrarea creditului.

La momentul incheierii contractelor dintre parti, nu exista o consacrare legala a acestui comisioane, unitatea bancara avand posibilitatea de a-l percepe in baza principiului libertatii contractuale.

In realitate, apelanta este nemultumita de cuantumul comisionului achitat, respectiv de faptul ca acesta nu este stabilit in suma fixa pentru toti consumatorii aceluiasi tip de credit. Insa aceste considerente exced solicitarii de constatare a caracterului abuziv, fiind contrare art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, intrucat privesc valoarea pretului perceput de catre profesionist pentru serviciul prestat constand in analizarea cererii de credit, iar echivalenta pret-serviciu prestat excede obiectului de analiza al instantei pe temeiul clauzelor abuzive. Mai retine instanta si caracterul previzibil al clauzei, clar si inteligibil, de natura a exclude calificarea de natura abuziva a clauzei art. 4 din contract.

Nu se poate retine nici natura de dobanda mascata a acestui comision, avand in vedere ca aceasta a fost perceputa de catre banca pentru prestarea unui serviciu. Valabilitatea clauzei cuprinse la art. 9c din contractul de credit nu este afectata de prevederile art. 36 alin. 2 din O.U.G. nr. 50/2010, prin care s-a reglementat obligatia unitatilor bancare de a stabili comisionul de analiza dosar in suma fixa, aceeasi suma fiind perceputa tuturor consumatorilor cu acelasi tip de credit in cadrul aceleiasi institutii de credit, intrucat aceasta dispozitie legala a intrat in vigoare dupa incheierea contractului de credit si dupa perceperea de catre parata a comisionului de acordare, neputand fi aplicata retroactiv.

In consecinta, avand in vedere ca reclamanta a cunoscut obligatia de a achita comisionul de administrare inca de la data semnarii contractului de credit, ca aceasta obligatie a fost exprimata in mod clar si inteligibil, nelasand loc niciunui dubiu, ca valoarea si modalitatea de stabilire a comisionului sunt mentionate expres in contract, precum si ca justificarea caracterului abuziv nu poate fi data de nemultumirea consumatorului cu privire la pretul pe care a fost de acord sa il achite pentru un serviciu de care a beneficiat, tribunalul va respinge ca neintemeiat capatul de cerere avand ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei art.9c din contractul de credit ref. la comision de administrare.

In acest sens se retine si Decizia nr.621/17 CJUE, prin care s-a decis, referitor la clauzele abuzive din contractele incheiate cu consumatorii, ca acestea trebuie interpretate in sensul ca “cerinta potrivit careia o clauza contractuala trebuie exprimata in mod clar si inteligibil nu impune ca acele clauze contractuale care nu au facut obiectul unei negocieri individuale cuprinse intr-un contract de imprumut incheiat cu consumatori, care stabilesc in mod precis cuantumul costurilor de administrare si al unui comision de acordare care urmeaza sa fie suportate de consumator, metoda lor de calcul si data de exigibilitate a acestora, trebuie sa detalieze de asemenea toate serviciile furnizate in schimbul sumelor in cauza” si, de asemenea, ca “o clauza contractuala referitoare la costuri de administrare a unui contract de imprumut, care nu permite identificarea fara ambiguitate a serviciilor concrete furnizate in schimbul acestora, nu creeaza, in principiu, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor care decurg din contract in detrimentul consumatorului, in contradictie cu cerinta de buna-credinta”.

Rezulta ca lipsa unei enumerari exhaustive a serviciilor bancare ce urmeaza a fi prestate in schimbul unor comisioane percepute de banca nu este, ut singuli (n.r. in mod singular), de natura sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor si nu conduce automat la concluzia ca acea clauza care prevede perceperea unui astfel de comision bancar este abuziva si lovita de nulitate in sensul legii 193/2000.

5. Conform art.9 lit. f) din contract, pentru creditul pus la dispozitie banca percepe un comision de urmarire riscuri de 88,48 lei lunar, reprezentand un procent de 0,28% din valoarea creditului contractat prevazuta la pct.1.

Conform art. 3.8 din conditiile generale, comisionul de urmarire riscuri se calculeaza flat, prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului contractat de la pct.1 din contract, procent care ramane fix pe toata perioada de rambursare.

Analizand clauza mai sus mentionata din perspectiva prevederilor art. 4 alin. 6 Legea nr. 193/2000, se retine ca aceasta nu este redactata intr-un limbaj clar si inteligibil, simpla mentionare a denumirii si a cuantumului comisionul nefiind in masura sa satisfaca aceasta exigenta. Intr-adevar, apelanta-reclamanta a cunoscut inca de la momentul incheierii contractului valoarea comisionului de risc, dar nu a avut nicio posibilitate de a-l modifica sau de a-l exclude din contractul de credit. Mai mult, riscul acoperit prin perceperea acestui comision nu este definit si nici explicat in cuprinsul conventiei, cu toate ca suma perceputa este una semnificativa, avand o valoare raportata la intregul credit, platibila lunar, pe toata durata derularii contractului.

Terminologia folosita – „comision de risc” – nu este descrisa nici in cuprinsul conditiilor generale si nici in cuprinsul conditiilor speciale ale conventiei de credit incheiate de partile in litigiu, astfel incat consumatorul sa fie in deplina cunostinta de cauza cu privire la motivele pentru care sunt percepute sume cu titlu de comision de risc.

Or, clauza contractuala ar trebui sa configureze o situatie clar descrisa, care sa ofere clientului posibilitatea de a cunoaste, inca de la debutul perioadei contractuale, in ce conditii datoreaza comisionul de risc. Totodata, conditiile perceperii comisionului de risc trebuie sa fie suficient de clar aratate si determinate, astfel incat, in eventualitatea unui litigiu in legatura cu aplicarea unei astfel de clauze, instanta sa poata verifica daca acea situatie, care atrage perceperea comisionului de risc, s-a produs. Cerintele aratate nu sunt indeplinite in speta, cata vreme sintagma „comision de urmarire risc” nu a fost raportata la elemente precise si individualizate.

Totodata, instanta trebuie sa aiba in vedere, conform art. 4 alin. 5 din Legea nr. 193/2000, natura serviciilor prestate de parata institutie bancara, factorii care au determinat incheierea contractului, starea de nevoie a consumatorului care a solicitat suma de bani, precum si celelalte clauze ale contractului.

Avand in vedere aceste elemente, se constata ca s-a majorat costul contractului facand obligatia consumatorului mai oneroasa, de natura a crea un dezechilibru semnificativ intre obligatiile partilor, clauza servind exclusiv intereselor bancii, fara a da posibilitatea imprumutatului de a verifica daca s-a produs riscul, care este natura acestuia, daca suma solicitata este proportionala si necesara cu riscul acoperit si daca acesta nu putea fi acoperit prin celelalte sume platite de consumator in temeiul contractului (dobanzi, comisioane etc).

Nu prezinta relevanta si nu pot fi luate in considerare explicatiile paratei din cuprinsul intampinarii, in sensul ca contraprestatia in schimbul careia se percepe comisionul de urmarire riscuri este reprezentata de efectuarea operatiunilor care implica gestiunea riscului de credit, cum ar fi cele de colectare realizate de catre banca sau societati specializate asupra portofoliului de credite care inregistreaza intarzieri la plata creditelor. Pentru a decide astfel, instanta a avut in vedere faptul ca riscurile nu au fost identificate si explicate in cuprinsul contractului, ceea ce ar fi adus clauzei un caracter inteligibil si previzibil.

Se retine ca in contract nu s-a definit notiunea de „risc” pentru care se percepe acest comision, ci doar s-a aratat valoarea acestuia. In schimbul acestui comision de urmarire riscuri, Banca nu furnizeaza un serviciu real consumatorului in interesul exclusiv al acestuia, neexistand o contraprestatie din partea bancii si nici un motiv in contract pentru perceperea comisionului de urmarire riscuri.

Mai mult, lit. g din lista anexa la Legea nr. 193/2000 caracterizeaza drept abuzive si acele clauze care dau comerciantului dreptul exclusiv de a interpreta clauzele contractuale, astfel ca in caz de dubiu interpretarea trebuie realizata in favoarea imprumutatului consumator.

In sustinerea considerentelor expuse anterior, trebuie retinute si prevederile art. 36 OUG 50/2010, in cuprinsul carora nu este enumerat si acest comision. Chiar daca acest act normativ nu se aplica si contractelor in curs de executare, vointa legiuitorului in sensul eliminarii unei astfel de clauze poate constitui un indiciu in sensul caracterului abuziv al acesteia.

Inserarea clauzei privind comisionul de urmarire risc s-a facut in scopul exclusiv de a spori costul creditului si a institui o dobanda deghizata, in absenta unei contraprestatii reale pentru consumator si in absenta unui veritabil risc contractual care sa fie acoperit prin acest comision.

Prin urmare, tribunalul va constata caracterul abuziv al clauzei cuprinsa la art. 9 lit. f din contract.

6.Cu referire la cererea de restituire a sumelor incasate de intimata-parata in baza clauzelor contestate ca fiind nule, este intemeiata pe plata nedatorata ca urmare a disparitiei fundamentului executarii prestatiei consumatorului, prin declararea nulitatii clauzelor contractuale in baza carora aceasta si-a executat obligatiile.

Pentru considerentele expuse, tribunalul, retinand dispozitiile legale evocate si prevalandu-se de art.480 NCPC, va admite apelul, va schimba in parte sentinta civila apelata in sensul ca va admite in parte cererea, va constata caracterul abuziv si nulitatea absoluta a clauzei art. 5 cu privire la dobanda de referinta revizuibila semestrial, care se afiseaza la sediile BCR, la care se adauga 1,20 puncte procentuale, precum si a clauzei art. 9 f referitoare la comision de urmariri riscuri si va dispune obligarea bancii la restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de urmarire riscuri.

In temeiul art.451 si 453 NCPC, tribunalul va respinge cererea paratei – ca parte care a cazut in pretentii – privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata ca neintemeiata, va lua act de solicitarea reclamantei privind cheltuielile de judecata la fond pe cale separata si va obliga intimata la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecata in apel reprezentand onorariu de avocat (fila 57 dosar apel)”.

* Cititi aici intreaga sentinta a judecatoarei JS3 Roza Marcu

* Cititi aici intreaga decizie a judecatoarelor TMB Andreea Raducanu si Monica Nica