Redactia Lumea Justitiei a inregistrat joi 27 februarie 2020 - in termenul legal de 20 zile - la registratura Parchetului General, plangerea impotriva Ordonantei de clasare din 6 februarie 2020 emise de procurorul adjunct sef sectie Ioan Sandru, pe numele sotilor Carmen si Klaus Iohannis. Plangerea a fost inregistrata sub nr. 240/20.02.2020 (vezi facsimil 1).

Consideram Ordonanta de clasare nelegala si netemeinica pentru o serie de aspecte pe care le-am detaliat pe larg in plangerea formulata si consideram solutia data ca fiind una de musamalizare, care a ignorat toate probele existente.

Cititi in continuare, integral, plangerea contra Ordonantei de clasare date pentru sotii Iohannis:

DOMNULE PROCUROR GENERAL,

… (…) formulam:

PLANGERE IMPOTRIVA ORDONANTEI DE CLASARE din 6 februarie 2020 din dosarul nr. 260/P/2018 al Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica din cadrul PICCJ

(comunicata prin posta la 11 februarie 2020)

Pe care o consideram nelegala si netemeinica pentru urmatoarele motive:

1 – Procurorul de caz era incompatibil sa solutioneze cauza, intrucat in calitate de adjunct al procurorului sef al Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica din PICCJ substituie in anumite situatii/ indeplineste acte care revin in competenta procurorului sef de sectie – functie in care, potrivit legii, numirea se face de catre Presedintele Romaniei, adica exact persoana fata de care s-a efectuat urmarirea penala si s-a dat clasarea; procurorul de caz avea obligatia sa se abtina;

2 - Ordonanta a incalcat decizia Curtii Constitutionale nr. 678/2014 in sensul ca nu a disjuns cauza fata de presedintele Romaniei Klaus Werner Iohannis si nu a suspendat-o, ci a dat solutie de clasare si in privinta acestuia fara sa il audieze si fara sa tina cont de imunitatea prezidentiala, care interzicea supunerea presedintelui la orice procedura judiciara penala;

3 – Ordonanta a incalcat deciziile Curtii Constitutionale nr 1470/2011 si 365/2014 privind autoritatea de lucru judecat, care statueaza ca doar o hotarare judecatoreasca definitiva poate reprezenta autoritate de lucru judecat, nu si solutiile de NUP/ de clasare date de procurori, asa cum a interpretat in mod intentionat fals procurorul de caz;

4 – Ordonanta a incalcat art. 20.2 din Constitutie si a dat valoare de legislatie prioritara unei decizii internationale a CJUE care privea aspecte legate de Acordul Schengen – la care Romania nu este parte;

5 – Ordonanta nu este motivata; procurorul nu a cercetat aspectele esentiale ale cazului relevate de hotararile judecatoresti aflate la dosar, adica adevarata autoritate de lucru judecat din speta, pe care a ignorat-o;

Chestiuni prealabile: justificarea interesului legitim

Potrivit art. 336 C.p.p.: “Orice persoana poate face plangere impotriva masurilor si actelor de urmarire penala, daca prin aceasta s-a adus o vatamare intereselor sale legitime”.

In cazul de fata, interesul legitim al subscrisei este dat atat de activitatea de presa desfasurata prin publicatia on-line Lumea Justitiei (luju.ro); de autoare a mai multor anchete de presa legate de modul de dobandire a unor imobile care au apartinut Statului de catre Presedintele Romaniei; de cea a rolului presei de “caine de paza al democratiei” (vezi cazul Dalban vs. Romania si altele);

Potrivit Codului deontologic al Jurnalistului elaborat de Conventia Organizatiilor de Media: “Rolul jurnalistului – Art. 1.1 - Jurnalistul este dator sa exercite dreptul inviolabil la libera exprimare, in virtutea dreptului publicului de a fi informat. Jurnalistul se bucura de o protectie sporita in exercitarea acestui drept datorita rolului vital, de aparator al valorilor democratice, pe care presa il indeplineste in societate”;

Potrivit Codului Deontologic al Jurnalistului elaborat de Clubul Roman de Presa: Art. 7 - “Ziaristul are responsabilitatea civica de a actiona pentru instaurarea justitiei si dreptatii sociale”;

Potrivit jurisprudentei constante a CEDO, judecatorii europeni au motivat ca jurnalistii actioneaza in calitate de “caini de paza ai democratiei”;

De asemenea, potrivit Art. 6 din CEDO: “Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale in mod echitabil, in mod public si in termen rezonabil, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa.”

Prin urmare, invederam faptul ca practica unor procurori ierarhici de a respinge apriori plangerile impotriva solutiilor de clasare – fara analiza probatoriului - pe interpretarea lipsei unui interes legitim ca rezultat al faptului ca nu exista parte vatamata prejudiciata in mod direct, incalca flagrant drepturile cetatenilor si constituie o practica contrara CEDO.

Precizam ca datorita interesului urias pe care acest caz il reprezinta in societatea romaneasca – modul ilegal de dobandire a unor imobile care au apartinut Statului de catre actualul presedinte al Romaniei in raport de prevederile Art. 136, pct. 4 din Constitutie: “Bunurile proprietate publica sunt inalienabile” – interesul legitim al sesizarii unui asemenea caz de catre oricine ar fi pe deplin sustinut. Nu doar pentru caracterul comun al proprietatii de stat, dar si prin prisma interesului public dat de Art. 4 din Constitutie: “Statul are ca fundament unitatea poporului roman si solidaritatea cetatenilor sai”. Prin urmare, nu se poate sustine ca un cetatean (si cu atat mai putin o institutie de presa care are indatorirea de a apara valorile democratice) nu ar putea justifica un interes legitim prin sesizarea autoritatilor a scoaterii unor imobile din patrimoniul Statului, prin manopere frauduloase, si exploatarea lor in scop privat prin obtinerea unor foloase de sute de mii de euro din inchirieri. Imobilele scoase prin manopere dolosive din proprietatea statului constituie un bun comun al cetatenilor romani, deci inclusiv pentru orice persoana fizica si juridica din Romania. In concluzie, interesul legitim invocat este pe deplin justificat.

Motivele plangerii:

1 – Solutia de clasare este lovita de nulitate absoluta. Procurorul de caz Ioan SANDRU era incompatibil sa solutioneze cauza, intrucat in calitate de adjunct al procurorului sef al Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica din PICCJ tine locul in anumite situatii, si indeplineste acte care revin in competenta legala a procurorului sef de sectie – functie in care numirea se face de catre Presedintele Romaniei, adica de persoana impotriva caruia s-a efectuat urmarirea penala si pentru care s-a dat clasare; procurorul de caz avea obligatia sa se abtina potrivit art. 66 C.p.p. raportat la art. 64, pct. 1, lit. f) si art. 65, pct. 1 C.p.p. intrucat in cazul sau exista suspiciunea rezonabila ca impartialitatea ii este afectata;

* * *

2 - Ordonanta a incalcat decizia Curtii Constitutionale nr. 678/2014 in sensul ca nu s-a disjuns cauza fata de presedintele Romaniei Klaus Werner Iohannis si nu s-a suspendat, dimpotriva s-a dat solutie de clasare in privinta acestuia fara sa fie audiat si fara sa se tina cont de imunitatea prezidentiala, care interzicea supunerea presedintelui la orice procedura penala;

In considerentele deciziei CCR 678/2014 s-a statuat:

“29... (…) Presedintele este raspunzator, potrivit dispozitiilor constitutionale și legale, sub rezerva suspendarii pe perioada detinerii mandatului a tuturor procedurilor de cercetare penala, ca efect al inviolabilitatii mandatului de Presedinte al Romaniei.

30. In concluzie, din analiza dispozitiilor legale si constitutionale referitoare la imunitatea Președintelui Romaniei, precum si a jurisprudentei Curtii Constitutionale in materie, Curtea retine ca Presedintele Romaniei, in exercitarea atributiilor sale, se bucura de imunitate [art. 84 alin. (2) din Constitutie], sub cele doua aspecte ale acesteia: iresponsabilitatea pentru opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului, si inviolabilitatea, cu limita prevazuta de art. 96 din Constitutie - punerea sub acuzare pentru fapte de inalta tradare. In virtutea inviolabilitatii de care se bucura mandatul prezidential, pe perioada exercitarii acestuia, Presedintele nu poate fi supus niciunei proceduri judiciare penale, cu exceptia situatiei prevazute de art. 96 din Constitutie.” (n.n. - inalta tradare)

Solutia de clasare nu putea sa il priveasca si pe Klaus Iohannis din moment ce CCR a statuat ca presedintele Romaniei are imunitate absoluta pe perioada exercitarii mandatului. Legal ar fi fost ca fata de presedintele Romaniei Klaus Iohannis sa se disjunga cauza si sa se suspende solutionarea acesteia pana la terminarea mandatului. In acest sens, relevanta este practica PICCJ. In speta privindu-i pe fostul presedinte al Romaniei Traian Basescu si actualul primar al Capitalei Gabriela Firea, procurorul PICCJ Adina Petrescu a inceput urmarirea penala pentru infractiunea de santaj la adresa Gabrielei Firea, si a dispus prin ordonanta suspendarea dosarului de santaj fata de Traian Basescu, pe motiv de imunitate prezidentiala, invocand art. 312 alin. 2 Cod procedura penala care prevede ca "exista un impediment legal temporar pentru punerea in miscare a actiunii penale"

In plus, facand abstractie de existenta imunitatii, Klaus Iohannis trebuia audiat, asa cum a fost audiata sotia sa Carmen Iohannis (co-participanta la dobandirea de imobile prin acte false), in virtutea egalitatii de tratament si a principiului constitutional dat de art. 16 din Constitutie: “cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari” - astfel incat solutia de clasare fata de Klaus Iohannis apare nelegala si prin prisma neaudierii acestuia.

Potrivit art. 99, litera ş) din Legea 303/2004 constituie abatere disciplinara: “nerespectarea deciziilor Curtii Constitutionale”, care sunt general obligatorii atat pentru cele cuprinse in dispozitiv, cat si pentru cele din cuprinsul considerentelor.

* * *

3 – Ordonanta a incalcat deciziile Curtii Constitutionale nr 1470/2011 si 365/2014 privind autoritatea de lucru judecat, care statueaza ca doar o hotarare judecatoreasca definitiva poate reprezenta autoritate de lucru judecat, nu si solutiile de NUP/ de clasare date de procurori, asa cum a interpretat in mod intentionat fals procurorul de caz.

4 – Ordonanta a incalcat art. 20.2 din Constitutie si a dat valoare de legislatie prioritara unei decizii internationale a CJUE care privea aspecte legate de Acordul Schengen – la care Romania nu este parte;

Apare hilara sustinerea procurorului de caz din Ordonanta: “...se constata ca au fost formulate numeroase sesizari vizand aceeasi stare de fapt – identitate de persoane si obiect – ce a format obiectul dosarelor sus mentionate, in toate fiind adoptate solutii de netrimitere in judecata, cu exceptia lui Munteanu Liviu. Avand in vedere aceste aspecte, apreciem ca in cauza este incident un caz care impiedica punerea in miscare a actiunii penale si exercitarea actiunii penale, respectiv existenta autoritatii de lucru judecat (art. 16, alin. 1, lit. I) C.p.p.) in raport de infractiunile de fals intelectual, uz de fals, complicitate la fals intelectual, abuz in serviciu si complicitate la abuz in serviciu”.

Solutiile de netrimitere in judecata din trecut, pe langa faptul ca nu cuprind toate aspectele sesizate, nu pot avea sub nicio forma caracterul unei autoritati de lucru judecat, intrucat doar hotararile judecatoresti definitive pot avea aceasta putere (vezi pag. 42 din Ordonanta).

In acest sens, vezi deciziile CCR nr. 1470/2011 si 365/2014 potrivit carora: “Curtea constata urmatoarele: Ramanerea definitiva a unei hotarari judecatoresti produce un efect pozitiv care constituie temeiul juridic al executarii dispozitivului hotararii si poarta denumirea de puterea lucrului judecat. De asemenea, tot ca urmare a pronuntarii unei hotarari definitive, se produce un efect negativ in sensul ca impiedica o noua urmarire si judecata pentru faptele si pretentiile astfel solutionate, fapt care a consacrat regula non bis in idem, cunoscuta sub denumirea de autoritatea lucrului judecat.”

Culmea, procurorul de caz citeaza in Ordonanta cuprinsul art. 6 din C.p.p. potrivit caruia: “Nicio persoana nu poate fi urmarita sau judecata pentru savarsirea unei infractiuni atunci cand fata de aceea persoana s-a pronuntat anterior o hotarare penala definitiva cu privire la aceeasi fapta, chiar si sub alta incadrare juridica”.

Or, in cauza, procurorul s-a raportat pentru a retine autoritatea de lucru judecat doar la solutii de netrimitere in judecata emise de procurori, asa cum singur sustine la pag. 42, solutii care nu pot avea caracterul unei autoritati de lucru judecat. Stiind acest lucru, procurorul de caz, a amestecat o jurisprudenta CEDO fara aplicare in speta (care se referea la hotarari judecatoresti definitive) cu pasaje extrase din Hotararea CJUE in cauza C-398/12 din 5 iunie 2014 care fac trimitere la valoarea aplicabilitatii art. 54 din Conventia de punere in aplicare a Acordului Schengen – acord pe care Romania nu l-a semnat, dand valoare acestui articol in contra prevederilor art. 20.2 din Constitutie care prevede ca daca exista neconcordanta intre legile interne si pactele si tratatele la care Romania este parte, au prioritate reglementarile internationale. Cum Romania nu este parte a Acordului Schengen, rezulta ca procurorul de caz trebuia sa aplice normele interne asa cum au fost statuate si de Curtea Constitutionala.

Potrivit art. 99, litera ş) din Legea 303/2004 constituie abatere disciplinara: “nerespectarea deciziilor Curtii Constitutionale”, care sunt general obligatorii atat pentru cele cuprinse in dispozitiv, cat si pentru cele din cuprinsul considerentelor.

* * *

5 – Ordonanta nu este motivata; procurorul nu a cercetat aspectele esentiale ale cazului relevate de hotararile judecatoresti aflate la dosar, adica adevarata autoritate de lucru judecat din speta, pe care a ignorat-o;

In fine, procurorul de caz nu a analizat personal situatia de fapt, rezumandu-se doar la a cita din solutii de netrimitere in judecata anterioara, concluzionand ca: “Se constata ca faptele sesizate nu sunt prevazute de legea penala, fiind fapte ce intersecteaza sfera ilicitului civil/disciplinar si nu a ilicitului penal, asa cum s-a evidentiat in cele ce au precedat.”

Procurorul de caz a omis sa mentioneze ca una din solutiile anterioare de netrimitere in judecata data in cazul sotilor Iohannis a fost motivata pe “eroarea de fapt” in sensul ca nu ar fi stiut ca actele de mostenire sunt false, si nu a analizat faptul ca mai bine de 10 ani dupa invocarea “erorii de fapt” cei doi au continuat sa revendice imobillele si sa le exploateze obtinand peste 320.000 euro din inchirierea catre Raiffeisen Bank, in deplina cunostinta de cauza.

Procurorul de caz a omis sa cerceteze aspectele evidentiate in decizia civila a Tribunalului Brasov nr. 235/A din 16 mai 2012 (Dosar nr. 262/62/2014) ramasa definitiva – autoritate de lucru judecat – prin care s-au anulat actele de vanzare-cumparare ale sotilor Iohannis, decizie in considerentele careia se retine ca imobilul din Sibiu a fost proprietate a Statului roman pana sa fie obinut prin acte false de mostenitor si acte de vanzare-cumparare incheiate cu stiinta acestei situatii. Si ca in procesele cu chiriasii evacuati din imobilul Statului roman ca urmare a revendicarii imobilului Klaus Iohannis facea intampinari in calitate de reprezentant al Statului roman, desi obiectul cauzei era imobilul dobandit fraudulos de el pe persoana fizica - (vezi pagina 4 din decizie):

Or instanta civila, chiar daca nu putea face incadrari penale, a retinut manoperele frauduloase in contra intereselor Statului roman si a chiriasilor evacuati pe nedrept:

“Cauza ilicita izvorata din fraudarea legii ce a invalidat certificatul de mostenitor se extinde si asupra contractului de vanzare – cumparare subsecvent, tertii, in speta doar paratul Iohannis Klaus Werner, nefiind aparati de prezumtia de buna credinta fata de amploarea actiunii ilicite rezultata din hotararile judecatoresti definitive pronuntate, consecintele juridice produse, succesiunea actelor juridice atacate si coparticipantii la intocmirea lor. Actul juridic subsecvent, intemeindu-se pe un act juridic incheiat cu fraudarea legii si fondat pe o cauza ilicita, nu ar putea fi validat prin simpla invocare a bunei credinte a tertului, mai ales ca acesta este sotul celeilalte parti contractante care la randul ei a participat la intocmirea actului nul initial (...)

In contextul redobandirii calitatii de chiriasi de catre reclamanti si al existentei certificatului de mostenitor mentionat mai sus, reclamantii urmarind ca imobilul sa revina de facto in patrimoniul Statului roman, instanta de apel aprecieaza ca au atat calitate procesuala, cat si interes sa solicite constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. 924/1999 care are ca obiect imobilul respectiv. Aceasta cu atat mai mult cu cat in speta se invoca nulitatea absoluta a actului juridic pe temeiul fraudarii legii si incalcarii unor norme juridice imperative.

Odata reintrat in patrimoniul Statului, imobilul poate fi inchiriat si chiar vandut reclamantilor... Precizam ca bunul face parte din domeniul privat al Statului, iar potrivit Constitutiei Romaniei, proprietatea privata este ocrotita in mod legal, indiferent de titular”.

Iata, asadar, ce s-a retinut prin autoritate de lucru judecat, procurorul de caz ignorand aceste aspecte, inclusiv existenta sentintei penale prin care secretarul Primariei Porumbacu, care a emis o adeverinta falsa de mostenitor, a fost condamnat definitiv – alta autoritate de lucru judecat.

Procurorul de caz nu a retinut si analizat pana la ce data nu au stiut sotii Iohannis ca foloseau acte false si apoi, dupa ce aceste imprejurari au fost cunoscute si actele anulate prin autoritate de lucru judecat (hotarari judecatoresti) sotii Iohannis au continuat sa detina imobilul si sa exploateze foloasele de pe urma inchirierii catre Raiffeisen Bank (peste 320.000 euro), bani pe care nu i-au restituit dupa ce in 2015 au fost obligati sa restituie imobilele ca urmare a hotararilor judecatoresti.

Procurorul de caz nu a analizat aspectele legate de dubla calitate procesuala a lui Klaus Iohannis in instante, pe de o parte de reprezentant al Statului roman ca primar al Sibiului, iar pe de cealalta parte de detinator al unor imobile dobandite cu acte false care au apartinut Statului roman – situatie retinuta cu autoritate de lucru judecat si in urma careia sotii Iohannis au fost obligati sa restituie imobilele a caror acte de vanzare – cumparare au fost anulate ca urmare a manoperelor frauduloase.

Or daca sotii Klaus si Carmen Iohannis au cunoscut falsitatea actelor prin care au devenit proprietari, si au obtinut importante sume de bani din inchirierea imobilului la Raiffeisen Bank, consideram ca nu s-a analizat temeinic de catre procurorul de caz nici fapta sesizata de constituire de grup organizat, si nici cea de spalare de bani (cei 320.000 euro dobanditi pe nedrept si nerestituiti), pentru simplul fapt ca procurorul nu a facut propriile cercetari, ci si-a bazat solutia de clasare exclusiv pe asa-zisa autoritate de lucru judecat (solutiile de netrimitere in judecata din trecut).

IN CONCLUZIE,

Solicitam admiterea plangerii, infirmarea solutiei de clasare si redeschiderea urmaririi penale, cu respectarea aspectelor privitoare la imunitatea prezidentiala.

* Cititi aici Ordonanta de clasare din 6 februarie 2020 (dosar PICCJ nr. 260/P/2018)