S-A VIRUSAT UNBR – Scandalos: candidatii la admiterea in Institutul National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor nu vor putea participa la examen fara certificate de vaccinare sau teste antigen ori RT-PCR: “Candidatii prezinta obligatoriu certificatul de vaccinare sau dovada testului negativ sau, dupa caz dupa caz, dovada infectarii cu COVID in ultimele 6 luni”. Nicaieri in Legea 55/2020 nu se prevad limitari de drepturi pentru romanii nevaccinati
Oricat ar parea de neverosimil, virusul i-a atins si pe sefii Uniunii Nationale a Barourilor din Romania (UNBR). Nu ne referim la coronavirusul SARS-CoV-2 (a carui rata de supravietuire este uriasa, disproportionata in raport cu restrictiile), ci la virusul abuzurilor comise sub pretextul pandemiei.
Sambata, 11 septembrie 2021, Uniunea Nationala a Barourilor din Romania – condusa de avocatul Traian Briciu (foto) – a hotarat ca Institutul National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor (INPPA) sa nu le permita accesul la examenul de admitere celor care nu au certificat de vaccinare sau teste COVID-19 (de tipul RT-PCR ori antigen). Mentionam ca examenul a fost programat pentru data de 19 septembrie.
Subliniem ca regimul Iohannis-Citu nu a impus aceasta restrictie a accesului la educatie prin vreo lege (in speta, prin Legea 55/2020), asa cum impune art. 53 din Constitutie (intarit de Decizia CCR nr. 157/2020), ci prin acte infralegale – respectiv prin hotararile de Guvern prin care starea de alerta a fost prelungita de nenumarate ori. Ne-am fi asteptat ca avocatii – aflati in avangarda luptei pentru drepturile si libertatile fundamentale – sa fi sesizat deja acest abuz si cel putin sa nu-l perpetueze, daca nu chiar sa-l denunte public.
In fine – iata comunicatul UNBR:
„Important! Instructiuni, reguli si proceduri sanitare pentru candidatii la examenul de primire in profesia de avocat si admitere in cadrul I.N.P.P.A. (in vederea dobandirii titlului profesional de avocat stagiar) si candidatii la examenul de primire in profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat in alte profesii juridice
Uniunea Nationala a Barourilor din Romania
Comisia nationala de examen
Instructiuni candidati
Examenul incepe la ora 10.00 a zilei de 19.09.2021.
Cu incepere de la ora 6.30 si pana la ora 9.00, candidatii se vor prezenta la portile de acces A si B ale complexului expozitional ROMEXPO, dupa cum urmeaza:
- la poarta A – candidatii cu numele de familie de la lit. A pana la litera M inclusiv;
- la poarta B – candidatii cu numele de familie de la lit. N pana la litera Z inclusiv.
Harta cuprinzand localizarea portilor de acces in complexul expozitional ROMEXPO este atasata prezentei.
Candidatii se prezinta obligatoriu cu urmatoarele:
- actul de identitate
- legitimatia de examen, tiparita de candidat din sistemul IFEP – Profilul candidatului; pentru probleme tehnice legate de eventuale dificultati de tiparire candidatii vor putea trimite email la adresa helpdesk@ifep.ro
- declaratia pe proprie raspundere anexata prezentei, tiparita de candidat din sistemul IFEP – Profilul candidatului si completata de acesta; pentru probleme tehnice legate de eventuale dificultati de tiparire candidatii vor putea trimite email la adresa helpdesk@ifep.ro
- certificatul de vaccinare (certificat digital european COVID) sau, alternativ, dovada testului negativ (i) antigen COVID efectuat cu cel mult 48 de ore inainte de prezentarea la examen sau (ii) RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore inainte de prezentarea la examen, sau, dupa caz dupa caz, dovada infectarii cu COVID in ultimele 6 luni, eliberate de institutiile competente;
- masca de protectie sanitara aplicata pe fata, precum si masca de rezerva
- un recipient cu substanta dezinfectanta.
Actele de identitate acceptate sunt cartea/buletinul de identitate, adeverinta provizorie de identitate (in caz de pierdere a cartii/buletinului de identitate), pasaportul sau permisul de conducere, prezentate in original si aflate in termen de valabilitate. Copii de pe aceste documente sau alte documente nu vor putea fi luate in considerare.
Legitimatia de examen tiparita de candidat reprezinta documentul pe care organizatorul examenului va aplica stampila care atesta indeplinirea de catre candidat a conditiilor sanitare pentru accesul in sala de examen in care acesta a fost repartizat.
Este strict interzis accesul in pavilionul de examen cu mijloace electronice de comunicare sau de informare, sau care permit comunicarea sau informarea, indiferent de natura acestora (telefoane mobile, pda-uri, tablete, notebook-uri, ceasuri inteligente etc.).
Intrarea in sala de examen se face pana cel tarziu la ora 9.30. Candidatii care depasesc aceasta ora nu vor fi primiti in sala de examen decat in baza aprobarii exprese a presedintelui comisiei nationale de examen.
Examenul incepe la ora 10.00 si dureaza 4 ore.
Dupa momentul deschiderii plicurilor cu subiecte nu mai este posibila, sub nicio forma, intrarea candidatilor in sala de examen.
Reguli si proceduri sanitare
Vor fi aplicate si respectate cu strictete, de candidati si personalul de organizare, urmatoarele reguli si proceduri sanitare impuse de evitarea riscurilor epidemiologice:
- Accesul in incinta complexului expozitional ROMEXPO va fi permis numai la portile A si B, conform repartizarii indicate mai sus.
- In cazul formarii de cozi la poarta de acces, se va respecta o distanta intre candidati de cel putin 1,5 metri.
- La prezentarea la poarta de acces A sau B, candidatul va purta masca de protectie sanitara, care acopera complet gura si nasul.
- Nu sunt admise semi-masti din plexiglas sau din alte materiale, care nu acopera complet nasul si gura si/sau la care distanta dintre fata candidatului si masca nu asigura protectia celor din jurul acestuia. Vizierele nu dispenseaza de purtatul mastii ! Nu sunt permise mastile inscriptionate cu mesaje sau desene ofensatoare.
- Purtatul mastii este obligatoriu pe intreaga durata in care candidatul se afla in incinta complexului expozitional ROMEXPO. Nu se face distinctie dupa cum candidatul se afla in pavilionul de examen sau pe caile exterioare de acces, aflate in incinta complexului expozitional.
- La prezentarea la poarta de acces A sau B, candidatul:
- va prezenta documentul de identitate si legitimatia de examen tiparita in prealabil
- va preda declaratia pe proprie raspundere, anexata prezentei, completata si semnata
- va prezenta certificatul de vaccinare (certificatul digital european COVID) sau, alternativ, dovada testului negativ (i) antigen COVID efectuat cu cel mult 48 de ore inainte de prezentarea la examen sau (ii) RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore inainte de prezentarea la examen, sau, dupa caz dupa caz, dovada infectarii cu COVID in ultimele 6 luni
- va arata ca detine masca de rezerva si recipient cu substanta dezinfectanta.
Nu vor fi primiti in examen candidatii aflati in urmatoarele situatii de risc epidemiologic care:
- nu prezinta documentele mentionate mai sus;
- cei confirmati cu infectie cu SARS – CoV-2, aflati in perioada de izolare la domiciliu;
- cei care sunt declarati contacti directi cu o persoana infectata cu SARS – CoV-2, aflati in perioada de carantina la domiciliu / carantina institutionalizata
Candidatului caruia nu i se permite accesul in examen pentru motivele de mai sus urmeaza a i se restitui integral taxa de participare la examen. In acest caz, personalul sanitar de la poarta de acces va mentiona pe legitimatia de examen a candidatului, sub semnatura si stampila, faptul ca respectivul candidat a nu a fost primit in examen pentru considerente epidemiologice. In vederea restituirii taxei, candidatul va transmite comisiei nationale de examen, prin email la adresa admitere@unbr.ro, o copie scanata a legitimatiei de examen cuprinzand aceste mentiuni.
Candidatilor care indeplinesc conditiile sanitare de participare la examen li se va permite accesul in incinta complexului expozitional ROMEXPO, in baza stampilarii de catre personalul sanitar a legitimatiei de examen.
Candidatii se vor deplasa catre pavilionul de examen exclusiv pe traseele indicate de personalul de organizare, cu respectarea permanenta a unei distante de cel putin 1,5 metri fata de ceilalti candidati. Accesul catre pavilionul de examen si iesirea din acesta catre iesirea din spatiul complexului expozitional se vor realiza pe trasee diferite.
La intrarea in pavilionul de examen, candidatii vor prezenta actul de identitate si legitimatia de examen vizata de personalul sanitar si vor fi indrumati de personalul de organizare catre salile de examen. In vederea orientarii, candidatii vor urmari, de asemenea, si indicatoarele electronice amplasate in pavilionul de examen.
La intrarea in sala de examen, candidatii vor prezenta personalului de supraveghere/responsabilului de sala actul de identitate si legitimatia de examen vizata de personalul sanitar si se vor aseza la masa alocata, marcata corespunzator.
Toate spatiile de examen sunt igienizate iar mobilierul de examen este curatat cu substante dezinfectante.
Atat inainte de inceperea examenului, cat si pe parcursul desfasurarii acestuia se vor lua permanent masuri pentru evitarea crearii de aglomerari de persoane, atat in spatiile de examen, cat si in spatiile de utilizare comuna si in grupurile sanitare.
Toate spatiile de examen vor fi prevazute cu cutii in care vor fi colectate gentile, posetele si altor accesorii ale candidatilor.
In incinta pavilioanelor de examen este strict interzisa apropierea fizica intre candidati, formarea de grupuri sau de cozi. Se va respecta permanent o distanta de cel putin 1,5 metri intre candidati.
Dupa inceperea examenului, la expirarea primelor 2 ore candidatii isi vor schimba masca cu masca de rezerva.
Dupa predarea lucrarii catre responsabilul de sala nu este permisa candidatilor iesirea din sala de examen cu inscrisuri ale examenului (cu referire speciala la grile); candidatii vor putea lua cu ei numai ciorna, cu conditia ca pe aceasta sa fie mentionate numai raspunsurile la intrebari (orice alte mentiuni, inclusiv enunturile intrebarilor, nu sunt permise).
Dupa predarea lucrarii, candidatii vor parasi pavilionul de examen si spatiul complexului expozitional, pe traseul indicat de organizatori.
Dupa finalizarea examenului, nu este permisa revenirea candidatilor in spatiul complexului expozitional. La sesiunea de examen din 19 septembrie 2021 nu se restituie candidatilor grilele pe care au lucrat.
Candidatii care nu respecta prezentele instructiuni cu caracter sanitar, precum si instructiunile comunicate de comisia nationala de examen si de personalul de supraveghere vor fi indepartati imediat din spatiul de examen sau, dupa caz, din incinta complexului expozitional, in baza unui proces verbal care va fi intocmit in acest scop”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Prometheus 13 September 2021 16:47 +5
# andi 13 September 2021 20:59 +3
# maxtor 14 September 2021 03:22 -3
# maxtor 14 September 2021 03:26 -2
# kis viorel 15 September 2021 10:19 0
# danndeac 15 September 2021 10:30 0
# Băzăvan Dan 22 September 2021 07:14 0