21 April 2025

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Scandalul judecatorilor de la Ilfov pe masa Curtii de Apel Bucuresti – O exceptie de nelegalitate care arata ca judecatorii de la Ilfov au fost desemnati pe langa lege de CSM sa judece cauze ale Tribunalului Bucuresti

Scris de: L.J. | pdf | print

12 October 2011 15:46
Vizualizari: 8299

Dupa ce la Tribunalul Bucuresti, judecatori din cadrul Tribunalului Ilfov (singurul tribunal fara sediu din tara) au judecat dosarul privind Hotelul Astoria, fara sa fie delegati sau transferati la Tribunalul Bucuresti - iar Consiliul Superior al Magistraturii nu numai ca a refuzat sa ia pozitie fata de aceasta stare de fapt, ba chiar a dat o declaratie de aparare a reputatiei profesionala a judecatorilor vizati de unele articole de presa cu privire la situatia de nelegalitate in care se afla acesti magistrati - judecatorii de la Curtea de Apel Bucuresti se codesc sa judece exceptia de nelegalitate invocata de catre proprietarul Hotelului Astoria.


Exceptia care este posibil sa se judece joi la Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IV-a Civila (dosar 9731/299/2008) este ridicata de Orhideea Gardens SRL, care a sesizat faptul ca in cauza sa doi dintre judecatorii care au aparut in completul Tribunalului Bucuresti erau de fapt judecatori ai Tribunalului Ilfov. Legat de acest fapt, care a generat inclusiv dezvaluiri de presa, CSM a raspuns ca cei doi judecatori judeca la Tribunalul Bucuresti in baza Hotararilor CSM nr. 546/26.03.2009 si 150/04.03.2010 prin care au fost scoase la concurs posturile vacante din cadrul Tribunalului Ilfov, mentionandu-se in anexele acestor hotarari ca magistratii care vor fi incadrati la Tribunalul Ilfov, vor judeca la Tribunalul Bucuresti. Pozitia CSM nu convinge insa, deoarece hotararea sa este un simplu act administrativ, cu caracter colectiv. S-a facut abstractie de faptul ca pentru mutarea oricarui judecator de la o instanta la alta trebuiau indeplinite o serie de criterii legale dupa cum urmeaza:

- propunerea conducerii Tribunalului Bucuresti de aducere a judecatorilor de la Ilfov la aceasta instanta;

- solicitarea expresa a magistratilor in cauza ori acceptul acestora pentru mutare;

- hotarare individuala a CSM de transfer, delegare sau detasare.

De altfel, nici pana azi nu e clar cum judecatori din cadrul fantomaticului Tribunalului Ilfov, functioneaza in cladirea Tribunalului Bucuresti si judeca litigii care sunt de competenta Tribunalului Bucuresti. Problema este de interes direct si pentru Curtea de Apel Bucuresti, care apare in culpa deoarece, pe de o parte ar fi trebuit sa se sesizeze cu privire la faptul ca judecatorii din cadrul Tribunalului Ilfov nu au fost numiti de catre Curtea de Apel Bucuresti, asa cum ar fi fost legal, si nici de de catre CSM, singura mentiune cu privire la acesti magistrati fiind in anuntul prin care au fost scoase la concurs posturile. Pe de alta parte, tot Curtea de Apel Bucuresti, ar fi trebuit sa delege acesti magistrati de la Tribunalul Ilfov, la Tribunalulul Bucuresti pentru ca acestia sa poata sa judece in cadrul Tribunalului Bucuresti dosare de competenta Tribunalului Bucuresti. Prezentam in continuare exceptia de nelegalitate ridicata de Orhideea Gardens SRL

EXCEPTIE DE NELEGALITATE

"Cu privire la Hotararile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 546/26.03.2009 si nr.150/04.03.2010 si a operatiunilor care au condus la prezenta intr-un complet de judecata al Tribunalului Bucuresti a doi magistrati de la Tribunalul Ilfov: Stela Ivan si Laura Olteanu.

Asa cum aratam si in motivele de recurs, instanta de apel nu a fost compusa in mod legal, deoarece doi din cei trei judecatori ai completului, respectiv doamna judecator Laura Olteanu si doamna judecator Stela Ivan nu sunt judecatori in cadrul Tribunalului Bucuresti, ci la Tribunalul Ilfov.

Am solicitat Consiliului Superior al Magistraturii sa ne comunice Hotararea prin care cei doi magistrati au fost detasati/transferati la Tribunalul Bucuresti. Prin adresa nr. 6/3234/1154/2011, CSM ne-a raspuns ca cei doi judecatori judeca la Tribunalul Bucuresti in baza Hotararilor CSM nr. 546/26.03.2009 si 150/04.03.2010 prin care au fost scoase la concurs posturile vacante din cadrul Tribunalului Ilfov, mentionandu-se in anexele acestor Hotarari ca magistratii care vor fi incadrati la Tribunalul Ilfov, vor judeca la Tribunalul Bucuresti.

Fata de acestea:

  1. Hotararea CSM prin care un judecator este numit pe un loc vancant in cadrul unei instante de judecata, este un act administrativ.

  2. In speta, CSM invoca cele doua hotarari atacate ca fiind actele administrative in baza carora cei doi magistrati functioneaza in prezent la Tribunalul Bucuresti

In aceasta situatie, intelegem sa invocam nelegalitatea celor doua hotarari, deoarece ele nu indeplinesc conditiile legale de valabilitate. Astfel:

Un judecator poate fi transferat la o alta instanta decat cea pentru care a concurat si la care a fost numit (in speta Tribunalul Ilfov) doar printr-o hotarare individuala a CSM de transfer, delegare sau detasare.

De altfel, aceasta a si fost modalitatea prin care CSM a procedat in cazul altor judecatori din cadrul Tribunalului Ilfov, care au fost ulterior transferati la Tribunalul Bucuresti. Potrivit dispozitiilor art.47 din Legea 303/2004:

In termen de cel mult 30 de zile de la comunicarea rezultatelor, Consiliul Superior al Magistraturii dispune, prin hotarare, promovarea judecatorilor si procurorilor declarati admisi” Pe de alta parte, organizarea concursului de promovare a judecatorilor este reglementata prin dispozitiile art.43 din acelasi act normativ.

Potrivit art.2 alin.(2) din Legea nr. 303/2004, Judecatorii inamovibili (adica numiti prin Decret, de Presedintele Romaniei) “pot fi mutati prin transfer, delegare, detasare sau promovare, numai cu acordul lor, si pot fi suspendati sau eliberati din functie in conditiile prevazute de prezenta lege.” Si doar CSM in conditiile art. 57 din Legea nr. 303/2004 poate aproba una din modalitati.

Daca CSM considera ca hotararile atacate tin loc si de hotarari de transfer/delegare/detasare, atunci ele nu intrunesc conditiile legale deoarece:

  1. Lipseste acordul expres al judecatorilor, conform dispozitiilor art.2 din legea 303/2004;

  2. Pentru delegare lipseste propunerea conducerii Tribunalului Bucuresti;

  3. Pentru transfer, lipseste solicitarea expresa a magistratilor in cauza;

Iar hotararea CSM nu are ca obiect transferul/delegarea/detasarea ci organizarea unui concurs, cu rezultat incert, lipsindu-i caracterul nominal si individual.

Cu privire la cadrul legal existent, aplicabil- acesta nu justifica, nu reglementeaza si nu acopera situatia creata:

 Legea nr. 247/2005 din 19/07/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente*) la Art. I. pct 84. din Titlul XVI arata ca Articolul 130 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

 "Art. 130. [...] alin. (4) Pana la inceperea functionarii Tribunalului Ilfov si a parchetului de pe langa aceasta instanta, cauzele de competenta acestora se solutioneaza de Tribunalul Bucuresti si, respectiv, de Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti."

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara arata: Art. 142 [...] alin. (4) - Pana la inceperea functionarii Tribunalului Ilfov si a parchetului de pe langa aceasta instanta, cauzele de competenta acestora se solutioneaza de Tribunalul Bucuresti si, respectiv, de Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti.

Legea nr. 303/2004 din 28/06/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor - cu modif ulterioare, la zi - NU cuprinde aspecte privind Tribunalul Ilfov.

Legea nr. 317/2004 din 01/07/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii - cu modif ulterioare, la zi - NU cuprinde aspecte privind Tribunalul Ilfov.

Legea nr. 247/2005 din 19/07/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente*) la Art. I. pct 84. din Titlul XVI arata ca Articolul 130 se modifica si va avea urmatorul cuprins: "Art. 130. [...] alin. (4) Pana la inceperea functionarii Tribunalului Ilfov si a parchetului de pe langa aceasta instanta, cauzele de competenta acestora se solutioneaza de Tribunalul Bucuresti si, respectiv, de Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti."

Legea nr. 202/2010 din 25/10/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor - NU cuprinde aspecte privind Tribunalul Ilfov.

Ceea ce inseamna ca judecatorii de la TB pot judeca si cauzele de competenta TIF, dar NU si invers - cum s-a ajuns, eronat, ca TIF (judecatorii TIF) sa judece cauzele de competenta materiala si teritoriala exclusiva a TB !. Acest aspect va fi dezvoltat in documentarul anexat, parte integranta a prezentei cereri.

 Pe de alta parte, potrivit dispozitiilor art. 12 din Regulamentul din 9 martie 2006, al CSM, privind transferul si detasarea judecatorilor si procurorilor, delegarea judecatorilor, numirea judecatorilor si procurorilor in alte functii de conducere, precum si numirea judecatorilor in functia de procuror si a procurorilor in functia de judecator, publicat in Monitorul Oficial 329 din 12 aprilie 2006 (Monitorul Oficial 329/2006: “Delegarea judecatorilor curtilor de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate si judecatoriilor, pe functii de executie, la alte instante din circumscriptia aceleiasi curti de apel se dispune, cu acordul scris al acestora, de presedintele curtii de apel.”

In aceste conditii, consideram ca cele doua hotarari al CSM sunt nelegale, din perspectiva actuala, neputand fi acte valabile pentru prezenta in componenta unui complet de judecata de la Tribunalul Bucuresti a unor magistrati de la un alt Tribunal - iar pentru a fi discutata aceasta exceptie, va solicitam sa trimiteti dosarul, in vederea solutionarii, sectiei de contencios administrativ a Curtii de Apel Bucuresti.

Va rugam sa observati ca exceptia invocata are o legatura directa cu dezlegarea prezentei cauze, unul din motivele de recurs invocate fiind cel constand in nelegala compunere a completului de judecata.

Urmeaza ca si emitentul actelor atacate sa fie citat de instanta competenta a solutiona exceptia de nelegalitate.

In drept, dispozitiile art. 4, 18 alin.2 din Legea 554/2004”

 

 

 

 

 

 

Comentarii

# eu date 12 October 2011 20:00 -1

niste baliverne, chichite avocatesti! cine a decis ca judecatorii de la Ilfov sa judece la T. Buc? CSM-UL! CINE DECIDE transferul sau detasarea unui judecator? tot CSM-ul! restul e mumbo-jumbo! aia ce dracu erau? judecatori sau grefieri! 

# Apel la ratiune date 12 October 2011 20:51 +2

nenorocirea sistemului judiciar in Romania, niste judecatori fac o prostie si pe urma toti colegii lor sar sa-i dea in cap justitiabilului care s-a plans ca e nedreptatit. D-asta se ajunge si la procese in lant si plangeri pe la toate parchetele si autoritatile. Ce e atat de greu sa recunosti ca ce-a facut colegul e gresit? Asa e si cu Ilfovul, s-a gresit grav si nu stiu cum sa o acopere, cat o sa mai traim in minciuna?

# esculap date 12 October 2011 21:19 +1

Sunt sigur ca exceptia respectiva va fi respinsa! Motivarea acesteia mi se pare o mare prostie! Daca judecatori respectivi au grad de tribunal, nu vad nicio problema cat timp Tribunalul Ilfov nu functioneaza defel! Sa fim seriosi! Se putea invoca altceva mai destept si mai aproape de lege! Dar de unde nu este nici Dumnezeu nu cere!

# Competenta bat-o vina! date 12 October 2011 21:34 +2

mai Esculap, de unde aparusi frate? dupa mintea ta, sa se duca sa judece si la tribunalul galati si la cel din Vrancea, daca au grade de tribunal. Te-ai gandit mul? Mai ai si idei de-astea stralucite? ai auzit vreodata de competenta teritoriala? Sunt convins ca nu stie ce e aia..

# esculap date 12 October 2011 22:09 +1

Din cate vad esti intr-o mare eroare! Tribunalul Bucuresti a judecat si va judeca pana la infiintarea efectiva a Tribunalului Ilfov toate cauzele de competenta acestuia! In aceste conditii, toti judecatorii care pe hartie apar la Tribunalul Ilfov pot judeca legal la Tribunalul Bucuresti! Si atunci care e problema? Ce nu intelegi? Nu confunda problema competentei teritoriale cu cea care se pune in cauza. Nu e acelasi lucru! Ar fi o nebunie sa se admita exceptia! Si sunt sigur ca asta nu se va intampla! In caz contrar, vor fi mari probleme cu multe dintre hotararile Tribunalului Bucuresti!

# NO COMMENT date 13 October 2011 08:43 +1

:lol: [quote name="esculap"]Din cate vad esti intr-o mare eroare! Tribunalul Bucuresti a judecat si va judeca pana la infiintarea efectiva a Tribunalului Ilfov toate cauzele de competenta acestuia! In aceste conditii, toti judecatorii care pe hartie apar la Tribunalul Ilfov pot judeca legal la Tribunalul Bucuresti! Si atunci care e problema? Ce nu intelegi? Nu confunda problema competentei teritoriale cu cea care se pune in cauza. Nu e acelasi lucru! Ar fi o nebunie sa se admita exceptia! Si sunt sigur ca asta nu se va intampla! In caz contrar, vor fi mari probleme cu multe dintre hotararile Tribunalului Bucuresti! [/quote]

# allin date 13 October 2011 12:03 -1

From: Cristi Danilet To: "[email protected]" Sent: Tuesday, October 11, 2011 6:21 PM Subject: Re: [magistratro] Integritate justitie-ce facem? Schimbarile in instante nu se vor vedea niciodata daca se asteapta hotarari de la CSM sau confort de la MJ - aceste entitati sunt impotente institutional, dupa parerea mea, ca mai tot ce inseamna birocratie si adminsitratie publica in Romania. Dar stiu un lucru: Omul sfinteste locul. Am intalnit instante unde judecatorii erau ca fratii, dupa cum am intalnit instante unde isi faceau reciproc plangeri sau dadeau la presa informatii despre colegi. Am intalnit instante unde iarna stateau judecatorii cu manusi pe maini sa faca economie la banii de caldura, dupa cum am intalnit instante cu geamul deschis si iarna. Am intalnit instante cu program scurt si incarcare sub minimul acceptabil, dupa cum am intalnit instnante in care programul incepe la 7,30 luni si nu se mai termina decat duminica noaptea. Am intalnit instante cu sefi care dicteaza solutii magistratilor, dupa cum am intalnit instante in care judecatorii isi dau in judecata seful. Am intalnit instante in care o floare e considerat un afront, dupa cum am intalnit instante unde cadourile date judecatorilor de pashte si de craciun de catre avocati si lichidatorii in insolventa sunt ceva normal. Am intalnit instante unde judecatorilor le pasa de justitiabili si altele in care ii trateaza cu dispret. Am intalnit instante unde se judeca dosare, si altele in care se judeca oameni. Am intalnit instante pline de plangaciosi, si instante pline de oameni cu idesi si proiecte locale deosebite. Am intalnit instante cu functionari-judecatori si altele in care sunt oameni-judecatori. Asa era si in 1998 cand am intrat in sistem, asa e si acum in 2011. Au fost schimbari importante, dar niciodata pe masura asteptarilor. Suntem o mare diversitate in aceasta unitate. Si nimeni nu are reteta succesului si a fericirii. Deocamdata sunt cativa care si-au asumat responsabilitatea de a fi manageri - sefii de sectie, sefii de instante, membri CSM. Atitudinea pasiva cu privire la ei sau doar pesimista cu privire la activitatile lor, nu duce la nimic bun. Nu va intrebati ce poate face sistemul pt dvs, ci ce puteti face dvs pt sistem...Eu incerc. Dvs, ma puteti ajuta? Ne puteti ajuta? Ne putem ajuta? Multumesc, jud. Cristi DANILET membru CSM tel.0742-182.581

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 17.04.2025 – Avize favorabile pentru reducerea pensiilor magistratilor si cresterea varstei de pensionare

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva