7 October 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

SE ZVARCOLESC SABOTORII – Senatorul PSD Daniel Zamfir demonteaza agitatia ecologistilor: „Camera Deputatilor, camera decizionala, a adoptat legea prin care urgentam terminarea hidrocentralelelor incepute inainte de 2007, anul aderarii la UE, care sunt blocate pe motive de mediu... Desi sunt executate in proportie de peste 90%, lucrarile sunt blocate de ONG-uri sub pretextul protejarii pestisorului auriu de pe raul Jiu, pe numele lui lostrita si a unei specii de rac inexistente, practic”

Scris de: V.B. | pdf | print

23 March 2022 17:52
Vizualizari: 5957

Ziua de miercuri, 23 martie 2022, a adus rezolvarea unei probleme care treneaza de 15 ani: statul a fost nevoit sa lase in paragina mai multe hidrocentrale, pe motiv ca OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice interzicea finalizarea lor in zone care intre timp fusesera declarate arii protejate.



Camera Deputatilor, in calitate de for decizional, a votat proiectul Legii pentru modificarea si completarea art.56^1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice. Au fost exprimate 233 de voturi „pentru”, 47 „impotriva”, cinci deputati s-au abtinut, iar fostul ministru al Muncii Violeta Alexandru nu a votat. Cele 47 de voturi „impotriva” au venit in principal de la deputati USR-PLUS. La 14 martie 2022, initiativa de act normativ fusese adoptata de Senat cu 86 de voturi „pentru” si 24 „contra”.


Prezentam intregul text al proiectului de lege, asa cum i-a fost trimis presedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare:


Art. I. – Articolul 56/1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 442 din 29 iunie 2007, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 49/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. Alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(3) Modificarea limitelor ariilor naturale protejate in sensul delimitarii unei precizii mai bune, se face la initiativa Agentiei Nationale pentru Arii Naturale Protejate sau a structurii de administrare a ariei naturale protejate in baza unui studiu stiintific, cu avizul consiliului stiintific, cu aprobarea autoritatii publice centrale pentru protectia mediului”.

2. Dupa alineatul (7) se introduc doua noi alineate, alin. (8) si (9), cu urmatorul cuprins:

(8) Obiectivele de investitii pentru realizarea de amenajari hidroenergetice in curs de executie cu procent de realizare mai mare de 60%, la data de 1 mai 2022, sunt considerate ca fiind proiecte de interes public major si de siguranta si securitate nationala, in sensul prevederilor prezentei ordonante de urgenta, urmand a fi puse in functiune pana la data de 31 decembrie 2025.

(9) Finalizarea obiectivelor de investitii prevazute la alin. (8) care se suprapun cu arii naturale protejate este posibila, cu conditia ca Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor sa propuna in compensare pentru suprafetele ocupate, o zona echivalenta din punct de vedere al biodiversitatii cu zona ocupata de obiectiv, pana la punerea acestuia in functiune, dar nu mai tarziu de data de 31 decembrie 2025”.

Art. II. – Obiectivele de investitii pentru realizarea de amenajari hidroenergetice in curs de executie cu procent de realizare mai mare de 60%, la data intrarii in vigoare a prezentei legi sunt considerate situatii exceptionale in sensul prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice si private asupra mediului.

Art. III. – Obiectivele de investitii pentru realizarea de amenajari hidroenergetice in curs de executie cu procent de realizare mai mare de 60% la data intrarii in vigoare a prezentei legi sunt considerate proiecte de importanta/securitate nationala in sensul prevederilor Legii nr. 46/2008 – Codul silvic, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare”.


Redam si actualul text al art. 56/1 din OUG 57/2007:


Articolul 56^1

(1) In cazul ariilor naturale protejate de interes national care si-au pierdut valoarea si capacitatea conservativa pentru care au fost declarate initial, autoritatea publica centrala pentru protectia mediului si padurilor poate dispune incetarea regimului de arie naturala protejata, in baza documentatiei prevazute la art. 11 alin. (1).

(2) Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului si padurilor, in cazul ariilor naturale protejate de interes national care si-au pierdut valoarea de conservare pentru care au fost declarate initial, in baza documentatiei prevazute la art. 11 alin. (1), dispune incetarea regimului de arie naturala protejata.

(3) Modificarea limitelor ariilor naturale protejate de interes national, in sensul delimitarii unei precizii mai bune, se face la initiativa Agentiei Nationale pentru Arii Naturale Protejate sau a structurii de administrare a ariei naturale protejate in baza unui studiu stiintific, cu avizul consiliului stiintific, cu aprobarea autoritatii publice centrale pentru protectia mediului.

(4) Prin exceptie de la prevederile alin. (3), modificarea limitelor ariilor naturale protejate este posibila, prin scoaterea unor suprafete din interiorul ariilor naturale protejate, daca, pentru suprafetele respective, la data de 29 iunie 2007, erau aprobate, prin hotarare a Guvernului, licente de concesiune pentru exploatarea de resurse minerale neregenerabile, in temeiul legislatiei miniere in vigoare. Noile limite ale ariilor naturale protejate vor fi trasate astfel incat perimetrul exploatatiei miniere si drumurile de acces la exploatare sa fie in afara ariei naturale protejate. Suplimentar, intre noile limite ale ariei naturale protejate si limitele exploatarii miniere va fi pastrata o zona minima, tampon, de latime 100 metri, pe toata lungimea de granituire.

(5) Modalitatea de modificare a limitelor, prevazuta la alin. (4), se realizeaza, la cererea titularului de licenta, prin act administrativ al conducatorului autoritatii publice centrale de protectie a mediului. Modificarea se avizeaza numai in situatia in care, prin grija si pe cheltuiala titularului de licenta, se instituie regimul de arie naturala protejata pe o alta suprafata adiacenta ariei naturale protejate, situata oriunde pe granita acesteia. Suprafata minima adusa in compensare va fi echivalenta cu suprafata scoasa de pe teritoriul ariei naturale protejate, majorata cu zona-tampon.

(6) Cererea de modificare a limitelor este insotita de o copie a hotararii Guvernului privind aprobarea licentei de concesiune a activitatii miniere de exploatare, dovada detinerii terenurilor aduse in compensare, dovedita prin contracte de vanzare-cumparare, schimb de terenuri, donatie, concesiune sau alte inscrisuri care dovedesc posesia, sau acceptul scris al proprietarilor de terenuri pentru includerea terenului in aria naturala protejata. Toate documentele referitoare la limitele terenurilor, cele introduse sau scoase de pe teritoriul ariei naturale protejate, dupa caz, sunt insotite de o documentatie elaborata in sistemul de protectie STEREO 70 sau GIS.

(7) Modificarea limitelor ariilor naturale protejate prin extinderea suprafetei ocupate este posibila, daca suprafetele suplimentare indeplinesc conditiile avute in vedere la desemnarea unei arii naturale protejate, in conditiile art. 11. Pentru suprafetele nou-introduse se aplica aceleasi masuri de protectie, conservare si utilizare stabilite pentru aria naturala protejata la care se alipesc”.

In aceeasi zi, senatorul PSD Daniel Zamfir (foto) – presedintele Comisiei economice din Senat – a scris pe Facebook ca o serie de hidrocentrale zaceau in paragina (unele construite chiar si in procentaj de peste 90%), numai din cauza ca diversi activisti de mediu – atacau in instante hotararile de Guvern privind construirea lor si obtineau suspendarea sau chiar anularea acestor proiecte.


Iata postarea senatorului Daniel Zamfir:


De ce se zvarcolesc sabotorii?

Astazi, Camera Deputatilor, camera decizionala, a adoptat legea prin care urgentam terminarea hidrocentralelelor incepute inainte de 2007, anul aderarii la UE, care sunt blocate pe "motive de mediu".

In realitate, lucrurile au stat asa:

La constituirea ariilor protejate, in anul 2007, nu s-a tinut cont ca exista acele constructii incepute, delimitarea zonelor de arii protejate facandu-se practic din birou.

Desi sunt executate in proportie de peste 90%, lucrarile sunt blocate de ONG-uri sub pretextul protejarii pestisorului auriu de pe raul Jiu, pe numele lui lostrita si a unei specii de rac inexistente, practic.

Nici lostrita pe care o invoca pluseristii oengisti nu mai exista in raul Jiu de peste 50 de ani, dar ei au "tema" sa blocheze cu orice pret.

Intr-o mistificare dementa a adevarului, pluseristii alaturi de oengistii lor sustin, nici mai mult nici mai putin, demolarea hidrocentralelor in constructie, ca poate asa, din spuma afluentilor raului Jiu, va aparea mult asteptatul pestisor care va aduce bucuria in sufletele locuitorilor Vaii Jiului, si nu numai.

Acum,ca v-ati devoalat, ca vad toti romanii ce e in spatele marilor aparatori ai mediului, poate faceti public si voi, "prietenasii mediului", sursele de finantare ale oengeurilor pe care le reprezentati ca tot sunteti voi cu transparenta????

#tinemcuRomania”.


* Cititi aici expunerea de motive a proiectului de lege

Comentarii

# gelu date 12 June 2022 14:01 0

Vedeti ca vi se mai coace ceva in Neamt. Dovada demolarii controlate a podului de catre armata romana!!! E inadmisibil ca un stalp de beton vertical sa se sectioneze perfect transversal ca si cum ar fi fost taiat cu cutitul. Iar capul rupturii sa prezinte tesitura cam la 45 grade de toata circumferinta de sectionare. Stalpul de pe malul stanga ramas jumatate in picioare arata exact asa cum l-am descris eu. https://www.romaniatv.net/expertiza-podului-de-la-lutca-din-2018-care-arata-cat-de-afectat-era-a-fost-ignorata-de-autoritati_6562333.html

# gelu date 12 June 2022 14:14 0

La minutul 2.55 se observa perfect stalpul vertical rupt ca si cum ar fi fost stunjit. Dovada clara a demolarii controlate. https://adevarul.ro/locale/piatra-neamt/podul-siret-s-a-prabusit-fusese-inaugurat-sase-luni-rezista-greutati-340-tone-1_62a1e9045163ec427163793f/index.html

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 6.10.2024 – Judecatorii care au aruncat alegerile

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva