SI-A PIERDUT RATIUNEA? - Judecatorul Viorel Adrian Podar de la CAB a dispus extradarea romancei Anamaria Nedelcu, dupa ce tot el a arestat-o pe motiv ca si-a luat copilul si a fugit din Canada pentru a scapa de violentele barbatului. In minuta sentintei de extradare, Podar le acuza pe judecatoarele supreme Bogdan, Ilie si Dragne ca au interpretat stramb legea si ca i-au anulat eronat mandatul de arestare provizorie: „Curtea constata ca fiind gresita motivarea Inaltei Curti” (Minuta)
In ciuda indignarii firesti a opiniei publice, judecatorul Viorel Adrian Podar de la Sectia a I-a penala a Curtii de Apel Bucuresti a hotarat, marti 24 mai 2016, extradarea romancei Anamaria Nedelcu (foto), femeia din Canada care in mai 2014 si-a luat copilul si s-a refugiat in Romania pentru a scapa de brutalitatile la care pretinde ca era supusa de barbatul de origine dominicana cu care locuia. Din fericire, sentinta nu este definitiva si poate fi contestata la Inalta Curte de Casatie si Justitie, instanta care, asa cum ne amintim, a mai indreptat o data o solutie dispusa in acest caz de acelasi judecator de la CAB. S-a intamplat pe 21 aprilie 2016, cand ICCJ a revocat mandatul de arestare provizorie emis de Viorel Adrian Podar pe numele „rapitoarei”.
Pe langa solutia de „extradare pentru judecarea sub aspectul savarsirii infractiunii de rapire, cu incalcarea unui ordin de custodie, fapte pedepsite conform dispozitiilor art. 282 alin. (1) din Codul penal canadian”, pe care o apreciem ca fiind cel putin discutabila fara alte comentarii, un alt aspect din sentinta ne atrage in mod special atentia. Este vorba despre maniera in care magistratul de la CAB isi permite sa critice decizia judecatoarelor supreme Ioana Bogdan, Ioana Alina Ilie si Angela Dragne de la Sectia penala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care au eliberat-o din arest pe Anamaria Nedelcu. Fara nicio legatura cu obiectul cauzei - extradarea pasiva, Podar spune cu subiect si predicat, in minuta sentintei, ca motivarea celor trei judecatoare de la Inalta Curte este „gresita” si ca instanta suprema „a interpretat gresit legea”:
„Curtea constata ca fiind gresita, motivarea Inaltei Curti, cuprinsa in decizia nr.564/21.04.2016, in sensul ca statul solicitant trebuia sa formuleze si o cerere de arestare provizorie si nu a facut-o.
(...) Prin urmare, este gresita referirea motivarii Inaltei Curti, la dispozitiile comune in materie, respectiv ale codului de procedura penala roman, intrucat asa cum s-a aratat, exista norme speciale, ce confera competenta de formulare a unei cereri de arestare provizorie, autoritatii competente a statului solicitant, iar cea de apreciere, instantei judecatoresti romane. De altfel, Inalta Curte nu a indicat norma legala din codul de procedura penala care ar acorda procurorului o atare competenta.
(...) Din aceasta norma legala reiese cu claritate faptul ca Procurorul General are competenta legala de a sesiza instanta de judecata, iar nu de a formula o cerere de arestare provizorie, cum gresit a interpretat legea, Inalta Curte”.
In acest context, nu putem sa nu ne amintim ca Viorel Adrian Podar este acelasi judecator care a fost respins in urma cu doi ani la concursul pentru promovarea la instanta suprema, pe care azi o critica, dupa ce Comisia de evaluare a lucrarilor intocmite a apreciat ca, in hotararile pronuntate, magistratului i-au lipsit rationamentele, intemeindu-si concluziile pe aprecieri subiective, si nu pe probe. Ulterior, Podar a cerut Consiliului Superior al Magistraturii, fara succes, apararea reputatiei profesionale pe motiv ca Raportul de evaluare, publicat pe site-urile CSM si INM, l-ar fi discreditat in fata colegilor sai si a opiniei publice (*Hotararea CSM nr. 690 din 18 iunie 2014).
Prezentam in continuare minuta sentintei nr. 90/F din 24 mai 2016 pronuntate in dosarul nr. 2559/2/2016 (virgulele intre subiect si predicat si celelalte greseli de ortografie apartin instantei):
„Curtea constata faptul ca prin decizia nr.564 din 21.04.2016, a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectia Penala, s-a revocat masura arestarii provizorii in vederea extradarii persoanei extradabile Nedelcu (fosta Musteata) Anamaria, masura luata anterior de catre Curtea de Apel Bucuresti, Sectia 1 Penala, prin incheierea din 13 aprilie 2016. Inalta Curte, a apreciat ca judecatorul fondului a depasit limitele investirii sale, si prin aceasta, in mod nelegal, a dispus admiterea cererii de arestare provizorie formulata de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti si arestarea provizorie in vederea extradarii numitei Nedelcu (fosta Musteata) Anamaria, intrucat in cauza, nu a fost formulata o cerere de arestare provizorie, de catre autoritatea competenta a statului solicitant, si de asemenea, ca parchetul nu a inteles sa formuleze o astfel de cerere, situatie in care judecatorul fondului nu putea dispune, din oficiu, in lipsa unei dispozitii legale cuprinse in legea speciala sau codul de procedura penala, luarea unei astfel de masuri privative de libertate. Preliminar, Curtea verifica competenta sa actuala, cu privire la posibilitatea de a aprecia, cu privire la luarea masurii provizorii a arestarii in vederea extradarii. In raport de motivatia Inaltei Curti, judecatorul fondului indica normele legale aplicabile, ce prevad investirea legala a acesteia, cu dreptul de a aprecia luarea masurii arestarii provizorii, in vederea extradarii, pe tot parcursul judecarii cererii de extradare, pana la ramanerea definitiva a hotararii de extradare, fara formalitati suplimentare din partea statului solicitant canadian sau a procurorului roman.
1. Curtea precizeaza faptul ca, nici o norma legala aplicabila extradarii pasive, nu prevede formularea suplimentara, de catre autoritatea statului solicitant, a unei cereri provizorii de arestare, alaturi de cererea de extradare transmisa impreuna cu mandatul de arestare. In acest sens, Tratatul de extradare incheiat intre Romania si Marea Britanie, aplicabil si pentru Canada, este foarte clar, obligand, prin dispozitiile art. IX, ca in cazul transmiterii unei cereri de extradare conforme cu prevederile Tratatului, autoritatile competente ale statului solicitat sa procedeze la arestarea persoanei extradabile, fara a se prevedea, prin urmare, necesitatea indeplinirii altor formalitati. De asemenea, Legea nr.302/2004 republicata, prevede prin disp. art.44 alin. 1, necesitatea formularii unei cereri de arestare provizorie, de catre statul solicitant, doar in caz de urgenta si anterior transmiterii unei cereri de extradare, ceea ce nu este cazul in speta. Prin urmare, Curtea constata ca fiind gresita, motivarea Inaltei Curti, cuprinsa in decizia nr.564/21.04.2016, in sensul ca statul solicitant trebuia sa formuleze si o cerere de arestare provizorie si nu a facut-o. Statul canadian, a transmis impreuna cu cererea de extradare si mandatul de arestare emis la data de 10.07.2014 de Curtea din Quebec, Canada, solicitandu-se autoritatii judiciare din Romania, aplicarea normelor legale in materie, acestea fiind clar exprimate in Tratatul de extradare si Legea nr.302/2004 republicata, privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, instanta romana fiind obligata a aprecia cu privire la solicitarea de arestare a persoanei extradabile, transmisa de statul solicitant.
2. Curtea precizeaza si faptul ca, Procurorul General al Parchetului de pe langa Curtea de Apel nu este investit de nici o norma legala, a formula o cerere de arestare provizorie in vederea extradarii pasive, aceasta cerere fiind prevazuta de lege, cum s-a aratat, in competenta autoritatii statului solicitant. Tratatul de extradare incheiat intre Romania si Marea Britanie, aplicabil si pentru Canada, obliga prin dispozitiile art. IX, ca in cazul transmiterii unei cereri de extradare conforme cu prevederile Tratatului, autoritatile competente ale statului solicitat sa procedeze la arestarea persoanei extradabile, fara nici o alta formalitate. Aceasta norma legala suplineste, in acest caz, o cerere de arestare provizorie din partea statului solicitant. De asemenea, Legea nr.302/2004 republicata, prevede prin disp. art.44 alin. 1, necesitatea formularii unei cereri de arestare provizorie doar de catre statul solicitant, si numai in caz de urgenta si anterior transmiterii unei cereri de extradare, ceea ce nu este cazul in speta. Nici o alta dispozitie legala din Legea nr.302/2004 republicata, nu prevede dreptul Procurorului General al Parchetului de pe langa Curtea de Apel, de a formula o cerere de arestare provizorie, acest drept apartinand, in mod legal, doar autoritatii competente a statului solicitant. Prin urmare, este gresita referirea motivarii Inaltei Curti, la dispozitiile comune in materie, respectiv ale codului de procedura penala roman, intrucat asa cum s-a aratat, exista norme speciale, ce confera competenta de formulare a unei cereri de arestare provizorie, autoritatii competente a statului solicitant, iar cea de apreciere, instantei judecatoresti romane. De altfel, Inalta Curte nu a indicat norma legala din codul de procedura penala care ar acorda procurorului o atare competenta. Mai mult, potrivit dispozitiilor exprese ale art.43 alin. 2 din Legea nr.302/2004 republicata, Procurorul General al Parchetului de pe langa Curtea de Apel, are competenta sa sesizeze Curtea de Apel competenta, pentru ca instanta sa aprecieze asupra luarii masurii arestarii provizorii in vederea extradarii persoanei extradabile si continuarea procedurii judiciare de solutionare a cererii de extradare. Din aceasta norma legala reiese cu claritate faptul ca Procurorul General are competenta legala de a sesiza instanta de judecata, iar nu de a formula o cerere de arestare provizorie, cum gresit a interpretat legea, Inalta Curte. Faptul ca Procurorul General al Parchetului de pe langa Curtea de Apel nu a sustinut cererea de arestare provizorie a statului solicitant, exprima modul de interpretare a legii de catre acesta institutie juridica, si nu limiteaza competenta Curtii de Apel, de a aprecia, potrivit dispozitiilor art. IX din Tratatul de extradare si art.43 alin. 2 din Legea nr.302/2004 republicata, necesitatea luarii masurii arestarii prealabile in vederea extradarii, formulate de statul solicitant.
3. Limitele investirii Curtii in cea ce priveste incadrarea juridica, sunt date doar de cererea de extradare si actul de acuzare, transmise de autoritatile competente canadiene. Procurorul roman, poate face propriile aprecieri juridice cu privire la incadrarea juridica din legea penala romana, dar Curtea este cea care stabileste incadrarea juridica din legea romana, in limitele actelor de investire. Curtea nu a extins acuzatiile justitiei canadiene ci doar le-a incadrat juridic dupa prevederile legislatiei penale romane. Potrivit art.24 alin. 3 din Legea nr.302/2004, republicata, privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, diferentele existente intre calificarea juridica si denumirea data aceleiasi infractiuni de legile celor doua state nu prezinta relevanta. Curtea expliciteaza diferenta de terminologie, existenta in codul penal roman, cu referire la infractiunea de retinere si cea de rapire a unui minor. Curtea precizeaza ca, retinerea constituie o fapta cu caracter temporar, in timp ce rapirea, constituie o fapta ce prezinta un caracter permanent. Persoana extradabila a fost acuzata de autoritatile judiciare din Canada, ca in luna mai 2014, a parasit aceasta tara, plecand in Romania, impreuna cu copilul sau minor, fara acordul tatalui, rapindu-l, prin incalcarea ordinului de custodie emis de catre o instanta judiciara canadiana, fapte ce constituie infractiunea de rapire, cu incalcarea unui ordin de custodie, prevazuta de dispozitiile art.282 alin. 1 a din Codul penal canadian. Faptele de care este acuzata persoana extradabila NEDELCU(fosta Musteata) ANAMARIA in Canada, sunt incadrabile juridic, de catre Curte, potrivit legii romane, atat in infractiunea de retinere de catre un parinte a copilului sau minor, fara consimtamantul celuilalt parinte (art.379 alin. 1 cp – nerespectarea masurilor privind incredintarea minorului), cat si aceea de rapire a unui minor, prin luarea acestuia din Canada si mutarea in Romania, fara acordul celuilalt parinte (art.205 alin. 1, 2 si 3 lit. b cp - lipsire de libertate in mod ilegal). Astfel, fapta persoanei extradabile, de a pleca in Romania cu copilul minor, fara acordul tatalui, a constituit initial o retinere temporara, nelegala, a minorului, devenind ulterior rapire, prin stabilirea definitiva a domiciliului mamei, impreuna cu copilul, in Romania, fara acordul legal al tatalui si al unei instante judecatoresti din Canada. Infractiunea de rapire a unui minor, prevazuta si in codului penal roman, pedepsita cu inchisoare pana la 10 ani (cu aceeasi durata maxima, precum cea prevazuta de legea penala canadiana), este o infractiune grava, care doreste asigurarea protectiei copiilor, persoane vulnerabile, impotriva oricaror abuzuri, din partea oricarei persoane, inclusiv a parintilor. Cum legea penala romana, nu excepteaza parintii, de la raspunderea penala (ca orice alta persoana), pentru infractiunea de rapire a unui minor, nu se poate conferi, ab initio, o imunitate a acestora de la cercetarea penala, raspunderea urmand a fi analizata cu ocazia unei judecati, de catre autoritatea competenta canadiana. Constata ca prin dispozitiile art. 16 alin.1 si 2 din Constitutia Romaniei, s-a stabilit ca cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii, fara discriminari iar nimeni nu este mai presus de lege. Pe fondul cererii de extradare. Conform art.52 alin. 2 din Legea nr.302/2004 republicata, Curtea de apel nu este competenta sa se pronunte asupra temeiniciei urmaririi penale, cu privire la infractiunea de rapire, pentru care autoritatea canadiana a cerut extradarea, nici asupra oportunitatii extradarii, Curtea fiind obligata a admite cererea de extradare, daca sunt intrunite cerintele legale ale acesteia. Prin urmare, Curtea nu este competenta a face aprecieri cu privire la probatoriul in baza careia persoana extradabila NEDELCU(fosta Musteata) ANAMARIA a fost acuzata in Canada de infractiunea de rapire, si nici asupra sustinerilor acesteia ca a actionat pentru a-si proteja copilul de abuzurile tatalui, acestea intrand in competenta organelor judiciare canadiene. In baza art.52 alin. 1 lit. c din Legea nr.302/2004 republicata, constata intrunite conditiile legale ale extradarii persoanei extradabile NEDELCU(fosta Musteata) ANAMARIA, in vederea punerii in executare a mandatului de arestare emis la data de 10.07.2014, de Curtea din Quebec, districtul Montreal, provincia Quebec, Canada. Constata lipsa motivelor legale, obligatorii sau facultative, de refuz al extradarii persoanei extradabile NEDELCU(fosta Musteata) ANAMARIA. Constata faptul ca reprezentantul parchetului nu a sustinut juridic, cererea de extradare formulata de statul canadian. Constata faptul ca persoana urmarita nu este de acord sa fie extradata si nu a renuntat la regula specialitatii. Admite sesizarea Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, intocmita potrivit dispozitiilor art.43 alin. 2 din Legea nr.302/2004 republicata. Admite cererea de extradare formulata de autoritatile judiciare din Canada, impotriva persoanei extradabile NEDELCU(fosta Musteata) ANAMARIA, pentru judecarea acesteia sub aspectul savarsirii infractiunii de rapire, cu incalcarea unui ordin de custodie, fapte pedepsite conform dispozitiilor art.282 alin. 1 a din Codul penal canadian. Fiind intrunite conditiile legale ale extradarii, in baza art. 43 alin. 6 din Legea nr.302/2004 republicata, dispune luarea masurii arestarii in vederea predarii persoanei extradabile NEDELCU(fosta Musteata) ANAMARIA, de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, pana la predare. Constata ca persoana extradabila NEDELCU(fosta Musteata) ANAMARIA, a fost arestata provizoriu, in prezenta cauza, din 13.04.2016, la 21.04.2016. Cheltuielile judiciare raman in sarcina statului. Cu drept de contestatie. Pronuntata in sedinta publica, azi 24.05.2016”.
PCAB a contestat sentinta la ICCJ: „Nu sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru admiterea cererii de extradare”
UPDATE – ora 17.00: La scurt timp dupa pronuntarea sentintei CAB, Biroul de Informare si Relatii Publice al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti a emis un comunicat de presa in care a anuntat ca a atacat solutia judecatorului Viorel Adrian Podar, precizand totodata ca exercitarea caii de atac a contestatiei in materia cooperarii judiciare internationale in materie penala este suspensiva de executare. In acelasi comunicat, PCAB sustine ca „nu sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru admiterea cererii de extradare”:
„Prin sentinta penala nr. 90 din data de 24.05.2016, pronuntata in dosarul nr. 2559/2/2016 inregistrat la Curtea de Apel Bucuresti – Sectia I-a Penala, instanta a dispus admiterea cererii de extradare formulata de autoritatile judiciare din Canada impotriva persoanei extradabile NEDELCU ANAMARIA, pentru judecarea acesteia sub aspectul savarsirii infractiunii de rapire, cu incalcarea unui ordin de custodie, fapte pedepsite conform dispozitiilor art. 282 alin. 1 a din Codul penal canadian. De asemenea, in baza art. 43 alin. 6 din Legea nr. 302/2004 republicata, a dispus luarea masurii arestarii in vederea predarii persoanei extradabile NEDELCU ANAMARIA, de la data ramanerii definitive a hotararii pana la predare.
Avand in vedere faptul ca Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti a apreciat ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru admiterea cererii de extradare, raportat la infractiunea corespondenta din legislatia penala romana, impotriva sentintei penale nr. 90 din data de 24.05.2016, pronuntata in dosarul nr. 2559/2/2016 inregistrat la Curtea de Apel Bucuresti – Sectia I-a Penala, s-a formulat contestatie in conformitate cu dispozitiile art. 52 alin. 8 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala republicata, calea de atac fiind suspensiva de executare”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# UNUL DIN LUMEA CEA MARE
24 May 2016 16:17
+28
# ???
24 May 2016 16:20
+3
# DODI
24 May 2016 16:28
+28
# coca
24 May 2016 17:10
+16
# Dana
24 May 2016 17:12
-15
# Ghita Bizonu'
24 May 2016 19:13
+12
# Dana
24 May 2016 20:29
-3
# Ghita Bizonu'
24 May 2016 22:14
+3
# Dana
25 May 2016 00:16
+1
# Ghita Bioznu'
25 May 2016 01:34
+2
# unu din lumea cea mare
25 May 2016 01:37
+4
# Dana
25 May 2016 14:39
-1
# UNUL DIN LUMEA CEA MARE
25 May 2016 15:02
+3
# Dana
25 May 2016 17:44
0
# UNUL DIN LUMEA CEA MARE
25 May 2016 19:38
+2
# Dana
26 May 2016 00:11
-4
# Dana
25 May 2016 00:20
+2
# Ghita Bizonu'
25 May 2016 01:38
+2
# dana
25 May 2016 14:33
+1
Citeza pe Ghita Bizonu'
# Av Obirsanu Carmen
24 May 2016 18:47
+21
# eu
24 May 2016 19:02
+8
# ARGUS
24 May 2016 22:28
+6
# Ghita Bizonu'
25 May 2016 01:44
+3
# TITULESCU
24 May 2016 19:03
+17
# justitie praf, protectie zero
25 May 2016 15:13
+4
# pelin
24 May 2016 19:13
+12
# o pensionara
24 May 2016 19:16
+6
# Av Obirsanu Carmen
24 May 2016 23:34
+10
# Ghita Bizonu'
25 May 2016 01:14
+2
# coca
25 May 2016 01:18
+5
# unul din lumea cea mare
25 May 2016 16:40
+2
# Dana
26 May 2016 00:16
-2
# UNUL DIN LUMEA CEA MARE
26 May 2016 11:47
0
# poporul
25 May 2016 06:59
+6
# santinela
25 May 2016 08:33
+6
# SA NU-L MAI CRITICAM
25 May 2016 11:38
-4
# jude
25 May 2016 12:43
+6
# Napoleon Traian
25 May 2016 13:03
+4
# justitie praf, protectie zero
25 May 2016 14:50
+3