27 December 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

SI TOTUSI, CINE E ANALFABET JURIDIC? – ICCJ a pus cruce definitiv dosarului in care procurorii Bogdan Codreanu si Claudiu Sandu de la PT Brasov au trimis in judecata Spitalul Militar Brasov pentru luare de mita si abuz in serviciu: “Spitalul nu poate fi autor al infractiunilor de luare de mita si abuz in serviciu”. Dupa ce a sesizat anomalia juridica, jurnalistul Florin Puscas de la stiripesurse.ro a fost luat la rost de procurori: “Este necesar un curs de alfabetizare juridica”

Scris de: George TARATA | pdf | print

14 February 2023 15:17
Vizualizari: 4851

Aroganta se plateste! La cativa ani dupa ce l-au luat la rost pe jurnalistul Florin Puscas de la site-ul stiripesurse.ro si l-au trimis la un “curs de alfabetizare juridica” doar pentru ca acesta semnalase o anomalie juridica, procurorii Bogdan Codreanu si Claudiu Sandu (foto) de la Parchetul Tribunalului Brasov au primit o lovitura naucitoare de la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Instanta suprema a stabilit definitiv ca cei doi au trimis in judecata un spital pentru luare de mita si abuz in serviciu, fara ca unitatea medicala sa poata fi autorul unor asemenea infractiuni.


 

ICCJ a admis luni, 13 februarie 2023, sesizarea formulata de Curtea de Apel Brasov prin care s-a solicitat dezlegarea unei chestiuni de drept, in sensul daca spitalul militar este autoritate publica sau institutie publica, iar in cazul in care este institutie publica, daca o institutie publica - unitate miliara - poate fi subiect activ in calitate de autor al unor infractiuni de luare de mita si abuz in serviciu. Prin Decizia nr. 9 din 13 februarie 2023, Completul ICCJ pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit ca Spitalul miliar este institutie publica in sensul art. 135 din Codul penal, iar aceasta nu poate fi autor al infractiunilor de luare de mita, prevazuta de art. 289 alin. (1) din Codul Penal si abuz in serviciu, prevazuta de art. 297 alin. (1) din Codul penal”.


Iata minuta Deciziei nr.9/13.02.2023 a Completului ICCJ pentru dezlegarea unor chestiuni de drept:


“Decizia nr.9: Admite sesizarea formulata de Curtea de Apel Brasov - Sectia penala prin incheierea de sedinta de la data de 16 noiembrie 2022, pronuntata in dosarul nr. 1802/62/2019, prin care solicita pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea de principiu a urmatoarei chestiuni de drept in materie penala: 'Daca unitatea militara - spital militar este autoritate publica sau institutie publica, iar in cazul in care este institutie publica, daca o institutie publica - unitate miliara - poate fi subiect activ in calitate de autor al unor infractiuni de serviciu si de coruptie, respectiv infractiunea de luare de mita, prevazuta de dispozitiile art. 289 alin. (1) din Codul penal si abuz in serviciu, prevazuta de art. 297 alin. (1) din Codul penal, infractiuni care prevad subiect activ nemijlocit calificat, functionar sau functionar public.', si stabileste ca: Spitalul miliar este institutie publica in sensul art. 135 din Codul penal, iar aceasta nu poate fi autor al infractiunilor de luare de mita, prevazuta de art. 289 alin. (1) din Codul Penal si abuz in serviciu, prevazuta de art. 297 alin. (1) din Codul penal. Obligatorie de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedura penala. Pronuntata in sedinta publica, astazi, 13 februarie 2023”.


Sesizarea Curtii de Apel Brasov catre ICCJ a fost formulata in dosarul in care Parchetul Tribunalului Brasov a trimis in judecata Spitalul Militar de Urgenta Regina Maria din Brasov, pentru pretinse infractiuni de luare de mita si abuz in serviciu. Conform publicatiei stiripesurse.ro, dosarul a fost finalizat in 2019 printr-un rechizitoriu semnat de procurorii Bogdan Codreanu si Claudiu Sandu de la Parchetul Tribunalului Brasov, acesta din urma ajungand intre timp in Consiliul Superior al Magistraturii. La fond, dosarul s-a soldat cu achitari pe linie dispuse de Tribunalul Brasov prin sentinta penala nr. 6/S din 19 ianuarie 2022, solutia in cazul Spitalului Militar fiind dispusa in temeiul art. 16 alin. 1 lit. b) din Codul de procedura penala - “fapta nu este prevazuta de legea penala”. Evident, o solutie similara va fi pronuntata si de Curtea de Apel Brasov, in conditiile dezlegarii de drept date de ICCJ.


Cine e are nevoie de cursuri de alfabetizare juridica acum?


Asa cum precizam la inceputul articolului, hotararea Inaltei Curti reprezinta o lovitura crunta pentru procurorii Bogdan Codreanu si Claudiu Sandu de la Parchetul Tribunalului Brasov. Mai mult, solutia ICCJ dovedeste o aroganta total gratuita din partea acestora la adresa jurnalistului Florin Puscas de la stiripesurse.ro, cel care pusese in discutie tocmai problema legata de trimiterea in judecata Spitalul Militar Brasov pentru luare de mita si abuz in serviciu.

Deranjati de faptul ca semnalase anomalia juridica privind trimiterea in judecata a unui spital pentru luare de mita si abuz in serviciu, cei doi procurori i-ar fi transmis lui Puscas mai multe mesaje pe pagina sa de Facebook, in care l-au acuzat de dezinformari si i-au transmis inclusiv faptul ca ar avea nevoie de un “curs de alfabetizare juridica”. Mesajele au fost dezvaluite chiar de Puscas, intr-o postare pe pagina sa de Facebook, din 7 februarie 2022, dupa achitarea dispusa de Tribunalul Brasov (vezi foto 2 si 3).

Tinand cont de decizia Completului ICCJ de dezlegare a unor chestiuni de drept, intrebarea care se pune este: cine are nevoie oare de cursuri de alfabetizare juridica?


Iata postarea ziaristului Florin Puscas si captura cu mesajele primite:


“Acum cativa ani, cand Parchetul Tribunalului Brasov a trimis in judecata Spitalul Militar Brasov, pentru abuz in serviciu si luare de mita, am scris ca unitatea militara nu poate fi subiect activ al celor doua infractiuni. Domnii procurori, competenti si vocali prin AMASP, au avut grija sa-mi trimita mesaje frumoase pe Facebook. Ceea ce e bine, ca raman dovezi. Pe 19 ianuarie 2022, Tribunalul Brasov a dat doar achitari in dosar, pe 'fapta nu exista' si 'fapta nu e prevazuta de legea penala'. Trei citate din motivare:

'In speta este vorba de un spital, activitatea unei asemenea institutii poate fi reglementata atat in domeniul public cat si in domeniul privat, insa nu este vorba de orice fel de spital, ci de unul militar, infiintat ca o unitate militara, or unitati militare nu pot fi organizate in domeniul privat. Spitalul nu devine militar doar in caz de razboi ci acesta are acest regim si pe timp de pace, perioada in care este organizat tot ca o unitate militara cu reguli specifice unui spital care ofera servicii medicale tuturor persoanelor.'

'Unitatea militara (nu spitalul) nu este persoana juridica, deci nu este titulara de drepturi si obligatii si ca atare nu poate fi subiect activ al unei infractiuni.'

'Din perspectiva statutului sau de unitate militara, ca structura subordonata Directiei Medicale a MApN, Spitalul de Urgenta Regina Maria Brasov nu are personalitate juridica proprie, ceea ce reprezinta impediment absolut in calea angajarii raspunderii penale.'”

 


Comentarii

# santinela date 14 February 2023 14:38 +4

Cit de nulitate poti fi sa trimiti in judecata o "institutie" pentru asa ceva,mai parchetari de doi bani ? Cit de ciumpalac sef poti avea sa aprobe asa ceva ? Mai putem adauga pe judecatorii de a CAB care cica cer o "dezlegare juridica " pentru o problema la mintea cocosului,in loc sa le dea cu dosarul in cap parchetarilor ? Vai mama noastra ce specimene populeaza justitia condusa de pelticul neamului.

# LorenzodeMedici date 14 February 2023 14:54 +4

Asta e neștiință de carte pură. Și aștia sunt, cică,”procurori”, dintre care unul e chiar membru CSM, ales de colegii lui, că, nu-i așa, vrednic este. Astea spun foarte multe despre calitatea pregătirii profesionale a magistraților în general și a procurorilor, care, astăzi, alcătuiesc binișor peste 50 % din șeptelul total al sistemului judiciar. Concluziile, doar două momentan. Prima, am mai spus-o, INM este o instituție eminamente eșuată și parazitară, bună numai de sinecuri bine plătite. A doua, vai de noi, că noi suntem ”creatorii” și, până la urmă, ”beneficiarii” reformei în justiție maraca Macovei-Peredoiu-Băsescu, care, iată, chiar la timpul scontat, își arată din plin roadele sau, mai bine zis, ”poamele”.Bravos națiune, halal să-ți fie !

# Vlad date 14 February 2023 19:21 +5

Cand te gandesti ca un astfel de procuror, precum Claudiu Sandu, a ajuns membru Csm, iti vine sa dai foc diplomei de la facultatea de drept !! Astfel de “specialisti” distrug vietile si destinele multor oameni !!

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 22.12.2024 – S-a aflat noul ministru al Justitiei

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva