La inceputul anului, un amic italian imi daruieste o carte tocmai aparuta in ianuarie 2021 la Editura Rizzoli si imi spune ca este deja un bestseller in Cizma. Il Sistema se numeste volumul si are ca subtitlu Potere, politica, affari: storia segreta della magistratura italiana, adica Sistemul. Puterea, politica, afacerile: istoria secreta a magistraturii italiene. Aproape trei sute de pagini in care Luca Palamara[1] (unul dintre cei mai influenti magistrati peninsulari) i se spovedeste jurnalistului Alessandro Sallusti, sub o fraza provocatoare si rezumativa a intregii aventuri cu final previzibil: „Cand am atins cerul, ‘Sistemul’ a decis ca trebuie sa merg in iad”. Rog pe cineva sa-mi traduca in limba romana comoara de celuloza si ma apuc sa citesc.

In prefata, Luca Palamara ni se confeseaza cu o franchete deloc jucata: „Sunt constient ca am contribuit la crearea unui sistem care a influentat lumea magistraturii ani de zile si, pe cale de consecinta, evolutiile sociale si politice din Italia. Nu neg ceea ce am facut, spun doar ca toti aceia – colegi din magistratura, lideri politici importanti si oameni din institutii, multi dintre ei fiind inca in functii – care au participat cu mine la teserea acestei panze erau perfect constienti de ceea ce li se intampla. Eu nu-mi doresc sa duc aceste secrete cu mine in mormant, am o datorie fata de magistratii care nu au nimic de-a face cu intamplarile povestite aici”.

„Astfel incepe lunga dezvaluire pe care Luca Palamara accepta sa o faca zile de-a randul, ne introduce in atmosfera Alessandro Sallusti. Il contactasem in iunie 2020, la scurt timp dupa ce in ziare si la TV izbucnise ‘Cazul Palamara’, epilogul senzational al unei anchete demarate in privinta lui in urma cu doi ani si jumatate, in decembrie 2017, cand era membru al Consiliului Superior al Magistraturii, dupa ce fusese timp de patru ani presedintele Asociatiei Nationale a Magistratilor. Ancheta viza la inceput un pont despre fapte private marginale, maruntisuri, mai precis relatia stransa a acestuia cu Fabrizio Centofanti, un prieten de demult, devenit pe urma antreprenor si care fusese anchetat pentru coruptie dupa ce, plecand din magazinul cu delicatese al parintilor sai, ajunsese pana in varf, in saloanele puterii din Roma. Dar timp de un an si jumatate, deci pana la inceputul verii 2019, in ciuda atmosferei otravite si a suspiciunilor care il inconjoara, nimeni nu incearca, daca nu sa-l opreasca, cel putin sa-l tempereze. Nu se intampla nimic si lui Luca Palamara ii este permis – cu totul si cu totul inexplicabil – sa faca ceea ce a facut mereu din 2007 cu succes si neingradit: sa stabileasca intelegeri pentru cele mai importante numiri din magistratura, sa fie cureaua de legatura intre lumea judiciara si cea politica, sa teasa si sa actioneze deschis printr-o metoda perfectionata in timp, ‘Metoda Palamara’. Dar, de data aceasta, fara stirea sa, el devine cel urmarit – vom vedea cum si de cine – si prin mijloace specifice ii sunt inregistrate viata privata, deplasarile, discutiile lui cu persoanele cu care se intalneste. Procedeul tehnic folosit se numeste troian si este un virus informatic cu care si prin care agentii de politie, desi aflati la mare distanta de obiectiv, il monitorizeaza necontenit. Parchetul Perugia, in coordonare cu cel de la Roma, i-l introduce in celular, printr-un truc genial si viclean, iar el, fiind in centrul unei retele imense de relatii, va folosi telefonul mobil cu frenezie zi si noapte, fara retinere si fara cenzura.

Asadar, Palamara se expune total, iar prin el sunt expusi toti interlocutorii sai. Asa se intampla si in noaptea din 8 spre 9 mai 2019, cunoscuta ca ‘noaptea Hotelului Champagne’. Suntem la Roma, intr-o mica incapere a unui hotel din strada Principe Amedeo, situat in spatele garii Termini si folosit ca locatie de tranzit de catre unii magistrati din provincie. Cu cateva minute inainte de miezul noptii, Palamara se intalneste cu cinci magistrati din Consiliul Superior al Magistraturii si cu Cosimo Ferri, fost membru al Partidului Democratic si in prezent membru al Italia Viva, dar mai ales lider istoric al curentului de dreapta din magistratura, Magistratura Independenta, cu care Palamara – lider al curentului de centru, Unitatea pentru Constitutie – de ani de zile se asaza, uneori in calitate de partener, alteori de adversar, la mesele unde se joaca Risiko[2]-ul numirilor. Dupa putin timp, vine si Luca Lotti, deputat PD, cel care, mai intai, a fost bratul drept si subsecretar al lui Matteo Renzi si, pe urma, ministrul Sportului in mandatul lui Paolo Gentiloni, dar si unul dintre inculpatii in ancheta CONSIP (mita pentru licitatii publice) pornita la Napoli in 2016 si apoi preluata de catre Parchetul Roma. Și tocmai Parchetul Roma este subiectul fierbinte al acelei sedinte nocturne. Comesenii trebuie sa verifice in fapt pentru ultima oara daca, in plenul Consiliului Superior al Magistraturii, vor avea voturile necesare pentru impunerea candidatului lor, Marcello Viola, procuror general la Florenta, la unul dintre cele mai importante scaune ale institutiilor italiene, si anume de Procuror-sef al Romei, care tocmai fusese eliberat de Giuseppe Pignatone, constrans sa-l paraseasca intrucat ii expirase mandatul, dupa sapte ani de putere necontestata de nimeni.

CSM trebuie sa decida in cateva zile, asa incat timpul e scurt si toti sunt grabiti sa obtina rezultatul scontat. Fiecare dintre participantii la acea intalnire pune cartile pe masa, garantand si pentru sine, dar si pentru alti colegi, alegatorii fideli lor. Se numara si se numara, iar, la un moment dat, troianul capteaza vocea lui Luca Lotti spunand: ‘Se merge pe Viola, da, baieti’ conform unei transcrieri rapide facuta de persoane de la Garda de Finante; ‘Se va ajunge la Viola, da baieti’ conform expertizei fonice dispusa pe urma de CSM. Ca Lotti, deci un politician anchetat, le-ar fi trasat magistratilor prezenti directia sau mai simplu, cum ar parea din cea de-a doua versiune, ar fi luat act de rezultatul numaratorii lor, e mai putin important. Ceea ce intereseaza este ca dupa cateva zile, la 23 mai 2019, Comisia pentru functiile de conducere a CSM, cu patru voturi din sase, propune plenului, care va trebui sa se intruneasca peste putin timp, numirea lui Marcello Viola ca procuror al Romei.

Dar de data aceasta, si este pentru prima oara in cariera sa, Luca Palamara nu va avea timp sa-si savureze victoria, numirea lui Viola esuand (procuror sef al Romei va deveni Michele Prestipino). Dupa trei saptamani de la ‘noaptea Hotelului Champagne’, timp suficient pentru transcrierea materialelor obtinute prin intermediul troianului si pentru ca toti sa poata lua o decizie nu lipsita de riscuri, Parchetul Perugia, instanta competenta pentru anchetele in privinta magistratilor in functie la Roma, declanseaza cercetarile, grabite de scurgerea, la 29 mai, in ziarele ‘Corriere’ si ‘Repubblica’ a unor informatii despre existenta troianului si a cinei ‘pro Viola’. In zorii zilei de 30 mai, un grup de persoane de la Garda de Finante, acelasi corp care timp de ani de zile l-a insotit garantandu-i siguranta, suna la usa casei lui Palamara, situata la ultimul etaj al unei cladiri din elegantul cartier Parioli, acolo unde magistratul locuieste cu sotia si cei doi copii, prezentand o ordonanta de perchezitie si o instiintare privind ancheta preliminara pentru coruptie.

Despre ce este vorba vom vedea, deocamdata e suficient sa spunem ca acuzatia principala si, totodata, mai grava – primire de bani de la o persoana pe care Palamara nu a cunoscut-o niciodata (avocatul denuntator Piero Amara) pentru o numire ce nu a avut loc, cea a lui Giancarlo Longo la Parchetul Gela – va persista cateva saptamani, determinandu-i pe multi sa considere ca aceasta ar fi fost pretextul pentru justificarea introducerii troianului in telefonul celular. Chestiunea care ne intereseaza acum este aceea ca, in dimineata respectiva, ia sfarsit ‘Metoda Palamara’ si incepe o alta poveste, care va deveni publica la 6 aprilie in anul urmator, 2020, cand sunt depuse la Parchetul din Perugia actele anchetei, constand in mii de pagini cu transcrierile convorbirilor inregistrate de troian, mesajele SMS si de tip chat din ultimii doi ani extrase de pe telefon.

Palamara ajunge gol in fata opiniei publice, careia i se pun la dispozitie inclusiv conversatiile lui private cu prieteni si prietene (una chiar intima), si trancanelile cu persoane care nu au nimic de-a face cu ancheta, precum Antonello Venditti si Claudio Ranieri (in acel moment antrenor al echipei de fotbal A.S. Roma). Dar mai ales goala ajunge intreaga magistratura: multi sunt colegi implicati in cereri de favoruri profesionale si personale si care se tocmesc cu el pentru numiri si deplasari, care se ‘lucreaza’ reciproc prin intrigi si se insulta. Și pe urma ies la suprafata relatiile nu intotdeauna transparente cu lumea informatiilor, presiunile dinspre si asupra lumii politice. Un ‘turn Babel’ de voci si un paienjenis de nume, celebre si mai putin celebre, care cutremura CSM, parchetele si tribunalele din toata Italia, si care, la 17 iunie, il va determina pe presedintele Mattarella sa vorbeasca despre ‘modestie etica’ si ‘incompetenta generalizata’, aspecte devoalate si care totusi ‘este imposibil sa fie atribuite magistraturii in ansamblul sau’.

Dar aceasta chestiune, pe cat de interesanta si de purulenta, este tocmai sfarsitul povestii si este de pe acum o realitate cunoscuta si amplu dezbatuta, cel putin pentru cei care s-au ocupat de ancheta. Ce s-a petrecut insa mai inainte, pana cand s-a ajuns la semnele de intrebare care si azi insotesc ‘Tangentopoli[3]‘? Sau, posibil, si daca da, cum ‘Metoda Palamara’ a conditionat si poate a influentat direct sau indirect si viata politica? Poate fi adevarat ca ‘incompetenta’ si ‘modestia etica’, despre care vorbeste astazi Mattarella, au influentat in ultimii douazeci de ani, pe langa numiri, anchete si procese, de la Mastella la Berlusconi, de la Renzi la Salvini, si investirea si demiterea unor guverne alese legitim?”

Pe 14 decembrie 2017, dupa ce inaltul magistrat, un diabolic sforar in „jocul scaunelor” din Justitia italiana, reusise sa-si impuna protejatii in functiile cheie de procuror general la Curtea de Casatie si, respectiv, de presedinte la Consiliul Superior al Magistraturii, il viziteaza pe procurorul sef al Romei, Giuseppe Pignatone (la a carui numire contribuise decisiv), „care locuia, din motive de siguranta, intr-un modest apartament cu doua camere, in interiorul unei cazarmi a Carabinierilor. Pignatone urmarise toata povestea si stia in detaliu ceea ce facusem si cu cine facusem. Ma primeste cu o incredere neobisnuita, imi amintesc perfect cuvintele sale: ‘Complimente, ai facut un lucru epocal’. Vorbim mai bine de o ora si, in momentul despartirii, face doua gesturi pe care nu le facuse in multi ani in care ne frecventaseram asiduu: ma priveste drept in ochi, cum doar un sicilian stie sa o faca, si ma imbratiseaza. Eu ies pe palier sa chem liftul, el, la usa, imi spune: ‘Scuza-ma, Luca, uitam, trebuie sa-ti comunic un lucru: noi, impreuna cu Garda de Finante, am facut constatari la un hotel si rezulta ca ai dormit intr-o noapte acolo cu o femeie care nu este sotia ta’. Eu raman perplex cateva secunde, insa ma repliez rapid: ‘Pardon? Iti multumesc ca mi-o spui, dar ajungem la asta, la cu cine dorm?’. Iar el, cum am declarat deja in timpul interogatoriului meu la Perugia, imi raspunde astfel: ‘Nu, faptul este ca il anchetam pe amicul tau, Fabrizio Centofanti, si exista suspiciunea ca el ti-a acoperit cheltuielile’. Și eu: ‘Dar ce zici, crezi ca eu am nevoie de cineva care sa-mi plateasca o camera de hotel? Sunt capabil sa-mi justific fiecare cheltuiala a mea, el mi-a garantat doar confidentialitatea’. Il vad jenat: ‘Nu, sigur ca nu. Dar este o situatie delicata, vom vedea, vom vedea… Vom vorbi cu calm’.

Intru in ascensor, usile se inchid. Primul gand – eu sunt un tip analitic – este simplu: ‘Sunt terminat’. Exista toate elementele ambuscadei fatale: magistratul, amanta, intreprinzatorul faimos care ajunge sa aiba necazuri. In ziua succesului meu maxim, ‘Sistemul’, prin fata politicoasa a lui Pignatone, ma anunta ca am ajuns la capatul liniei.” Pana acolo mai este si suspectul nu se eschiveaza sa ne dezvaluie secretul „virusului troian”, tineti-va bine: „(…) cand, stiind ca sunt anchetat, incep sa folosesc un minimum de masuri de precautie, mai ales in comunicari – sunt un magistrat si stiu cum se desfasoara o ancheta – asa incat nu deschid nici email-uri, nici mesaje ale caror expeditor imi este necunoscut –, voi afla pe urma ca acest lucru i-a scos din sarite pe cei care vor sa procedez invers, adica sa intru in celularul meu printr-un click intamplator. In dimineata zilei de 3 mai 2019, la 10:20, insa, cad in capcana. Pe telefon primesc urmatorul mesaj de la Vodafone, compania care gestioneaza cartela mea: ‘Stimate client, intalnim probleme de linie care ar putea impiedica functionarea corecta a dispozitivului tau. Efectueaza imediat actualizarea la acest link, in scurt timp te va contacta serviciul nostru tehnic pentru configurarea dispozitivului tau’. Am incredere, fac click pe link si este sfarsitul meu. In cadrul acelui mesaj, Parchetul Perugia, in acord cu compania telefonica, a incorporat virusul troian, care, din acel moment, orele 10:24 din data de 3 mai si pana la 11:10 din 31 mai – in timp ce eram angajat in negocierile pentru alegerea noului procuror al Romei, care va trebui sa-l inlocuiasca pe cel care iese, Giuseppe Pignatone – imi va spiona viata zi si noapte.” Asadar, omenirea a trecut de la „calul troian” la „virusul troian”, mult mai sofisticat decat primitivul siretlic elen. Vasazica, nimic nou sub soare… Dusmanul trebuie lovit necrutator cu tot ce ai la dispozitie, indiferent de mijloacele utilizate. Se stie doar ca scopul scuza unealta folosita. Chiar si pe manipulatorul ei il gratiaza cel mai adesea, arar cand oprobriul public il condamna. Asa e dintotdeauna si asa va fi de-a pururi. Sa negi o asemenea realitate risti sa semeni cu fetele de pension, virgine si frigide. Pana una, alta, gloata celor sapte miliarde si ceva de muritori ignoranti e la mana virusilor : biologici si cibernetici. Pentru ultimii, papusarii transnationali n-au decretat stare de pandemie si nici n-o vor face curand, din motive lesne de priceput. Iar complicii lor, mass-media, nu cuteaza sa-i incurce in vreun fel, cainele de paza al parelnicei democratii si-a pierdut coltii si s-a odarlit, multumindu-se cu ciozvartele azvarlite de stapan si cu lantul tot mai scurt…

„Sistemul” se pune in miscare, urmand cu strictete regula celor trei arme – un parchet, un ziar aliat si un partid care asigura spatele politic -, in presa sunt aruncate sute de transcrieri ale inregistrarilor astfel capturate. Exista de toate in raspandirea mediatica a comunicarilor respective, „dar nu este totul. Ma gandesc, si sunt doar exemple, la numirea procurorului din Reggio Emilia, Marco Mescolini, sustinut puternic de PD-ul local, si cea a lui Gianpiero Di Florio, pe care, in decembrie 2014, CSM-ul condus de Legnini il va numi procuror la Vasto (eliminand in acest mod dubiile si care, in timpul presedintiei mele la ANM, fusesera ridicate cu ocazia arestarii lui Del Turco, stimat de toti pentru activitatea sa de presedinte al Comisiei antimafia, pentru nedescoperirea sumei de bani care facea obiectul coruptiei). Dar mai mult decat orice, sunt scoase la suprafata istorioare nesemnificative, fleacuri, mici placeri, de genul procurarii de bilete la meciuri, presiuni si certuri pentru numiri in posturi secundare, invidii si gelozii intre colegi, si lucruri asemanatoare. Exista si magistratul care, pentru o numire, se semneaza nu cu propriul prenume si nume, ci in calitate de ‘sotul lui’, al unei colege mai importante si faimoase. L-am numit fara a sti nimic despre el, nici numele, doar ca ‘sotul lui’. Și este ‘biletelul’ colegului din CSM, Francesco Cananzi, care imi cere reinnoirea mandatului, asigurandu-ma de voturile pe care nu contam. Pe scurt, Francesco Cananzi este fiul lui Raffaele Cananzi, deputat in cea de-a treisprezecea legislatura pentru Ulivo si subsecretar la presedintia Consiliului ministrilor in cel de-al doilea ‘Guvern Amato’. Poate si pentru aceasta, curentul UNICOST din Napoli va indica numele sau pentru a fi membru in CSM, preferandu-l altor magistrati. (…)

Totusi, sunt doua lucruri de precizat. In primul rand, imi pare de la sine inteles: in telefoanele colegilor mei, ‘posesorii cartelelor’, exista restul povestii, ar ajunge sa mergem sa le luam, daca se considera intr-adevar ca s-a savarsit o infractiune. In al doilea rand, observatia mea priveste procurorii si judecatorii care fac parte din prima linie, cativa azi in roluri de varf care nu apar, deoarece fie convorbirile au fost sterse inainte de ‘Big Brother’, fie ca, in cateva cazuri, dintr-o coincidenta stranie, ‘Big Brother’ s-a eschivat sau si-a astupat urechile. (…)

Haide sa incercam sa intelegem cu adevarat povestea asta. Dar atunci este cazul sa integram si partea lipsa din povestire, si sa nu reducem ‘Cazul Palamara’ la o chestiune simpla. Pentru ca, inainte de orice, eu nu am fost singur. Aveam puterea, impreuna cu altii, sa hotarasc cine trebuia sa stea in prima linie. Și vorbesc si despre oameni care in ‘Sistem’ vor deveni mai puternici decat mine”.

Dumnezeule, ce increngatura sulfuroasa de interese si de mize, ce atmosfera de lupanar. Vrand-nevrand, ma dezmeticesc brusc si ma gandesc cate din marturisirile romanului Luca Palamara or fi valabile si in „campul tactic” de la noi. Ma pleostesc deodata, insa continui fascinanta lectura, asa ca voi reveni curand cu partea a doua a materialului despre aceasta carte zguduitoare si doldora de invataminte, obligatorie pentru toti cei care vor sa imbratiseze cariera de magistrat de aici si de aiurea. Dar si pentru cei care vor sa inteleaga cu adevarat cum functioneaza preaslavitul stat capitalist.

–––––––––––––––––-

[1] Luca Palamara (nascut la Roma, in ziua de 22 aprilie 1969) este un fost magistrat italian, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). A fost cel mai tanar presedinte al Asociatiei Nationale a Magistraturii (ANM), functie detinuta in perioada mai 2008 – martie 2012 si, din 19 septembrie 2020, primul presedinte din istoria organizatiei sanctionat cu inlaturarea din corpul magistratilor. Fiul unui magistrat – Rocco Palamara -, Luca Palamara este licentiat in drept la Universitatea La Sapienza din Roma in 1991. La 22 de ani, in 1996, intra in sistemul judiciar, iar in 1997 incepe cariera de procuror la Parchetul din Reggio Calabria si va investiga cazurile „Aldo Moro” si „Calciopoli”. In 2002 se muta la Procuratura din Roma si in 2007 este numit secretar general al ANM, al carei presedinte va fi intre 2008 si 2012, pentru ca din 2014 sa devina membru al CSM din partea Unitatii pentru Constitutie (UNICOST). In iunie 2020, va fi inlaturat din ANM, iar in octombrie 2020, prin decizia CSM, i s-a aplicat cea mai severa sanctiune disciplinara, fiind eliminat din sistemul judiciar, pentru ca apoi sa se inscrie in partidul radical.

[2] Risiko – aranjament de culise

[3] „Tangentopoli” („Orasul mitei”) se refera la sistemul extins si profund de coruptie descoperit prin ancheta Mani pulite (Maini curate). Aceasta s-a desfasurat in anii ’90 la scara nationala si ramane pana astazi una dintre cele mai cunoscute anchete judiciare desfasurate in Italia, prin amploarea prejudiciilor descoperite, a sumelor vehiculate ca mita si prin prisma numarului foarte mare de persoane implicate, de la toate nivelurile de conducere.

preluare de pe blogul avocatului Marian Nazat

* Cititi aici partea a doua