Apreciata judecatoare Adina Daria Lupea (foto), de la Curtea de Apel Cluj, unul dintre cei mai profesionisti magistrati din tara, s-a pronuntat in problema atat de mult discutatului prag la abuzul in serviciu. Intr-un interviu acordat in exclusivitate Lumeajustitiei.ro, Lupea explica faptul ca este necesara introducerea unui prag valoric de la care fapta sa poata fi considera infractiune, cu un pericol social concret care sa necesite in mod real o reactie din partea organelor judiciare. Mai mult, judecatoarea Lupea ofera si o solutie extrem de interesanta pentru cum ar putea fi calculata valoarea pragului la abuz in serviciu, o solutie care ar trebui sa fie luata serios in considerare de catre ministrul Justitiei.

In acealsi interviu, Adina Daria Lupea enumera o serie de probleme cauzate de actualele Coduri penale, subliniind incertitudinea cu care au ajuns sa se confrunta judecatorii. In opinia judecatoarei, ar fi benefica revenirea la vechiul Cod penal, in conditiile in care acesta oferea o paleta mai larga de aplicare a pedepselor si de individualizare a acestora. In ceea ce priveste Codul de procedura penala vechi, Lupea are aceeasi opinie, precizand insa ca ar pastra din noul Cod de procedura penala doar reglementarea privind acordul de recunoastere a vinovatiei.

Iata interviul cu judecatoarea Adina Daria Lupea de la Curtea de Apel Cluj:

Cum comentati ultima decizie a Curtii Constitutionale a Romaniei, cea prin care a reiterat din nou obligatia legiuitorului de a introduce prag la abuzul in serviciu? Concret, din punctul dumneavoastra de vedere, trebuie pus prag la abuz in serviciu?

Din punctul meu de vedere, decizia era previzibila si chiar am anticipat imprejurarea ca la un moment dat Curtea Constitutionala va fi din nou sesizata, deoarece decizia anterioara din 2016 nu numai ca nu a fost pusa in mod concret in aplicare, dar a si dat nasteri la controverse juridice si chiar manifestari sociale. De data aceasta insa, CCR vine si spune clar si raspicat ca este nevoie atat de un prag, cat si de stabilirea unei anumite intensitati a vatamarii pentru ca fapta de abuz in serviciu sa fie una de natura penala, si nu una de natura a atrage rapsunderea disciplinara sau contraventionala. Consecventa parerilor expuse anterior in spatiul public, cum am zis eu ma „tin” de deciziile CCR si consider in continuare ca este necesara stabilirea unui prag valoric de la care fapta sa poata fi considerata ca fiind infractiune, cu un grad de pericol social concret care sa necesite in mod real, in contrapondere, o reactie din partea organelor judiciare. Pana la urma este vorba si de principiul oportunitatii urmarii penale, de ce costuri implica pentru stat si societate instrumentarea unui astfel de dosar, daca este viabil sau sanatos sa cheltuiesti pentru obtinerea unei solutii finale de condamnare (sau achitare) chiar si de zece ori mai mult decat valoarea prejudiciului cauzat. Insasi notiunea de „abuz” conduce imediat la ideea comiterii unei fapte penale realmente pagubitoare, care excede limitelor unor competente firesti ale faptuitorului, astfel incat persoana vatamata sa simta in mod concret, pecuniar sau sub alta forma, ca este victima unei astfel de fapte.

Una dintre problemele care se ridica in acest moment este cum va fi calculat acest prag. Care va fi valoarea lui. Care este opinia dumneavoastra, cum ar trebui sa se stabileasca acest prag, de ce elemente este nevoie sa se tina cont si care ar trebui sa fie valoarea lui?

Evident, de elemente de natura strict economica. Pentru a evita fluctuatiile de pe piata financiara, deprecierea (de pilda) euro-leu, inflatia, eu nu l-as cuantifica fix, sa spunem la 100.000 sau 200.000 de lei. L-as raporta, de exemplu, la nivelul salariului mediu pe economie, respectiv care a produs o paguba de X ori mai mare decat valoarea acestuia. Sau stabilirea acestuia prin raportare la cursul euro-leu, ca sa se evite inechitatile, asta si pentru ca facem parte dintr-o mare familie europeana si pentru a evita discrepantele financiare din anumite parti ale tarii, discrepante care nu pot fi negate sau ignorate.

Avocatul Adrian Toni Neacsu facea zilele trecute o analiza in urma deciziei CCR si atragea atentia ca exista riscul inchiderii dosarelor de abuz in serviciu, daca nu va fi introdus pragul valoric. Care credeti ca pot fi consecintele acestei decizii CCR?

Consider ca domnul avocat are dreptate. Daca pana acum, prin prisma deciziei din 2016, achitarile au survenit pe considerentul ca inculpatul a incalcat un text de lege prevazut in legislatia secundara (adica nu o lege organica sau OUG), de acum inainte parchetele si instantele vor trebui sa se raporteze si la notiunea de „prag valoric”. Lipsa determinarii cuantumului acestuia poate duce la o solutie de clasare/achitare pe considerentul ca legea penala nu prevede in mod clar si neechivoc aceasta fapta si deja vorbim de principiul legalitatii incriminarii. Sunt de acord cu domnul Adrian Toni Neacsu si in ceea ce priveste urgenta cu care trebuie modificat acest articol, tocmai pentru a nu ramane intr-o zona de „nonlegiferare” care sa conduca la inchiderea multor dosare. Aici insa este deja problema Executivului, care clar ar trebui sa intervina printr-o OUG, indiferent ce manifestari ar fi la nivelul societatii civile (lumea poate ar trebui sa inteleaga ca nici justitie de calitate nu se poate face intr-un haos legislativ) sau a puterii legiuitoare, Parlamentul. Acest aspect, din pacate, nu tine in niciun fel de puterea judecatoreasca.

Aveti incredere ca ministrul Justitiei va gasi cea mai buna solutie in ceea ce priveste pragul la abuz in seviciu?

Nu stiu exact ce sa spun. Asa cum se stie, in acest moment Guvernul este si „demis” si „demisionar”. Din pacate, pana la numirea unui nou Guvern nu pot exprima puncte de vedere transante, in sensul de da sau nu, fiindca este cert ca acum stam sub semnul provizoratului. Ca va ramane domnul Toader ministru sau va fi altul, cert este ca Ministerul Justitiei va trebui sa se implice in mod determinant (si nu ca pana acum, evaziv) in transarea acestei probleme care, dupa cum am spus, chiar reclama urgenta.

Cat de mult va afecteaza activitatea deciziile CCR legate de neconstitutionalitatea unor articole din Codul penal si Codul de procedura penala, care vedem sunt din ce in ce mai numeroase?

Foarte mult. Un coleg de al meu spunea „Am ajuns sa dam search pe Google inainte sa scriem o minuta, sa verificam daca textul mai este in vigoare”. Sincer, va marturisesc ca aproape nu exista saptamana sa nu ne pomenim pe birou cu o noua decizie a CCR sau ICCJ. Uman vorbind, este foarte posibil sa iti scape in aceasta avalansa vreuna dintre ele, cu consecinta implacabila a spectrului raspunderii disciplinare, pe motiv de nerespectare a deciziilor obligatorii ale CCR si ICCJ. Deciziile CCR si nu numai, si deciziile Inaltei Curti de Casatie si Justitie date in interpretarea si aplicarea legii, ne obliga in mod permanent si constant, sa ne modificam practica judiciara si, de aici, vine iar problema unei jurisprudentei neunitare, cu consecinta unui mic sau mai mare haos. De ce? Pentru ca oameni in conditii si situatii similare ajung la solutii diametral opuse iar vina, evident, nu este in sarcina puterii legiuitoare care a girat intrarea in vigoare a acestor coduri, ci a instantelor de judecata, pentru ca de la acestea vine verdictul. Si nimeni nu se mai intreaba de ce.

Care sunt principalele probleme din Codul penal si Codul de procedura penala? Ce ar trebui remediat de urgenta?

Nici nu as putea face o ierarhie a acestora. Noul Cod penal, ca un singur exemplu, a dinamitat notiunea de „infractiune continuata” asa cum bine era (dupa parerea mea) legiferata anterior, situatie ce a condus in practica la aplicarea unor pedepse aberant de mari pentru infractiuni, sa spunem, de o gravitate medie (aplicandu-se pana in 30 mai 2017 regula concursului de infractiuni, in stoparea acestui fenomen intervenind iarasi CCR). Apoi, notiunea de camera preliminara care in prima ei faza incalca orice principiu al contradictorialitatii, a devenit acum, in urma unor decizii ale CCR, aproape faza de judecata propriu-zisa, indepartandu-se mult de la scopul ei initial. Ar mai fi confirmarile la renuntarea la urmarirea penala, care in prezent in loc sa fie dispuse maxim de procurorul sef, sunt dispuse de instanta si constituie un balast pentru instantele inferioare, mai ales pentru judecatorii. Nu mai simti nicio solemnitate cand esti in situatia unui dosar cu un furt de eugenii sau a unei biciclete si esti pus in postura sa confirmi renuntarea la urmarirea penala, dupa ce evident statul face iar cheltuieli suplimentare, fiind obligatorie citarea partilor. Si mai sunt multe exemple, si in faza cailor de atac etc.

Circula opinii cum ca ar trebui facuta o reforma de la zero, ca ar trebui construite noi Coduri penale. Sunteti de acord?

Ar trebui, dar vedeti, pe noi ne cam omoara reformele. Noi Coduri inseamna iar munca, solutii, logistica, oameni implicati si toate acestea fara garantia unui rezultat performant, asa cum ne demonstreaza acum trecutul recent si prezentul. Personal, la ce se intampla acum, mi-ar fi teama de noi coduri. O luam de la capat, cam acesta e sentimentul meu.

Ar fi o solutie revenirea la vechile Coduri penale? Exista magistrati, avocati si specialisti care considera ca acest lucru ar fi o varianta buna.

Din acest punct de vedere, cred ca sunt o persoana conservatoare. Da, ar fi benefica revenirea la vechile coduri care conferau judecatorului o paleta mai larga de aplicare a pedepselor, de individualizare, aceasta din perspectiva vechiului Cod penal. Cat priveste Codul de procedura penala, l-as dori in integrum inapoi, cu exceptia unei singure faze. Sa ramana reglementat acordul de recunoastere a vinovatiei, pentru o mai buna infaptuire a justitiei si pentru celeritatea proceselor penale, ca despre aceasta vorbim. Nu cred insa ca se va da inapoi, asa ca ne vom continua activitatea sub spectrul unor coduri lovite de fatalitatea neconstitutionalitatii.