In ultimul secol, s-au consumat regimuri si guvernari care au simplificat realitatile si au recurs la mijloace ce le-au compromis. Fiecare, in felul sau si cu istoria sa, a esuat.

In zilele noastre, simplificarea abordarii societatii se repeta, desigur, in alti termeni. George Soros a fost cel care a reusit sa plaseze tema lui Karl Popper a opozitiei dintre autoritarism si democratie in miezul politicii, socotind ca dificultatile lumii ar avea un singur izvor.

O particularitate a acestor zile este insa aceea ca ideologia elitismului a trecut in muzeu. Nici un regim nu mai cere sa fie scos de sub controlul cetatenilor. Pe de alta parte, se observa ca unii lideri alesi „democratic” isi intrec concurentii in autoritarism.

Ca urmare, situatia in care s-a ajuns se cere clarificata – mai ales ca ea conflictualizeaza lumea de azi. Faptele impun din capul locului distinctia intre comportamentul unui lider, partidul care-l sustine, sistemul politic, populatia care voteaza si poporul respectiv. Nu poti, de pilda, atribui poporului ce face un lider, dupa cum nu poti ignora cati l-au votat efectiv sau daca nu cumva insul abuzeaza si nu reprezinta nicidecum interesul public. Democratia, sistemul cel mai deschis la opinia cetatenilor, are a face azi distinctiile suficiente.

O societate in care oamenii aleg liderii, asadar, una deschisa, este conditie a vietii demne de om. Nu exista insa deocamdata o analiza economica, juridica si culturala dusa la capat a societatilor actuale. Acestea sunt schimbate in raport cu ceea ce era cu o jumatate de secol in urma si fiecare declara ca de la popor trebuie sa emane puterea. De aceasta analiza este nevoie astazi.

Personal, am avut trei tangente cu filosofia lui Karl Popper.

Mult timp am dat importanta teoriei stiintei a lui Karl Popper, din opusul Logica cercetarii (1934), axata pe interpretarea dupa care „falsificarea”, nu „confirmarea” observationala este mecanismul evolutiei stiintelor. Am si comentat-o pe larg (Andrei Marga, Introducere in filosofia contemporana, 2014). Nu am dat mare importanta cartii sale Societatea deschisa si inamicii ei (1945), caci de la inceput mi s-a parut intrecuta de aparari mai vizionare ale libertatii individuale – de pilda, Thomas Jefferson, John Stuart Mill, Raymond Aron – si intenabila ca istorie a ideilor.

Ca doctorand, am dat insa importanta replicii lui Theodor W. Adorno la adresa popperismului (Th.W. Adorno u.a., Der Positivismustreit in der deutschen Soziologie, Luchterhand, Darmstadt und Neuwied, 1975). Am retinut argumentul dupa care Karl Popper autonomizeaza „metoda” si, „din libertatea gandita de a alege sistemul de coordonate, ajunge la falsificarea obiectului, caci, in cazul oricarui membru al unei tari moderne, apartenenta sa, efectiv incomparabila, la sistemul economic al acesteia spune mult mai mult decat frumoase analogii cu totem si tabu” (p.128). Am si avut detalii despre aceasta replica de la participanti directi la disputa celor doi.

Nu am dat importanta ideilor politice ale lui Karl Popper pana dupa 1989, cand George Soros a contactat profesori pentru a crea o universitate la Cluj-Napoca, la schimb cu desfacerea Universitatii „Babes-Bolyai”. Ion Aluas, profesorul la care debutasem ca asistent la disciplina Filosofia istoriei, mi-a relatat discutia cu miliardarul. Am aparat, intr-un municipiu ce se racorda anevoie in primii ani la schimbarile aduse de decembrie 1989, drepturile si libertatile democratice inscrise in constitutiile moderne. In ceea ce priveste universitatea, am gasit, ca rector, puncte de sprijin pentru proiectul reorganizarii universitatii pe liniile de studiu romana, maghiara si germana, cu o componenta evreiasca, in istoria institutiei si in idei ale Mariei Tereza, ale ministrului Eötvös si ale lui Nicolae Iorga. Proiectul l-am articulat si aparat la Bucuresti, la Budapesta, Viena, Bonn, Washington DC, Bruxelles, Roma, Praga si oriunde a fost nevoie.

Acest proiect a si dus universitatea clujeana la varful performantelor, in tara, si, in fata, in lume. Ceea ce se acuza astazi tot mai mult, lirismul corupt al provincialismului de dupa 2012, nu are legatura cu acest proiect.

Fundatia „George Soros” a sustinut financiar multe initiative, individuale si colective, de intrare in contact cu lumea din afara tarii. Am sprijinit deja ca decan si prorector initiativele in beneficiu public. Deschiderea societatii era aspiratia oamenilor din Romania si din regiune. Nu stiu nici azi pe ce criterii Fundatia selecta activistii „societatii deschise”, dar am salutat sustinerea financiara a programelor.

Desigur ca formatia mea la neohegelieni (Richard Kroner, Herbert Marcuse) si cunoasterea filosofiei zilelor noastre ma imunizau fata de simplificarile lui Karl Popper. Nu le-am gasit de referinta niciodata, chiar daca teoria sa a stiintei am folosit-o printre caramizile constructiei mele.

Ceva mai tarziu, am citit analiza celui mai profilat istoric de azi al conceptiilor politice, Henning Ottmann (Geschichte des politische Denken, J.B. Metzler, Stuttgart, Weimar, 2012), pe care-l cunosteam de la „Societatea Hegel”. Evaluarea potrivit careia cartea Societatea deschisa si inamicii ei este o „catastrofa hermeneutica” (p.137), ea denotand faptul ca cei analizati nu au fost intelesi – un distins coleg, de la Universitatea din Bucuresti, observa recent ca nu au fost nici macar cititi! – nu te lasa indiferent. Am retinut argumentul istoricului münchenez ca, „intrucat este intemeiat numai pe procedeul stabilirii liderului, conceptul de politica al lui Popper pluteste in pericolul de a fi doar formal si gol de continut. Despre simtul comunitatii, virtutea cetateniei sau binele comun, nici un cuvant. in afara controlului puterii, la care in fapt nu se poate renunta, se pare ca nu se da un continut perceptibil politicii” (p.139). Ramanand onest, nu ai cum contesta acest argument!

A venit insa interventia lui George Soros cu articolul din reteaua celor peste 430 de publicatii pe care le intretine in 120 de tari, cu tiraje de peste 70 de milioane de exemplare, Project Syndicate (1 ianuarie 2017), in care scrie. „Am impartit regimurile in doua categorii: cele in care poporul isi alege liderii, care ar trebui sa aiba grija de interesele electoratului, si cele in care liderii isi manipuleaza electoratul pentru a-si urmari propriile interese. Sub influenta lui Popper, am numit prima categorie , iar pe cea de a doua, ”.

In replica, am aratat (vezi, mai recent, A. Marga, Justitia si valorile, Meteor, Bucuresti, 2020, pp.194-197), ca impartirea popperiana a regimurilor se poate face, desigur. Dar „lideri care isi manipuleaza electoratul pentru a-si urmari propriile interese” sunt si in prima categorie, pe care George Soros le numeste „deschise” si le agreaza, nu numai in cele din a doua, pe care le incrimineaza. Fortat de realitati sa admita ca democratia actuala are si rateuri, el le pune in seama faptului ca anumiti „lideri alesi nu s-au ridicat la inaltimea asteptarilor”. Or, asemenea lideri se cloneaza mai mult decat se vrea, cum se vede cu ochiul liber.

Superioara fiind oricarei alternative, democratia nu se lasa, totusi, redusa la acceptiunea pe care George Soros i-o da. De aceea, cine nu este de acord cu democratia imaginata de George Soros nu este automat adversarul democratiei. Asa cum ideea unui singur fel de democratie este nedemocratica, tot astfel, un pretins monopol al „societatii deschise” contrazice „deschiderea” insasi. Termenul este de fapt al lui Henri Bergson, dar, in orice acceptiune, „societatea deschisa” nu este aparata doar de popperieni.

Mai observam ca optica ce pretinde astazi monopolul „societatii deschise” nu ia in seama faptul ca „societatea deschisa” a devenit, la randul ei, opaca la diversitatea abordarilor. Se observa si la noi ca exponenti ai sorosismului isi asuma ca doar unii dintre cetateni sunt demni sa fie ascultati. Sunt exponenti care isi inchipuie ca istoria s-a sfarsit si ca ei detin adevarul, oricare ar fi realitatea. Ei reediteaza mesianismul politic, pe care cei mai multi il socoteam inlaturat in 1989.

Intrucat George Soros se revendica din filosofia lui Karl Popper, trebuie spus simplu ca aceasta apara „societatea deschisa”, dar nu identifica mijloace pentru a apara „deschiderea” fata de demoni ce pot aparea, inclusiv din interiorul acestei societati. George Soros supralicita filosofia lui Karl Popper si face eroarea de a o socoti solutie pentru orice.

Tranzitiile de la autoritarism, la democratie, care au avut loc in anii nouazeci in Europa Centrala si Rasariteana, au fost precedate de o analiza care s-a si aplicat, in unele tari mai mult, in altele mai putin. Ultimele si platesc cu ramanerea in urma. Clarvazatori, autorii analizei (Guillermo O’Donnell, Philippe C.Schmitter,Transitions from Authoritarian Rule. Tentative Conclusions about Uncertain Democracies, The Johns Hopkins University Press, 1986) au aratat ca abia cine democratizeaza fara rest imediat dupa rasturnarea unui regim autoritar ajunge sa infranga autoritarismul (p.85). La George Soros, nu s-a gandit asa ceva. Atunci cand se aplica distinctiile sale, autoritarismul este restabilit in fapt, doar ca ia alta culoare.

Aceasta lacuna generala sta pe confuzii conceptuale. Prima este aceea ca se vorbeste superficial despre popoare, tari, regimuri, perioade si decidenti. Or, distinctia trebuie pastrata, caci altfel, se atribuie mecanic popoarelor, tarilor, regimurilor ceea ce fac sau nu fac decidentii. A doua confuzie tine de faptul ca, neavand sociologie la propriu, sorosismul mizeaza pe influentarea constiintelor. Astazi, bunaoara, s-a ajuns intr-o situatie aparte in istorie, in care „propaganda de razboi” se umfla pana la a distruge cetatenia si „deschiderea”. A treia confuzie provine din aceea ca nu se distinge intre tip de stat, regim, calibrul decidentilor. In fapt, cum istoria a dovedit de atatea ori, lideri valorosi pot aparea in orice regim, in vreme ce democratiile pot cultiva lideri mediocri. Nu este realista discutia ce nu chestioneaza calibrul liderilor. A patra confuzie vine din faptul ca distinctia dintre autoritarism si democratie este valida ca descriere a felului recrutarii decidentilor, dar lasa restul nelamurit.

Aceste argumente, oarecum teoretice, sunt confirmate azi abundent de probe factuale. Mai ales ca George Soros a intervenit tot mai mult in viata politica, organizand, cum insusi declara, rasturnari de regimuri. Tot mai multi comentatori observa ca el a creat un alt fel de exercitare a puterii: fara a fi ales, doar cu o retea tentaculara in banci, investitii, media, educatie, politica, servicii secrete. Geniu al fructificarii de falii, inegalitati, dezechilibre, nedreptati si frustrari din societatile postbelice, George Soros a aratat cum specula financiara si combinatia de bani si iscusinta pot afecta pana si democratii exersate.

Personal, detest opiniile vulgare, de simplu atac la persoana si imi repugna aproximarea. Am aruncat si aici privirea in analize calificate.

De cateva saptamani, este pe piata internationala noua editie a volumului lui Andreas von Retyi (George Soros. Der Multimilionar, sein globales Netzwerk und das Ende der Welt, wie wir kennen, Kopp Verlag, Rottenburg, 2022) – o analiza a sorosismului incluzand consecintele sale ca politica. Teza autorului este aceea ca George Soros prezinta „fete nenumarate” si o „nesfarsita istorie”. „Toate aceste contradictii se dezleaga repede de indata ce este clar un fapt: in mod evident, (miliardarul) nu este in esenta pentru sau contra SUA, pentru sau contra Germaniei, ci isi urmeaza propriile interese. Pentru aceasta, el isi si converteste toate contactele sale politice – si, desigur, pe cele cu servicii secrete … – in afaceri personale”(p.243). Preiau doar trei dintre probele invocate de Andreas von Retyi.

George Soros intervine, prin reteaua sa de organizatii, in multe tari, in vederea rasturnarii de lideri. A facut-o si in SUA – efortul sau de a-l darama pe presedintele George H. Busch si de a-l impiedica pe Donald Trump fiind bine cunoscut. A facut-o si in Ucraina. Chiar George Soros a spus ca „maidanul de la Kiev” – pe care, de altfel, geostrategii francezi, germani si americani l-au si pus, in cartile lor, in seama unei „orchestrari” – a fost organizat din timp de Fundatia sa spre a separa Ucraina si Rusia (p.188). Aceasta, in conditiile in care, asa cum analize internationale au dovedit, doar 28% dintre participantii la „maidan” stiau de intrarea in Uniunea Europeana, care se spune ca a aprins spiritele.

Planurile privind Rusia si China (p.242) sunt marturisite, explicite. In cazul primei, George Soros vrea organizarea unui alt „maidan”, in jurul lui Navalnai, in cazul Chinei vrea ceva similar. El recunoaste ca din astfel de actiuni poate iesi „Al Treilea Razboi Mondial”, dar, cum spune Andreas von Retyi, important este ca acest razboi sa fie un castig „pentru el”. George Soros nu se lasa condus de sentimente. Religiile ii sunt straine. El face speculatie financiara si, din reusitele acesteia, filantropie care-i mareste aria de actiune si succesul.

Sorosismul a instalat noua „corectitudine politica (political correctness)” a acestor ani – cea a atacarii autoritarismului fara a mai discuta situatiile pana la capat. Ce a iesit din aceasta „corectitudine” ne rezuma tot Andreas von Retyi: „limitari esentiale ale multitudinii de opinii, limitari ce devin repede evidente de indata ce cunostintele si exprimarile jurnalistilor care activeaza (inca) independent se abat doar usor de la linie. Pentru acesti autori se gasesc apoi stigmatizari stereotipe, care fac de la inceput imposibila o discutie la obiect, ca sa nu mai vorbim de faptul ca aceasta, in general, nu poate avea loc in formatele uzuale ale media” (p.102). Ceea ce se si observa!

Nu doar mass media sunt aduse la „media conforme”, completeaza Andreas von Retyi. „Cetateanul normal pierde tot mai mult din drepturi si libertati. Autodeterminarea si sfera privata sunt demult depasite de control si supraveghere in toate domeniile. Libertatea de opinie exista numai pe hirtie, realitatea este cu totul alta, planuita inlaturare a coruptiei duce… la control total, cetateanul nu mai este intrebat in nicio decizie esentiala, alegerile devin farsa, caci marea politica nu mai depinde de partide, elitele isi au popoarele lor in mana mai mult ca niciodata” (p.172).

S-a putut astfel spune ca ceea ce rezulta din strategia pusa in joc de George Soros nu aduce cu „societatea deschisa”, ci cu altceva. Situatia implica libertatile, drepturile si, in fond, vietile majoritatii oamenilor.

Nu este de pus sub semnul intrebarii vointa de democratizare a multor proiecte de pe scena zilelor noastre. Dar este responsabil sa se vada rezultatele si sa se conceapa lucrurile altfel. Nu etalez in acest spatiu restrans intreaga solutie, caci am mai expus-o (recent, in A. Marga, Soarta democratiei, 2022). Trei pasi sunt, in orice caz, indispensabili: reformularea juridica a controlului de catre cetateni a alesilor, dupa alegere, caci acest control a devenit fictiv, iar derapajele frecvente; obligarea la recunoasterea institutionala nu doar a dreptului la cuvant, ci si a opiniei argumentate a fiecarui cetatean; revenirea juridica si institutionala a democratiei la meritocratie, de care ea era legata la origini. Doar o „democratie reflexiva” asigura azi deschiderea societatii.

Preluare de pe cotidianul.ro