SPINU CONTRA ROMANIEI – Pentru ca statul roman sa nu plateasca pentru o femeie care a stat inchisa 10 ani, judecata stramb dupa cum a stabilit CEDO, judecatorii ICCJ Mircea Aron si Luminita Zglimbea au mentinut la revizuire condamnarea de la fond, inchizand ochii la lipsa de probe. Judecatoarea Madalina Buta a facut opinie separata, aratand colegilor ei ca trebuia administrata proba ADN (Decizia)
Dupa ce CEDO de la Strasburg a retinut ca instanta suprema a incalcat dreptul la aparare si nu a administrat niciun fel de probe directe in apararea acuzatei, Ecaterina Gabriela Spinu, inculpata si condamnata in acelasi dosar cu Mihai Moldoveanu, cel care a stat in puscarie 17 ani pentru un omor pe care nu l-a comis, judecatorii ICCJ, Luminita Livia Zglimbea, Mircea Aron, Madalina Cristina Buta (foto) - care au rejudecat recursul la revizuirea promovata ca urmare a deciziei CEDO in cazul „Spinu vs. Romania” - au avut opinii divergente in ceea ce priveste decizia luata. Repunerea pe rol a cauzelor, atat a Ecaterinei Spinu, cat si a lui Mihai Moldoveanu a fost urmarea cererilor de revizuire a hotararilor prin care au fost condamnati la 25 de ani de inchisoare, respectiv 10 ani, cereri promovate ca urmare a deciziilor CEDO, care au condamnat Romania pentru incalcarea dreptului la un proces echitabil. Cazul Moldoveanu-Spinu a fost intens mediatizat si se refera, potrivit rechizitoriului, la evenimentul petrecut la Oradea, in noiembrie 1995, cand un taximetrist a fost ucis. Pentru ca in apropierea de locul unde a avut loc crima, un alt taximetrist a fost talharit, anchetatorii au stabilit ca asa-zisi „talharii” -Mihai Moldoveanu, a lui Giorgica Honciuc si a Gabrielei Rotariu - ar fi si autorii omorului.
Povestea crimei
Dosarul a fost preluat de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Bihor, fiind instrumentat de procurorul Florin Damian. Acesta a intocmit un rechizitoriu plin de omisiuni si inadvertente, asa cum stabilesc chiar judecatorii Curtii de Apel Oradea. Procurorul sustine ca cei trei l-au ucis pe primul taximetrist, lovindu-l in cap cu un satar si cu o bata, iar dupa ce s-au descotorosit de cadavru, au abandonat autoturismul si multele urme de sange si alte probe biologice in mijlocul strazii. Mai mult, desi imbracamintea autorilor ar fi trebuit sa fie plina de sange, Honciuc si Gabriela Rotariu s-au intors in centrul orasului, de unde au acostat un alt taximetrist, pe care l-au condus exact la locul crimei, talharindu-l. Omul a reusit sa scape si si-a chemat colegii in ajutor, iar faptasii au fost nevoiti sa se ascunda in apa inghetata a Crisului Repede, unde au stat aproximativ 40 de minute. Aceste considerente au fost aprobate de Tribunalul Bihor, insa au fost demontate punct cu punct de catre magistratii Curtii de Apel Oradea. Aici, ei au fost achitati pentru omor calificat asupra taximetristului decedat, curtea retinand doar condamnarile in ceea ce-i priveste pe Honciuc si Rotariu pentru talharirea celui de-al doilea taximetrist. In recurs, la Curtea Suprema, Moldoveanu nu a beneficiat de asistenta unui aparator ales, iar Parchetul a venit cu o proba demna de tot rasul: pe interiorul hainei lui Moldoveanu ar fi fost gasita o urma minuscula brun-rosiatica, in legatura cu care specialistii IML nu s-au putut pronunta daca este sangele victimei.
Decizia judecatorilor ICCJ Aron si Zglimbea
Judecatorii instantei supreme Mircea Aron, care este si membru CSM, si Luminita Zglimbea au hotarat prin Decizia nr. 3207 din 16 octombrie 2009, sa admita recursul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Oradea, „privind pe inculpata Spinu Ecaterina Gabriela impotriva deciziei penale nr.92 din 7 mai 1999 a Curtii de Apel Oradea, Sectia penala. Caseaza decizia penala atacata cu privire la dispozitia de achitare a inculpatei Spinu (Rotariu) Ecaterina Gabriela pentru complicitate la infractiunea de omor prevazuta de art.26, raportat la art 174, art 176 lit.d Cod procedura penala, cu aplicarea art 13 Cod penal. Mentine dispozitiile sentintei penale nr.134 din 8 iunie 1998 a Tribunalului Bihor cu privire la inculpata Spinu (Rotariu) Ecaterina Gabriela”.
Judecatoarea Madalina Buta nu a fost de acord cu Aron si Zglimbea, motivarea sa fiind una de exceptie
O opinie separata a avut-o judecatoarea ICCJ Madalina Cristina Buta care a apreciat ca „in speta se impune admiterea recursului declarat de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Oradea privind pe inculpata Spinu (Rotariu) Ecaterina Gabriela, casarea in parte a deciziei penale recurate si trimiterea cauzei privind-o pe inculpata spre rejudecare la aceasta instanta”.
Motivarea acestei opinii juridicea a sa este una de exceptie, in conditiile in care procesul a fost catalogat de CEDO ca nefiind unul echitabil. „Consider ca acesta solutie se justifica a fi dispusa in cauza, in conditiile in care probatoriul administrat este incomplet, iar instanta nu-si poate forma pe baza acestuia convingerea cu privire la vinovatia sau nevinovatia inculpatei. Pentru a se ajunge la o concluzie certa si pentru a se lamuri toate aspectele si imprejurarile in care s-a comis fapta se impune completarea probatoriului, in principal prin efectuarea unor expertize si anume:
- expertiza dactiloscopica pentru compararea amprentelor ridicate sin si de pe masina victimei cu amprentele inculpatei;
- expertiza biologica a restului de tigara marca LM gasita in interiorul autoturismului victimei care continea urme de saliva si compararea ADN-ului cu cel al inculpatei;
- expertizarea urmelor de incaltaminte descoperite pe traseul dintre autoturism si victima, ridicate prin fotografiere si compararea acestora cu urmele lasate de incaltamintea purtata de inculpata.
Fata de continutul raportului medico- legal de necropsie efectuat in cauza, din care rezulta ca unele dintre leziunile suferite de victima ar fi putut fi produse de un autor posibil stangaci, este utila si efectuarea unei expertize care sa stabileasca daca inculpata face parte din categoria unor astfel de persoane. Pe de alta parte, avandu-se in vedere situatia de fapt descrisa in rechizitoriu referitor la fapta comisa asupra victimei Nagy Adalbert dar si la leziunile descrise in raportul de constatare medico-legala se impune efectuarea unei reconstituirie pentru a se verifica daca in spatiul restrans al autoturismului se puteau aplica lovituri cu obiectele contondente la care s-a facut referire in actul de inculpare, avandu-se in vedere ca aplicarea unor lovituri de intensitatea celor execricitate asupra victimei implica o anumita amplitudine a loviturilor. In fine, apreciez ca fiind utile sub aspect probatoriu, efectuarea unor teste ADN (care la data judecarii cauzei puteau fi realizate) a urmelor de sange, depistate pe interiorul buzunarului jachetei apatinandu-i inculpatului Moldoveanu Mihai, si care s-a stabilit ca a fost purtata, in noaptea comiterii faptei de catre inculpata Spinu (Rotariu) Ecaterina Gabriela, precum si a urmelor de sange gasite pe pantofii sport ai inculpatului Honcioc Georgica, pentru a se stabili daca urmele de sange apartin victimei. Realizarea testelor ADN si compararea ADN-ului victimei sunt posibile in momentul de fata din punct de vedere tehnic, cu atat mai mult, cu cat s-au conservat probele biologice prelevate (vezi procesul-verbal de constatare la fata locului, filele 3-6 dos.u.p ) precum si obiectele de imbracaminte.”
Magistratii Aron si Zglimbea au apreciat ca inculpata este vinovata chiar daca sangele gasit pe haina sa nu se stie al cui este
Judecatorii instantei supreme Mircea Aron si Luminita Zglimbea au facut aprecieri pornind de la declaratiile inculpatei Ecaterina Spinu, care, potrivit acestora, „se coroboreaza cu declaratiile coinculpatului Moldoveanu Mihai date in fata procurorului sau a judecatorului, asa cum rezulta din inchierea din 8 martie 1996 a Tribunalului Bihor de la fila 332. Declaratiile se mai coroboreaza cu procesele -verbale de confruntare a acesteia cu coinculpatii, in care a aratat in amanunt modul in care a comis faptele. Element de fapt ce sustine comiterea faptelor retinute in sarcina insculpatei este comportamentul simulat al acesteia relevat de constatarea tehnic-o stiintifica de la fila 308 dosar urmarire penala”.
Un alt motiv neverosimil pentru care judecatorii Aron si Zglimbea au admis recursul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Oradea face referire la faptul ca Ecaterina Spanu a fost imbracata in noaptea crimei cu jacheta lui Mihai Moldoveanu, pe a carui interior au fost depistate urme de sange: „Chiar daca nu s-a stabilit ca acele urme de sange apartineau victimei, deoarece in Romania la acea data testul ADN nu era o procedura uzuala, imprejurarea este de natura sa indice prezenta activa a inculpatei la evenimentele sangeroase care au dus la uciderea victimei”.
Magistratii Mircea Aron si Luminita Zglimbea apreciaza ca nerelevanta si critica adusa de Curtea de Apel Oradea, aceea de „nevalorificarea urmelor de pasi gasite la cercetarea locului faptei”: „Inalta Curte observa ca in procesul-verbal de cercetare la fata locului (fila 4) procurorul criminalist a invederat ca urmele gasite nu erau apte de valorificare fiind „fara valoare de identificare criminalistica”. Prin urmare critica este nerelevanta”. Inalta Curte nu este de acord nici cu motivarea Curtii de Apel Oradea referitoare la faptul ca expertizele efectuate in cauza nu au stabilit ca prelevarea urmelor de sange de pe adidasii inculpatului Honcioc Georgica si pe buzunarul interior al gecii cu care era imbracat inculpatul Moldoveanu Mihai provin de la victima Nagy Adalbert: „Inalta Curte observa ca aceasta abordare este simplista si lipseste raportul de expertiza medico-legala de la fila 306...Or raportul de expertiza medico-legala prezinta date si concluzii cu privire la elementele de fapt ce pot servi, potrivit art. 63 Cod procedura penala, la identificarea si la cunoasterea imprejurarilor necesare justei solutionari a cauzei... Expertiza a concluzionat: „pantofii sport si bucatile de asfalt prezinta pete de sange uman ce pot apartine unui individ de grupa A sau O cu aglutina alfa-distrusa.(fila 306 verso dosar urmarire penala). Inalta Curte observa ca potrivit raportului de constatare medico-legala de la fila 22, sangele victimei Nagy Albert apartinea grupei A. ”
* Cititi aici Decizia ICCJ in cazul Spinu, pronuntata de judecatorii Aron, Zglimbea si Buta
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Aron !
26 November 2012 18:04
+6
# Aron rusinea Romaniei
26 November 2012 20:04
+1
# steluta
26 November 2012 20:13
0
# Mirela Predan
26 November 2012 20:17
+4
# roman
26 November 2012 22:44
+2
# dan d
27 November 2012 07:32
-1