8 February 2023

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

STAREA DE ALERTA, PRELUNGITA DE O STRUCTURA-FANTOMA – Iata sentinta prin care judecatorul CAB Amer Jabre i-a admis activistului Aurelian Popa actiunea de anulare a HG 1242/2021 privind prelungirea starii de alerta: „Analiza factorilor de risc putea fi realizata de Centrul national de coordonare si conducere a interventiei... Conform OUG 21/2004, organizarea centrului se stabileste prin hotarare de Guvern... HG n-a fost adoptata. Nu exista cadrul infralegal necesar pentru constituirea structurii”

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

15 January 2023 11:17
Vizualizari: 3635

Judecatorul Amer Jabre (foto 1) de la Curtea de Apel Bucuresti continua sa ofere mostre de argumentatie juridica vrednice sa fie studiate de orice profesionist al dreptului.



De data aceasta, veti vedea cum magistratul CAB a anulat o hotarare de Guvern privind prelungirea starii de alerta mergand din aproape in aproape si dezvaluind ca regimul Iohannis-Ciuca-Arafat nu a respectat procedura.

Lumea Justitiei prezinta motivarea sentintei nr. 1/2022 din dosarul nr. 8178/2/2021, prin care Jabre a admis actiunea activistului civic Aurelian Popa (foto 2) – aparat de catre avocata Elena Corina Ciuchi (foto 3) – si a anulat HG nr. 1242/2021 privind prelungirea starii de alerta din decembrie 2021 pana in ianuarie 2022 (click aici pentru a citi).

Amintim ca prin aceeasi sentinta, Amer Jabre a ocolit interdictia din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ legata de suspendarea actelor emise in context epidemiologic si a aplicat direct Declaratia Universala a Drepturilor Omului, la fel cum facuse in cauza in care Elena Ciuchi fusese reclamanta, chiar daca acolo avocata atacase doar certificatul verde, nu intreaga hotarare de Guvern. Intre timp, sentinta din dosarul Ciuchi a ramas definitiva la Inalta Curte de Casatie si Justitie, instanta suprema stabilind astfel nelegalitatea pasaportului de vaccinare (click aici pentru a citi).


Cladirea fara fundatie. O omisiune care dureaza din 2014


Pe langa argumentele pe care le-ati mai vazut cu ocazia altor sentinte – pronuntate de Jabre sau de alti judecatori – privind anularea HG-urilor starii de alerta (argumente vizand caracterul disproportionat si discriminatoriu al restrictiilor, precum si legate de inexistenta vreunui document prin care Guvernul sa declare oficial pandemie in Romania), noutatea acestei motivari consta in demascarea Guvernului pe procedura.

Explicatia judecatorului poate fi rezumata in felul urmator: Legea nr. 55/2020 (privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19) prevede ca orice hotarare de Guvern legata de prelungirea starii de alerta trebuie emisa in baza unei hotarari a Comitetului National pentru Situatii de Urgenta (CNSU).

Acea hotarare a CNSU exista, iar in preambulul ei scrie ca a fost emisa in baza unui inscris intitulat „Analiza factorilor de risc privind managementul situatiei de urgenta generate de virusul SARS-CoV-2, pe teritoriul Romaniei la data de 05.12.2021”, intocmit de Centrul National de Coordonare si Conducere a Interventiei (CNCCI).

Acest CNCCI a aparut in legislatia romaneasca in anul 2014, cand Ordonanta de Urgenta nr. 1/2014 a modificat OUG nr. 21/2004, prevazand ca centrul trebuie infiintat prin hotarare de Guvern. Problema este ca niciodata din 2014 pana in prezent nu a fost emisa vreo asemenea HG, omisiunea persistand de la un guvern la altul. Deci acel centru nu a existat nicicand. Astfel, Hotararea de Guvern nr. 1242/2021 (privind prelungirea starii de alerta din decembrie 2021 pana in ianuarie 2022) a fost emisa pornind de la o structura-fantoma, concluzioneaza judecatorul Amer Jabre intr-unul dintre argumentele pe baza carora a desfiintat HG 124/2021.

Sintetic spus: hotararea de Guvern atacata este exact ca o cladire careia constructorul a uitat sa-i faca fundatia.

Inainte de a va lasa sa cititi motivarea lui Amer Jabre, mentionam ca, in aceeasi cauza, magistratul a admis in parte cererea de interventie accesorie depusa de catre studentul la Drept Adrian-Cristian Secu (foto 4) in sprijinul reclamantului Aurelian Popa.


Iata principalele pasaje din motivarea sentintei CAB:


In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii cererii de suspendare a executarii HG nr.1242/2021

Paratul Guvernul Romaniei a invocat exceptia, atat prin raportare la faptul ca, potrivit art.5, alin.3 din Legea nr.554/2004, actele administrative emise pentru inlaturarea consecintelor epidemiilor nu pot fi suspendate provizoriu, cat si prin raportare la faptul ca nu ar fi indeplinite conditiile prevazute de art.14-15 din Lege anr.554/2004 (cazul bine justificat si paguba iminenta).

In privinta acestor din urma argumente, curtea invedereaza ca cele doua conditii referite de parat (cazul bine justificat si paguba iminenta) reprezinta conditii de fond, care vizeaza temeinicia cererii de suspendare, astfel incat ele vor fi analizate, daca este cazul, in contextul cercetarii pe fond a cererii de suspendare.

Ca atare, inadmisibilitatea va fi analizata numai prin raportare la primul argument al paratului, respectiv la impedimentul derivat din prevederile art.5, alin.3 din Legea nr.554/2004.

Potrivit art.5, alin.3 din Legea nr.554/2004:

'In litigiile referitoare la actele administrative emise pentru aplicarea regimului starii de razboi, al starii de asediu sau al celei de urgenta, cele care privesc apararea si securitatea nationala ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum si pentru inlaturarea consecintelor calamitatilor naturale, epidemiilor si epizootiilor nu sunt aplicabile prevederile art. 14'

Dupa cum se observa, facand referire la epidemii, textul de mai sus nu mentioneaza modalitatea prin care se stabileste o astfel de situatie, mai precis care este actul prin care se constata, se ia act de existenta situatiei de fapt a epidemiei.

Potrivit art.6 din Legea nr.136/2020, epidemia se declara prin ordin al ministrului sanatatii.

Paratii nu au invocat existenta vreunui astfel de ordin.

Dimpotriva, prin adresa nr.REG 2/5481/23.06.2020, Ministerul Sanatatii recunoaste ca 'nu a emis niciun act normativ prin care sa declare epidemia de SARS-CoV-2 pe teritoriul Romaniei'.

In ceea ce priveste ipoteza pandemiei, definite de art.3, lit.o din Legea nr.136/2000, ca fiind 'extinderea unei epidemii pe mai multe continente', instanta constata ca declararea oficiala a unei pandemii nu este suficienta prin ea insasi sa duca automat la concluzia ca epidemia la care ea se refera ar afecta si teritoriul Romaniei, fiind, teoretic, posibil ca ea sa afecteze doar alte continente sau doar o parte a continentului Europa.

Cel mai probabil, acesta a fost motivul pentru care legiuitorul a impus, prin art.6, lit.c al Legii nr.136/2020, ca pandemia declarata de Organizatia Mondiala a Sanatatii sa fie certificata prin hotarare de Comitetul National pentru Situatii de Urgenta (care sa confirme astfel ca pandemia afecteaza si Romania).

Desigur, o astfel de reglementare intra in conflict cu cea privitoare la declararea epidemiei prin ordin al ministrului sanatatii, deoarece se ajunge in situatia in care aceeasi stare de fapt, respectiv epidemia pe teritoriul Romaniei, sa fie declarata ori de ministrul sanatatii (in ipoteza in care ea are, de exemplu, cauze interne), fie de Comitetul National pentru Situatii de Urgenta (in ipoteza in care ea provine din exteriorul tarii), fara a exista o justificare in acest sens.

Indiferent de cele de mai sus, se retine ca in speta, paratii nu au indicat actul prin care Organizatia Mondiala a Sanatatii a declarat pandemia, in cuprinsul adresei nr.REG 2/5481/23.06.2020, Ministerul Sanatatii rezumandu-se la a afirma ca 'pandemia a fost declarata la data de 11.03.2020 de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii', fara a mentiona nici ea actul concret prin care s-a realizat acest lucru.

Pandemia a fost certificata prin HCNSU nr.36/2020, insa aceasta nu a fost publicata in Monitorul Oficial, nefiind opozabila reclamantului.

Sustinerea paratului Comitetul National pentru Situatii de Urgenta, in sensul ca, in perioada relevanta pentru speta, in Romania s-a inregistrat 'varful pandemic in ceea ce priveste infectarile si decesele datorate virusului', ar putea fi reala, dar insuficienta pentru a se retine ca ar fi de notorietate existenta epidemiei, din moment ce nu s-au indicat reperele statistice obiective in functie de care o anumita situatie de fapt poate fi calificata drept epidemie.

Fata de cele de mai sus, ar rezulta ca nu este indeplinita conditia-premisa pentru aplicarea art.5, alin.3 din Legea nr.554/2004.

Tinand totusi seama de faptul ca art.5, alin.3 din Legea nr.554/2004 nu face referire la necesitatea existentei un act prin care sa se declare formal epidemia (act care sa fie general opozabil), de faptul ca definitiile notiunilor de 'epidemie' si 'pandemie' sunt realizate in sensul Legii nr.136/2020 (art.3 din lege) si in vederea instituirii 'masurilor prevazute in prezenta lege' (art.6 din aceeasi lege), lege care este ulterioara, este posibil ca Legea nr.554/2004 sa fi avut in vedere orice act administrativ in care se face referire la starea de fapt a epidemiei, indiferent daca ea exista sau nu in realitate, daca a fost declarata formal anterior si indiferent de actul prin care a fost declarata.

Altfel spus, simpla invocare, ca temei al emiterii unui act administrativ, a starii de epidemie ar determina exceptarea lui de la posibilitatea de suspendare provizorie a executarii.

Desi o astfel de ipoteza este improbabila, desi o astfel de norma ar lipsi de previzibilitate actiunile administratiei, desi ea ar trebui sa implice in mod necesar si posibilitatea instantei de a verifica daca situatia de fapt invocata in act, adica epidemia, este reala, desi pentru aceasta ar fi necesar, dupa cum s-a aratat mai sus, sa existe niste criterii obiective pe baza carora sa se faca o astfel de analiza, in continuare, se va analiza totusi cererea de suspendare formulata de reclamant, inclusiv din perspectiva existentei unei stari de epidemie.

Presupunand deci ca starea de epidemie exista, instanta constata ca suspendarea executarii, in temeiul art.14-15 din Legea nr.554/2004, a masurilor administrative dispuse intr-o astfel de situatie, este imposibila, date fiind prevederile art.5, alin.3 din aceeasi lege.

Ca atare, persoanei vatamate i-ar ramane la dispozitie numai posibilitatea introducerii unei actiuni in anulare, in conditiile aceleasi legi, a carei finalitate ar fi, in cazul admiterii ei definitive, pe o parte, constatarea retroactiva a caracterului nelegal al actului administrativ, iar pe de alta parte, incetarea producerii de efecte vatamatoare pentru viitor (aceasta numai in ipoteza in care la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti, actul administrativ nu isi va fi incetat deja producerea de efecte juridice, de exemplu, prin implinirea termenului pentru care a fost emis).

Din cele expuse mai sus, rezulta ca pana la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti de anulare a actului administrativ emis pentru inlaturarea consecintelor, acesta va continua sa isi produca efectele vatamatoare asupra reclamantului, ele neputand fi paralizate, suspendate.

In schimb, aceste efecte ar putea fi intrerupte dupa ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti pe anulare, din acel moment reclamantul iesind din sfera de aplicare a actului vatamator.

O astfel de situatie materiala si juridica, de vatamare temporara a reclamantului, a fost considerata admisibila, acceptabila, de catre legiuitor, cel mai probabil, in considerarea caracterului exceptional al imprejurarilor de fapt care determinau emiterea actului administrativ (in speta, starea de epidemie), coroborat cu faptul ca, intr-un final, reclamantul ar fi iesit totusi de sub influenta actului vatamator si, eventual, ar fi putut sa solicite si despagubiri retroactive pentru perioada in care a fost vatamat temporar de acesta.

Interzicerea accesului la o procedura judiciara de suspendare a efectelor vatamatoare ale actului administrativ constituie, evident, o ingerinta in dreptul de acces la justitie (recunoscut de art.21 din Constitutia Romaniei, de art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, de art.47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, de art.8 si 10 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului).

Fiind vorba de o ingerinta in exercitarea unui drept fundamental, ea trebuie respecte conditiile impuse de art.53 din Constitutia Romaniei si de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Daca in cazul actelor administrative care au o actiune indelungata in timp (ce depaseste durata obisnuita de solutionare definitiva a unei actiuni in anulare, in contenciosul administrativ), s-ar putea admite (nu neaparat fara obiectii, dar acestea exced actiunii de fata) ca o astfel de ingerinta ar fi una prevazuta de lege (art.5, alin.3 din Legea nr.554/2004), ca ar urmari un scop legitim (ducerea la bun sfarsit a masurilor de inlaturare a consecintelor unei epidemii) si ca ar fi una proportionala (datorita posibilitatii incetarii pe viitor a efectelor vatamatoare ca urmare a admiterii definitive a actiunii in anulare, coroborate cu posibilitatea solicitarii de despagubiri retroactive pentru perioada de actiune a actului vatamator), in schimb, in cazul actelor administrative cu o durata scurta de aplicare (ce isi epuizeaza efectele inainte de pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive de anulare a actului), cel putin conditia proportionalitatii ingerintei nu mai este indeplinita.

In aceasta privinta, este incidenta Decizia nr.392/2021, din al carei continut rezulta ca, in viziunea Curtii Constitutionale, dreptul de acces la justitie (art.21 din Constitutie) al persoanei vatamate de o autoritate publica (art.52 din Constitutie), printr-un act administrativ (art.126, alin.6 din Constitutie) este unul efectiv numai in masura in care persoana vatamata poate sa 'inlature in mod concret si eficient consecintele actelor administrative atacate, in perioada in care acestea produc efecte'.

Ca atare, atunci cand, intr-un caz concret, se analizeaza daca reclamantul a avut un drept de acces la justitie efectiv si eficient, trebuie cercetat ansamblul mijloacelor legale procesuale puse la dispozitia acestuia de catre stat, mai exact, daca acest ansamblu era apt sa duca la obtinerea rezultatului de mai sus, respectiv sa 'inlature in mod concret si eficient consecintele actelor administrative atacate, in perioada in care acestea produc efecte'.

In consecinta, analiza efectivitatii dreptului de acces la justitie nu se face prin raportare numai la dispozitiile art.5, alin.3 din Legea nr.554/2004 (despre care s-ar putea sustine ca nu au fost constatate ca neconstitutionale pana in prezent), ci atat in raport de acest text, cat si de celelalte posibile remedii legale prevazute de Legea nr.554/2004 (actiunea in anulare si actiunea in despagubiri), verificandu-se efectul cumulat al acestora.

De altfel, in acelasi sens este si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, Curte care, in aprecierea incalcarii unui drept protejat de Conventie (cum ar fi chiar dreptul de acces la justitie), nu analizeaza, izolat, o anumita dispozitie legala interna sau pe fiecare in parte, ci efectul combinat al tuturor dispozitiilor relevante, pentru a vedea daca, per ansamblu, statul a pus la dispozitia persoanei interesate suficiente mijloace procesuale pentru atingerea obiectivului protejarii dreptului conventional.

De aceea, in continuarea celor de mai sus, instanta observa ca efectul inlaturarii 'in mod concret si eficient a consecintelor actelor administrative atacate, in perioada in care acestea produc efecte', adica efectivitatea dreptului de acces la justitie, se poate realiza prin doua modalitati alternative (dar care pot fi si cumulate): fie pe calea provizorii a actului vatamator, pana la solutionarea definitiva a cauzei, fie prin solutionarea actiunii in anulare cu celeritate, inainte de epuizarea efectelor actului, in principiu in aproximativ acelasi interval de timp in care ar fi fost solutionata si o cerere de suspendare.

Verificand daca statul a pus la dispozitia persoanelor interesate vreunul din acest e mijloace procesuale alternative, Curtea Constitutionala retine cu claritate, in Decizia nr.392/2021, faptul ca in cazul hotararilor de guvern de prelungire a starii de alerta, hotarari ce isi produc efectele juridice pe o perioada de maxim 30 de zile, pe de o parte, suspendarea provizorie nu este permisa, iar pe de alta parte, actiunea in anulare, reglementata de Legea nr.554/2004, nu asigura un acces efectiv la justitie (de natura sa compenseze neajunsul impus de art.5, alin.3 din aceeasi lege, privitor la imposibilitatea suspendarii executarii actului) deoarece, de lege-lata, nu se poate pronunta o hotarare judecatoreasca definitiva de anulare a hotararii de guvern, in interiorul celor 30 de zile de aplicare a ei.

Curtea conchide ca, in atare conditii, dreptul de acces la justitie al reclamantului este lipsit de caracterul sau efectiv (conditie intrinseca, de altfel, oricarui drept, dat fiind ca orice reglementare are ca scop instituirea si protejarea unor drepturi concrete, reale, nu teoretice, virtuale), cetatenii neputandu-se sustrage practic niciodata aplicarii actului vatamator, singura posibilitate de remediu constituind-o solicitarea de despagubiri post-factum.

Instanta retine ca aceasta lipsa de efectivitate a accesului la justitie este si mai pregnanta, in conditiile in care, dupa incetarea efectelor actului vatamator, reclamantul intra de indata sub influenta unui alt act vatamator (ca efect al prelungirilor succesive ale starii de alerta), o astfel de situatie putand dura, in lipsa unui control judecatoresc efectiv, care sa permita intreruperea efectelor unui astfel de act (fie anterior ramanerii definitive a hotararii de anulare – pe calea unei cererii de suspendare, fie ulterior ramanerii definitive a hotararii de anulare- prin pronuntarea hotararii intr-un termen foarte scurt, anterior expirarii termenului de actiune a hotararii de guvern), teoretic, la infinit (realitatea aratand ca autoritatea judecatoreasca nu a putut intrerupe pana in prezent starea de alerta, care s-a prelungit pe o perioada de peste 1 an si 6 luni, aceasta componenta a accesului la justitie 'scapand' practic controlului judecatoresc).

In concluzie, trebuie sa se retina ca, in privinta hotararilor de guvern de prelungire a starii de alerta, neputand obtine beneficiul incetarii pe viitor a actiunii vatamatoare, cetatenii nu beneficiaza de un acces efectiv la justitie si ca ingerinta in acest drept nu este proportionala, fiind deci o ingerinta contrara art.53 din Constitutie.

Mai mult decat atat, tinand seama de faptul ca instanta constitutionala impune legiuitorului sa reglementeze o procedura speciala de judecare a actiunilor in anulare, care sa asigure obtinerea unei hotarari definitive inainte de incetarea aplicarii hotararii de guvern si cum o astfel de procedura nu a fost reglementata pana in prezent (desi decizia Curtii Constitutionale a fost publicata in Monitorul Oficial in data de 12.07.2021), se observa ca in realitate, ingerinta nu mai este una prevazuta de lege (fiind prevazuta de lege doar ingerinta in privinta dreptului de a obtine incetarea efectelor vatamatoare pana la data pronuntarii hotararii judecatoresti definitive, pe calea cererii de suspendare provizorie), ci una bazata inclusiv pe o omisiune legislativa, pe o pasivitate a statului, nefiind deci indeplinita nici aceasta conditie impusa de art.53 din Constitutie.

In final, din moment ce Curtea Constitutionala a stabilit ca inclusiv efectele hotararilor de Guvern privitoare la starea de alerta (care, prin ipoteza, presupun existenta epidemiei) trebuie sa poata fi intrerupte inainte de expirarea duratei lor, rezulta, implicit, ca s-a apreciat ca ingerinta intr-un astfel de drept nu indeplineste nici conditia de a fi necesara unuia din scopurile legitime enumerate in art.53 din Constitutie. (...)

Retinand deci incalcarea accesului la justitie al reclamantului (prin efectul cumulat al art.5, alin.3 din Legea nr.554/2004, cu omisiunea legislativa de reglementare a unei proceduri speciale, accelerate, de solutionare a actiunilor in anulare), prin aceea ca acesta nu poate obtine intreruperea efectelor hotararii de guvern pana la data incetarii aplicabilitatii ei, instanta constata ca singurul remediu posibil, pentru asigurarea acestui drept, il constituie aplicarea directa a prevederilor art.21 din Constitutia Romaniei, art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, a art.47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, respectiv a art.8 si 10 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului si acordarea accesului la posibilitatea de a solicita suspendarea provizorie a executarii hotararii de guvern (dat fiind ca ipoteza remediului constand in solutionarea definitiva a actiunii in anulare pana la data incetarii aplicabilitatii hotararii de guvern este imposibil de realizat practic), in conditiile prevazute in mod obisnuit pentru o astfel de cerere, de dreptul intern, adica de Legea nr.554/2004.

Un alt argument in acest sens il constituie si dispozitiile art.13 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, privind dreptul la un recurs efectiv, potrivit carora 'Orice persoana, ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta conventie au fost incalcate, are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale'.

Altfel spus, in temeiul acestei dispozitii conventionale, reclamantul, caruia i se incalca dreptul de acces la justitie, ar avea dreptul sa se adreseze unei instante nationale pentru repararea acestei incalcari.

Or, in speta, reclamantul s-a adresat instantei, prin prezenta cerere de chemare in judecata, solicitand atat constatarea faptului ca legea interna ii incalca dreptul de acces justitie, cat si repararea de indata a acestei incalcari, prin cea mai potrivita forma de reparatie, respectiv acordarea dreptului de acces la justitie, prin valorificarea aceleiasi cereri de chemare in judecata prin care se urmarea si protejarea celorlalte drepturi si libertati (la circulatie, la munca, la acces la servicii, la nediscriminare etc.), initial sub forma ordonantei presedintiale (ipoteza la care s-a renuntat), iar ulterior sub forma unei cereri de suspendare, alaturate actiunii in anulare.

Nu exista niciun argument pentru care instantele de judecata sa refuze dreptul de acces la justitie (din culpa legiuitorului, precum in cazul de fata), asteptandu-se introducerea ulterioara a unei actiunii reparatorii in cadrul careia sa se acorde despagubiri pentru incalcarea dreptului de acces (caci acordarea la acel moment a unui nou drept de acces devine inutila, in conditiile in care hotararea de guvern isi va fi incetat de mult timp efectele), in loc sa apeleze la cea mai fireasca si adecvata forma de reparare a incalcarii, respectiv acordarea de indata a dreptului de acces.

In acord cu cele de mai sus este si Recomandarea nr. R(89)8 a Comitetului de Ministri (Consiliul Europei) catre statele membre privind protectia provizorie acordata de instanta pe probleme administrative, mai exact principiile I si III. (...)

Fata de toate cele expuse mai sus, instanta va respinge exceptia inadmisibilitatii cererii de suspendare a executarii, ca neintemeiata.

In ceea ce priveste cererea de suspendare fata de reclamant a executarii dispozitiilor din anexele HG nr.1242/2021 (care conditioneaza accesul si participarea acestuia la servicii si activitati, indiferent de persoana fizica sau juridica, de drept privat sau de drept public, care le asigura sau care le organizeaza, de prezentarea dovezii trecerii prin boala/a dovezii realizarii schemei complete de vaccinare/a dovezii testarii), pana la data de incetarii aplicabilitatii acestui act normativ, instanta retine ca este indeplinita conditia-premisa a introducerii unei actiuni in anularea hotararii de guvern, fiind indeplinite si cerintele cazului bine justificat si pagubei iminente.

Cazul bine justificat este dat de faptul ca interzicerea accesului la anumite activitati pentru persoanele nevaccinate / netrecute oficial prin boala / netestate, inclusiv a celor care detin anticorpi impotriva virusului SARS COV 2 (cum este reclamantul), coroborata cu permiterea accesului celorlalte persoane, constituie, in mod evident, un tratament diferentiat, pentru care, aparent, paratii nu au oferit o justificare obiectiva, cu exceptia afirmatiei generale ca persoanele vaccinate transmit mai greu virusul decat persoanele nevaccinate, si care deci creeaza, aparent, o situatie discriminatorie, adica o incalcare a principiului egalitatii intre cetateni, al excluderii privilegiilor si discriminarii in exercitarea unora din drepturile prevazute de art.1, alin.2 din OG nr.137/2000, din care unele reprezinta drepturi si libertati fundamentale, recunoscute la nivel constitutional si a caror exercitare nediscriminatorie este impusa atat de art.16, alin.1 din Constitutie, cat si de art.14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art.21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene sau de art.1-2 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului.

Paguba iminenta este data de imposibilitatea reclamantului de a desfasura activitatile enumerate in anexele 2 si 3 ale HG nr.1242/2021, precum accesul la magazinele situate in centrele comerciale, la activitatile culturale, desfasurarea de mitinguri si proteste (care constituie pentru reclamant un exercitiu profesional) etc.

Din lecturarea anexelor hotararii de guvern se observa ca activitatile vizate sunt din cele mai obisnuite, acoperind majoritatea formelor de manifestare ale vietii de zi cu zi ale oricarei persoane, astfel incat prejudiciul produs prin interzicerea desfasurarii acestor activitati este unul evident.

De altfel, a se solicita, spre exemplu, dovezi ale intentiei reclamantului de a merge la un spectacol de teatru sau de a se caza intr-o unitate turistica in zilele urmatoare reprezinta o sarcina excesiva, in conditiile in care, data fiind prelungirea succesiva a starii de alerta, de mai mult de 1 an si jumatate, precum si intentia declarata public de prelungire in continuare a acesteia, coroborate cu probabilitatea redusa de obtinere a unei suspendari judiciare a hotararii de guvern, efectuarea unor demersuri, precum rezervarea de bilete, ar fi reprezentat acte inutile, cel mai probabil prejudiciabile pentru reclamant.

Fata de cele de mai sus, instanta va dispune suspendarea executarii fata de reclamant a dispozitiilor din anexele HG nr.1242/2021 care conditioneaza accesul si participarea acestuia la servicii si activitati, indiferent de persoana fizica sau juridica, de drept privat sau de drept public, care le asigura sau care le organizeaza, de prezentarea dovezii trecerii prin boala/a dovezii realizarii schemei complete de vaccinare/a dovezii testarii, pana la data de incetarii aplicabilitatii acestui act normativ.

In ceea ce priveste actiunea in anularea celor doua acte

Prin HG nr.1242/2021 s-a dispus prelungirea starii de alerta pe teritoriul Romaniei, pe o perioada de 30 de zile, cu incepere din data de 09.12.2021, fiind stabilite, totodata, masurile de prevenire si control ale infectiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, conditiile concrete de aplicare si destinatarii acestor masuri, precum si institutiile si autoritatile publice care pun in aplicare sau urmaresc respectarea aplicarii masurilor.

Dupa cum rezulta din preambulul hotararii, aceasta s-a intemeiat, in ceea ce priveste oportunitatea, pe HCNSU nr.112/2021 prin care Comitetul National pentru Situatii de Urgenta a propus prelungirea starii de alerta si luarea masurilor aferente.

Mai departe, din preambulul HCNSU nr.112/2021, rezulta ca aceasta s-a intemeiat, in special in ceea ce priveste oportunitatea, pe inscrisul intitulat 'Analiza factorilor de risc privind managementul situatiei de urgenta generate de virusul SARS-CoV-2, pe teritoriul Romaniei la data de 05.12.2021', intocmit de Centrul National de Coordonare si Conducere a Interventiei.

Dupa cum rezulta cu claritate din continutul HCNSU nr.112/2021, aceasta contine doar o propunere de masuri, nefiind producatoare de efecte juridice prin ea insasi, art.3 al acesteia mentionand expres faptul ca 'Masurile propuse in prezenta hotarare produc efecte doar in situatia aprobarii lor prin acte normative ale Guvernului'.

Ca atare, legalitatea acestui act nu va fi analizata separat, ci doar in contextul in care el este privit ca o operatiune administrativa ce sta la baza HG nr.1242/2021, potrivit art.18, alin.2 din Legea nr.554/2004.

Analizand motivele de nulitate invocate de reclamant, instanta constata:

In ceea ce priveste nemotivarea hotararii, instanta retine ca, intr-adevar, argumentele teoretice ale reclamantului cu privire la necesitatea motivarii actelor administrative, ca aplicatie cu titlu particular a dreptului la informare a cetatenilor si ca expresie a principiului transparentei in activitatea administratiei publice, sunt corecte, insa concluzia ca motivarea ar trebui sa se regaseasca obligatoriu in chiar cuprinsul actului administrativ este eronata.

Motivarea unui act administrativ nu constituie un scop in sine, ci un mijloc, ce serveste la intelegerea ratiunilor care au condus la emiterea actului si, in consecinta, la posibilitatea exercitarii unui control eficace de legalitate atat de catre destinatar, cat si, la nevoie, de catre instantele de judecata.

Or, dezideratul intelegerii motivelor pentru care s-a emis actul se poate atinge atat prin prezentarea motivelor in chiar continutul actului, cat si prin prezentarea lor intr-un inscris premergator sau concomitent actului, esential fiind ca aceste motive sa poata ajunge efectiv la destinatar.

In cazul hotararilor de Guvern care, in general, au caracter normativ, avand deci un numar foarte mare de potentiali destinatari si continand un numar ridicat de reglementari, de regula, o motivare detaliata nu se poate realiza chiar in continutul hotararii, ci intr-o serie de documente prealabile adoptarii hotararii.

In acest sens, prin art.30-31 din Legea nr.24/2000 s-a prevazut modalitatea de motivare a actelor normative, respectiv prin intocmirea unei documentatii prealabile momentului adoptarii actului. (...)

Continutul instrumentelor de prezentare este reglementat in mod detaliat de HG nr.1361/2006, iar procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea si prezentarea proiectelor de acte normative, in vederea adoptarii / aprobarii sunt reglementate detaliat in HG nr.561/2009.

In speta, paratii au depus la dosar instrumentul de prezentare si motivare intitulat 'Nota de fundamentare' ce stat la baza adoptarii HG nr.1242/2021, precum si avizele solicitate si obtinute pe parcursul procesului de adoptare a actului.

Ca atare, cerinta formala a motivarii este indeplinita, neputandu-se sustine ca actului ii lipseste motivarea.

In ceea ce priveste predictibilitatea hotararii de Guvern, curtea retine ca dezvoltarile teoretice realizate de reclamant, cu privire la semnificatia predictibilitatii legii, vizeaza pe de o parte o precizie suficienta in redactarea normei, care sa le permita destinatarilor sa o inteleaga si sa isi adapteze conduita la cerintele noii reglementari, iar pe de alta parte, asigurarea unei anumite stabilitati a regulilor instituite, cu limitarea posibilitatilor de modificare, pentru a se respecta si principiile securitatii juridice si increderii legitime.

In privinta preciziei de redactare a hotararii, reclamantul nu a invederat dificultati de intelegere a normelor, nici din perspectiva conduitei care ii era impusa, nici din perspectiva consecintelor la care se expunea in cazul nerespectarii ei (consecinte pe care, de altfel, le-a si suportat, dovada fiind numeroasele procese verbale de sanctionare contraventionala depuse la dosar).

In privinta stabilitatii normei, imprejurarea ca intrarea in vigoare a HG nr.1242/2021 s-a realizat 'de la o zi la alta' nu a fost in masura sa duca la o modificare brusca si neasteptata a situatiei juridice a reclamantului, din moment ce, dupa cum chiar acesta afirma, starea de alerta dura deja de peste un an si jumatate, evolutia era predictibila, iar hotararile de guvern de prelungire succesiva a acestei stari aveau, in esenta, acelasi continut cu cele precedente, fiind, de altfel, si dezbatute public.

In ceea ce priveste initiatorul hotararii de Guvern, se constata urmatoarele:

Potrivit art.4, alin.1 din Legea nr.55/2020, invocat in preambulul hotararii de guvern contestate, 'Starea de alerta se instituie de Guvern prin hotarare, la propunerea ministrului afacerilor interne, si nu poate depasi 30 de zile. Starea de alerta poate fi prelungita, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotarare a Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor interne'.

Cercetand documentatia care a stat la baza emiterii HG nr.1242/2021, se observa ca ea nu a fost adoptata la propunerea ministrului Afacerilor Interne.

Astfel, in data de de 06.12.2021, la nivelul MAI-DSU-Centrul National de Coordonare si Conducere a Interventiei a fost intocmit inscrisul intitulat 'Analiza factorilor de risc privind managementul situatiei de urgenta generate de virusul SARS-COV-2 pe teritoriul Romaniei la data de 05.12.2021' (inregistrat sub nr.135320/06.12.2021), semnat de seful Centrului (col.Vasile Pirtea) si aprobat de Comandantul actiunii – secretar de stat – sef DSU (dr.Raed Arafat).

In data de 07.12.2021, in baza inscrisului de mai sus ('Analiza factorilor de risc... la data de 05.12.2021'), este emisa HCNSU nr.112/07.12.2021, prin care se propun prelungirea starii de alerta cu 30 de zile, cu incepere din data de 09.12.2021, precum si masurile necesar a fi aplicate in aceasta perioada.

In aceeasi zi, 08.12.2021, printr-o adresa cu nr.30175/08.12.2021 (nedepusa la dosar), se solicita Ministerului Justitiei avizul asupra proiectului de hotarare de guvern.

Ministerul Justitiei emite adresa nr.113460/2021/08.12.2021, prin care avizeaza favorabil proiectul, dar cu observatii, printre acestea mentionandu-se existenta unor discriminari fata de persoanele care nu pot fi vaccinate din motive medicale, afectarea activitatii operatorilor economici, invocandu-se si cateva sentinte civile prin care se anulasera, in prima instanta, unele hotarari anterioare privind starea de alerta si in care se retinuse ca se aduce atingere existentei drepturilor si libertatilor si ca aceasta atingere este discriminatorie, precum si faptul ca masurile tind a se permanentiza, ducand la inlocuirea unei legi cu o hotarare de guvern, cu nerespectarea dispozitiilor art.53 din Constitutie.

Prin adresa cu acelasi numar (nr.30175/08.12.2021), Departamentul pentru Situatii de Urgenta, sub semnatura conducatorului acestei structuri, dr. Raed Arafat, transmite Secretarului General al Guvernului proiectul de hotarare de Guvern in vederea includerii lui pe agenda de lucru, cu mentiunea ca proiectul ar fi fost refacut cu respectarea unora din observatiile Ministerului Justitiei, mai putin cele referitoare la imposibilitatea restrangerii de drepturi si libertati prin hotarare de Guvern (cu motivarea ca hotararea nu face decat sa puna in aplicare Legea nr.55/2020) si la existenta unor situatii de discriminare (cu motivarea ca persoanele care nu se pot vaccina din motive medicale au optiunea testarii).

In data de 08.12.2021, Secretariatul General al Guvernului solicita avizul Consiliului Legislativ.

In data de 08.12.2021, Consiliul Legislativ emite avizul nr.970/08.02.2021 favorabil, dar cu o serie de observatii, atat asupra unor aspecte de tehnica legislativa, cat si asupra unor chestiuni care tineau de fondul reglementarii, din aceasta ultima categorie facand parte mentiuni precum: incalcarea principiului egalitatii in drepturi, consacrat de art.16, alin.1 din Constitutie, solicitandu-se reevaluarea masurilor propuse, necesitatea includerii in Nota de fundamentare a unei motivatii stiintifice a acestor masuri, prin indicarea rezultatelor studiilor sau cercetarilor care au condus la stabilirea eficacitatii lor, se exprima dubii asupra posibilitatii luarii masurilor propuse, printr-o hotarare de guvern, incalcarea dreptului constitutional la petitionare, posibila incalcare a legislatiei privind protejarea datelor cu caracter personal, prin scanarea codului QR de catre operatori economici care nu sunt operatori de date cu caracter personal etc.

Printr-o noua adresa cu acelasi numar (nr.30175/08.12.2021), Departamentul pentru Situatii de Urgenta, sub semnatura conducatorului acestei structuri, dr. Raed Arafat, retransmite Secretarului General al Guvernului proiectul de hotarare de guvern in vederea includerii lui pe agenda de lucru, cu mentiunea ca proiectul ar fi fost refacut cu respectarea unora din observatiile Consiliului Legislativ, mai putin cele referitoare la fondul reglementarii, motivandu-se ca hotararea pune in aplicare Legea nr.55/2020, ca este emisa in baza HCNSU nr.112/2021, ca limitarea exercitarii unor drepturi s-a impus pentru protejarea dreptului la viata / integritate si ca se respecta principiul egalitatii de tratament juridic pentru

situatii identice sau comparabile, diversitatea de situatii atragand o diversitate de masuri.

In aceeasi zi, 08.12.2021, in sedinta de guvern este adoptata HG nr.1242/2021.

Se observa ca ultimul proiect de hotarare, refacut potrivit avizului nr.970/08.02.2021 emis de Consiliul Legislativ, nu este insusit de ministrul afacerilor interne, nefiind semnat si nici stampilat de acesta, ci poarta doar stampila 'Romania – Ministerul Afacerilor Interne – Secretar de Stat', fiind incalcate dispozitiile art.4, alin.1 din Legea nr.55/2020 sus-amintite.

De asemenea, dupa cum s-a aratat, nici adresa de inaintare a proiectului final de hotarare, continand explicatiile privitoare la nepreluarea in integralitate a observatiilor Consiliului Legislativ, nu este semnata de ministrul afacerilor interne, ci de seful Departamentul pentru Situatii de Urgenta, dr. Raed Arafat, rezultand astfel ca varianta finala a proiectului este doar rezultatul vointei acestei din urma structuri.

Paratul Comitetul National pentru Situatii de Urgenta a sustinut ca dovada faptului ca proiectul a fost promovat la propunerea ministrului afacerilor interne o constituie imprejurarile ca acesta face parte din cadrul CNSU, ca a semnat Nota de fundamentare si ca ar fi inaintat proiectul hotararii de guvern.

Cu privire la aceste aparari, instanta retine:

Sintagma 'la propunerea ministrului afacerilor interne', utilizata de textul legal, nu poate avea decat o singura semnificatie, respectiv aceea ca persoana care ocupa functia de ministru al afacerilor interne sa fie cea care inainteaza Guvernului propunerea de prelungire a starii alerta, fiind evident ca atat inscrisul care materializeaza propunerea in sine, cat si adresa de inaintare a lui, trebuie sa fie asumate prin semnatura de catre titlularul dreptului de initiativa.

In acelasi sens, sunt si prevederile HG nr.561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea si prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum si a altor documente, in vederea adoptarii / aprobarii (hotarare emisa in temeiul art. 82 din Legea nr.24/2000, potrivit caruia 'Parlamentul, Guvernul si celelalte autoritati ale administratiei publice centrale si locale stabilesc, in aplicarea normelor de tehnica legislativa prevazute in prezenta lege, regulamente proprii cuprinzand masurile metodologice, organizatorice, termenele si circulatia proiectelor de acte normative in cadrul sferei lor de competenta'), prevederi care, de altfel, au si fost invocate in cadrul adreselor de inaintare a propunerilor catre Guvern. (...)

Se observa cu claritate, ca textul impune conditia ca 'forma initiala a proiectului de act normativ' sa fie insusita de conducatorul institutiei initiatoare, in speta de ministrul afacerilor interne.

Se observa, de asemenea, ca textul face o distinctie clara intre 'proiectul de act normativ' si 'instrumentele de prezentare si motivare' care il insotesc (adica Nota de fundamentare, nota care reprezinta unul din instrumentele de prezentare si motivare reglementate de HG nr.1361/2006 privind continutul instrumentului de prezentare si motivare a proiectelor de acte normative supuse aprobarii Guvernului), impunand conditia ca insusi proiectul de act normativ sa fie semnat de catre initiator, nu doar nota de fundamentare.

Distinctia de mai sus este consecventa distinctiei realizate la nivel legal de art.30, alin.1, lit.a si b din Legea nr.24/2000. (...)

In acelasi sens sunt si dispozitiile art.17 din aceeasi hotarare de guvern (HG nr.561/2009). (...)

In acelasi sens, al insusirii proiectului prin semnatura si al faptului ca acesta este distinct de nota de fundamentare, sunt si dispozitiile art.23 din hotarare. (…), ale art.28, (…) precum si ale art.44. (...)

Mai mult decat atat, se observa ca HG nr.561/2009 impune ca si adresele prin care sunt inaintate proiectele de acte normative, catre Secretariatul General al Guvernului, sa fie semnate de catre conducatorii acestora, cu mentionarea distincta a persoanei care le-a redactat (a se vedea adresa din anexa nr.1 aplicabila in faza de elaborare si consultare a actelor normative si adresa din anexa nr.2 aplicabila in faza de avizare / adoptare a actelor normative). A fortiori, aceasta regula urmeaza a se aplica si in etapa in care initiatorul inainteaza Secretariatului General al Guvernului forma finala a proiectului de act normativ.

Toate aceste conditii sunt absolut firesti, deoarece numai prin semnarea proiectului de act normativ si a adresei de inaintare a lui, exista certitudinea ca initiatorul ii cunoaste continutul, ca este de acord cu el si ca vointa lui este aceea de a-l propune spre adoptare Guvernului.

Or, dupa cum s-a aratat, in speta, proiectul final de hotarare de guvern si adresa de inaintare a lui catre Secretariatul General al Guvernului nu au fost semnate de catre ministrul afacerilor interne.

In cauza de fata nu se contesta ca ministrul afacerilor interne a semnat nota de fundamentare si ca a contrasemnat hotararea adoptata in sedinta guvernului, ci problema care se pune este aceea ca nu a semnat proiectul de hotarare de guvern in varianta refacuta, finala, ce a fost inaintat Guvernului si nici adresa de inaintare a acestor proiecte.

Or, exact acestea erau inscrisurile care dovedeau exercitarea de catre ministrul afacerilor interne a dreptului de initiativa normativa.

In ceea ce priveste imprejurarea ca hotararea CNSU, prin care s-au propus prelungirea starii de alerta si masurile aferente, a fost semnata de ministrul afacerilor interne (aspect care, de altfel, nici nu rezulta din dosar), aceasta nu are nicio semnificatie din perspectiva art.4, alin.1 din Legea nr.55/2020, din moment ce potrivit acestui text legal, Comitetul National pentru Situatii de Urgenta nu are niciun rol in procedura de emitere a hotararii de guvern.

Conchizand, instanta retine ca au fost incalcate prevederile art.1, alin.2, art.3, alin.1, art.4, alin.3, art.5, alin.2 din Legea nr.24/2000 prin raportare la art.4, alin.1 din Legea nr.55/2020, precum si ale art.84 din Legea nr.24/2000 coroborate cu HG nr.561/2009.

In ceea ce priveste avizul Consiliului Economic si Social

Potrivit art.2, alin.1 din Legea nr.248/2013 privind organizarea si functionarea Consiliului Economic si Social:

'Consiliul Economic si Social este consultat obligatoriu asupra proiectelor de acte normative initiate de Guvern sau a propunerilor legislative ale deputatilor ori senatorilor. Rezultatul acestei consultari se concretizeaza in avize la proiectele de acte normative'.

In speta, proiectele de hotarari de guvern nu sunt initiate de Guvern (ci adoptate de acesta), ci de ministrul afacerilor interne (potrivit art.4, alin.1 din Legea nr.55/2020).

Ca atare, in cazul hotararilor de guvern nu este obligatorie consultarea Consiliului Economic si Social.

Deciziile Curtii Constitutionale, la care s-a facut trimitere reliefeaza, intr-adevar, caracterul obligatoriu al acestei consultari, dar se refera doar la proiecte de legi sau la avizul CSM ori al Consiliului Legislativ (deciziile CCR nr.772/2020, nr.140/2019, nr.141/2019, nr.393/2019, nr.239/2020, nr.139/2019, nr.681/2019 etc.).

Ca atare, chiar daca domeniul in care a fost emisa hotararea de guvern s-ar regasi intre domeniile de specialitate ale Consiliului Economic si Social (enumerate la art.2, alin.2 din Legea nr.248/2013), pentru ca solicitarea acestui aviz sa fie obligatorie este necesar si ca actul normativ pus in discutie sa fie din cele prevazute la art.2, alin.1 din lege, ceea ce nu este cazul in speta.

In consecinta, aceasta critica este neintemeiata.

In ceea ce priveste avizul Consiliului Legislativ Potrivit art.9-10 din Legea nr.24/2000:

'Avizarea proiectelor

Articolul 9

(1) In cazurile prevazute de lege, in faza de elaborare a proiectelor de acte normative initiatorul trebuie sa solicite avizul autoritatilor interesate in aplicarea acestora, in functie de obiectul reglementarii.

(2) Dupa elaborarea lor si incheierea procedurii de avizare prevazute la alin. (1), proiectele de legi, propunerile legislative, precum si proiectele de ordonante si de hotarari cu caracter normativ ale Guvernului se supun in mod obligatoriu avizarii Consiliului Legislativ.

(3) Procedura de avizare si obiectul avizului Consiliului Legislativ sunt prevazute in legea sa organica si in regulamentul sau de organizare si functionare.

Avizul Consiliului Legislativ

Articolul 10

(1) Avizul Consiliului Legislativ se formuleaza si se transmite in scris. El poate fi:

favorabil, favorabil cu obiectii sau propuneri ori negativ.

(2) Avizele favorabile care cuprind obiectii sau propuneri, precum si cele negative se motiveaza si pot fi insotite de documentele sau de informatiile pe care se sprijina.

(3) Avizul Consiliului Legislativ este un aviz de specialitate si are caracter consultativ.

(4) Observatiile si propunerile Consiliului Legislativ privind respectarea normelor de tehnica legislativa vor fi avute in vedere la definitivarea proiectului de act normativ. Neacceptarea acestora trebuie motivata in cuprinsul actului de prezentare a proiectului sau intr-o nota insotitoare'.

Una din normele de tehnica legislativa, a carei respectare este verificata de Consiliul Legislativ si cu privire la care acesta poate face observatii si propuneri ce trebuie avute in vedere la definitivarea proiectului de act normativ si a caror eventuala neacceptare trebuie motivata, o constituie cea de la art.4, alin.3 din Legea nr.24/2000, potrivit careia:

'Actele normative date in executarea legilor, ordonantelor sau a hotararilor Guvernului se emit in limitele si potrivit normelor care le ordona'.

Ca atare, Consiliul Legislativ verifica, printre altele, daca proiectele de hotarari de guvern respecta actele normative de nivel superior in aplicarea carora sunt elaborate, in speta, in principal Legea nr.55/2020 si Constitutia Romaniei.

In acelasi sens, sunt si prevederile art.4 si ale art.3, alin.3 din Legea nr.73/1993 pentru infiintarea, organizarea si functionarea Consiliului Legislativ. (...)

In speta, dupa cum s-a aratat, avizul nr.970/08.12.2021 emis de Consiliul Legislativ, desi a fost favorabil, a continut observatii si propuneri cu privire la fondul reglementarii, evidentiindu-se, in primul rand, incalcarea principiului egalitatii cetatenilor in fata legii si cel al interzicerii discriminarii (art.16, alin.1 din Constitutie, art.14 Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art.20-21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene) cu referire la masurile cuprinse in anexele legii, prin aceea ca accesul la o multitudine de activitati a fost rezervat doar persoanelor vaccinate / trecute prin boala/testate RT-PCR/testate antigen rapid sau chiar numai unora din aceste categorii, precum numai celor vaccinate.

S-au mai facut, printre altele, si urmatoarele observatii:

- 'Mentionam ca Nota de fundamentare trebuie sa cuprinda precizari referitoare la motivarea stiintifica a acestor masuri, prin indicarea rezultatelor studiilor sau cercetarilor care au condus la stabilirea eficacitatii lor, fiind necesara completarea corespunzatoare a acesteia' (pct.7 din aviz)

-' (...) intrucat nu toti organizatorii/operatorii economici care desfasoara activitati potrivit anexei nr.3 sunt operatori de date cu caracter personal in sensul dispozitiilor Regulamentului UE 2016/679 (...), norma propusa trebuie reanalizata, sub aspectul respectarii prevederilor obligatorii ale acestui act juridic al Uniunii Europene. Avem in vedere faptul ca, prin scanarea codului QR se acceseaza date cu caracter personal' (pct.8 al avizului).

Aceste critici de fond, privind incalcarea principiului egalitatii in drepturi a cetatenilor, respectiv interzicerea discriminarii, privind lipsa din 'Nota de fundamentare' a argumentelor stiintifice pentru masurile preconizate, precum si privind incalcarea Regulamentului UE 2016/679 privind protectia datelor cu character personal, nu au fost 'avute in vedere la definitivarea proiectului de act normativ', ele fiind ignorate, cu o motivare cu un grad foarte mare de generalitate, ceea ce dovedeste caracterul pur formal al raspunsului si lipsa, practic, a unei analize reale, fiind incalcate deci prevederile art.10, alin.4 din Legea nr.24/2000.

Astfel, dupa cum s-a mentionat mai sus, in cuprinsul adresei nr. 30175 / 08.12.2021, de inaintare catre Secretariatul General al Guvernului, a formei finale a proiectului de act normativ, Departamentul pentru Situatii de Urgenta (si nu ministrul afacerilor interne) justifica neluarea in considerare a observatiilor prin aceea ca hotararea pune in aplicare Legea nr.55/2020, ca este emisa in baza HCNSU nr.112/2021, ca limitarea exercitarii unor drepturi s-a impus pentru protejarea dreptului la viata / integritate si ca se respecta principiul egalitatii de tratament juridic pentru situatii identice sau comparabile, diversitatea de situatii atragand o diversitate de masuri.

Or, imprejurarea ca hotararea de guvern era emisa in temeiul Legii nr.55/2020 si ca se intemeia pe HCNSU nr.112/2021 constituia un aspect cunoscut, necontestat de nimeni, afirmatia neputand reprezenta o contraargumentatie la observatiile Consiliului Legislativ, din moment ce nu avea legatura cu acestea.

In ceea ce priveste argumentul ca 'diversitatea de situatii atrage o diversitate de masuri' (argument menit sa raspunda observatiilor Consiliului Legislativ privitoare la caracterul discriminatoriu al unor reglementari), se observa ca el nu este detaliat prin reliefarea particularitatilor ce caracterizau diferitele situatii concrete avute in vedere si care ar fi justificat aplicarea unui tratament juridic diferit, el rezumandu-se practic la o simpla negare a observatiei Consiliului Legislativ, fara o motivare corespunzatoare.

Fata de cele de mai sus, se retine ca si acest motiv de nelegalitate este intemeiat. Suplimentar celor de mai sus, instanta apreciaza, cu referire atat la cerinta initierii actelor normative de catre persoanele / institutiile prevazute de lege, cat si la cerinta solicitarii si luarii in considerare a avizului Consiliului Legislativ, ca se impune si evidentierea unor repere stabilite de Curtea Constitutionala, repere care releva importanta respectarii, intr-un stat de drept, a exigentelor de ordin procedural.

Astfel, prin decizia CCR nr.722/2020 este relevata importanta respectarii exigentelor de ordin procedural in activitatea de legiferare, ca expresie a principiului legalitatii. (...)

In decizia CCR nr.229/2020, referitoare la solicitarea formala de catre Guvern, a avizului Consiliului Legislativ, ulterior adoptarii unei ordonante de ugenta, a fost evidentiata atat importanta avizului, cat si obligatia Guvernului de a tine seama de observatiile facute (cel putin in sensul motivarii ignorarii lor), ca expresie, atat a loialitatii Constitutionale, cat si a loialitatii interinstitutionale. (...)

In ceea ce priveste autorul documentului intitulat 'Analiza factorilor de risc (...) la data de 05.12.2021'

Cu privire la acest aspect, reclamantul a sutinut ca aceasta analiza trebuia intocmita de Grupul de Suport Tehnico-Stiintific, si nu de Centrul National de Conducere si Combatere a Interventiei.

Instanta retine ca, potrivit art.3, alin.1 din Legea nr.55/2020, 'Starea de alerta se declara la nivel local, judetean sau national, atunci cand analiza factorilor de risc indica necesitatea amplificarii raspunsului la o situatie de urgenta, pentru o perioada limitata de timp, care nu poate fi mai mare de 30 de zile', iar alineatul 3 al aceluiasi articol prevede ca factorii de risc 'se analizeaza cumulativ', fara ca legea sa prevada cine ii analizeaza.

In aceasta situatie, dupa cum si reclamantul a aratat, este necesar a se apela la dispozitiile generale privind managementul situatiilor de urgenta, respectiv la OUG nr.21/2004.

Potrivit art.4, alin.1, lit.b si c din OUG nr.21/2004:

'Pe durata situatiilor de urgenta sau a starilor potential generatoare de situatii de urgenta se intreprind, in conditiile legii, dupa caz, actiuni si masuri pentru:

b) declararea starii de alerta;

c) punerea in aplicare a masurilor de prevenire si de protectie specifice tipurilor de risc si, dupa caz, hotararea evacuarii din zona afectata sau partial afectata;'

Potrivit art.43, alin.3 si 4 din aceeasi ordonanta:

'(3) Comitetul national pentru situatii de urgenta declara, cu acordul prim-ministrului, starea de alerta la nivelul mai multor judete ori la nivel national, precum si prelungirea sau incetarea acesteia.

(4) Hotararile privind declararea, prelungirea sau incetarea starii de alerta se fundamenteaza in baza analizei factorilor de risc prevazuti la art. 4^1 de catre grupurile de suport tehnico-stiintific constituite pe tipuri de risc'.

Potrivit celor mentionate in preambulul sau, HNCSU nr.112/2021 nu a fost emisa in temeiul art.4, alin.1, lit.b (privind declararea starii de alerta), ci in temeiul lit.c (privind punerea in aplicare a masurilor de prevenire si de protectie specifice tipurilor de risc) si, pe cale de consecinta, acesteia nu ii vor fi aplicabile dispozitiile art.43, alin.3 si 4 privitoare la fundamentarea deciziilor de catre grupurile de suport tehnico-stiintific, ci dispozitiile derogatorii prevazute de art.81, alin.4 potrivit carora 'In cazul situatiilor de urgenta de amploare si intensitate deosebita sau in cazul dezastrelor, suportul decizional al Comitetului national se asigura prin Centrul national de coordonare si conducere a interventiei', si de art.151, alin.1 potrivit carora 'Atunci cand comandantul actiunii este seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta sau persoana desemnata de acesta, coordonarea operationala a situatiilor de urgenta la nivel national se realizeaza prin Centrul national de coordonare si conducere a interventiei, care asigura suportul decizional pentru comandantul actiunii la nivel national si pentru Comitetul national'.

Din aceasta perspectiva, se retine ca, intr-adevar, 'Analiza factorilor de risc' putea fi realizata de aceasta structura – Centrul national de coordonare si conducere a interventiei.

In continuare, reclamantul critica semnarea 'Analizei' de catre o singura persoana, respectiv colonel Vasile Pirtea, a carei modalitate de numire ca sef al acestei structuri nu se cunoaste, precizand, totodata si faptul ca nu se cunosc celelalte persoane care fac parte din aceasta structura, neexistand astfel garantia realizarii acestei analize de catre experti in domeniul respectiv.

Cu privire la acest aspect, curtea retine ca aceasta structura a fost reglementata prin OUG nr.1/2014, art.VI, lit.c al ordonantei prevazand ca 'In termen de 15 zile de la data publicarii prezentei ordonante de urgenta, prin hotarare a Guvernului se reglementeaza: c) organizarea si functionarea Centrului national de coordonare si conducere a interventiei si a centrelor judetene, respectiv al municipiului Bucuresti de coordonare si conducere a interventiei, precum si relatia acestora cu comitetele pentru situatii de urgenta'.

Aceeasi obligatie, de emitere a unei hotarari de guvern pentru organizarea si functionarea Centrului national de coordonare si conducere a interventiei, era stabilita si prin art.151, alin.2 din OUG nr. 21/2004, potrivit caruia:

'Organizarea, functionarea si componenta Centrului national de coordonare si conducere a interventiei se stabilesc prin hotarare a Guvernului'.

Or, in cauza se constata ca pana la data emiterii HCNSU nr.112/2021, hotararea de guvern de mai sus nu a fost adoptata, neexistand deci cadrul infralegal necesar pentru constituirea si functionarea acestei structuri, astfel incat inscrisul intitulat 'Analiza factorilor de risc ... la data de 05.12.2021' a fost intocmit de catre o entitate ce nu isi putea desfasura activitatea, motiv pentru care nu putea fi luat in considerare la fundamentarea respectivei hotarari.

In ceea ce priveste imprejurarea ca hotararea Parlamentului, de incuviintare a starii de alerta fost declarata neconstitutionala

Reclamantul a aratat ca prin decizia nr.672/2021 (publicata in Monitorul Oficial nr.1030 din 28 octombrie 2021) a fost admisa sesizarea de neconstitutionalitate formulata de un numar de 50 de parlamentari si s-a constatat ca Hotararea Parlamentului Romaniei nr. 5/2020 pentru incuviintarea starii de alerta si a masurilor instituite prin Hotararea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea starii de alerta si masurile care se aplica pe durata acesteia pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 este neconstitutionala.

Acesta a sustinut ca nu se poate prelungi o stare de alerta a carei incuviintare initiala s- a dispus printr-un act normativ declarat neconstitutional.

Cu privire la aceasta critica, instanta constata ca rationamentul reclamantului face abstractie de considerentele deciziei Curtii Constitutionale, mai exact de cele expuse in paragraful 33, potrivit caruia:

'33. Curtea retine ca neconstitutionalitatea Hotararii Parlamentului Romaniei nr.

5/2020 nu are nicio consecinta asupra existentei Hotararii Guvernului nr. 394/2020 privind declararea starii de alerta si masurile care se aplica pe durata acesteia pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, act normativ de sine statator, adoptat in executarea dispozitiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 si care continua sa produca efecte juridice in forma nemodificata prin dispozitiile Hotararii Parlamentului Romaniei nr. 5/2020'.

Ca atare, dispozitiile art.1, alin.1 din HG nr.394/2020, potrivit carora 'Incepand cu data de 18 mai 2020 se instituie starea de alerta pe intreg teritoriul tarii pe o durata de 30 de zile' nu au fost afectate de neconstitutionalitatea Hotararii Parlamentului Romaniei nr. 5/2020, constituind, astfel, suport, pentru prelungirile ulterioare ale starii de alerta.

Fata de cele de mai sus, critica reclamantului este neintemeiata.

In ceea ce priveste lipsa unei evaluari preliminare de impact a reglementarilor (asupra libertatilor si drepturilor fundamentale afectate, precum si asupra efectelor economice si sociale)

Potrivit art.7 din Legea nr.24/2000:

'(1) Evaluarea preliminara a impactului proiectelor de lege, a propunerilor legislative si a celorlalte proiecte de acte normative reprezinta un set de activitati si proceduri realizate cu scopul de a asigura o fundamentare adecvata a initiativelor legislative. Evaluarea preliminara a impactului presupune identificarea si analizarea efectelor economice, sociale, de mediu, legislative si bugetare pe care le produc reglementarile propuse.

(2) Evaluarea preliminara a impactului proiectelor de acte normative este considerata a fi modalitatea de fundamentare pentru solutiile legislative propuse si trebuie realizata inainte de adoptarea actelor normative.

(3) Fundamentarea noii reglementari trebuie sa aiba in vedere atat evaluarea impactului legislatiei specifice in vigoare la momentul elaborarii proiectului de act normativ, cat si evaluarea impactului politicilor publice pe care proiectul de act normativ le implementeaza.

(3^1) Propunerile legislative, proiectele de legi si celelalte proiecte de acte normative vor fi insotite, in mod obligatoriu, de o evaluare preliminara a impactului noilor reglementari asupra drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

(4) Evaluarea preliminara a impactului este realizata de initiatorul proiectului de act normativ'.

Avand in vedere ca masurile dispuse pe perioada starii de alerta au vizat intreaga populatie a Romaniei, ca ele au presupus restrictii in desfasurarea majoritatii activitatilor, atat pentru persoanele fizice, cat si persoanele juridice, in special agenti economici, corelativ cu impunerea indirecta a realizarii unor cheltuieli pentru operatiunile de testare RT-PCR/antigen rapid, in mod evident, aceste masuri au avut un puternic impact social si economic, a carui evaluare se impunea in raport de dispozitiile art.7, alin.1 citat mai sus.

Or, in cauza, se constata ca in cuprinsul Notei de fundamentare a hotararii de guvern, la Sectiunea a 3-a 'Impactul socioeconomic al proiectului de act normativ', se mentioneaza: 'Proiectul de act normativ nu se refera la acest subiect'.

De asemenea, avand in vedere ca hotararea de guvern afecteaza in mod direct drepturi si libertati fundamentale ale persoanei, acest aspect constituind, de altfel, insusi obiectul ei de reglementare, era obligatorie realizarea evaluarii preliminare a impactului noilor reglementari asupra drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, cu atat mai mult, cu cat dispozitiile art.7, alin.31 din Legea nr.24/2000 impun o astfel de evaluare in cazul tuturor proiectelor de acte normative, indiferent de obiectul lor de reglementare.

In speta, se observa ca Nota de fundamentare nu contine nicio rubrica dedicata acestui aspect.

Fata de cele de mai sus, curtea va retine incalcarea dispozitiilor art.7 din Legea nr. 24/2000.

In ceea ce priveste neindeplinirea conditiilor legale pentru prelungirea starii de alerta

Acestei critici, reclamantul i-a subsumat mai multe argumente, respectiv faptul ca presupusul pericol (si chiar starea de alerta) dureaza de peste un an si jumatate, astfel incat masura nu mai are caracter temporar, ca evolutia situatiei epidemiologice este predictibila, astfel incat amenintarea nu mai este iminenta, iar masura nu mai este oportuna, precum si ca numarul cazurilor active si rata medie de incidenta nu justificau prelungirea acestei stari.

Cu privire la primele doua argumente, instanta retine ca potrivit art.1-2 din Legea nr.55/2020:

'ART. 1

Prezenta lege are ca obiect instituirea, pe durata starii de alerta declarate in conditiile legii, in vederea prevenirii si combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, a unor masuri temporare si, dupa caz, graduale, in scopul protejarii drepturilor la viata, la integritate fizica si la ocrotirea sanatatii, inclusiv prin restrangerea exercitiului altor drepturi si libertati fundamentale.

(2) Masurile restrictive de drepturi prevazute in prezenta lege, precum si, dupa caz, cele de renuntare sau de relaxare a acestora se dispun cu respectarea principiului egalitatii de tratament juridic pentru situatii identice sau comparabile.

ART. 2

Starea de alerta reprezinta raspunsul la o situatie de urgenta de amploare si intensitate deosebite, determinata de unul sau mai multe tipuri de risc, constand intr-un ansamblu de masuri cu caracter temporar, proportionale cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al acesteia si necesare pentru prevenirea si inlaturarea amenintarilor iminente la adresa vietii, sanatatii persoanelor, mediului inconjurator, valorilor materiale si culturale importante ori a proprietatii'.

Se observa ca legiuitorul a impus, intr-adevar, pe de o parte, conditia ca amenintarea ce trebuie inlaturata (prin instituirea starii de urgenta) sa fie iminenta, iar pe de alta parte, conditia ca masurile luate pentru inlaturarea acestei amenintari sa fie temporare.

Iminenta unei amenintari nu are insa legatura cu caracterul ei neasteptat / imprevizibil sau cu durata ori persistenta in timp a acesteia, ci cu existenta ei, asociata cu un grad foarte mare de probabilitate ca riscul / efectele negative ale acesteia sa se produca.

Altfel spus, este posibil ca o amenintare sa persiste o perioada indelungata de timp, ea fiind, in toata aceasta perioada, iminenta.

Ca atare, ceea ce trebuie cercetat este daca amenintarea invocata este reala sau nu, neavand relevanta intervalul de timp de cand ea exista (desigur, durata amenintarii poate prezenta relevanta atunci cand se analizeaza proportionalitatea masurilor luate, din perspectiva conduitei avute de autoritati in tot acest interval sau a existentei unor posibile remedii alternative).

In acelasi sens sunt si dispozitiile art.3, alin.2 din lege, care permit prelungirea starii de alerta 'ori de cate ori analiza factorilor de risc indica necesitatea mentinerii raspunsului amplificat pentru o perioada de timp suplimentara, care nu poate fi mai mare de 30 de zile'.

Fata de cele de mai sus, retinand ca persistenta starii de alerta pe o perioada de un an si jumatate, precum si existenta, in esenta, a aceluiasi tip de amenintare, nu constituie argumente care sa se opuna, 'de plano', prelungirii starii de alerta, instanta va inlatura aceasta argumente, ca neintemeiate.

In ceea ce priveste argumentul intemeiat pe numarul cazurilor active si rata medie de incidenta, instanta retine ca datele indicate de reclamant (numar de cazuri confirmate Covid la data de 07.12.2021 = 1421, respectiv rata medie de incidenta nationala pe ultimele 14 zile = 1,19) nu coincid cu datele mentionate in Nota de fundamentare (numar de cazuri confirmate Covid la 05.12.2021 = 27.210 persoane, cu o medie de 1.667 cazuri /zi in ultimele 14 zile, respectiv rata medie de incidenta nationala pe ultimele 14 zile = 1,30), observandu-se ca datele indicate de paratul Guvernul Romaniei indica o situatie mai grava decat cea afirmata de reclamant.

Ca atare, nici acest argument al reclamantului nu poate fi avut in vedere pentru demonstrarea neindeplinirii conditiilor legale de fond pentru declararea starii de alerta, instanta neputand extinde analiza dincolo de limitele si argumentele prezentate in cererea de chemare in judecata.

In ceea ce priveste faptul ca masurile aduc atingere existentei drepturilor sau libertatilor

Mai exact, este vorba de acele masuri cuprinse in anexa HCNSU nr.112/2021 si in anexele 2-3 din HG nr.1242/2021, prin care se interzice participarea la anumite activitati persoanelor care nu sunt vaccinate impotriva virusului SARS-CoV-2 (si pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare), nu sunt trecute oficial prin boala (nu se afla in perioada cuprinsa intre a 15-a zi si a 180-a zi ulterioara confirmarii infectarii cu SARS-CoV-2) sau nu sunt testate (nu prezinta rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infectia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infectia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore).

Analizand aceasta critica, instanta constata ca, intr-adevar, in anexele celor doua acte exista o serie de dispozitii care interzic accesul la anumite activitati persoanelor nevaccinate / netrecute oficial prin boala / netestate, in timp ce permit accesul la aceste activitati persoanelor care se incadreaza in una din cele 3 categorii.

In particular, prezinta importanta situatia persoanelor care nu se incadreaza in cele trei categorii, dar fac dovada, prin analize de specialitate, a faptului ca detin anticorpi neutralizanti Sars Cov 2, reclamantul invocand apartenenta la aceasta categorie de persoane.

Spre exemplu, potrivit art.4, alin.1 din anexa nr.2 a HG nr.1242/2021:

'(1) In conditiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificarile si completarile ulterioare, este permisa participarea la una dintre activitatile prevazute in anexa nr. 3 art. 1 pct. 4, 6, 7, 9, 12 si 15, art. 6 pct. 1 – 3, 7 – 9 si 11, art. 9 pct. 1, 2, 4, 6 si 7, art. 11 alin. (2), precum si art. 12 alin. (4) numai persoanelor care se afla in una dintre urmatoarele situatii:

a) sunt vaccinate impotriva virusului SARS-CoV-2 si pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

b) prezinta rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infectia cu virusul SARS- CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infectia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore;

c) se afla in perioada cuprinsa intre a 15-a zi si a 180-a zi ulterioara confirmarii infectarii cu SARS-CoV-2'.

De asemenea, se observa ca o mare parte din aceste interdictii vizeaza drepturi si libertati fundamentale (ex.dreptul la libera circulatie, dreptul la munca, dreptul la intruniri pasnice etc.) protejate atat la nivel constitutional, cat si la nivelul intrumentelor juridice internationale, iar altele vizeaza drepturi sociale sau economice, precum accesul la diverse servicii, evenimente etc.

In ceea ce priveste faptul ca masurile aduc atingere drepturilor si libertatilor, se constata ca, intr-adevar, din perspectiva persoanelor care nu sunt vaccinate / trecute oficial prin boala / testate, dar detin anticorpi neutralizanti Sars Cov 2, dispozitiile de mai sus nu constituie restrangeri ale drepturilor si libertatilor, ci negari, anihilari ale lor, persoanelor in cauza fiindu-le refuzata in mod absolut exercitarea acestor drepturi / libertati.

Or, un drept care nu poate fi exercitat nu exista, dat fiind ca, dupa cum s-a aratat in privinta dreptului de acces la justitie, orice reglementare isi propune recunoasterea unor drepturi reale, concrete, efective, adica exercitabile si nu teoretice, abstracte, virtuale, neexercitabile.

O eventuala sustinere in sensul ca drepturile si libertatile continua sa existe in patrimoniul persoanelor in cauza si ca doar exercitiul lor este suspendat temporar, pana cand persoanele respective se vaccineaza/obtin dovada trecerii prin boala / se testeaza, nu poate fi primita, deoarece, pe de o parte, nu exista nicio perspectiva asupra momentului de final al acestei 'suspendari', realitatea obiectiva dovedind ca ea tinde sa se permanentizeze (aspect sustinut atat de durata de aproape 2 ani scursa pana in prezent sub imperiul unei 'suspendari temporare', cat si de perspectivele declarate public si de initiativele autoritatilor legiuitoare primare si delegate), iar, pe de alta parte, 'conditiile' impuse pentru incetarea suspendarii sunt strans legate de persoanele in cauza (impunandu-li-se modificarea unor parametri personali de natura preponderent fizica), si nu exclusiv de imprejurari exterioare legate de amenintarea ce a determinat prelungirea starii de alerta.

In consecinta, instanta retine ca nu a fost respectata cerinta impusa de art.53, alin.2 din Constitutie, aceea ca masurile de restrangere sa nu aduca atingere existentei dreptului sau a libertatii.

In ceea ce priveste faptul ca masurile de interdictie sunt aplicate discriminatoriu, se constata:

Cerinta ca masurile de restrangere (in cazul de fata, de interdictie) sa fie aplicate nediscriminatoriu este prevazuta, la nivel intern, de art.53, alin.2 din Constitutie, de preambulul Legii nr.55/2020 si de art.1, alin.2 al acesteia ('Masurile restrictive de drepturi prevazute in prezenta lege, precum si, dupa caz, cele de renuntare sau de relaxare a acestora se dispun cu respectarea principiului egalitatii de tratament juridic pentru situatii identice sau comparabile'.), iar principiul egalitatii de tratament in exercitarea drepturilor si libertatilor este dezvoltat in OG nr.137/2000.

Discriminarea presupune, in esenta, supunerea persoanelor la un tratament diferit, din perspectiva accesului la drepturi si libertati, in functie de un anumit criteriu, fara ca aceasta diferentiere sa fie justificata obiectiv, adica fara ca ea sa urmareasca un scop legitim si fara ca mijloacele folosite pentru atingerea lui sa fie adecvate si necesare.

Reclamantul a invocat existenta unei discriminari intre categoria persoanelor vaccinate cu schema completa / testate / dovedite ca trecute prin boala si categoria persoanelor care nu indeplinesc conditiile anterioare, dar au dovada, in urma analizelor medicale, a detinerii de anticorpii neutralizanti Sars Cov 2.

Acesta a sustinut ca cele doua categorii de persoane sunt tratate in mod diferit, primei categorii permitandu-i-se participarea la diferite activitati, iar celei de-a doua nu, desi ambele indeplinesc cerinta esentiala a detinerii de anticorpi neutralizanti Sars Cov 2, ceea ce face ca diferenta de tratament juridic sa nu fie justificata obiectiv.

In ceea ce priveste existenta unui tratament diferentiat, din perspectiva accesului la anumite drepturi si libertati, sustinerea reclamantului este reala si ea rezulta cu evidenta, din moment ce dispozitiile cuprinse in anexele celor doua acte contestate plaseaza, intr-adevar, persoanele nevaccinate / netrecute oficial prin boala/netestate intr-o categorie diferita de restul persoanelor, printre care si cele care detin anticorpi neutralizanti.

In ceea ce priveste existenta unei justificari obiective pentru stabilirea acestui tratament diferentiat, instanta retine ca ea nu a fost probata de catre parati.

Astfel, plecandu-se de la premisa ca scopul acestui tratament diferentiat ar fi cel declarat oficial, respectiv combaterea si impiedicarea raspandirii virusului (deci asigurarea sanatatii publice), aspect necontestat de reclamant, urmeaza a se verifica in ce masura interdictiile aplicate persoanelor care nu se incadreaza in prima categorie, dar detin anticorpi neuntralizanti, constituie masuri adecvate (sunt apte, au capacitatea de a duce la atingerea scopului urmarit) si necesare (constituie cea mai mica ingerinta din cele posibile, fiind deci o masura in lipsa careia nu s-ar putea atinge scopul legitim in alt mod).

Trebuie, de asemenea, precizat ca o eventuala constatare a caracterului inadecvat al tratamentului diferentiat face inutila cercetarea caracterului necesar al acestuia.

In final, trebuie precizat ca, fiind vorba de o diferentiere, statului ii revine sarcina de a demonstra caracterul adecvat si necesar al acesteia si, mai mult, este necesar ca demonstratia sa fie una clara, convingatoare, mai presus de dubii.

Sustinerea paratilor, in sensul ca statul detine o marja semnificativa de apreciere cu privire la mijloacele de rezolvare a unei situatii de interes public, este reala, dar trebuie precizat ca aceasta marja de apreciere se refera doar la posibilitatea statului de a alege intre mai multe solutii posibile pentru rezolvarea unei situatii, ceea ce nu il scuteste, ci, dimpotriva, il obliga pe acesta, sa demonstreze ca fiecare din solutiile intre care opteaza este cu adevarat adecvata situatiei si poate duce la rezolvarea acesteia, avand, in plus, obligatia de a o alege pe aceea care aduce cea mai mica atingere drepturilor, libertatilor si intereselor particularilor.

In acesta privinta, instanta constata ca paratii nu au fost in masura sa dovedeasca aptitudinea acestui tratament diferentiat de a atinge scopul urmarit, respectiv combaterea si impiedicarea raspandirii virusului si, cu atat mai putin, sa dovedeasca faptul ca el era necesar.

Astfel, paratul Comitetul National pentru Situatii de Urgenta recunoaste faptul ca scopul vaccinarii il constituie producerea de catre organismul uman de anticorpi neutralizanti care, potrivit ghidurilor Centrului European de Prevenire si Control al Bolilor, ar fi 'protectori pe o perioada medie de 90 de zile si maxim 8 luni'.

La fel, si in cazul contractarii bolii, paratul afirma ca urmarea o constituie 'dobandirea imunitatii', pe o perioada cuprinsa intre a 15-a zi si a 180-a zi de la confirmarea infectarii.

Similar, in cazul testarii RT-PCR / antigen rapid, paratul afirma ca testele releva prezenta virusului in corpul uman, care ar fi urmata logic de producerea de catre organism de anticorpi care, mai departe, ar garanta existenta unei protectii pe o perioada de 72/48 de ore.

Din cele de mai sus, rezulta cu claritate ca imprejurarea de fapt pe care s-a intemeiat concluzia paratilor ca o persoana ar fi protejata (ar prezenta un risc scazut de imbolnavire pentru ea insasi si de transmitere a virusului catre alte persoane) il constituie exclusiv prezenta in corpul acesteia a anticorpilor neutralizanti Sars Cov 2.

Dupa cum s-a dovedit pana acum in practica, acesti anticorpi se dobandesc fie prin stimularea organismului pe calea vaccinurilor, fie prin stimularea acestuia pe calea contactului direct cu virusul Sars Cov 2, adica prin imbolnavire.

In ceea ce priveste ultima categorie, a persoanelor care produc anticorpii in urma imbolnavirii (contractarii virusului), paratii au facut distinctie intre persoanele care au declarat oficial imbolnavirea (fie prin declaratie la Directiile Judetene de Sanatate Publica, fie prin efectuarea unei testari oficiale) si persoanele care nu au declarat imbolnavirea.

Astfel, in cazul primelor persoane, respectiv a celor care fac dovada inregistrarii in evidentele DSP sau a realizarii unei testari autorizate, s-a permis accesul la diverse activitati, in timp ce in cazul persoanelor care, desi s-au imbolnavit, nu au declarat acest lucru, li s-a interzis accesul.

In cuprinsul intampinarii, paratul Comitetul National pentru Situatii de Urgenta a prezentat o dubla argumentatie pentru justificarea tratamentului juridic diferit la care sunt supuse cele doua categorii de persoane.

Astfel, printr-o prima argumentatie, acesta a admis implicit ca tratamentul diferit reprezinta, in realitate, o sanctiune aplicata persoanelor care nu declara imbolnavirea, afirmand ca acestea isi invoca propria culpa, deoarece nu sunt cunoscute conditiile contractarii bolii, evita sa se supuna carantinarii si nu ii protejeaza pe cei din jur.

Or, acest argument, nu are legatura cu justificarea publica, oferita in mod constant de autoritati, pentru tratamentul diferentiat, respectiv aceea ca persoanele nevaccinate / netestate / netrecute oficial prin boala pot raspandi virusul.

Chiar daca s-ar accepta ca poate fi oferit si acest argument, instanta retine ca, desi aparent adecvata pentru a atinge scopul protejarii sanatatii publice (prin aceea ca, fiindu-le interzis accesul la activitati, persoanele imbolnavite ar fi constranse sa isi declare oficial starea si, astfel, sa atraga carantinarea lor si a contactilor si deci incetinirea raspandirii virusului), masura nu este necesara, ea nefiind, nici pe departe, cea mai putin intruziva pentru atingerea aceluiasi scop.

Astfel, determinarea declararii imbolnavirii se putea face, spre exemplu, prin aplicarea unei sanctiuni pecuniare persoanelor care, dorind sa acceada la anumite activitati, si-ar invoca propria imbolnavire nedeclarata, sau pur si simplu prin introducerea lor in carantina, etc., interzicerea totala a accesului la activitati pentru care, pe fond, aveau aptitudinea de a participa (detinand anticorpii necesari) constituind, in mod evident, o sanctiune disproportionata.

Printr-o a doua argumentatie, paratul sustine ca 'analizele privind anticorpii neutralizanti nu au fost recunoscute nici legal, nici stiintific' (facand referire la faptul ca ele nu sunt vizate de certificatul digital al Uniunii Europene) ca 'nu exista garantii ca rezultatul care indica prezenta anticorpilor reprezinta un factor relevant prin care aceasta persoana poate fi considerata imunizata'.

Curtea retine ca, in realitate, paratul subsumeaza acestui argument doua motive diferite: inexistenta unui suport stiintific pentru considerarea anticorpilor ca o dovada a imunizarii si inexistenta unei recunoasteri legale a mijlocului de proba constand in analizele care atesta prezenta anticorpilor.

In privinta primului motiv, cel al inexistentei unui suport stiintific pentru sustinerile reclamantului referitoare la imunizarea prin anticorpi, curtea retine ca paratul contrazice insele fundamentele care l-au determinat sa propuna masurile restrictive.

Sustinerile paratului, in sensul ca prezenta anticorpilor Sars Cov 2 nu ar constitui o dovada a imunizarii, sunt ilogice, din moment ce tot acesta afirma ca scopul vaccinarii, al trecerii oficiale prin boala si, indirect, si al testarii, este acela de a determina organismul uman sa produca anticorpii Sars Cov 2 care ar proteja atat persoana in cauza, cat si pe cei din jur.

Ceea ce paratul ar putea afirma ar fi, eventual, ca nu se cunoaste nivelul minim necesar de anticorpi pentru neutralizarea virusului, dar aceasta afirmatie este valabila in egala masura si pentru cazurile de vaccinare / trecere oficiala prin boala / testare.

Pe de alta parte, daca acest nivel ar fi cunoscut, iar atingerea lui ar fi garantata persoanelor vaccinate / trecute oficial prin boala / testate, atunci acelasi nivel ar trebui cerut si acceptat si in cazul persoanelor care prezinta rezultatul analizelor privind nivelul anticorpilor.

In acelasi sens este si adresa nr.16404/22.09.2021, prin care Institutul National de Sanatate Publica, raspunzand unei solicitari a Departamentului pentru Situatii de Urgenta, transmite acestuia 'un punct de vedere argumentat stiintific', in cuprinsul caruia precizeaza modul de actiune a vaccinurilor, aratand ca 'vaccinurile (...) administrate determina producerea de anticorpi si/sau raspuns imun asemanator celui produs de infectia naturala'.

In privinta celui de-al doilea motiv, referitor la lipsa unei recunoasteri legale a analizelor anticorpilor ca dovada a imunizarii, curtea retine ca paratul invoca propria culpa a statului, nimic neimpiedicandu-l pe acesta sa mentioneze si aceste analize printre cele care fac dovada nivelului de anticorpi (eventual, chiar cu impunerea unei autorizari prealabile a unitatilor sanitare care realizeaza aceste analize).

Imprejurarea ca certificatul digital al Uniunii Europene nu cuprinde mentiuni privind aceste analize este nerelevanta, din mai mult motive.

Pe de o parte, potrivit preambulului (in special, paragraful 8) si art.3, alin.1 din Regulamentul (UE) 2021/953 al Parlamentului European si al Consiliului, rolul certificatului digital al UE privind COVID este acela de a facilita circulatia transfrontaliera, prin 'eliberarea, verificarea si acceptarea la nivel transfrontalier' a unei dovezi privind vaccinarea / testarea / trecerea oficiala prin boala, recunoscute de toate statele membre, regulamentul urmarind sa faciliteze doar circulatia transfrontaliera (si nu sa o ingreuneze, dupa cum se prevede cu claritate in paragrafele 12-14 din preambulul regulamentului), nevizand sub nicio forma circulatia in interiorul unui stat membru.

Pe de alta parte, certificatul digital constituie un mijloc prin care se probeaza doar una din cele 3 situatii amintite mai sus (vaccinarea, testarea si trecerea oficiala prin boala), regulamentul nereferindu-se si la mijloacele prin care se pot proba alte situatii, precum prezenta anticorpilor ca urmare a trecerii nedeclarate prin boala, aceasta situatie neintrand in sfera lui de reglementare.

In acelasi sens sunt si dispozitiile art.1, alin.1 din OUG nr.82/2021 (prin care s-a realizat transpunerea nationala a Regulamentului comunitar de mai sus), potrivit carora certificatele digitale ale Uniunii Europene privind COVID 'atesta vaccinarea, testarea sau vindecarea titularilor', ordonanta neinterzicand ca pentru alte situatii, sa fie emise alte mijloace de proba.

Similare sunt si dispozitiile art.4, alin.2 din anexa nr.2 a HG nr/1242/2021, potrivit carora:

'Persoanele fizice sunt obligate sa faca dovada situatiilor prevazute la alin. (1) prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID, in conformitate cu prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor masuri pentru punerea in aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea si acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulatie pe durata pandemiei de COVID-19, cu modificarile si completarile ulterioare'.

Cum situatiile 'prevazute la alin.(1)' se refereau doar la vaccinare / testare / trecere oficiala prin boala, rezulta ca alte situatii (detinerea de anticorpi) pot fi dovedite prin alte mijloace de proba (analize obisnuite).

Ca atare, Regulamentul (UE) 2021/953 al Parlamentului European si al Consiliului si, implicit, si legislatia interna subsecventa, au avut ca unic scop reglementarea unui mijloc de dovedire a unor situatii limitativ enumerate, care sa fie recunoscut in toate statele membre.

Regulamentul nu a avut ca obiect de reglementare conditiile de exercitare a dreptul de circulatie si de sedere pe teritoriul Uniunii Europene (facilitarea acestuia fiind doar o consecinta presupusa prin instituirea unui mijloc unic de proba a unor situatii determinate), preambulul acestuia precizand foarte clar faptul ca aceste conditii fac obiectul Directivei

2004/38/CE a Parlamentului European si a Consiliului.

S-a mai aratat faptul ca pentru o abordare coordonata a restrictionarii liberei circulatii ca raspuns la pandemia de COVID-19, Consiliul a adoptat Recomandarea (UE) 2020/1475.

De asemenea, s-a precizat ca doar statele membre sunt cele care, individual, au dreptul de a impune restrictii de circulatie din motive de sanatate publica (cu respectarea dreptului Uniunii).

In plus, prin art.3, alin.6 din Regulament, s-a precizat ca 'Detinerea certificatelor mentionate la alineatul (1) nu este o conditie prealabila pentru exercitarea dreptului de libera circulatie'.

Din cele de mai sus, rezulta ca se impune o disociere clara intre conditiile de exercitare a dreptului de circulatie si sedere pe teritoriul Uniunii si faptul detinerii sau nedetinerii unui certificat digital Covid, cele doua aspecte facand obiectul unor reglementari diferite.

Ca atare, imprejurarea invocata de parat, in sensul ca 'Nici certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19 nu recunoaste posibilitatea prezentarii unor astfel de analize, in conditii similare cu testarea / vaccinarea / trecerea prin boala' este nerelevanta si nu poate constitui un argument nici legal, nici logic pentru a justifica interzicerea accesului la activitati persoanelor care detin astfel de analize, Regulamentul nr.2021/953 neputand fi invocat in scopul restrangerii drepturilor si libertatilor fundamentale.

Fata de toate cele expuse mai sus, curtea va concluziona ca tratamentul diferentiat aplicat de parati persoanelor care dovedesc prin analize ca detin anticorpi neutralizanti Sars Cov 2, in raport de persoanelor care fac dovada vaccinarii / testarii / trecerii oficiale prin boala nu are o justificare obiectiva, el intemeindu-se pe un criteriu de diferentiere nerelevant pentru atingerea scopului legitim urmarit.

In consecinta, in raport de modul de dezlegare a tuturor criticilor de nelegalitate formulate de reclamant, in baza art.18 din Legea nr.554/2004, instanta va admite actiunea si va dispune anularea HG nr.1242/2021 si a HCNSU nr.112/2021.

Corelativ, va fi admisa si cererea de interventie accesorie in interesul reclamantului, formulata de intervenientul Secu Adrian (cu precizarea ca instanta nu va analiza criticile suplimentare de nelegalitate formulate de intervenient, dat fiind ca pe calea interventiei accesorii nu se poate extinde cauza actiunii principale, ci se pot formula doar aparari in sustinerea motivelor invocate deja prin actiunea principala, mijlocul procesual al cererii de interventie accesorie neputand fi utilizat pentru evita dispozitiile legale privitoare la conditiile completarii sau modificarii cererii de chemare in judecata).

In baza art.453 NCPC, instanta va obliga paratii Guvernul Romaniei si CNSU, in solidar, la plata catre reclamant a sumei de 70 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, constand in taxa de timbru.

In ceea ce priveste cererea reclamantului privind obligarea la plata cheltuielilor derivate din factura seria AV nr.0152/31.12.2021, respectiv cheltuieli realizate de cabinetul de avocatura cu achizitia de combustibil in datele de 28.12.2021 si 02.01.2021, acesta va fi respinsa ca neintemeiata, pe de o parte, neexistand dovada ca partile ar fi convenit la incheierea contractului de asistenta juridica suportarea de catre client a acestor cheltuieli, iar pe de alta parte, neexistand certitudinea ca ele s-au realizat in interesul reprezentarii clientului in proces (spre exemplu, o achizitie de 75 litri de motorina, realizata in Bucuresti, in data de

28.12.2021, la ora 23.01, dupa terminarea sedintei de judecata din aceeasi zi, in conditiile in care cabinetul de avocatura are sediul in Bucuresti)”.


* Cititi aici intreaga sentinta a lui Amer Jabre

Comentarii

# Albu Cornel date 15 January 2023 14:28 +51

Domnul judecator, distinsul domn judecatori, da lectii juridice multor magistrați din Romania! La CAB se da ceasul exact pt tot ce înseamnă justitia adevarata din România! Felicitati! Vă asteptam domnule judecator si cu alte mostre juridice!

# maxtor date 16 January 2023 08:27 +2

adica in paradigma "guvernantei corporatiste" oul ("infrastructura") nu a exclozat, Comandantul Actiunii s-a ouat stramb.

# Felicitari judecatorului Amer Jabre ! date 16 January 2023 18:32 +43

Bravo, jos palaria !

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 7.02.2023 – Nicusor bantuie din nou prin instante

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva