STATUL SA-I TRIMITA FACTURA LUI GHENA – Curtea de Apel Bucuresti a constatat ca judecatoarea Mariana Ghena din CSM, pe cand activa la ICCJ, a arestat-o abuziv pe avocata Rodica Constantinovici intr-un dosar ANRP. Statul a fost obligat la plata unor daune morale de 50.000 lei pentru privare nelegala de libertate. In acelasi dosar, aceeasi Mariana Ghena i-a dat fara mila mandat de arestare fostei sefe ANRP Crinuta Dumitrean, desi aceasta era gravida in 8 luni (Documente)
Statul are ocazie sa aplice noile prevederi ale raspunderii magistratilor cuprinse in Legea 303/2004, proaspat promulgata, si sa se indrepte cu actiune in regres judecatorului din cauza caruia a fost obligat la plata unor daune. Asta dupa ce un nou caz de pivare nelegala de libertate a iesit la iveala. Si nu este orice fel de caz, ci un caz in care implicat este unul dintre cei mai importanti judecatori ai Romaniei. Ne referim judecatoarea Mariana Ghena (foto), de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, in prezent membru in Consiliul Superior al Magistraturii, pe care l-a si condus in perioada 2017-2018.
Curtea de Apel Bucuresti a decis definitiv ca judecatoarea Mariana Ghena, pe cand activa la Inalta Curte de Casatie si Justitie, a arestat in mod abuziv o inculpata dintr-un dosar ANRP. Este vorba despre avocata Rodica Constantinovici, fost membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor din cadrul Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, retinuta de DNA, arestata de judecatoarea ICCJ Mariana Ghena si trimisa apoi in judecata pentru un pretins abuz in serviciu.
Concret, in 11 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucuresti a constatat ca Rodica Constantinovici a fost privata nelegal de libertate, astfel ca a dispus ca acesteia sa ii fie platita de catre statul roman suma de 50.000 de lei cu titul de daune morale. Decizia a fost luata dupa ce instanta a admis apelul Rodicai Constantinovici fata de sentinta Tribunalului Bucuresti, care ii respinsese actiunea.
Iata minuta Curtii de Apel Bucuresti (vezi facsimil 1):
“Admite apelul. Schimba in tot sentinta apelata, in sensul ca: Admite cererea. Obliga paratul (n.r. - Statul Roman prin Ministerul Finantelor) la plata catre reclamanta a sumei de 50.000 lei cu titlu de despagubiri reprezentand daune morale pentru privarea nelegala de libertate. Cu recurs in 30 de zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Bucuresti”.
Iata minuta Tribunalului Bucuresti din 11 mai 2017 (vezi facsimil 2):
“Respinge actiunea ca neintemeiata. Cu apel in 30 de zile de la comunicare, apel ce se depune la Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a Civila. Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei, conform art.396(2)Cpc”.
Decizia nu este definitiva, putand fi atacata cu recurs. Totusi, cel mai probabil recursul va fi respins, avand in vedere ca aceasta cale de atac priveste aspecte de procedura, nu de fond.
Constantinovici arestata de Ghena, la pachet cu Crinuta insarcinata in opt luni
Rodica Constantinovici a fost saltata de DNA in 26 noiembrie 2015. A doua zi, in 27 noiembrie 2015, Constantinovici a fost dusa la Inalta Curte de Casatie si Justitie, unde cererea de arestare preventiva formulata de DNA a picat la judecatoarea Mariana Ghena. Iar, in 28 noiembrie 2018, in miez de noapte, Mariana Ghena a facut pe plac DNA, admitand cererea de arestare preventiva a Rodicai Constantinovici, aceasta ramanand dupa gratii timp de aproape doua saptamani, pana in 10 decembrie 2018 (vezi facsimil 3).
Pe de alta parte, impreuna cu Rodica Constantinovici a fost arestata si fosta sefa ANRP Crinuta Dumitrean, fara sa conteze pentru Mariana Ghena ca aceasta era gravida in 8 luni.
Arestarea dispusa de Ghena, desfiintata de fostul consilier al lui Kovesi. Dosarul s-a facut tandari
Ulterior, decizia Marianei Ghena a fost desfiintata chiar de ICCJ. Nu de oricine, ci de un complet din care facea parte chiar fostul consilier al Laurei Kovesi, judecatorul Horia Valentin Selaru. Impreuna cu judecatoarea Francisca Vasile, acesta a decis anularea masurii arestului preventiv si eliberarea Rodicai Constantinovici, a Crinutei Dumitrean, dar si a celorlalti inculpati care fusesera defilati in catuse.
Si ca tabloul sa fie complet, trebuie precizat ca intregul dosar in care Rodica Constantinovici a fost arestata abuziv de Mariana Ghena a picat la Inalta Curte. In 2 februarie 2017, judecatoarea ICCJ Cristina Rotaru a constatat neregularitatea rechizitoriului, dispunand sa remedieze neregularitatile in ceea priveste descrierea faptelor. Ceea ce nu s-a intamplat. Caci in 7 martie 2017 judecatoarele ICCJ Cristina Rotaru si Ioana Alina Ilie au restituit definitiv la DNA, constatand ca procurorii anticoruptie nu au fost in stare sa explice la o maniera convingatoare, juridica, in ce constau ca situatie de fapt incadrarile infractiunilor de abuz in serviciu puse in carca acuzatilor.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# faracatuse 12 October 2018 14:50 +9
# DODI 12 October 2018 16:08 +11
# DOREL 12 October 2018 21:56 +3
# alt_roman 13 October 2018 09:55 +1
# Tică 12 October 2018 15:24 +4
# Marin 12 October 2018 15:54 +3
# Ilie 12 October 2018 16:39 0
# DOREL 12 October 2018 22:16 0
# Cetateanul 12 October 2018 16:42 +5
# Mircea 12 October 2018 16:48 +3
# zeno 12 October 2018 17:34 +2
# un mizantrop 12 October 2018 17:45 +5
# Cetatean 12 October 2018 17:47 +3
# acadeaua 12 October 2018 18:33 +2
# Acadelu 14 October 2018 22:33 0
# dodu 13 October 2018 09:39 0
# acadeaua 14 October 2018 21:15 0
# gogu 16 October 2018 05:05 +1
# GHENA sa plateasca !!! Pana cand sa tot platim noi ??? 16 October 2018 16:41 0