TENTATIVA DE BLOCARE A DECONSPIRARII MAGISTRATILOR CU GRADE - Conducerea CSM vrea s-o elimine din sistem pe procuroarea Dorina Danielescu, detasata la MApN. Danielescu este sefa Comisiei care verifica gradele militare date abuziv de Gabriel Oprea unor politicieni si magistrati! Oana Haineala a sesizat ANI pe un presupus motiv de incompatibilitate
Actiune in forta a vicepresedintei CSM, Oana Haineala, care a sesizat luni Agentia Nationala de Integritate, impotriva procuroarei Dorina Danielescu (foto) de la Parchetul Curtii de Apel Ploiesti, detasata la Ministerul Aparatii Nationala (MApN) pe functia de consilier al ministrului. Vicepresedintele CSM Oana Haineala a sesizat ANI dupa ce a aflat de Ordinul Ministrului Apararii Nationale nr. 334 din 16.07.2012 de avansare in gradul de colonel al procuroarei Danielescu, pe motiv ca functia de procuror nu este compatibila cu nicio alta functie publica sau privata, cu exceptia celei de cadru didactic din invatamantul superior. Dorina Danielescu, consiliera a ministrului Apararii, Cornel Dobritoiu, tocmai ceruse CSM sa-i aprobe transferul la Sectia Parchetelor Militare, unde este legal ca magistratii sa aiba grad. Dar in loc de un raspuns s-a ales parata la ANI....
Sesizarea catre ANI
Iata sesizarea vicepresedintele CSM, Oana Haineala adresata presedintelui ANI Horia Georgescu: „Va comunicam ca prin adresa Ministerului Apararii Nationale nr. C4509 din data de 16.07.2012, ni s-a transmis copia Ordinului Ministerului Apararii Nationale nr. MP 334/16.07.2012, privind chemarea in activitate cu gradul de colonel a doamnei Danielescu Dorina, procuror in cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti. In conformitate cu dispozitiile art. 5, alin (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare potrivit carora „Functiile de judecator, procuror, magistrat-asistent si asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte functii publice sau private, cu exceptia functiilor didactice din invatamantul superior, precum si a celor de instruire din cadrul Institutului National al Magistraturii si al Scolii Nationale de Grefieri, in conditiile legii”. Avand in vedere atributiile institutiei pe care o conduceti va rugam sa efectuati verificarile ce se impun si sa ne comunicati concluziile dvs pentru a se proceda conform legii. Atasam alaturat copie de pe Ordinul Ministerului Apararii Nationale nr. MP 334/16.07.2012, precum si de pe adresa Ministerului Apararii Nationale nr. C4509 din data de 16.07.2012”.
In loc de transfer la Sectia Parchetelor Militare s-a sarit cu o sesizare a ANI
Dorina Danielescu a fost procuror DIICOT, apoi procuror la PCA Ploiesti, apoi presedinte al Agentiei Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (numita de ex-premierul Emil Boc). CSM i-a incetat detasarea la ANRP in data de 5 iunie 2012. Doua zile mai tarziu, procuroarea Danielescu, la solicitarea MApN a fost detasata pentru 3 ani ca sef birou in MApN si ocupa functia de consilier personal al ministrului Cornel Dobritoiu – ministru care a dat publicitatii ordinele de ofiteri date pe ascuns unor lideri PDL si jurnalisti de casa ai acestui partid. In data de 13 iulie 2012, MApN a solicitat CSM incetarea detasarii de la minister pentru ca aceasta sa fie transferata in cadrul structurilor militare ale Ministerului Public – Sectia Parchetelor Militare, pentru ca apoi sa fie detasata inapoi la MApN. Prin acest transfer, Dorina Danielescu ar fi primit statutul de procuror militar.
Astfel, CSM, in loc sa analizeze solicitarea de transfer la Sectia Parchetelor Militare (unde este legal ca magistratii sa aiba grade militare) a ales sa sesizeze ANI si sa bareze astfel nu doar transferul solicitat, ci si cariera de magistrat a Dorinei Danielescu.
Exista voci care afirma ca aceasta sesizare a ANI ar fi o comanda, stiut fiind ca Dorina Danielescu se afla in gratiile USL, iar actualul CSM are alte simpatii politice.
Sesizarea ANI este abuziva - nu exista doua functii indeplinite simultan
Actiunea de sesizare pe motive de incompatibilitate apare din start una mai mult decat fortata. Potrivit Legii 161/2003, a Legii 303/2004 si Legii 144/2007, nu poate exista incompatibilitate decat intre doua sau mai multe FUNCTII indeplinite simultan. Ori in cazul Dorinei Danielescu ea nu indeplineste decat o functie - cea de consilier - si un grad. Repetam, gradul nu este o functie, iar potrivit legislatiei in vigoare, obtinerea gradului militar este o conditie prealabila si obligatorie pentru dobandirea statutului de magistrat militar.
Foarte important, Dorina Danielescu este presedintele Comisiei pentru verificarea modalitatii de acordare a gradelor militare de catre fostul ministru Gabriel Oprea. ATENTIE - Dorina Danielescu verfica inclusiv gradele militare date unor magistrati in scandalul in care deja ministrul Apararii, Corneliu Dobritoriu a anuntat ca Procurorul General Laura Kovesi are gradul de colonel. Ministrul Apararii a anuntat la inceputul acestei luni ca in curand se va face publica o lista cu magistratii care au primit abuziv grade militare. Din acest punct de vedere, atacul la Dorina Danielescu apare ca o reglare de conturi.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Gen. Degeneratu
30 July 2012 16:19
+11
# Colonel dr Kovesi
31 July 2012 00:09
+8
# CI
30 July 2012 17:41
+8
# CI
30 July 2012 21:40
0
# CI
30 July 2012 17:44
+7
# CI
30 July 2012 21:47
+5
# Istratie
30 July 2012 19:16
+5
# Visatorul
30 July 2012 19:45
+6
# Soldatul Svejk!
30 July 2012 20:06
+2
# Soldatul Svejk!
30 July 2012 20:09
0
# IOAN DUSCAS
30 July 2012 20:35
+1
# Ezoteric
30 July 2012 23:18
+4
# visatorul
31 July 2012 17:47
+1
# bz -ph s.a.
31 July 2012 08:33
+3
# steluta
31 July 2012 11:43
+2
# popescu marian
31 July 2012 11:54
0
# popescumarian
31 July 2012 11:58
+1
# dosar penal
31 July 2012 13:17
+1
# Mihai sebastian
31 July 2012 13:50
-3
# tutmes
1 August 2012 18:15
+1
# irina
31 July 2012 14:08
+1
# nana
1 August 2012 17:28
0
# IOAN DUSCAS
31 July 2012 23:42
0
# nana
1 August 2012 17:20
0
# Politist amarat
3 August 2012 21:25
+1