TERTIPUL LUI TOKES - Maestrul Lucian Bolcas, avocatul Consiliului de Onoare al Ordinului „Steaua Romaniei” in procesul prin care Laszlo Tokes incearca sa tergiverseze decretul de retragere a distinctiei, a invocat inadmisibilitatea actiunii: "Actul atacat nu constituie un act administrativ in sensul art. 1 din Legea 554/2004, nefiind emis de o autoritate publica in regim de putere publica. Scopul e unul pur politic" (Exceptiile)
UPDATE - Pronuntarea in dosarul "Steaua lui Tokes" a fost amanata pentru vineri 20 iunie 2014: "Amana pronuntarea la data de 20.06.2014. Pronuntata in sedinta publica, azi 13.06.2014. Incheiere - Amanare initiala a pronuntarii".
Curtea de Apel Bucuresti a judecat, vineri 13 iunie 2014, primul termen al procesului in care fostul europarlamentar Laszlo Tokes a atacat pe cale administrativa Hotararea din 20 noiembrie 2013 a Consiliului de Onoare al Ordinului National „Steaua Romaniei”, act prin care forul condus de Ionel Haiduc – fost presedinte al Academiei Romane – a decis, cu cinci voturi "pentru" si o abtinere, sa ii retraga lui Laszlo Tokes decoratia din cauza actiunilor antinationale si anticonstitutionale manifestate de acesta atunci cand a cerut Ungariei sa ofere protectorat Transilvaniei.
Judecatoarea Doina Visan, de la Sectia a VIII-a de contencios administrativ si fiscal a Curtii de Apel Bucuresti, a ramas in pronuntare pe exceptiile de inadmisibilitate ridicate de avocatul Lucian Bolcas (foto 1), din Baroul Bucuresti, aparatorul Consiliului de Onoare al Ordinului National „Steaua Romaniei”, care a solicitat instantei sa observe ca Hotararea atacata de Laszlo Tokes nu constituie un act administrativ. La iesirea din sala de judecata, maestrul Lucian Bolcas a declarat ca actiunea are un scop pur politic, nefiind altceva decat un tertip prin care se incearca tergiversarea emiterii decretului prezidential de retragere a decoratiei primite, in 2009, de Laszlo Tokes: "Scopul este unul pur politic. S-a incercat pe o cale nelegala sa se intarzie emiterea decretului de catre presedintele in functie al Romaniei. Sa speram ca pronuntarea va pune capat acestei incercari de tergiversare. Consiliul de Onoare al Ordinului National „Steaua Romaniei” a trimis direct Administratiei Prezidentiale, pentru ca presedintele sa se pronunte, in conditiile in care Cancelaria Ordinelor, in mod abuziv, a remis aceasta Hotarare nu presedintelui, ci a remis-o chiar lui Laszlo Tokes pentru a-i facilita introducerea acestei actiuni sicanatorii".
De cealalta parte, aparatorul lui Laszlo Tokes, avocatul Elod Kincses (foto 2), a precizat ca Hotararea Consiliului de Onoare este "nelegala si nefondata", aratand ca membrii acestui for nu au diferentiat faptele lui Tokes de declaratiile fostului europarlamentar: "Hotararea paratului Consiliul de Onoare al Ordinului Steaua Romaniei este atat de nelegala si nefondata, incat paratul nici macar nu incearca sa o apere. Tacerea lui nu ne mira, deoarece incalcarea dreptului la aparare si nediferentierea notiunii faptelor de cea a declaratiilor nu poate fi aparata in niciun fel. Tocmai de aceea paratul incearca sa paralizeze actiunea in contencios administrativ, perfect legala si admisibila, prin invocarea exceptiei lipsei capacitatii sale procesuale de folosinta pe considerentul lipsei personalitatii juridice, respectiv, al lipsei calitatii de autoritate publica".
Prezentam exceptiile de inadmisibilitate ridicate de maestrul Lucian Bolcas:
"1. Actul atacat prin actiune - Hotararea din 20.11.2013 a Consiliului de Onoare al Ordinului National „Steaua Romaniei” - nu constituie un act administrativ in sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel cum notiunea este definita la art. 2 alin. (1) lit. c) a aceleiasi legi, de natura a fi cenzurate pe calea contenciosului administrativ, nefind emis de o autoritate publica in regim de putere publica.
Art. 2 alin. (1) lit. c): "Act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publica in vederea executarii ori a organizarii executarii legii, dand nastere, modificand sau stingand raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, in sensul prezentei legi, si contractele incheiate de autoritatile publice care au ca obiect: punerea in valoare a bunurilor proprietate publica; executarea lucrarilor de interes public; prestarea serviciilor publice; achizitiile publice".
2. Consiliul de Onoare al Ordinului National „Steaua Romaniei”, prin modul de constituire, functionare, organizare si atributii, nu este o autoritate publica in sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel cum notiunea este definita la art. 2 alin. (1) lit. b) a aceleiasi legi.
Art. 2 alin. (1) lit. b): "Autoritatea publica - orice organ de stat sau al unitatilor administrativ-teritoriale care actioneaza, in regim de putere publica, pentru satisfacerea unui interes public; sunt asimilate autoritatilor publice, in sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obtinut statut de utilitate publica sau sunt autorizate sa presteze un serviciu public, in regim de putere publica".
Consiliul de Onoare al Ordinului National „Steaua Romaniei” functioneaza in baza art. 52 si urm. din Legea nr. 29/2000 (r1) cu modificarile ulterioare si a Regulamentului din 29 noiembrie 2005 pentru organizarea si functionarea consiliilor de onoare ale ordinelor nationale Steaua Romaniei, Serviciul Credincios si Pentru Merit, publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1099 din 6 decembrie 2005 aprobat prin H.G. nr. 1511 din 29 noiembrie 2005. El se constituie, conform art. 3 din Regulament, prin alegerea membrilor pentru un mandat de 5 ani, cu prilejul primei intruniri a cavalerilor ordinului, ce va avea loc in ziua ordinului national respectiv, nefiind numiti de catre alte organe cu care sa intre in raporturi institutionale.
Consiliul de Onoare constituie un organism propriu al membrilor ordinului, avand atribuite, prin lege si prin vointa membrilor, anumite functii deliberative. De aceea, Consiliul de Onoare nu are nici personalitate juridica, neputand sta in instanta in nume propriu raspunderea sa, inclusiv cea juridica, fiind numai in raport de membrii care l-au ales.
Ca organism deliberativ independent, Consiliul de Onoare nu face parte structural din Cancelaria Ordinelor sau din alta forma organizatorica a Administratiei Prezidentiale.
Singurele raporturi cu Cancelaria Ordinelor constau in dreptul de a transmite acestei Cancelarii Hotararile sale, pentru ca aceasta sa-si indeplineasca atributiile prevazute de art. 6 si art. 7 din Regulamentul din 29 noiembrie 2005 pentru organizarea si functionarea consiliilor de onoare ale ordinelor nationale Steaua Romaniei, Serviciul Credincios si Pentru Merit, fara ca aceasta Cancelarie sa aiba vreun drept de control asupra lor.
Capacitatea juridica civila nu se confunda cu capacitatea de drept public administrativ (vezi Decizia 1519/2005 a CAB), astfel dupa cum calitatea procesuala prevazuta de art. 56 alin. (2) Cpc nu poate fi confundata cu calitatea procesuala dintr-un litigiu de contencios administrativ.
3. Hotararile Consiliului de Onoare nu pot fi caracterizate nici ca acte administrative jurisdictionale in sensul art. 2 lit. d) din Legea nr. 554/2004 ("act administrativ-jurisdictional – actul emis de o autoritate administrativa investita, prin lege organica, cu atributii de jurisdictie administrativa speciala").
In aceasta situatie sunt incalcate conditiile de exercitare a actiunii, de ordine publica, astfel dupa cum sunt prevazute in art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ".
*Cititi aici exceptiile de indamisibilitate ridicate de maestrul Lucian Bolcas
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# awa
13 June 2014 15:05
-3
# Avo
13 June 2014 16:20
+3
# PRIAPISTU REFORMAT
13 June 2014 22:05
0