Vorbe de fumoar – 7.10.2019 – Procuroarea Adriana Voicu plange dupa Cornel: „Mi l-ati luat ca sa-mi bagati un porc pe gat”
* Procurorul Felix Banila nu vrea sa ne fie dor de el prea repede, ci a bagat din nou capu-n poza dupa demisia de la conducerea DIICOT. Iar Consiliul Superior al Magistraturii trebuie sa-i dea un raspuns in sedinta de joi, 10 octombrie 2019. Ce anume cere Banila puteti afla facand click aici.
* Pe 27 septembrie 2019, va anuntam ca la „Brigada Nufarul” si-a facut intrarea o noua procuroare, judecata disciplinar pentru presupusa savarsire a abaterii disciplinare prevazute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor: „manifestari care aduc atingere onoarei sau probitatii profesionale ori prestigiului justitiei savarsite in exercitarea sau in afara exercitarii atributiilor de serviciu”. Este vorba despre procuroarea Adriana Voicu, de la Parchetul de pe langa Judecatoria Brasov (click aici pentru a citi). Ei bine, acum procuroarea a pus in scena un uluitor spectacol in fata parchetului la care lucreaza, protestand nici mai mult, nici mai putin decat pentru ca sa-i fie adus inapoi fostul iubit. Cel putin asa scrie BizBrasov.ro (click aici pentru toata galeria foto).
Mai precis, femeia s-a asezat fain, frumos pe un scaun pliabil, avand langa ea un carton cu urmatorul text: „Sa mi-l aduceti pe Cornel aici, langa mine, ca voi mi l-ati luat ca sa-mi bagati un porc pe gat, pe care nu-l suport”. Ce sa zicem... Noi un singur Cornel stim din Brasov: paraditorul-vedeta Cornel David-Deca. Dar nu bagam mana-n foc ca la el se refera Adriana Voicu.
Pe de alta parte, lumea vorbeste ca aceeasi procuroare Voicu a fost audiata de alt faimos paraditor, Iulian Nica, pe vremea cand acesta taia si spanzura la Parchetul de pe langa Tribunalul Brasov. Adriana a fost audiata ca martor, cu privire la o cauza pe care ea o instrumentase. Oricum: procuroarei nu i-ar fi picat bine la stomac aceasta audiere, care s-a repetat si in instanta... Cu atat mai mari i-au fost Adrianei Voicu durerile de cap, cu cat ea ar fi fost chemata la DNA Brasov de catre prietenii lui Iulian Nica si amenintata ca risca sa fie oricand transformata din martora in suspecta, DNA Brasov banuind-o ca ar fi favorizat o persoana, in intelegere cu conducerea Serviciului Judetean de Medicina Legala. Si e posibil ca aceste presiuni s-o fi zdruncinat serios pe procuroarea Voicu. Acum, Dumnezeu cu mila... Oricum: noi ii uram procuroarei mult noroc in dragoste si chiar mai mult noroc in fata Sectiei pentru procurori in materie disciplinara din CSM.
* Un important exercitiu de memorie vine din partea jurnalistului Bogdan Tiberiu Iacob (BTI), cel care remarca o crancena ironie a istoriei. Si anume ca in mai 2014, vicepresedintele SUA din acel moment, Joe Biden, tinea la Cotroceni un discurs in care evoca figura domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cel care – potrivit legendei – l-a demascat pe un negustor necinstit, care umbla cu ocaua mica, inselandu-si clientii. Cinci ani si jumatate mai tarziu, Biden insusi se afla in mijlocul unui gigantic scandal de coruptie, detonat de Rudolph Giuliani, avocatul presedintelui american Donald Trump (detalii aici si aici). In aceeasi cuvantare din mai 2014, Joe Biden isi permitea sa dadaceasca Romania cu privire la neimplicarea politicului in justitie. Ca un facut, chiar in timp ce Biden indruga acele vorbe goale, steagul Statelor Unite s-a prabusit in spatele lui, aminteste Bogdan Iacob. Tupeul vicepresedintelui american era fara de margini, in conditiile in care se pare ca Biden nu a fost strain de executia pusa in scena de DNA impotriva lui Liviu Dragnea in mizeria de dosar „Referendumul”. Cel putin asa dadea de inteles Victor Ponta intr-un interviu din 2018. Cititi aici materialul integral al lui BTI.
Nota: Informatiile din aceasta rubrica trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele facand parte din categoria zvonurilor sau a pamfletului. Luati-le ca atare!
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# nae girimea 8 October 2019 06:51 +1
# Harry 14 October 2019 20:43 0