CEATA LUI PITIGOI, DAI INTR-UNUL TIPA DOI – Chiulangiii din CSM cer revocarea Liei Savonea pentru ca a fost aroganta cu ministresa Birchall si ca a implicat Consiliul intr-o "polemica institutionala" cu Iohannis pe tema numirii Danei Girbovan la sefia Ministerului Justitiei. Semnatarii cererii de revocare o critica pe Savonea ca "a avut intalniri particulare" cu Adina Florea, cu sefii Inspectiei si cu conducatorii instantelor, uitand de intalnirea lor nocturna de la CSM cu Nicolae Marin
Hai ca sunt buni de bancuri! Chiulangiii de serviciu ai Consiliului Superior al Magistraturii solicita revocarea judecatoarei Lia Savonea din functia de presedinte al CSM! Motivele, zic cei care vreo doua luni au tot absentat de la sedintele de Plen doar pentru a impiedica validarea Adinei Florea in functia de procuror-sef al Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie, se refera la "modul defectuos" in care judecatoarea Lia Savonea (foto 1 stanga) ar fi condus Consiliul, acuzand-o de incalcarea unor articole din Legea nr. 317/2004 privind Consiliului Superior al Magistraturii. Trebuie precizat ca cererea de revocare, astfel cum a aparut in mass-media, nu a fost publicata pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, aceasta fiind prezentata pentru prima data de site-ul G4media.ro.
Conform sursei mai sus indicate, cererea de revocare nr.1/20333 a fost formulata in data de 15 octombrie 2019, avand sapte semnatari, respectiv vicepresedintele CSM Nicoale Solomon (foto 1 dreapta), procurorii Mihai Cristian Ban, Florin Deac si Tatiana Toader (foto 2), dar si judecatorii Andrea Chis, Mihai Balan si Bogdan Mateescu (foto 3). Adica cei care toata vara, si nu numai, s-au codit, pe rand, sa ia parte la sedintele Plenului, stabilindu-si in schimb alte agende, ori intrand subit in concedii.
Noi credem ca nu este cazul de inflamare pe actiunea celor sapte membri CSM, fiind din punctul nostru de vedere doar o zbatere pentru a obtine capital de imagine in fata judecatorilor si procurorilor care i-au trimis in Consiliu si sunt nemultumiti de actiunile lor. Nu de alta, dar chiar si sa se ajunga la o revocare a presedintei CSM, solutia va fi supusa contestatiei, urmand cel mai probabil sa fie atacata in instanta de concencios-administrativ, moment de la care efectele hotararii de revocare vor fi suspendate. Or, tinand cont ca mandatul de presedinte al CSM al judecatoarei Lia Savonea se incheie la inceputul lunii ianuarie 2020, adica in circa doua luni, demersul pucistilor este in zadar!
Pucistii vor sa o revoce pe Savonea ca s-a contrat cu Birchall si ca a intrat in polemica cu Iohannis
Astfel, cei sapte pucisti ii reproseaza Liei Savonea "modul defectuos" in care si-a exercitat atributiile, criticand atitudinea "aroganta si neconstructiva" pe care a avut-o fata de ministrul revocat al Justitiei Ana Birchall, diametral opusa fiind abordarea, zic semnatarii cererii de revocare, fata de fostul ministru Tudorel Toader.
Nu putem totusi sa nu intrebam, care o fi modul defectuos? Faptul ca i-a chemat la munca, ori ca si-a dorit sa asigure functionarea unor structuri din interiorul sistemului judiciar? Aceleasi structuri unde, astfel cum este cunoscut, trei dintre semnatarii cererii de revocare au dosare penale. Este vorba despre vicepresedintele CSM Nicolae Solomon despre care stim ca are 5 dosare penale in lucru la SIIJ, despre procurorul Cristian Mihai Ban, care are 6 dosare penale, si judecatorul Bogdan Mateescu cercetat penal de SIIJ in dosarul "Savarina".
Totodata, in cererea lor de revocare, semnatarii se declara nemultumiti de faptul ca Lia Savonea a implicat CSM "intr-o polemica institutionala" cu Klaus Iohannis pe tema refuzului acestuia din urma de a o numi pe judecatoarea Dana Girbovan la sefia Ministerului Justitiei, dar si de faptul ca s-ar fi intalnit cu procuroarea Adina Florea, cu sefii Inspectiei Judiciare ori cu sefi ai instantelor fara sa ii informeze.
Procurorii uita de intalnire nocturna de la CSM cu procurorul Nicoale Marin
Incredibil, printre motivele pe care cei patru procurori si cei trei judecatori le invoca pentru revocarea Liei Savonea de la conducerea Consiliului se numara si unele "intalniri particulare" pe care aceasta le-ar fi avut cu procuroarea Adina Florea de la SIIJ, cu sefii Inspectiei Judiciare, ori cu sefii instantelor. Totusi, tinand cont de zicala "barna din ochii tai si paiul din ochii altuia", se impune sa amintim de celebra intalnire la ceas de seara de la sediul CSM in care procurorul Nicolae Marin a fost chemat de urgenta de membrii Sectiei pentru procurori pentru a fi luat la intrebari de una si alta. Acea intalnire celebra, deloc oficiala, precum si discutiile care s-au purtat in cadrul ei nu au fost nici pana astazi lamurite de membrii Sectiei pentru procurori (Click aici pentru a citi). Ce tare, nu!?
Motivele revocarii
Astfel, cei sapte semnatari ai cererii de revocare a presedintei CSM sustin ca Lia Savonea:
-nu si-a indeplinit, dupa caz, si-a indeplinit in mod necorespunzator atributia de reprezentare a Consiliului prevazuta de art. 24 alin. 3 lit. a), lit. b) si lit. c) din Legea nr. 317/2004;
-a incalcat disp.art. 29 alin. (10) din Legea nr. 317/2004;
-a incalcat dispozitiile art. 38 alin. (3) si (5) din Legea nr. 317/2004, prin transmiterea proiectului de modificare a legislatiei privind activitatea Agentiei Nationale de Integritate direct conducatorului comisiei parlamentare in conditiile in care doar ministrul justitiei putea fi sesizat in acest sens si doar de catre Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.
Concret, principalele motive pentru care cei sapte membri ai CSM solicita ca judecatoarea Lia Savonea sa fie revocata din functia de presedinte al Consiliului, astfel cum sunt prezentate in cererea publicata de G4media.ro sunt:
-"a generat si a intretinut o stare conflictuala cu actualul ministru al justitiei, dna. Ana Birchall, legat de neparticiparea acestuia la unele sedinte ale Plenului Consiliului in conditiile in care a refuzat, intr-o maniera aroganta si neconstructiva (a se vedea comunicatul din data de 5 octombrie 2019), sa stabileasca un mod de lucru previzibil pentru activitatile Consiliului";
-"a implicat Consiliul Superior al Magistraturii intr-o polemica institutionala cu Presedintele Romaniei pe tema refuzului acestuia de a numi in functia de ministru al justitiei un judecator in functie";
-"a avut intalniri particulare cu conducatori din sistemul judiciar – de exemplu cu adjunctul sefului SIIJ, dna. procuror Adina Florea in data de 1 aprilie 2019, actuali conducatori ai Inspectiei Judiciare, conducatori de instante, fara sa aduca la cunostinta membrilor Consiliului existenta acestor intalniri, obiectul discutiilor si concluziile la care s-a ajuns";
-"a transmis opiniei publice o imagine inexacta despre diferite activitati sau pozitii ale Consiliului prin diverse comunicate de presa neasumate de toti membrii acestuia";
-"a afectat imaginea Consiliului si a membrilor sai prin remarci si acuzatii tendentioase si absolut improprii intr-un organ colegial, cum ar fi declaratia de presa din data de 8 octombrie 2019 cand, dorind sa aduca la cunostinta opiniei publice motivul amanarii sedintei Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din acea data a afirmat, fara a avea o baza factuala reala ca: „atitudinea colegilor care lipsesc a produs consecinte in magistratura, a impiedicat derularea unor activitati, fiind un veritabil boicot institutional”, insinuand o intelegere obscura a membrilor alesi cu procurorul general si ministrul justitiei";
-"a folosit site-ul institutiei pentru exprimarea unor opinii in probleme cu caracter personal, cum ar fi comunicatul de presa din data de 01 octombrie 2019";
-"a stabilit intempestiv sedinte, cum ar fi cea din data de 26 august 2019, ora 10, punand pe ordinea de zi cererea de demisie a dnei. judecator Dana Girbovan pentru a putea fi propusa in functia de ministru al justitiei, in conditiile in care cererea a fost inregistrata in aceeasi dimineata la ora 9 conform mentiunilor din emap-registry";
-"a inclus pe ordinea de zi a unui plen din luna mai 2019 validarea (n.red. - a inspectorului sef al Inspectiei Judiciare), anticipand lipsa obiectiva si inevitabila a unor membri CSM (dna procuror Tatiana Toader, dl Procuror general Augustin Lazar)".
Precizam ca Lumea Justitiei a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii sa ne comunice oficial cererea de revocare a presedintei CSM Lia Savonea formulata de ce sapte membri, iar in momentul in care aceasta ne va fi transmisa o vom publica in integralitatea sa.
UPDATE: In data de 17 octombrie 2019, CSM ne-a comunicat in format electronic cererea de revocare formulata de cei sapte membri ai Consiliului.
*Cititi aici integral cererea de revocare
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Valter Cojman
16 October 2019 16:47
+12
# Chiulaii trebuiau concediati !
16 October 2019 17:03
+6
# Bulă
16 October 2019 20:01
+5
# Daco Roman
16 October 2019 20:16
+3
# Cernei Putin
17 October 2019 09:59
+1
# Procurorul
17 October 2019 11:16
0