In ultimul timp, in mass media se regaseste o avalansa de informatii legate de dosarul Rometrol II, care se afla in instrumentare la DIICOT, printre ele existand si aceea ca anchetatorii l-ar avea drept tinta finala pe presedintele Senatului Calin Popescu Tariceanu, iar intr-un alt dosar, DNA, "trofeul" ar fi ex-premierul Victor Ponta si Memorandumul semnat de sub mandatul sau, in 15 februarie 2013.

Lumeajustitiei.ro pune cap la cap succesiunea datelor si actelor care au avut loc de la privatizarea RRC pana azi, in directa legatura cu KMG International si Grupul Rompetrol Rafinare, facand o radiografie a litigiilor Ministerului Finantelor cu compania si a tututor initiativelor legislative. A iesit Statul roman in pierdere sau in castig? Iar daca Statul nu a iesit in pierdere, de ce exista aceasta febra pe anchetarea segmentata a perioadelor de timp scurse de la privatizare si pana acum? Radiografia asa-numitului scandal "Rompetrol" de la privatizare pana azi poate da raspunsuri la multe intrebari.

“Datoria istorica” si OUG 118/2003

Datoriile fiscale depasite la scadenta ale RRC la 30.09.2003 au fost reglementate prin OUG 118/2003, aprobata si modificata prin Legea 89/2005, fiind rambursate prin emiterea a 22.8 milioane de obligatiuni convertibile, cu scadenta la 7 ani, subscrise de Ministerul Finantelor Publice (MFP).

A fost OUG 118/2003 o favoare acordată RRC? Prin Decizia 135/2005, Consiliul Concurentei a analizat daca ordonanta a reprezentat ajutor de stat si a stabilit ca a fost, culmea, cea mai buna decizie pe care Statul o putea lua pentru maximizarea recuperarii creantelor sale. Mai mult, aceasta Decizie a fost elaborata sub monitorizare UE, Romania fiind la acel moment in perioada de pre-aderare.

Conform deciziei Consiliului Concurentei: "beneficiarul masurii de sprijin este S.C. “Rompetrol Rafinare”-S.A. Constanta, societate comerciala infiintata in anul 1991, care opereaza rafinaria Petromidia si care are ca obiect principal de activitate

prelucrarea titeiului si comercializarea en-gros a produselor petroliere. (5) La data de 26 ianuarie 2001, Rafinaria Petromidia a fost preluata de catre Grupul Rompetrol. Capitalul social al societatii este de 21.099.276.002.000 lei, din care 14.300.993.354.800 lei aport in natura si 6.798.282.647.200 lei aport in numerar.

(6) La data preluarii Rafinariei Petromidia de catre grupul Rompetrol, aceasta se confrunta cu dificultati financiare majore- aflandu-se practic in pragul lichidarii- inregistrand datorii reale de aproximativ 285 milioane USD, din care datoriile catre bugetul de stat reprezentau 64%. Aceasta datorie istorica a constituit o povara financiara pentru companie, fiind purtatoare de dobanzi si penalitati de intarziere calculate la o rata foarte ridicata (dobanzi de 0,06% pe zi si penalitati de 0,5% pe luna). In perioada februarie-mai 2001, societatea cumparatoare a pachetului majoritar de actiuni, The Rompetrol Group NV, a asigurat nevoile de finantare ale rafinariei din surse proprii precum si din surse atrase de pe piata bancara internationala, pentru a face posibila reinceperea productiei si plata datoriilor curente. Astfel, societatea ajunge in scurt timp sa plateasca catre bugetul statului, la nivelul anului 2001, 61,9 milioane USD, la nivelul anului 2002, 190,4 milioane USD, iar in anul 2003, totalul platilor catre bugetul statului a ajuns la suma de 371,6 milioane USD. Astfel, din anul 2002, Petromidia a devenit cel mai mare contribuabil privat la bugetul de stat, platindu-si la termen datoriile curente. Eforturile investitorului s-au concentrat pe satisfacerea nevoilor acute de retehnologizare ale Petromidiei, deoarece, la momentul privatizarii, nu putea produce nici un fel de carburanti la standarde europene, productia fiind astfel limitata si de imposibilitatea vanzarii produselor obtinute".

Totodata, dupa ce a analizat situatia financiara a Rompetrol, Consiliul Concurentei noteaza ca "daca statul nu ar fi intreprins nici o masura si ar fi pastrat creanta asupra societatii, dobanzile si penalitatile de intarziere pentru neplata datoriilor ar fi continuat sa curga (dobanda de intarziere este de 0,06% pe zi iar penalitatile de intarziere aplicate sunt de 0,5% pe luna, rezultand astfel o rata de acumulare nominala de 27,9% pe an, respectiv o rata de acumulare reala de 12,09% pe an)".

Din calculele Consiliului Concurentei rezulta un fapt deosebit de ingrijorator: daca nu s-ar fi luat aceasta masura, valoarea totala a debitelor catre stat ar fi ajuns, in 2010, la 879,5 mil. Euro. Practic, ar fi fost vorba de o crestere artificiala de la an la an a datoriei societatii. In aceste conditii, Statul a fost obligat sa ia o masura, avand la indemana urmatoarele solutii: fie sa execute silit societatea si sa-si recupereze astfel o parte din creante prin lichidarea acesteia, fie sa gaseasca o modalitate care sa-i permita recuperarea intru-un grad mai mare a creantei detinute asupra societatii. S-a ales conversia bugetara in obligatiuni, aceasta fiind - conform Consiliului Concurentei - cea mai buna masura (toate datele se regasesc in Decizia 135/2005 a Consiliului Concurentei, atasata la finalulu acestui material).

La Rompetrol Rafinare nu s-a aplicat OUG 205/2000

OUG 205/2000 privind conversia in actiuni a creantelor cuvenite bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale, bugetul fondurilor speciale si Fondului Proprietatii de Stat la unele societati comerciale, emisa la doar doua saptamani dupa privatizarea RRC, prevedea conversia in actiuni a unei multitudini de impozite si taxe neachitate la scadenta si anularea dobanzilor si penalitatilor aferente si mandata reprezentatii Statului in societatile respective sa intreprinda demersurile necesare in vederea majorarii capitalului social al acelor societati. Alte privatizari din aceeasi perioada s-au facut in aceleasi conditii de conversie a datoriilor fiscale in actiuni, anterior privatizarii. Cum ar fi:

- Petrom (Legea 555/2004): scutirea de plata a impozitelor, taxelor, contributiilor si penalitatilor aferente;

- Rafo (OUG 177/2001): conversia in actiuni a unei serii de impozite si taxe datorate si scutirea de la plata penalitatilor;

- Sidex (OUG 119/2001): conversia in actiuni a impozitelor, taxelor, contributiilor, finantarilor si altor sume datorate.

Sumele vizate de actele normative mentionate, ca si altele similare, reprezinta pierderi mascate ale societatilor respective, generate in perioada pre-privatizare. Conversia pierderilor in actiuni era o anulare de facto a acestora, deoarece pretul de vanzare a societatilor respective nu era influentat. Cu alte cuvinte, Statul, in calitate de vanzator, isi asuma astfel pierderile in cadrul unui demers rational economic de facilitare a procesului de vanzare.

La RRC, OUG 205/2000 nu s-a aplicat. Nici HG 1391/2000, care aproba contractul de privatizare a RRC, nu prevedea iertarea de datorii fiscale, ci doar preluarea de reesalonari de 185 milioane USD.

Imediat dupa privatizare, in perioada 2001-2003, intr-un context international al pietei extrem de defavorabil rafinariilor si unul local al unei piete interne unde preturile erau neliberalizate din diverse motive sociale, RRC era la limita supravietuirii, neputand respecta termenele reesalonarilor. In acest context, OUG 118/2003 nu a facut decat sa inchida o problema nerezolvata la privatizarea RRC, ca si in cazul altor privatizari. Deosebirea este ca obligatiunile insemnau un transfer de valoare catre Ministerul Finantelor Pulice, pe cand in celelalte cazuri prezentate mai sus Statul nu a primit nimic in schimb.

Implementarea prevederilor OUG 118/2003 s-a materializat in:

- 250 milioane USD - dobanzi platite la obligatiuni pe parcursul celor 7 ani;

- 71 milioane USD - rascumpararea unui numar de obligatiuni in 2010;

- 200 milioane USD – pretul pachetului de 26.7% actiuni RRC pe care KMGI s-a angajat prin Memorandum sa-l plateasca in procesul de privatizare pe care trebuie sa-l initieze Statul roman si il tot amana;

- 130 milioane USD - valoarea estimata pro-rata a pachetului residual de 18% detinut de Stat la RRC (dupa discountul de pachet minoritar).

Rezulta un total de 650 milioane USD, valoare reala care constituie beneficiile aduse de OUG 118. Cum sumele reglementate prin OUG 118/2003 reprezentau aproximativ 665 milioane USD, Statul si-a recuperat integral sumele transformate in obligatiuni la momentul 2003, confirmandu-se astfel analiza Consiliului Concurentei din Decizia 135/2005.

Conform datelor existente, impozitele si taxele platite de RRC din 2003 pana azi se ridica la peste 14,5 miliarde USD, fiind pastrate si peste 15.000 de locuri de munca. In cazul in care Statul ar fi luat decizia lichidarii societatii, impactul somajului ar fi fost devastator.

Conversia obligatiunilor in actiuni din 2010

Realitatea juridica si faptele arata situatia avantajoasa a Statului in raport cu conversia obligatiunilor in actiuni, realziata in 2010:

Ministerul Finantelor Publice (“MFP”) a atacat, in instanta, conversia din 30.09.2010, emiterea de actiuni aferente si inregistrarea actiunilor la Registrul Comertului. Instantele de judecata au respins toate actiunile MFP, confirmand astfel legalitatea demersurilor intreprinse de companie.

Prin Decizia Tribunalului Constanta din 24.06.2011 au fost respinse ca nefondate contestatiile MFP la conversia obligatiunilor in actiuni din 30.09.2010. Cu toate ca a existat si un sechestru pe activele RRC, KMGI a derulat in perioada 2009-2012 un amplu program de modernizare a rafinariei., investitia ridicandu-se la 400 milioane USD, sustinuta din fondurile proprii ale societatii-mama KMG, cu toate ca disputa in privinta conversiei obligatiunilor din 30.09.2010 nu se incheiase.

Memorandumul de Intelegere incheiat intre KMG International si Statul roman

Pana la aparitia Memorandumului de intelegere intre KMG International si Statul roman, stituatia se prezenta astfel: hotararile instantelor de judecata si in special Decizia Tribunalului Constanta din 24.06.2011 confirmasera legalitatea actiunilor KMGI in privinta conversiei, rezultand ca KMGI si RRC nu aveau nicio datorie fata de vreo institutie a statului roman.

Iata si cronologia evenimentelor, din 2010, premergatoare aparitiei Memorandumului:

In ianuarie 2010, KMGI informeaza MFP cu privire la intentiile sale, bazate pe lege, cu aproape un an inainte. ANAF instituie sechestrul pe activele RRC in august 2010, inainte chiar de conversia din 30.09.2010. In octombrie 2010, MFP ataca in instanta conversia si hotararile AGEA ale RRC. In 10 Decembrie 2010 si 7 iunie 2011, Tribunalul Constanta confirma, prin doua decizii, inregistrarea actiunilor emise in favoarea MFP, care detine astfel 44.6% din capitalul RRC. In noiembrie 2010, ANAF instituie titlu executoriu asupra RRC, blocat in instanta de RRC. In perioada 2010-2011, MFP si KMGI poarta discutii pentru gasirea unei solutii, MFP insista pentru rambursarea obligatiunilor in cash la valoarea nominala. In perioada 2010-2012, KMGI si RRC continua programul de investitii in rafinarie, desi situatia juridica era una incerta. In iunie 2011, Tribunalul Constanta respinge integral contestatiile MFP impotriva conversiei. Timp de doi ani, in perioada 2011-2013 au loc o serie de sesiuni de discutii intre KMGI si MFP, si tot in aceasta perioada, MFP suspenda de mai multe ori actiunea in justitie. In acest context, trebuia ca partile sa ajunga la o solutie pana in data de 18.02.2013, cand Curtea de Apel Constanta trebuia fie sa inceapa judecarea pe fond a litigiului,fie sa constate perimarea acestuia. Drept urmare, in februarie 2013 a fost parafat acordul in privinta solutionarii amiabile a disputei, concretizat prin Memorandumul din 15.02.2013, KMGI angajandu-se sa participe in procesul de vanzare a 26.7% din actiunile RRC cu suma de 200 milioane USD. Ca atare, Guvernul are, in prezent, asigurarea ca va primi minim 200 milioane USD pe acest pachet de actiuni. Daca nu s-ar fi ajuns la solutia data prin Memorandum, Statul ar fi fost cel care pierdea aproape 400 milioane USD. Azi, prin viitorul Fond de Investitii romano-kazakh, prevazut a avea un capital propriu de 150 milioane USD, Statul primeste gratuit o participatie de 20%.

In aceste conditii, intrebarea care se pune este de ce in spatiul public continua sa se acrediteze ideea ca prin Memorandumul din 2013 a fost reglata "datoria istorica" a Rompetrol Rafinare? Datele si situatia juridica demonstreaza contrariul. Cu toate acestea, subiectul Rompetrol continua sa fie un instrument de reglare, prin anchete nesfarsite, a scenei politice din Romania.

* Cititi aici Decizia nr.135/2005 a Consiliului Concurentei