Pe data de 4 martie 2021, Curtea de Justitie a UE (CJUE) a dat publicitatii un comunicat prin care facea cunoscute concluziile avocatului general Michal Bobek intr-o serie de cauze avand ca tema principala posibilitatea ca deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei „sa incalce principiile independentei judecatorilor si statului de drept, precum si protectia intereselor financiare ale Uniunii”. Declansarea procedurii avusese loc la cererea Inaltei Curti de Casatie si Justitie a Romaniei (ICCJ) si a Tribunalului Bihor. In esenta, petentii urmareau sa obtina din partea unei instante judecatoresti europene dispensa de a respecta deciziile instantei de control constitutional romane, sugerand ca dreptul UE are prioritate in raport cu Constitutia Romaniei, cel putin atunci cand interesele financiare ale UE sunt diferite de interesul national romanesc.

CJUE NU ARE COMPETENTA DE A CONTROLA DECIZIILE CCR

Ceea ce avocatul general Bobek a facut a fost sa verifice conformitatea a trei decizii pronuntate de CCR (51/2016, 685/2018 si 417/2019) cu dispozitiile dreptului UE si anume cele cuprinse in tratatele constitutive ale acesteia.

Procedand astfel, onoratul avocat nu a observat ca instanta nationala de control constitutional numita CCR nu face parte din sistemul judiciar romanesc.

i. CCR este o institutie de drept constitutional chemata sa garanteze unitatea interpretarii Constitutiei romane si conformitatea cu aceasta a legilor aplicabile in Romania.

ii. ICCJ si celelalte instante judecatoresti au competenta de a aplica legile si alte acte normative nationale in masura in care sunt conforme cu Constitutia si cu dreptul UE.

iii. CJUE este o instanta judecatoreasca europeana cu caracter federal care cerceteaza conformitatea dreptului intern al statelor membre, cu dreptul UE, dar nu si pe aceea a conformitatii acestuia cu Constitutia nationala. In caz de contradictie intre dreptul intern si dreptul UE, cel din urma prevaleaza, dar in cazul contradictiei dintre dreptul UE si Constitutia nationala, prioritate are cea de a doua.

Actele normative care formeaza dreptul UE se aplica, direct sau indirect, dupa caz, in si de catre statele membre, la fel cum se intampla cu actele normative adoptate la nivel national. Potrivit tratatelor constitutive (TUE si TFUE), normele de drept al UE le modifica automat pe cele de drept national, care trebuie sa li se alinieze, tot asa cum hotararile de guvern trebuie sa urmeze reglementarile cuprinse in legi, legile ordinare, prevederile legilor organice si asa mai departe, normele fiind dispuse ierarhic.

In aceasta ierarhie, dispozitiile de drept al UE sunt cel mai sus plasate, dar imediat dupa Constitutie. De ce? Pentru ca tratatele constitutive ale UE, carora li se integreaza tratatele de aderare ale statelor membre, au devenit obligatorii pentru acestea numai intrucat Constitutia nationala a acestora o permite, iar asta se intampla numai sub conditia compatibilitatii intre acele tratate si aceasta constitutie – legea fundamentala nationala.

Orice norma de drept al UE trebuie sa respecte tratatele constitutive ale UE si astfel ea respecta automat si constitutiile nationale, cu care respectivele tratate sunt conforme. Lipsa de conformitate a unui act normativ european, inserat in sistemul normelor adoptate de legislativele nationale, cu normele constitutionale nationale se constata si sanctioneaza de instantele nationale de control constitutional; in speta CCR. Cand acestea declara oricare dintre normele aplicabile intr-un stat membru ca fiind neconstitutionala, ele sunt in mod implicit neconventionale, respectiv neconforme cu tratatele constitutive ale UE, adevarate constitutii (con)federale.

Revenind la Constitutia Romaniei, aceasta este ceea ce este scris si citim in ea, plus ceea ce citeste si interpreteaza CCR. Deciziile CCR sunt insasi Constitutia Romaniei. Asa cum dreptul intern se aliniaza Constitutiei, asa el se aliniaza si deciziilor CCR. Si asa cum CJUE nu poate verifica constitutionalitatea dreptului intern, respectiv nu poate da interpretari obligatorii Constitutiei Romaniei, asa nu poate verifica nici conformitatea deciziilor CCR cu tratatele constitutive ale UE. Daca acestea ar fi fost neconforme cu Constitutia Romaniei, CCR ar fi interzis ratificarea lor, iar nu ele ar fi modificat Constitutia.

Prin urmare, avocatul general ar fi trebuit sa retina, inainte de orice, faptul ca solicitarea cu care a fost sesizata CJUE de unele instante judecatoresti din Romania este inadmisibila.

EXCLUDEREA SERVICIILOR DE INFORMATII DIN PROCESUL PENAL

Avocatul general Michal Bobek propune „Curtii sa declare ca dreptul Uniunii nu se opune deciziei unei curti constitutionale nationale, precum Decizia nr. 51/2016, prin care se declara neconstitutionala punerea in executare de catre serviciile nationale de informatii a unor masuri de supraveghere tehnica in cadrul unui proces penal si prin care se impune excluderea din procesul penal a oricarei probe astfel obtinute.” – ne anunta comunicatul CJUE.

Asa cum am spus deja, dreptul Uniunii exista numai intrucat Constitutiile nationale, asa cum au fost interpretate de instantele nationale de control constitutional, i-au permis sa existe, astfel incat acesta, de principiu, nu are cum se opune deciziei unei curti constitutionale nationale.

Dincolo de aceasta observatie, concluzia avocatului general al CJUE spune ca potrivit dreptului UE: i. serviciile de informatii nu au voie sa efectueze operatiuni de supraveghere in cadrul procesului penal; ii. probele obtinute prin asemenea operatiuni trebuie excluse din procesul penal, se subintelege, fizic, efectiv, material. Ceea ce nu ne poate surprinde intrucat dreptul UE este congruent, cu privire la valorile fundamentale pe care se sprijina, cu constitutiile statelor membre.

Considerentul avocatului general potrivit caruia decizia CCR referitoare la colaborarea autoritatii judecatoresti romane cu serviciile de informatii nu ridica probleme in dreptul UE intrucat acesta pur si simplu nu a reglementat problema, sugerand ca o viitoare reglementare ar putea schimba concluzia, este eronata si tendentioasa. Pe de o parte, o reglementare de drept al UE in alt sens decat cel admis de CCR, ar contraveni tratatelor constitutive ale UE (din care face parte si Carta europeana a drepturilor fundamentale), unde se gasesc principiile care fundamenteaza independenta judecatorilor si definesc procesul echitabil; pe de alta parte, daca tratatele constitutive ale UE s-ar modifica pentru a permite ingerinta serviciilor de informatii in procedura judiciara (in procesul penal), acea modificare nu ar fi ratificata de Parlamentul roman intrucat ar contraveni Constitutiei romane.

Aceasta inseamna ca revenirea la protocoalele prin efectul carora serviciile de informatii dau o mana de ajutor autoritatii judecatoresti, deja declarate ca neconstitutionale, trebuie privita de acum si ca fiind neconventionala, fiind declarat contrara dreptului UE. Numai astfel se poate interpreta corect aceasta concluzie a avocatului general Bobek. Nu este vorba, deci, ca dreptul UE, in lipsa unor dispozitii in sens contrar, permite CCR sa adopte o decizie asemenea celei aduse in discutie, ci ca prevederile dreptului UE sunt aceleasi cu prevederile Constitutiei romane pe care s-a intemeiat decizia CCR. À bon entendeur, salut!

NELEGALA COMPUNERE A COMPLETELOR DE JUDECATA

Avocatul general Michal Bobek mai propune CJUE „sa declare ca dreptul Uniunii nu se opune deciziei unei curti constitutionale nationale prin care se constata nelegala compunere a unor completuri din cadrul unei instante supreme nationale pentru motivul ca dreptul la o instanta impartiala a fost incalcat, chiar daca aceasta are drept consecinta crearea premiselor necesare admiterii unor cai extraordinare de atac impotriva unor hotarâri judecatoresti definitive.”

Aceasta propunere, care pune o alta punga cu gheata pe creierele infierbantate ale magistratilor #rezist, desi satisfacatoare pe fond, arata ca domnul avocat general este in eroare asupra fondului problemei. CCR nu a constatat „nelegala compunere a unor completuri”, caci misiunea sa nu este aceea de a verifica neconformitatea cu legea a faptelor savarsite de magistrati, ci imprejurarea ca acestia, in afara competentelor conferite prin Constitutie, au incalcat principiul constitutional al separatiei puterilor, ca si pe acela al impartialitatii, neutralitatii si obiectivitatii judecatorilor, garantie a unui proces echitabil, si au actionat ca legislatori, stabilind prin acte administrative alte reguli pentru formarea completelor de judecata decat stabilise puterea legislativa.

Consecinta fireasca a unei asemenea constatari era aceea ca hotararile pronuntate de completele formate potrivit regulilor adoptate prin uzurparea puterii legislative, erau lovite de nulitate. Ceea ce avocatul general al CJUE admite oftand, cu gandul la imprejurarea ca „aceasta are drept consecinta crearea premiselor necesare admiterii unor cai extraordinare de atac impotriva unor hotarâri judecatoresti definitive”. Caci evident, nu respectarea principiului aflarii adevarului il preocupa, ci viteza cu care se condamna si apararea principiului infailibilitatii hotararilor pronuntate de judecatori.

Este, desigur, greu sa spui ca hotararile pronuntate de complete ilegal compuse pot fi mentinute, dar Michal Bobek sufera vadit ca trebuie sa o afirme si parca tare ar fi vrut sa dea dreptate magistratilor romani care cereau CJUE sa treaca peste asemenea „detalii” si sa le permita a actiona potrivit intereselor politice, iar nu principiilor constitutionale aparate de CCR.

INTERESELE FINANCIARE ALE UE SCUZA ILEGALITATEA FORMARII COMPLETELOR DE JUDECATA?!

Cu aceste sentimente, avocatul general Bobek, dupa ce si-a calcat pe suflet referitor la formarea ilegala a completelor de cinci judecatori, nu poate merge atat de departe incat, pentru identitate de ratiune, sa propuna o solutie identica in cazul formarii ilegale a completelor de trei judecatori chemate a judeca in prima instanta acuzele de coruptie. Coruptii nu pot avea dreptul la un proces echitabil. Aceasta ar crea, crede dansul, „un risc sistemic de impunitate” (sic!), ceea ce, desigur, este contrat intereselor Uniunii; cel putin celor cu caracter financiar.

In consecinta, se propune „Curtii sa declare ca articolul 325 alineatul (1) TFUE se opune unei decizii a unei curti constitutionale nationale, precum Decizia nr. 417/2019, prin care se constata nelegalitatea compunerii completurilor de judecata ale instantei supreme nationale care se pronunta in prima instanta asupra unor infractiuni de coruptie pentru motivul ca aceste completuri nu sunt specializate in materie de coruptie, desi judecatorilor care fac parte din completurile mentionate le-a fost recunoscuta specializarea necesara, atunci când o astfel de constatare este susceptibila sa genereze un risc sistemic de impunitate in ceea ce priveste infractiunile care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii.”

Sesizand, totusi, enormitatea propunerii si inconsecventa propriilor concluzii, domnul Bobek isi circumstantiaza opinia. Astfel, ne spune, ca nu se poate invoca lipsa specializarii cerute de lege a unui complet daca si numai daca judecatorilor care il compun „le-a fost recunoscuta specializarea necesara”. Le-a fost recunoscuta de catre cine? De catre ei insisi?

Tocmai aici este problema.

Modul de recunoastere a specializarii judecatorilor a fost stabilit prin lege, el decurgand din specializarea completului, respectiv din implicarea lui exclusiv in judecarea infractiunilor de coruptie.

O fi bine? O fi rau? Este susceptibila aceasta metoda sa creeze un „risc sistemic de impunitate” pentru inculpatii suspecti de savarsirea unor infractiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii? Ce legatura poate avea „impunitatea” cu „specializarea instantelor”? Raspunsul la aceste intrebari nu se gaseste in dreptul UE. Nici CCR nu s-a pronuntat cu privire la aceste aspecte.

Decizia CCR constata doar ca judecatorii s-au comportat ca legiuitori si au inlocuit sistemul prevazut de lege, cu un altul pe placul lor. Ceea ce este, evident, o incalcare a separatiei puterilor si acest viciu infecteaza toate actele efectuate in siajul sau. Abia uzurparea prerogativelor puterii legislative de catre puterea judecatoreasca prezinta un risc sistemic. Anihilarea acestui risc este rodul deciziei amintite.

Ceea ce au dorit magistratii care au sesizat CJUE si ceea ce este pe cale sa faca CJUE, daca urmeaza propunerea avocatului general Michal Bobek, este sa permita judecatorilor modificarea legilor care le guverneaza sistemul de organizare si procedura judiciara. Oare asta spune art. 325 (1) TFUE? TFUE se opune separatiei puterilor in stat? CCR nu are dreptul sa apere principiul separatiei puterilor prin deciziile sale? Nici vorba!

Dar iata textul articolului evocat: „Uniunea si statele membre combat frauda si orice alte activitati ilegale care afecteaza interesele financiare ale Uniunii prin masuri care trebuie luate in conformitate cu prezentul articol, care actioneaza ca un factor de descurajare si care sunt de natura sa ofere o protectie eficienta in statele membre si in toate institutiile, organele, oficiile si agentiile Uniunii.” Ce legatura se poate face intre acest text si decizia CCR 417/2019? Nici una. Cel mult el spune ca atunci cand legifereaza modalitatile de formare a completelor care judeca activitatile ilegale indreptate impotriva intereselor financiare ale UE, legiuitorul national, in mod explicit, potrivit TFUE, detinator al competentei in materie, trebuie sa aiba grija ca acestea sa ofere o protectie eficienta respectivelor interese. O protectie care, desigur, nu poate incalca dreptul la un proces echitabil si nu poate contraveni ordinii publice stabilite prin constitutiile statelor membre.

Referirea la acest articol, evocat dar necitat, pare, in atari circumstante, o simpla diversiune care sugereaza reaua credinta a avocatului general Bobek si ii decredibilizeaza concluziile.

INDEPENDENTA JUDECATORILOR FATA DE CONSTITUTIE SI STATUL DE DREPT NECONSTITUTIONAL

Judecatorii romani care au sesizat CJUE voiau sa afle daca obligatia de a respecta Constitutia, astfel cum este ea interpretata de CCR, le incalca independenta. Cu alte cuvinte, daca atunci cand intre interpretarea pe care o dau ei Constitutiei, in procesul aplicarii legilor, si cea care este data de CCR, in procesul verificarii conformitatii legilor infraconstitutionale cu legea fundamentala, exista diferente, punctul lor de vedere poate trece inaintea celui al forului de control constitutional stabilit prin Constitutie.

Este neindoielnic ca judecatorii sunt aceia care interpreteaza legea si in functie de aceasta o aplica situatiilor in care sunt chemati sa intervina. Asa stand lucrurile, ei sunt tinuti si au competenta sa interpreteze si „legea legilor”, care este Constitutia. De asemenea, ei trebuie sa cunoasca si sa aplice prevederile tratatelor internationale la care Romania este parte si care, prin ratificare, sunt introduse in sistemul de drept romanesc.

Din aceasta perspectiva, refuzul unor judecatori romani de a corela legile pe care urmeaza a le aplica, cu Constitutia, pornind de la prezumtia de constitutionalitate a tuturor actelor normative infraconstitutionale, este criticabil. Cum tot criticabil este refuzul de a aplica instrumente de drept international, precum Conventia Europeana a Drepturilor Omului, astfel cum este interpretata in jurisprudenta Curtii EDO, atunci cand dispozitiile acestora nu si-au gasit loc in legislatia adoptata de legiuitorul roman.

Pe de alta parte, CCR nu solutioneaza spete aflate pe rolul instantelor judecatoresti, ci, in exercitarea unei competente conferite ei direct de Constitutie, stabileste cu putere obligatorie care trebuie sa fie continutul sau interpretarea unei legi pentru ca aceasta sa respecte exigentele ordinii constitutionale. Respectand deciziile CCR judecatorii nu renunta la independenta, ci isi manifesta independenta in limitele ordinii publice nationale stabilite de legea fundamentala.

Cu privire la controlul constitutionalitatii legilor, competenta CCR, daca nu este exclusiva, in orice caz este absoluta. Judecatorii trebuie sa interpreteze Constitutia pentru a plasa reglementarile infraconstitutionale pe care le aplica in cadrul constitutional dat, dar nu pot sa ii ataseze alta interpretare decat cea data de CCR, aceasta fiind singura oficiala si, de aceea, general obligatorie.

Cat despre „statul de drept”, asa cum am mai spus-o in repetate randuri, sintagma are intelesul de „guvernare a legii”. In limbajul Constitutiei Romaniei ea spune ca „nimeni nu poate fi mai presus de lege”. Or, acest „nimeni” ii include si pe judecatori. Iar a nu fi mai presus de lege inseamna a nu fi nici mai presus de Constitutie, legea fundamentala. O Constitutie care vorbeste in mod oficial prin gura CCR.

In fine, instantele judecatoresti romane sunt instante nationale, iar nu federale. Instanta federala este CJUE. Prin urmare, judecatorii romani trebuie interpreteze si sa aplice legislatia romana infraconstitutionala, din care fac parte si normele de drept al UE, potrivit interesului national romanesc; care se prezuma a fi congruent cu interesul european, respectiv integrat in interesele comune tuturor statelor membre. Rasturnarea unei asemenea prezumtii este de competenta CJUE, iar nu de aceea a judecatorilor nationali. Iar CJUE o poate face doar neaducand atingere constitutiilor statelor membre, astfel cum sunt ele interpretate de instantele nationale de control constitutional.

Dand peste cap toate aceste reguli si principii, iata, insa, ce spune Comunicatul CJUE: „Referitor la principiul suprematiei, avocatul general apreciaza ca acesta trebuie interpretat in sensul ca permite unei instante nationale sa inlature aplicarea unei decizii a curtii constitutionale nationale, obligatorie in dreptul national, daca instanta de trimitere ar considera ca aceasta inlaturare este necesara pentru a se conforma obligatiilor care decurg din dispozitiile direct aplicabile ale dreptului Uniunii.”

Aceasta concluzie este cutremuratoare si scandaloasa. Din moment ce decizia „curtii constitutionale nationale este obligatorie in dreptul national”, pe ce temei se plaseaza aptitudinea „instantei de trimitere” (instanta careia decizia amintita ii este opozabila) de a inlatura aplicarea ei? Este aceasta instanta mai presus de Constitutie? Este aceasta instanta un for de apel al deciziilor curtii constitutionale? Daca CJUE, asa cum am demonstrat, nu are prerogativa de a cenzura deciziile CCR, caci nimeni nu i-a atribuit-o iar, potrivit tratatelor constitutive ale UE, institutiile europene nu au decat atributiile expres atribuite lor de statele membre, cum ar putea conferi ea unui judecator national dreptul de le cenzura? Cum poate conferi CJUE unor terti magistrati, printr-o hotarare avand ca obiect interpretarea tratatelor UE, un drept pe care ea insasi nu il are?

Dreptul inventat de avocatul general al CJUE este, insa, cel putin, circumstantiat. Decizia curtii constitutionale nu poate fi, tousi, ignorata daca ea nu afecteaza executarea „obligatiilor care decurg din dispozitiile direct aplicabile ale dreptului Uniunii.” Cu alte cuvinte, Constitutia se suspenda atunci cand respectarea ei nu permite satisfacerea intereselor Uniunii, astfel cum sunt ele sintetizate in normele de drept unional / federal direct aplicabile. (Slava Domnului ca nu si in cazul normelor de drept european care trebuie inserate in dreptul national prin acte de transpunere ale legiuitorului national!) Legatura de cauzalitate intre Constitutia Romaniei (in interpretarea data de CCR) si posibila incalcare a obligatiilor rezultate din „dispozitiile direct aplicabile ale dreptului Uniunii”, ramane la luminile instantelor nationale devenite paraconstitutionale.

IMPUNITATE PENTRU ABUZUL PROCEDURAL?!

Avizul avocatului general al UE este incorect atat din punct de vedere tehnic, cat si din punct de vedere etic. Convingerea cu privire la aspectul din urma este intarita de urmatorul paragraf din Comunicatul CJUE: „In ceea ce priveste sanctiunile disciplinare pentru nerespectarea deciziilor Curtii Constitutionale, avocatul general considera ca dreptul Uniunii se opune initierii unei proceduri disciplinare impotriva unei judecator pentru simplul motiv ca acesta a sesizat Curtea cu o cerere de decizie preliminara in care repune in discutie jurisprudenta curtii constitutionale nationale si invoca posibilitatea de a lasa neaplicata aceasta jurisprudenta.”

Intra acest aspect oare in „actul de misiune” al domnului Bobek?! Este problema CJUE si a dreptului european cercetarea efectuata de Inspectia Judiciara? Este corect ca, in timp ce o asemenea cercetare se desfasoara ori inainte de inceperea ei, fara sa cunosti nimic din situatia de fapt, sa intervii si sa atragi atentia ca o anumita concluzie ar fi contrara dreptului Uniunii? Oare nu este, tocmai aceasta o incalcare a principiilor statului de drept si a independentei justitiei?

In sustinerea acestui avertisment partizan, avocatul general invoca art. 267 din TFUE, care se ocupa de procedura hotararii preliminare privind interpretarea dreptului comunitar, art. 19 (1) din TUE, care se refera la principiul independentei judecatorilor, fara a le acorda insa impunitatea, si art. 47 din Carta europeana a drepturilor fundamentale, care trateaza problema dreptului la o cale de atac si la un proces echitabil. Legatura (din lantul logic al caruia lipsesc orice verigi intermediare) pe care dl Bobek o face intre aceste texte si concluzia sa este halucinanta. Sa nu mai existe, oare, abuzul procedural si cei care il comit sa nu mai fie sanctionati? Au exercitat judecatorii care au sesizat CJUE o cale de atac? Procedura raspunderii disciplinare in care ar fi implicati este per se inechitabila?

Avem totusi o vaga consolare afland ca: „In ceea ce priveste principiul independentei judecatorilor, avocatul general arata ca nu reiese ca metoda de numire la Curtea Constitutionala este in sine problematica. Imprejurarea ca institutii „politice” participa la numirea unui organ precum Curtea Constitutionala nu o transforma intr-un organ politic ce apartine sau este subordonat puterii executive. Mai mult, nu a fost evidentiat niciun element susceptibil sa repuna in discutie independenta sau impartialitatea Curtii Constitutionale.”

Trecand peste confuzia evidenta pe care domnul Bobek o face intre judecatorii care intra in compunerea puterii judecatoresti si cei care compun CCR, cea din urma nefiind instanta judecatoreasca, este de retinut ca, in viziunea avocatului european, nici modalitatea de numire a membrilor forului de control constitutional, nici independenta si impartialitatea lor, nu au a fi puse in discutie, asupra acestora neplanand nici un dubiu. Adica avocatul general al UE afirma exact inversul a ceea ce judecatorii romani care au sesizat CJUE au sustinut, printr-un discurs tocmai acela profund politizat, facandu-se cutia de rezonanta a puterii executive, nemultumita de deciziile CCR si „inobedienta” membrilor acesteia. Acesti judecatori au dorit sa inventeze un alibi pentru nesocotirea deciziilor CCR care, potrivit Constitutiei Romaniei, sunt obligatorii in dreptul national, si astfel sa supuna ordinea constitutionala romana unui control supranational aflat in afara tratatelor internationale / europene la care Romania este parte.

Or, in asemenea conditii, nu este legitima, oare, investigarea motivelor care i-au determinat pe cei care au sesizat CJUE spre a se vedea daca au facut-o cu buna credinta sau in mod abuziv, impinsi de intentii maligne? Problema este una de securitate nationala, iar nu doar de domeniul raspunderii disciplinare? Nu doar Inspectia Judiciara ar trebuie sa cerceteze speta, ci si SRI, in exercitarea propriilor sale competente. De ce avocatul general al CJUE se opune unei asemenea cercetari? Independenta judecatorilor include si dreptul la subminarea ordinii constitutionale?

UN AVIZ INCORECT CERE O REACTIE RAPIDA SI FERMA

Din punctul de vedere al CCR, Constitutia Romaniei se bucura de suprematie in raport cu dreptul UE, acesta avand prioritate doar in raport cu reglementarile infraconstitutionale. Din punctul de vedere al CJUE (cel putin al avocatului general Michal Bobek), dreptul UE detine forta suprema inclusiv atunci cand este vorba despre Constitutia Romaniei. Iar domnul Bobek, propune ca intre aceste doua pozitii alegerea finala sa o faca judecatorii ICCJ, dupa cum ei apreciaza ca ordinea constitutionala romana serveste sau nu intereselor financiare ale UE.

Interese care cer, atat in viziunea acestui avocat general dominat de mentalitatile miscarii mondiale #rezist, cat si in a celei a judecatorilor #rezist romani, nu un proces echitabil, ci o condamnare rapida. Caci iata ce mai spune Comunicatul CJUE: „In ceea ce priveste protectia intereselor financiare ale Uniunii, avocatul general considera ca decizia in discutie nu indeplineste cerintele articolului 325 alineatul (1) TFUE mentionate mai sus, intrucât ar putea sa se ridice indoieli serioase in ceea ce priveste consecintele practice, in general perceptibile sau asteptate, ale acesteia. Decizia nr. 417/2019 impune rejudecarea in prima instanta a tuturor cauzelor aflate in etapa apelului, in care hotarârea primei instante a fost pronuntata intre 21 aprilie 2003 si 22 ianuarie 2019. Ținând seama de nivelul general de complexitate a cauzelor privind infractiunile de coruptie savârsite de persoanele care intra in sfera de competenta a ICCJ, precum si de probabilitatea declararii unui apel, efectele asteptate in mod rezonabil ale acestei hotarâri sunt foarte extinse.”

Cu alte cuvinte: i. „consecintele practice” nedorite constau in reluarea, in fata unor instante legal constituite, a unor procese terminate cu hotarari absolut nule; ii. reluarea proceselor va amana satisfacerea intereselor financiare ale UE, intrucat nu exista – nu-i asa? – nici un dubiu ca si instantele legal constituite vor pronunta aceeasi condamnare ca si cele ilegal constituite, prezumtia de nevinovatie fiind o simpla superstitie in care crede doar CCR (sic!); iii. suspectii fiind oricum vinovati (sic!), condamnarea lor nu are de ce se impiedica de rigorile Constitutiei Romaniei (sic!), astfel cum au fost confirmate acestea prin decizii ale CCR, decizii pe care CJUE ar urma sa le transforme din „general obligatorii” in facultative. „Se sparie gandul...”

Concluziile avocatului general nu sunt obligatorii pentru CJUE. Misiunea sa se limiteaza la a propune o solutie, presupus obiectiva, in cauza in care aceasta va trebui sa se pronunte. Judecatorii Curtii urmeaza sa delibereze si sa hotarasca la o data ulterioara.

Practica ne dovedeste, insa, ca, de cele mai multe ori, CJUE preia mecanic propunerile avocatului general, cam tot asa precum ICCJ copiaza servil rechizitoriile DNA.

Iata de ce nu mai este timp de asteptat. Nu trebuie stat pana cand delirul politico-juridic al dlui Bobek – fara indoiala incurajat si de apararea deficitara, sa ca sa nu spunem inexistenta, capitularda si, in ultima instanta, tradatoare a reprezentantilor guvernului roman – se transforma in hotarare CJUE.

CCR este obligata sa reactioneze imediat fata de asemenea ineptii. In acest sens ar trebui luata imediat legatura cu presedintii celorlalte curti constitutionale din statele membre ale UE, pentru a se declansa o actiune comuna atat la nivel national cat si la nivel european. Dupa cum reactiile Guvernului Romaniei, avand reprezentanti in Consiliul UE, si a europarlamentarilor romani, ba chiar si a reprezentantului Romaniei in Consiliul European, trebuie sa fie prompte si energice. Absenta unor asemenea reactii va fi inca un cap de acuzare atunci cand ceasul judecatii va sosi.

Daca CJUE va prelua opinia avocatului general se va crea o criza politica in UE, simultan cu o criza constitutionala in Romania, caci, mai ales in contextul national si international de azi, cu greu se poate crede ca un asemenea precedent va fi acceptat de curtile constitutionale nationale. Neindoielnic, acestea nu vor lasa instantele nationale sa decida in ce situatii constitutia nationala are prioritate si in care va trebui sa se subordoneze „intereselor europene”. Pe panta unei asemenea dispute, amorsate de cateva minti ratacite, nu trebuie sa se alunece. Ea va crea doar haos judiciar si tensiune politica.