Autoritatea ministrului justitiei asupra procurorilor nu este o noutate introdusa prin Constitutia din 1991, in care s-a prevazut prin art.131, alin.1 ca „Procurorii isi desfasoara activitatea potrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei” mentinut prin art.132 alin.1 din Constitutia Romaniei, revizuita in 2003.

In dovedirea afirmatiilor mele reproduc capitolul III din Instructiunile date de fostul ministru al justitiei M.Antonescu, procurorilor sefi de parchete, publicate in „Dreptul” nr.31 din 16.10.1921.

„In cazurile de crima si de delicte grave agentii politiei judecatoresti sunt nevoiti sa se asigure de persoana inculpatului atat pentru facerea cercetarilor, cat si pentru a impiedica fuga inculpatilor. Dupa procedura penala nu se poate detine o persoana fara mandat mai mult de 24 ore (art.88 din procedura penala).

Acest principiu nu se observa intotdeauna, fie din cauza distantei mari de la locul arestarii pana la resedinta tribunalului, fie din cauza intarzierii cercetarilor preliminare. Cu toate acestea principiul libertatii individuale trebuie respectat.

Chiar un om condamnat are dreptul la respectul persoanei sale, necum un om numai banuit ca ar fi savarsit o fapta rea (sublinierea noastra Gh.Dobrican). Daca interesul cel mare al ordinii sociale impune necesitatea pentru justitie de a ridica in mod provizoriu libertatea unui om, chiar inainte de a se sti ca este vinovat, acest mare sacrificiu a fost impus de lege individului numai cu garantia ca o asemenea masura nu se poate lua in contra lui decat de un magistrat, care prin caracterul sau prezinta garantii serioase de prudenta si impartialitate.

In consecinta, va rog sa luati masuri ca indata ce cineva a fost arestat, sa fie adus inaintea dumneavoastra ca sa decideti fara intrerupere asupra fiecarei persoane.

In tot cazul nu se poate mentine decat in baza unui mandat in regula.

Ca sa se evite arestarile in contra legii si ca sa se poata constata abuzurile, este necesar sa cereti agentilor politiei judiciare sa constate in scris ziua, ora si locul arestarii fiecarei persoane”.

De asemenea, mai reproduc si urmatoarele fraze din capitolul IV al Instructiunilor ministrului justitiei „De aceea, ca sa ajungeti a obtine condamnari in raport cu gravitatea faptelor, veti starui ca inainte de a se trimite procesul la tribunal, probele sa fie cu ingrijire adunate pentru ca judecatorii sa se gaseasca fata de probe convingatoare.

Unii acuza justitia noastra de prea multa indulgenta in procesele penale.

S-a observat, e adevarat, ca uneori pedepsele ce se aplica nu corespund cu gravitatea faptelor, dar acest rezultat nu trebuie atribuit exclusiv indulgentei judecatorilor, ci mai cu seama incompletei instructiuni, care face ca adesea judecatorul se afla in penibila situatiune ori de a achita pe un vinovat in lipsa de probe suficiente ori de a condamna pe un individ a carui culpabilitate nu este destul de clar stabilita.

Intr-o astfel de situatiune, judecatorul daca condamna se vede nevoit a aplica o pedeapsa usoara, chiar daca faptul este grav. De aceea se impune parchetului si instructiunii sa culeaga probele cu ingrijire pentru ca convingerea judecatorului sa fie pe deplin stabilita”.

Din cele aratate mai sus, rezulta indubitabil ca autoritatea ministrului justitiei asupra procurorilor a fost recunoscuta in reglementarea noastra traditionala, cat si prin Constitutia din 1991, in interesul bunei administrari a justitiei.

Se pune, totusi, intrebarea de ce toti ministrii care s-au perindat la justitie dupa 1991 nu au observat prevederile constitutionale enuntate de noi mai sus. Sa fie oare indiferenta sau alte motive?