AVIZ CELOR CARE-L DERANJEAZA PE BASESCU – Cine pericliteaza interesele presedintelui devine tinta institutiilor de forta ale regimului. Judecatorii Neacsu si Dumbrava au simtit represaliile DNA si ANI, dupa ce au deconspirat posibile legaturi ale lui Basescu cu fostele sefe CSM, Ghica si Haineala. Tiparul s-a repetat pentru Chitoiu si Rusanu, care l-au lovit pe presedinte in puncte sensibile: CEC si RL. Ministrii Pacuraru si Chiuariu au fost la un pas de inchisoare
Din ce in ce mai des in ultima vreme, observam ca cei care tulbura linistea Palatului Cotroceni prin declaratii care ar putea conduce chiar la depistarea unor infractiuni, cum ar fi traficul de influenta, devin suspecti si inculpati in dosare concepute de institutiile represive ale regimului Basescu, in frunte cu DNA. Mai toti au avut de suferit, mai devreme sau mai tarziu, fie ca vorbim despre politicieni sau chiar despre magistrati.
Lumeajustitiei.ro va prezinta in continuare doar sase cazuri, cele mai recente, in care doi judecatori si doi oameni politici au ajuns sa aiba probleme cu DNA sau ANI. Totul dupa ce au adus atingere intereselor prezidentiale si au pus in pericol jocurile lui Traian Basescu.
Adrian Toni Neacsu si Horatius Dumbrava au fost luati in colimator de DNA, respectiv, de ANI, dupa ce au indraznit sa le dezvaluie colegilor din CSM zvonurile despre existenta unor intalniri intre presedinte si fostele sefe ale CSM, Alina Ghica si Oana Haineala, si despre conceperea unor materiale juridice la Consiliului Superior al Magistraturii, pe care presedintele suspendat le-ar fi folosit in 2012 in actiunile sale la Curtea Constitutionala a Romaniei pentru a reveni la Cotroceni. Recent, DNA a declansat ceea ce s-ar putea numi operatiunea cu nume de cod "Cloaca", cei vizati fiind Daniel Chitoiu, fost ministru al Finantelor Publice, si Dan Radu Rusanu, presedintele ASF, care, prin ceea ce au spus sau facut au adus atingere intereselor lui Traian Basescu.
Inaintea acestora au fost altii care au avut de patimit dupa ce au deranjat pe Traian Basescu sau pe oameni apropiati acestuia. Ii amintim doar pe ministrii Tudor Chiuariu si Paul Pacuraru. Ambii au platit cu functiile in Guvern, dar unul dintre ei s-a ales si cu o condamnare definitiva.
Iata lista cu cei care l-au suparat intr-un fel sau altul pe Traian Basescu sau pe oamenii acestuia si au avut de infruntat represaliile institutiilor de forta ale regimului:
Judecatorul Adrian Toni Neacsu
Faptele: Aflat in conflict deschis cu fostele sefe ale Consiliului Superior al Magistraturii, Alina Ghica si Oana Haineala, fostul judecator si membru al CSM Adrian Toni Neacsu a semnalat, in 2012, prin intermediul unor email-uri, zvonuri privind jocuri de culise prin care presedintele Traian Basescu, in perioada in care era suspendat, ar fi beneficiat de sprijin din partea Alinei Ghica si Oanei Haineala pentru a reveni in fruntea Palatului Cotroceni, in ciuda votului celor 7,4 milioane de cetateni care au spus "Da" la referendumul pentru demiterea sa, din vara anului 2012. Schimbul de corespondenta din octombrie 2012 dintre Adrian Toni Neacsu si membri ai CSM a scos la iveala posibile intalniri intre presedintele suspendat si fostele sefe ale Consiliului, precum si zvonuri potrivit carora Traian Basescu ar fi beneficiat de materiale juridice concepute in interiorul CSM pe care le-ar fi folosit apoi la Curtea Constitutionala a Romaniei in actiunile sale de pastrare a functiei. Amintim ca email-urile se regasesc in expertiza informatica intocmita de DNA in dosarul lui Adrian Toni Neacsu, dosar public aflat in prezent pe rolul ICCJ, si au fost publicate recent de Lumeajustitiei.ro cu acceptul fostului judecator si membru al CSM.
Urmarile: Banuiala existentei unei legaturi cauzale intre faptele descrise mai sus si ceea ce urmat in viata fostului judecator este cat se poate de rezonabila. La cateva luni dupa ce a semnalat ca are cunostinta de informatii privind posibilitatea existentei anumitor jocuri de culise intre Ghica, Haineala si Basescu, Adrian Toni Neacsu s-a ales cu dosar penal si cu pierderea statutului de membru al CSM. Dupa descinderea abuziva – fara mandat – in biroul judecatorului, duminica 19 ianuarie 2013, pentru perchezitionarea informatica a calculatorului acestuia, DNA a inceput urmarirea penala fata de Adrian Toni Neacsu, la 24 ianuarie 2013, sub acuzatiile de fals intelectual, uz de fals si participatie improprie la abuz in serviciu, in legatura cu decontarea mai multor deplasari in localitatea de domiciliu si la diferite instante din tara. Aceasta dupa ce, in prealabil, judecatorul a fost filat. In prezent, dosarul lui Adrian Toni Neacsu se afla la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Judecatorul Horatius Dumbrava
Faptele: La fel ca in cazul lui Adrian Toni Neacsu, judecatorul Horatius Dumbrava a indraznit sa le trimita colegilor sai din CSM un email in care se referea la acelasi lucru. Si anume, posibile intalniri dintre fostele sefe ale CSM, Alina Ghica si Oana Haineala, si Traian Basescu, precum si materiale redactate la CSM care ar fi fost folosite de presedinte la CCR: “Se aud barfe ca au avut loc intalniri pe perioada referendumului intre conducerea CSM si presedintele suspendat... Se mai vorbeste ca au plecat materiale pentru nu stiu ce aparari si cereri de preschimbare de termen de care a uzitat acelasi presedinte suspendat”.
Urmarile: La cateva luni dupa ce Horatius Dumbrava a avut "nechibzuinta" sa vorbeasca despre posibile jocuri intre Alina Ghica, Oana Haineala si presedintele Basescu, a fost luat in vizor de Agentia Nationala de Integritate, institutie condusa de Horia Georgescu. ANI a declansat verificarile, suspectandu-l pe judecator ca s-ar fi aflat in conflict de interese, in 2009, atunci cand nu s-a abtinut de la solutionarea unui dosar in care Liviu Marian Onoriu, rectorul Universitatii "Petru Maior" din Targu Mures, se constituia parte, in conditiile in care Horatius Dumbrava ii fusese subordonat acestuia, pe vremea cand era asistent universitar. In cele din urma, in raportul publicat de ANI la data de 21 mai 2013, s-a concluzionat ca nu au fost identificate elemente de incalcare a legislatiei privind regimul juridic al conflictelor de interese in materie penala si, prin urmare, s-a dispus clasarea dosarului lui Horatius Dumbrava, actiunea ANI dovedindu-se astfel doar o incercare de compromitere a imaginii judecatorului.
Ministrul Finantelor Publice, Daniel Chitoiu
Faptele: Din postura de ministru al Finantelor, Daniel Chitoiu si-a permis sa faca public faptul ca Traian Basescu l-a rugat sa nu-l schimbe pe seful CEC Bank, Radu Ghetea: "M-a sunat acum doua-trei saptamani, pentru ca este in schimbare CEC Bank. Cred ca domnul presedinte Ghetea a dat fuga la presedinte pentru a nu fi schimbat. M-a rugat frumos sa nu-l schimb. I-am spus ca facem o evaluare a activitatii actualei conduceri. Daca a performat, ramane pe functii, daca nu...". Declaratia a fost facuta pe 13 noiembrie 2013, la aproximativ doua luni de la contractarea de catre Ioana Basescu, de la CEC Bank, a unei linii de credit de aproximativ 4,5 milioane de lei pentru cumpararea a 290 de hectare de teren in comuna Nana, judetul Calarasi.
Urmarile: Repercusiunile nu au intarziat. La sfarsitul lunii ianuarie 2014, DNA a inceput urmarirea penala fata de sefa Directiei Avizari din ASF, Laura Elena Chitoiu, sotia fostului ministru al Finantelor Publice, Daniel Chitoiu, pentru abuz in serviciu. In dosarul cunoscut sub numele de „Carpatica”, procurorii au extins cercetarile si fata de alte persoane. Vizat este insa si Daniel Chitoiu, in contextul in care DNA verifica si modul in care s-a dat Ordonanta de Guvern privind conducerea ASF. Pe 19 feruarie 2014, Traian Basescu a iesit public denuntand „cloaca ASF”, in frunte cu Dan Radu Rusanu.
Presedintele ASF, Dan Radu Rusanu
Faptele: Autoritatea pentru Supraveghere Financiara, condusa de Dan Radu Rusanu, a luat in urma cu cateva zile o masura extrema impotriva societatii de asigurare ASTRA, controlata de patronul ziarului Romania Libera, Dan Adamescu. Mai exact, ASF a decis instituirea procedurii de redresare prin administrare speciala a companiei, administrator special fiind desemnat KPMG Advisory. Presedintele ASF Dan Radu Rusanu a dezvaluit ca mai bine de 90% din imprumuturile ASTRA au ajuns la Romania Libera, publicatie cunoscuta de ani de zile ca sustinatoare a regimului Traian Basescu: “In ultimii trei ani, ASTRA a facut imprumuturi intragrup in valoare de aproape 110 milioane lei, din care 102 milioane lei (peste 90%) au mers catre Medien Holding SRL, cunoscuta ca Romania Libera. Vom incerca sa aflam cine sunt beneficiarii acestor imprumuturi si de ce nu au fost returnate timp de trei ani de zile”. Pe 18 februarie 2014, ASF a suspendat atributiile legale ale actionarilor semnificativi si ale persoanelor cu atributii la varful societatii de asigurare ASTRA.
Urmarile: DNA a inceput urmarirea penala fata de seful ASF, Dan Radu Rusanu, la trei zile dupa masura instituita de ASF la ASTRA, pentru constituire de grup infractional organizat si complicitate la abuz in serviciu. In acelasi dosar „Carpatica”, in care este urmarita penal si Laura Chitoiu, procurorii DNA sustin ca Rusanu ar fi protejat in mod fraudulos interesele Carpatica Asig.
Fostul ministru al Justitiei, Tudor Chiuariu
Faptele: In 2007, pe cand era ministru al Justitiei, Tudor Chiuariu a indraznit sa solicite masuri impotriva unuia dintre sefii de la DNA, parchet controlat de Traian Basescu. Mai exact, Tudor Chiuariu a cerut revocarea din functie a fostului sef al Sectiei a II-a DNA, Doru Tulus. De asemenea, Chiuariu a solicitat si revocarea fostului sef al serviciului tehnic al DNA, Aristotel Popa.
Urmarile: La cateva luni de la acest moment, pe data de 18 septembrie 2007, seful DNA de la acea vreme, Daniel Morar, l-a sesizat pe presedintele Traian Basescu pentru ca acesta sa ceara urmarirea penale impotriva lui Tudor Chiuariu. Liberalul a platit cu functia, iar mai târziu, in decembrie 2010, a fost trimis in judecata in dosarul "Posta", pentru abuz in serviciu. In 2013, Tudor Chiuariu a fost achitat de un Complet de 3 judecatori de la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Recent, insa, la 24 ianuarie 2014, Completul de 5 al ICCJ condus de Livia Stanciu l-a condamnat pe fostul ministru al Justitiei la 3 ani si 6 luni de inchisoare cu suspendare.
Fostul ministru al Muncii, Paul Pacuraru
Faptele: Ministru al Muncii in timpul Guvernului Tariceanu, Paul Pacuraru a hotarat desfiintarea Oficiului pentru Migratia Fortei de Munca, organism care avea printre atributii si emiterea de permise de munca pentru strainatate. Decizia lui Pacuraru a avut urmari grave pentru acesta. Aceasta intrucat presa a dezvaluit ca sefii Oficiului ii trimiteau pe cei care doreau sa plece la munca in strainatate sa-si faca analizele necesare la un cabinet medical detinut de Dorin Cocos, sotul Elenei Udrea la acea vreme. De aici i s-a tras lui Paul Pacuraru, asa cum a afirmat acesta in mai multe randuri: „De la faptul ca am blocat o afacere nationala, controlata de omul de afaceri Dorin Cocos si Elena Udrea. In calitatea mea de ministru, am desfiintat un departament foarte important care functiona la Bucuresti, in cadrul Oficiului pentru Migratia Fortei de Munca. Trei firme care erau controlate de sotul doamnei Udrea aveau monopol asupra avizelor de munca, care se cereau oricarui capsunar. Aceste societati emiteau acte si semnau daca romanul era sau nu apt de munca. Altfel nu putea pleca in Spania, Italia etc. Era vorba despre o mare nelegalitate. (...) Ulterior, am fost acuzat ca am stricat o afacere a domnului Dorin Cocos. Mi s-a spus clar ca le distrug afacerile. La scurt timp, m-am trezit cu 11 dosare penale. Zece pentru abuz in serviciu, unul pentru luare de mita”.
Urmarile: In acelasi an, seful DNA Daniel Morar l-a sesizat pe Traian Basescu pentru ca acesta sa ceara urmarirea penala a lui Paul Pacuraru. Acesta a mai rezistat in functie pana in septembrie 2008. In 23 decembrie 2008, Paul Pacuraru a fost trimis in judecata pentru luare de mita. La fel ca si Tudor Chiuariu, Paul Pacuraru a fost achitat de un Complet de 3 judecatori de la ICCJ. Spre deosebire insa de fostul ministru al Justitiei, Pacuraru a avut mai mult noroc, fiind achitat definitiv si de Completul de 5 judecatori al instantei supreme. Oricum, prin acest dosar, Pacuraru a fost „omorat” din punct de vedere politic.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# TITULESCU 23 February 2014 12:21 -9
# obiectiva 23 February 2014 12:27 +14
# obiectiva 23 February 2014 12:30 +5
# unul din lumea cea mare 23 February 2014 12:41 +10
# unul din lumea cea mare 24 February 2014 00:19 +7
# obiectiva 23 February 2014 13:49 +5
# obiectiva 23 February 2014 13:58 +4
# obiectiva 23 February 2014 14:21 +2
# obiectiva 23 February 2014 14:24 +3
# VOI NU VA MAI SATURATI DE MINCIUNA ? 23 February 2014 20:56 +1
# avocat 23 February 2014 23:11 +4
# FELICITARI DOMNULUI EROU DOCTOR-LEGIST MIHAI ONCIU – 24 February 2014 10:03 -6
# obiectiva 24 February 2014 10:05 +2
# ianucovici ca basescu 2 criminalii 24 February 2014 17:29 +2
# briciu 25 February 2014 06:55 +1
# doru 27 February 2014 08:51 +1