Lumeajustitiei.ro publica o hotarare relevanta a CEDO, care a constatat in cauza „Ernst si altii contra Belgia” , prin hotararea din 15 iulie 2003 (Dosar 33400/1996) ca „Realizarea unei perchezitii care are drept scop identificarea sursei unor jurnalisti constituie o ingerinta importanta in libertatea lor de exprimare”. Publicam aceasta hotarare cu dedicatie pentru vicepresedintele ICCJ, Rodica Aida Popa (foto) despre care avem informatii ca a facut o plangere la parchet pentru a afla sursa de la care Lumeajustitiei.ro a primit filmuletele cu procurorii DNA, Lucian Papici si Mariana Alexandru, care au umblat prin biroul fostului sef al Sectiei penale Anton Pandrea pe care l-au folosit in scopul interogarii unor judecatori supremi, in afara unui cadru procesual. Concluzia pentru doamna Aida Popa si anumiti procurori care s-ar putea hazarda dorintelor acesteia: nu se pot perchezitiona redactia, masinile si locuintele unor jurnalisti in scopul aflarii surselor acestora! O interzice clar Conventia Europeana a Drepturilor Omului! Propunem in schimb domnisoarei Aida Popa sa faca o sesizare penala impotriva procurorilor DNA care au intrat ca la ei acasa intr-o zona de securitate clasa I (biroul sefului de sectie penala unde exista computerul cu evidenta mandatelor pe siguranta nationala), precum si o ancheta interna pentru a se afla cati judecatori supremi au intalniri neprincipiale cu procurorii de caz, inaintea marilor dosare.

Cazul „Ernst si altii contra Belgia”

La data evenimentelor, presa a publicat mai multe articole cu privire la activitatea parchetelor, care parea a fi imputabila unui procuror din cadrul parchetului curtii de apel Liège. Judecatorul de instructie care conducea urmarirea penala contra acelui procuror pentru violarea secretului profesional a dispus efectuarea unor perchezitii la domiciliile reclamantilor, care erau ziaristi, precum si la redactia jurnalului la care lucrau. De asemenea, perchezitiile au vizat si autoturismele a doi dintre reclamanti. Reclamantii nu au fost informati despre motivele perchezitiei in conditiile in care niciunul dintre ei nu era parte la procedura. Reclamantii au formulat plangeri penale contra judecatorului de instructie si s-au constituit parte civila, insa constituirea lor ca parte civila a fost respinsa pe motivul existentei unui privilegiu al magistratului pentru actele realizate in timpul exercitarii functiei. Reclamantii au intentat o actiune in raspundere delictuala contra statului, care este inca in faza de judecata.

1. Art. 6 („Dreptul la un proces echitabil”). Accesul la justitie. Instituirea unui privilegiu de jurisdictie aplicabil magistratilor vizeaza un scop legitim, protejand activitatea de justitie. in raport de proportionalitate, Curtea a constatat ca instituirea unui astfel de privilegiu nu este disproportionata in conditiile in care reclamantii aveau la dispozitie alte mijloace procedurale prin care sa isi poata aduce pretentiile civile in fata unei instante, respectiv o actiune in raspundere delictuala contra statului. De aceea, art. 6 nu a fost violat sub acest aspect.

2. Art. 6 („Dreptul la un proces echitabil”). Publicitatea procedurii. Caracterul secret al urmaririi penale este justificata de ratiuni ce tin de protectia dreptului la viata privata al partilor implicate, protejand astfel interesele justitiei. De aceea, examinarea in sedinta nepublica a unei cereri de constituire de parte civila nu aduce atingere dreptului la o judecata publica, fiind acoperita de o exceptie prevazuta in art. 6.

3. Art. 10 („Libertatea de exprimare”). Perchezitiile realizate la domiciliile reclamantilor constituie o ingerinta in dreptul acestora la libera exprimare. In raport de necesitatea unei astfel de masuri intr-o societate democratica, Curtea a constatat ca perchezitiile au fost dispuse pentru a fi identificata sursa unor informatii jurnalistice. In acest context, Curtea se intreaba daca autoritatile nu ar fi avut la dispozitie si alte mijloace de a afla care dintre magistratii suspectati au violat secretul profesional, constatand ca statul parat ar fi trebuit sa verifice prima data existenta unei violari a secretului profesional in cadrul organelor sale judiciare, inainte de a verifica implicarea reclamantilor in aceasta afacere. De aceea, Curtea a considerat ca, desi motivele invocate pentru realizarea perchezitiilor sunt pertinente, ele nu sunt suficiente pentru a justifica o actiune de asemenea amploare. De aceea, art. 10 a fost violat.

4. Art. 8 („Dreptul la respectarea vietii private si de familie”). Inviolabilitatea domiciliului. Fiind evident faptul ca perchezitiile realizate constituie ingerinte in dreptul la viata privata si a respectului inviolabilitatii domiciliului reclamantilor, Curtea trebuie sa cerceteze daca in speta au existat suficiente garantii contra arbitrariului. In acest context, Curtea a constatat ca mandatele de perchezitie au fost extrem de generale, intrucat nu precizau nimic despre fapta anchetata, asupra locurilor care faceau obiect al perchezitiei ori asupra bunurilor care trebuiau ridicate, lasand astfel la dispozitia anchetatorilor aspecte extrem de importante. Ca urmare, un mare numar de obiecte, inclusiv memoriile calculatoarelor reclamantilor, au fost ridicate, timp in care reclamantii au ramas intr-o stare de ignoranta completa cu privire la motivele acestei operatiuni. De aceea, Curtea a considerat ca modul de realizare a perchezitiilor a fost lipsit de proportionalitate, astfel ca art. 8 a fost violat.