Au existat indicii ca fostul sef al Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate (BCCO) Alba, comisarul Traian Berbeceanu (foto), ar fi comis fapta de sprijinire a unui grup infractional organizat pentru care a fost trimis in judecata de DIICOT, insa acuzatia nu a fost probata de catre parchet. Constatarea apartine Completului de 5 judecatori al Inaltei Curti.

Asa cum se stie deja, in 22 aprilie 2024, Completul de 5 ICCJ – format din judecatorii Rodica Cosma, Constantin Epure, Andrei Claudiu Rus, Lavinia Lefterache si Simona Cirnaru – a pronuntat decizia definitiva in dosarul “Berbeceanu-Muresan”. Inalta Curte a dispus achitari pe linie fata de procurorul Ioan Muresan, procurorul Nicolaie Cean si politistul Alin Muntean (trimisi in judecata de DNA pentru ca i-au facut dosar lui Berbeceanu) si comisarul BCCO Traian Berbeceanu (trimis in judecata de DIICOT), ambele cauze fiind reunite de ICCJ (click aici pentru a citi).

Una dintre acuzatiile pentru care Berbeceanu fusese trimis in judecata a fost de sprijinire a unui grup infractional organizat. Completul de 5 judecatori ICCJ a mentinut achitarea dispusa la fond de judecatorii ICCJ Horia Velentin Selaru, Iulian Dragomir si Francisca Vasile, insa au schimbat temeiul solutiei din “fapta nu exista” (art. 16 ain. 1 lit. a din Codul de procedura penala), in “nu exista probe” (art. 16 alin. 1 lit. c din Codul de procedura penala).

Decizia de modificare a temeiului achitarii a fost luata dupa ce Completul de 5 ICCJ a stabilit ca in mod eronat judecatorii de la fond au retinut inexistenta faptei. Mai exact, Completul de 5 judecatori ICCJ a stabilit ca fapta de sprijinire a unui grup infractional organizat ar fi existat in materialitatea sa, dar ca probatoriul administrat nu este de natura sa creeze certitudinea comiterii respectivei fapte. Cei cinci judecatori arata ca in cauza au existat initial indicii care atestau savarsirea infractiunii, insa aceste indicii nu s-au materializat in probe care sa poata sustine o condamnare.

Prezentam fragmentul din decizia ICCJ nr. 12/2024, pronuntata in dosarul 221/1/2018, in legatura cu achitarea comisarului Traian Berbeceanu pentru acuzatia de sprijinire a unui grup infractional organizat (decizia integrala este atasata la finalul articolului):

“Inalta Curte – Completul de 5 judecatori retine, insa, ca hotararea instantei de fond este criticabila sub aspectul netemeiniciei solutiei de achitare dispuse fata de inculpatii Berbeceanu Traian si Rusu Gheorghe, pentru infractiunea de sprijinire a unui grup infractional organizat, prevazuta de art. 367 alin. (1) din Codul penal, in baza art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedura penala, din aceasta perspectiva impunandu-se admiterea apelului declarat de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – D.I.I.C.O.T – Structura Centrala, desfiintarea sentintei apelate si modificarea temeiului achitarii, in sensul retinerii dispozitiilor art. 16 alin. (1) lit. c) din Codul de procedura penala.

Instanta de control judiciar are in vedere, cu privire la aceasta chestiune, continutul dispozitiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedura penala, dar si al prevederilor art. 4 alin. (1) din acelasi cod, acestea din urma statuand ca persoana este considerata nevinovata pana la stabilirea vinovatiei sale printr-o hotarare penala definitiva, iar potrivit alineatului 2 al aceluiasi articol, dupa administrarea intregului probatoriu, orice indoiala in formarea convingerii organelor judiciare se interpreteaza in favoarea suspectului sau inculpatului.

Ca principiu fundamental al procesului penal, prezumtia de nevinovatie determina structura procesului penal, aceasta operand atat in faza de urmarire penala, cat si in faza de cercetare judecatoreasca. Potrivit acestei prezumtii, nicio persoana nu poate fi trasa la raspundere penala, decat pe baza de probe, gasindu-si functionalitatea in toate momentele instructiei penale, dar si in cursul judecatii, pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare. In virtutea acestui principiu, autoritatile judiciare au obligatia de a porni de la prezumtia de nevinovatie, sarcina probatiunii trecand de la organul de cercetare penala la instanta de judecata.

Ratiunea acestei prezumtii se bazeaza pe faptul ca nu toate acuzatiile sunt adevarate, deoarece o acuzatie poate fi eronata, bazata pe coincidente de imprejurari care starnesc banuieli serioase, dar dupa o examinare atenta a acestora, constructia acuzarii este inlaturata.

Prin adoptarea prezumtiei de nevinovatie, ca principiu distinct al procesului penal, organele judiciare trebuie sa aiba in vedere urmatoarele coordonate: vinovatia se stabileste in cadrul unui proces, cu respectarea garantiilor procesuale, deoarece simpla invinuire nu inseamna si stabilirea vinovatiei; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face in fiecare etapa a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii si definitive pentru urmatoarea faza a procesului penal; pana la adoptarea unei hotarari de condamnare, definitiva, inculpatul are statutul de persoana nevinovata; hotararea de condamnare trebuie sa se bazeze pe probe certe de vinovatie, iar in caz de indoiala, instanta este obligata sa pronunte achitarea.

Conventia Europeana a Drepturilor Omului cuprinde numeroase dispozitii de principiu relativ la prezumtia de nevinovatie, in dispozitiile art. 6 alin. (2) statuandu-se ca 'orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pana ce vinovatia sa va fi legal stabilita'. Principiul european al prezumtiei de nevinovatie stabileste ca sarcina probei incumba acuzarii, iar indoiala profita intotdeauna acuzatului, care poate adopta, in timpul procedurii, si o atitudine de pasivitate, prin invocarea dreptului la tacere.

Conform art. 103 alin. (1) din Codul de procedura penala, 'probele nu au o valoare dinainte stabilita prin lege si sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare in urma evaluarii tuturor probelor administrate in cauza'.

Principiul liberei aprecieri a probelor, prevazut de dispozitiile legale enuntate, recunoaste in favoarea organelor judiciare dreptul de a stabili, in urma evaluarii ansamblului materialului probatoriu din cauza, valoarea probanta a fiecarei probe, individual si coroborat, cu accent pe cele administrate nemijlocit.

Interpretarea probelor se face in fiecare etapa a procesului penal, iar concluziile nu sunt imuabile, ci suporta modificari odata cu evolutia ansamblului probator, pana la ramanerea definitiva a hotararii.

Pentru asigurarea respectarii prezumtiei de nevinovatie, legiuitorul a instituit, insa, standardul probei mai presus de orice dubiu rezonabil, menit sa limiteze principiul liberei aprecieri a probelor si sa ofere o protectie efectiva acuzatului. Art. 103 alin. (2) din Codul de procedura penala stabileste ca, in luarea deciziei asupra existentei infractiunii si a vinovatiei inculpatului, instanta hotaraste motivat, cu trimitere la toate probele evaluate, iar condamnarea se dispune doar atunci cand judecatorul are convingerea ca acuzatia a fost dovedita dincolo de orice indoiala rezonabila. in mod similar, art. 396 alin. (2) din Codul de procedura penala prevede ca instanta poate pronunta condamnarea in situatia in care constata, dincolo de orice indoiala rezonabila, din toate probatoriile administrate in cauza, ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savarsita de inculpat.

Daca in urma demersului de interpretare si apreciere a probelor administrate, subzista o indoiala cu privire la vreunul din elementele necesare tragerii la raspundere penala a persoanei cercetate, prezumtia de nevinovatie nu este inlaturata, iar dubiul existent va profita acuzatului, urmand a fi valorificat in favoarea sa. In dubio pro reo presupune ca orice indoiala se interpreteaza in favoarea suspectului sau a inculpatului.

Asadar, hotararea de condamnare trebuie sa se bazeze pe dovezi temeinice, neindoielnice si convingatoare, de natura sa genereze certitudinea cu privire la vinovatia persoanei acuzate, in cazul existentei unui dubiu, ce nu a fost inlaturat prin probe, urmand a se pronunta o solutie de achitare, in considerarea art. 16 alin. (1) lit. c) din Codul de procedura penala.

In speta, prima instanta a retinut ca nu a existat, sub aspect obiectiv, o sprijinire a unui grup infractional organizat din partea inculpatilor Berbeceanu Traian si Rusu Gheorghe si nici sub aspect subiectiv nu s-a urmarit sprijinirea unui astfel de grup, motiv pentru care a apreciat ca nu exista in materialitatea sa fapta ce le-a fost imputata, dispunand achitarea acestora, in temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedura penala.

Din perspectiva acestei acuzatii formulate de D.I.I.C.O.T (in sensul ca inculpatul Berbeceanu Traian, in perioada mai - octombrie 2012, avand calitatea de ofiter de politie judiciara si functia de sef al Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Alba, a divulgat inculpatului Cupetiu Dorin, prin intermediul inculpatului Rusu Gheorghe, imprejurarea ca se vor efectua perchezitii domiciliare – in dosarul nr. 71/D/P/2011 instrumentat la nivelul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, Serviciul Teritorial Alba-Iulia – in data de 10.05.2012, la domiciliile inculpatilor Cupetiu Dorin, Balint Dan, Udrea Calin si sionei Dorin, iar ulterior, in mod direct si personal, a divulgat inculpatului Cupetiu Dorin faptul ca se vor efectua, in acelasi dosar, perchezitii domiciliare in data de 08.10.2012, la domiciliul inculpatului Cupetiu Dorin, precum si alte date confidentiale privind obiectul si existenta acestui dosar penal, iar inculpatul Rusu Gheorghe, in perioada 2011 - octombrie 2012, a sprijinit si favorizat un grup infractional organizat, format din Cupetiu Dorin, Balint Dan, Udrea Calin si Sionei Calin, prin activitati si relatii comerciale si personale, respectiv a adus la cunostinta inculpatului Cupetiu Dorin si a celorlalti membri ai gruparii imprejurari si aspecte care au legatura cu derularea unor activitati de cercetare si urmarire penala in dosarul penal nr. 71/D/P/2011 al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Serviciul Teritorial Alba-Iulia), Inalta Curte – Completul de 5 judecatori constata ca nu poate fi retinuta incidenta temeiului de achitare prevazut de art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedura penala, in conditiile in care fapta exista in materialitatea sa, insa probatoriul administrat nu este de natura sa genereze certitudinea ca cei doi inculpati au sprijinit grupul infractional organizat (cu privire la acesta din urma fiind de remarcat ca, la data de 01.04.2013, D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia a dispus trimiterea in judecata a inculpatilor Cupetiu Dorin Eugen Ioan, Balint Dan, Sionei Dorin, Udrea Calin, Oprea Florin Viorel, Irinca Daniel Nicolae, Irinca Ana Maria, Purtuc Adrian Viorel, Stefan Georgeta, stefan Claudiu Gheorghe, Filer Adrian si Uscatu Gheorghe, in principal, pentru initierea si constituirea unui grup infractional organizat si diverse infractiuni de natura economico-financiara), impunandu-se astfel a se retine, ca temei al solutiei de achitare, dispozitiile art. 16 alin. (1) lit. c) din Codul de procedura penala.

De mentionat este si faptul ca, desi in cauza au existat initial indicii care atestau savarsirea infractiunii in discutie, astfel cum rezulta din considerentele dezvoltate in cuprinsul prezentei decizii, acestea nu s-au materializat in probe care sa sustina o solutie de condamnare pe palierul acestei acuzatii”.

* Cititi aici integral decizia ICCJ de achitare din dosarul “Berbeceanu-Muresan”