Presedintele vegheaza la respectarea Constitutiei. Asa spune legea fundamentala (art 80.2). Acesta este unul dintre rolurile sale principale.

Pentru a da eficienta acestei prevederi constitutionale Presedintele are cel putin trei atributii: sa intervina ca mediator intre stat si societate, sau intre puterile statului, dupa caz, incurajandu-i pe cei care au dubii cu privire la interpretarea si aplicarea Constitutiei, sa isi modifice atitudinea si sa respecte ordinea constitutionala; sa sesizeze Curtea Constitutionala pentru ca aceasta sa formuleze o interpretare unica si obligatorie a dispozitiilor Constitutiei; sa faca general opozabile deciziile Curtii Constitutionale prin emiterea decretelor prezidentiale care le confera capacitate executorie, atunci cand nu exista o alta procedura de aplicare a acestora, mai mult sau mai putin automata.

In prezent Presedintele Klaus Werner Iohannis nu isi indeplineste aceste atributii. Este un fapt incontesabil. Cel putin in partea lor care stabileste diferenta intre teoria respectarii Constitutiei si practica acesteia.

De ce nu le indeplineste? Motivele pot fi multe. Inclusiv motivul subiectiv ca nu o doreste. Putin conteaza de ce nu o doreste.

Cat timp va dura aceasta situatie? Nu se stie. Pe zi ce trece, ceea ce parea a fi o simpla tragere de timp, devine un refuz irevocabil.

Potrivit art 97.1 din Constitutie, functia prezidentiala devine vacanta „in caz de imposibilitate definitiva a exercitarii atributiilor” aferente ei, in afara cazurilor de demisie, demitere sau deces al Presedintelui. in asemenea situatii se trece la organizarea de alegeri prezidentiale in termen de trei luni de la constatarea vacantei.

Potrivit art 98.1, „daca Presedintele se afla in imposibilitate temporara de a-si indeplini atributiile” se asigura un interimat care se exercita, in ordine, de Presedintele Senatului sau de Presedintele Camerei Deputatilor.

Constatarea imposibilitatii - temporare sau definitive - de a-si indeplini atributiile, in care se afla Presedintele, impusa de imprejurari exterioare sau autoimpusa prin propria decizie, se constata de Curtea Constitutionala, la sesizarea Parlamentului sau a Guvernului. (Constitutia spune doar ca o atare constatare se comunica Parlamentului sau Guvernului, dar este greu de conceput ca ea se poate sesiza si din oficiu, caci, potrivit unui vechi adagiu care se aplica si aici, mutatis mutandis, „nici un judecator nu poate fi propriul sau procuror genereal”; deci nu se poate autosesiza.)

Cum Constitutia nu face distinctie intre motivele imposibilitatii (obiective sau subiective), nici Curtea Constitutionala nu are dreptul sa o faca. Principiul de drept aplicabil este „ubi lex non distinguit nec nos distinguere potemus” („unde legea nu distinge nici noi nu putem decide”). Cauza imposibilitatii este, deci, nerelevanta.

Constitutia nu face distinctie nici intre imposibilitatea indeplinirii atributiilor in totalitate sau numai in parte. Aceasta intrucat logica fiecarei institutii, inclusiv cea prezidentiala, este unitara. Cu alte cuvinte, institutia Presedintelui Republicii nu este asemenea unui pom de Craciun in care au fost agatate tot felul de globuri numite atributii prezidentiale. Nu! Atributiile se sprijina una pe alta, se coroboreaza una cu alta, se completeaza una pe alta, se potenteaza una pe alta. Exercitiul uneia trebuie sa evite conflictul cu exercitiul alteia; ba mai mult, sa il faciliteze si sa il potenteze. impreuna formeaza un intreg coerent. De aceea, imposibilitatea indeplinirii uneia singure sau a catorva, afecteaza intregul pachet; deci functia sau institutia in ansamblul ei. Rolul neindeplinit partial se considera neindeplinit integral. Caci, evident, nu putem avea nici un Presedinte care isi joaca rolul numai in parte, nici doi Presedinti in acelasi timp, fiecare indeplinind numai o parte din atributiile functiei.

De respectarea deciziilor Curtii Constitutionale depinde stabilitatea si securitatea ordinii constitutionale a Romaniei. Este un subiect cu care nimeni nu se poate juca.

Nu s-a jucat, desigur, nici judecatorul constitutional, care nu putea crea o Curte Constitutionala indrituita sa emita hotarari obligatorii care ... pot sa nu fie respectate intrucat sunt lipsite de garantii ale executarii. Garantiile se gasesc tocmai in textele mai inainte citate.

Cand Presedintele are atributia de a pune in aplicare prin decretul sau o decizie a Curtii Constitutionale si nu o face, apare clar, pana la alte concluzii care sa circumstantieze situatia, ca exercitarea atributiilor prezidentiale este imposibila (nimic nu face indeplinirea mai imposibila decat refuzul indeplinirii) si, prin urmare, se impune instituirea interimatului. Daca refuzul indeplinirii atributiilor prezidentiale se prelungeste dincolo de un termen rezonabil, care urmeaza a fi apreciat, tot de Curtea Constitutionala, in functie de contextul concret in care se deruleaza faptele si prin asimilare cu alte proceduri constitutionale, imposibilitatea temporara se transforma in imposibilitate definitiva si atunci se declara vacanta postului si se procedeaza la alegeri prezidentiale anticipate.

Aceasta solutie nu este fara precedent. Acum cativa ani s-a preconizat aplicarea ei intr-o speta in care Presedintele Poloniei refuza semnarea scrisorii de comunicare a instrumentelor de ratificare a Tratatului de la Lisabona, impiedicand astfel intrarea acestuia in vigoare. Procedura s-a aplicat cu succes si in Republica Moldova. Ea rezulta din interpretarea functionala a Constitutiei, menita a depasi limitele unei interpretari literale incapabile sa dea sens deplin si eficienta dispozitiilor legale.

Evident ca o decizie luata in acest fel nu impiedica eventuala suspendare a Presedintelui pentru incalcarea Constitutiei, in vederea demiterii sale prin referendum, sau declansarea procedurii speciale aferenta acuzatiei de inalta tradare.

Impasul constitutional prezent nu se mai poate prelungi fara a se ajunge la o nevroza sociala apta a impinge tara in haos. El trebuie depasit. Si poate fi depasit. Solutii sunt. Vointa politica lipseste.