Ca tanar si aprig judecator am avut norocul sa invat meserie de la un judecator de moda veche. Maestrul meu terminase facultatea inainte de 1989 si atunci cand a intrat in magistratura, imediat dupa Revolutie, era deja un om matur. Era asezat in gandire, calm si cumpatat. Nu a fost o relatie linistita, iar eu nu am fost cel mai comod invatacel. Formarea mea a fost un proces complicat in care i-am scos sarmanului om peri albi si doar enorma lui generozitate a facut ca nici una din contestarile mele zgomotoase, uneori frizand buna cuviinta, sa nu se sfarseasca in certuri si despartire. Calmul lui se alimenta parca din agitatia mea continua, iar blandetea lui din excesul glandelor mele combative, in care, in numele ideii de justitie absoluta, puneam totul la indoiala, imparteam solutii aspre in stanga si in dreapta si aveam, ca judecator de scaun, aerul unui justitiar dezlantuit. Maestrul meu, ajutat si de stradania formativa a altor colegi de un leat cu el, a reusit cu mine. Inainte sa termin stagiatura eram deja un altfel de judecator, eram schimbat radical.

Cel mai important lucru pe care l-am invatat de la d-ul Vraciu, pe care l-am inteles de altfel mult mai tarziu, poate fi sintetizat in cateva vorbe: „Noi nu suntem aici doar pentru a aplica legea, Adi, ci pentru a face dreptate. Aplica legea asa cum o citesti si o sa fii un judecator ca altii cateva mii. Incerca sa faci dreptate si sa rezolvi in fondul ei problema juridica cu care omul ajunge la tine si o sa fii un judecator bun”. Tot el imi spunea, „legea poate fi brutala si violenta, Adi, e treaba ta ca judecator s-o umanizezi si s-o faci inteleasa si acceptata”.

Intre timp mi-am incheiat cariera de judecator, am format eu insumi cateva duzine de judecatori tineri, am vazut probabil sute de judecatori la lucru, am vorbit si cunosc alte cateva sute. Am crezut tot timpul ca judecatorul este si trebuie sa fie altceva decat decat un mecanism inert care aplica insensibil litera legii indiferent de situatia de viata din fata sa. Toate cartile mele vorbesc, uneori cu admiratie, despre acesti judecatori umani.

O tragedie judiciara printre altele, dar pe care de data asta am trait-o eu ca avocat, imi confirma pentru totdeauna ca sistemul nostru judiciar si-a pierdut umanitatea, s-a abrutizat si e format, in majoritatea lui, din judecatori care nu fac dreptate, ci doar aplica litera legii automat si alienat. Cand si-a pierdut justitia noastra omenia? Viitorii istorici ai acestor ultimi 10 ani vor stabili cat rau social iremediabil a produs excesul de ura introdus in justitie si alinierea cazona a judecatorilor la comandamente straine de spiritul justitiei.

Cazul despre care am sa va vorbesc astazi e tragic si simplu.

Zilele unui client al meu sunt numarate. Sfarsitul lui fizic era anuntat, chiar daca am sperat altceva, chiar din momentul in care a incaput pe mana justitiei, pentru o infractiune pe care a si recunoscut-o. O alta victima anonima a sistemului. Ghinionul lui a fost ca infractiunile savarsite sunt de coruptie, pentru care nu exista mila, intelegere si nici macar ratiune. Clientul meu este arestat pentru cateva presupuse infractiuni de trafic de influenta chiar pe langa judecatori ai Curtii de apel Bucuresti. Printre denuntatori cateva persoane celebre, de exemplu Dan Diaconescu. Este arestat preventiv. El recunoaste o parte din fapte, celelalte i s-au pus in circa ca se poarta si se poate, si solicita judecarea in procedura simplificata. Are 60 de ani, are un picior amputat, un transplant de rinichi, certificat de handicap de gradul I, cu pierderea totala a capacitatii de autoingrijire (are nevoie de insotitor permanent), cu multiple necrozari ale falangelor de la maini si de la picioare si cu suferinte cardiace si renale cronice documentate medical. Face cereri de inlocuire a masurii arestului preventiv, inclusiv din motive medicale, care i se resping. Este trimis in judecata in stare de arest preventiv. La primele termene recunoaste faptele. Urmeaza alte cereri de inlocuire a arestului preventiv cu cel la domiciliu. Toate sunt respinse, judecarea coruptilor, potrivit practicii instantelor bucurestene, se face fara mila, ca altfel pactizezi cu ei. Dupa 6 luni de arest preventiv, judecatorul cauzei accepta in sfarsit efectuarea unei expertize medico-legale. Efectuarea ei dureaza alte cateva luni. Intre timp clientul meu este internat de urgenta, pe rand, datorita unor crize, in mai toate spitalele specializate din Bucuresti. Concluziile acesteia? Sufera de afectiuni incompatibile cu starea de detentie, starea sanatatii acestuia se deterioreaza in regimul penitenciar, i s-au amputat cateva falange necrozate, evolutia este imprevizibila.

Judecatorul accepta una dintre multele cereri de inlocuire si este pus sub stare de arest la domiciliu. Sta in continuare mai mult prin spitale.

Pe fond (clientul facuse multe greseli de tactica judiciara inainte sa accept angajamentul, adica undeva pe la mijlocul procesului), dincolo de concluziile care vizau existenta faptelor penale, solicitarea mea priveste in primul rand modalitate de individualizare a eventualei pedepse aplicate. Sustin oral si in scris ca, in conditiile in care starea de sanatate a inculpatului, stabilita prin mijloace tehnco-stiintifice, este incomptibila cu regimul de detentie, instanta, in procesul de individualizare a executarii pedepsei, trebuie sa tina cont de aceasta si, in aplicarea principiului umanismului dreptului penal, sa aplice inculpatului o pedeapsa rezultanta fara executarea ei in regim de penitenciar. E poate prima oara cand in expunerea mea orala ca avocat sunt melodramatic. Fac apel la judecator sa nu-l condamne la moarte, mai exact sa-l lase sa se stinga in patul lui de acasa alaturi de cei 3 baieti ai lui. Cu unul din ei, cel putin, ca sa fie clar, nu mai putuse lua legatura de la inceputul urmaririi penale, fiind si el inculpat. Este, desigur, condamnat la inchisoare cu executare. Judecatorul pur si simplu nu a avut curaj sa vada dincolo de texte. E adevarat ca nu scrie nicaieri negru pe alb ca in conditiile exceptionale in care starea de sanatate este incompatibila cu starea de detentie judecatorul nu poate sa-i dea unei persoane inchisoare cu executare. Insa, pe de alta parte, pedeapsa cu moartea este abolita in Romania, iar o pedeapsa care nu are ca rezultat predictibil decat moartea condamantului este evident ca nu-si atinge scopul. Judecatorul poate, aplicand la fel de corect legea, sa pronunte pedepse orientate spre un minim care sa faca posibila suspendarea sub supraveghere. Nefiind definitiva hotararea stiam ca judecatorul nu are remuscari. Inca nu e o problema de constiinta.

Facem apel.

Nimerim la un complet negru al Curtii de apel Bucuresti, recunoscut prin duritatea deciziilor in dosarele de coruptie. Pedepsele trebuie sa fie, invariabil, disuasive, pe linia trasata adanc de fosta conducere a ICCJ. Nenorocul face sa cunosc bine gandirea presedintelui de complet, cu care avusesm odata discutii aprinse despre asa zisa misiune a lui de de curatare a societatii. El, se vede treaba, nu a avut un maestru ca onorabilul judecator Vraciu ci a fost invatat doar sa urasca.

E primul moment in care vreau sa renunt la dosar.

Clientul insista, insista si mergem mai departe. Desi in libertate, clientul meu sta mai mult prin spitale, cu pierderi de constienta din ce in ce mai dese, iar documentatia medicala a depasit de mult in volum probele propriu zise ale parchetului.

Apelul se judeca la foc automat, cu toata impotrivirea noastra a avocatilor. Chem ca martor in instanta un medic care explica, pe intelesul oricui, prognoza certa de morbiditate a inculpatului.

Aduc documente medicale din care rezulta refuzul medicilor de a mai efectua vreo operatie, de altfel absolut necesare, datorita riscului iminent de deces. In concluziile mele insist, probabil iar fara voie melodramatic, pe solicitarea individualizarii pedepselor astfel incat inculpatul sa nu fie condamnat la moarte.

E adevarat ca exceptionalul nostru cod penal capitalist a eliminat formal principiul umanismului dreptului penal, probabil incompatbil cu noua ordine de drept. Acesta spunea atat de frumos (dar probabil utopic socialist): „Intreaga reglementare juridica are menirea sa apere, in mod prioritar, persoana ca valoare suprema a societatii”. Chiar infractor fiind, omul, cu dreptul sau la viata, ramanea valoarea suprema care trebuia ocrotita in activitatea concreta de aplicare a legii penale.

Chiar si asa, exista nenumarate texte care permit judecatorului sa aplice o pedeapsa umana.

Starea de sanatate a unei persoane este un criteriu legal si obligatoru de individualizare atat pentru stabilirea duratei si a cuantumului pedepsei, cat si a individualizarii executarii pedepsei.

Potrivit art. 74 lit. g) teza a II-a Cod penal, starea de sanatate este un criteriu general de individualizare, iar potrivit art. 91 alin. 1 lit d) Cod penal, persoana infractorului constituie un criteriu pentru aplicarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere.

Desi principiul umanismului dreptului penal nu mai are o reglementare expresa in actualul cod penal, existenta lui este de netagaduit si constituie esenta si fundamentul raspunderii penale.

Daca principiile nu sunt incluse in textul legii, ele devin aplicabile prin recunoasterea lor in practica judecatoreasca. Cand legea tace, judecatorul trebuie sa solutioneze litigiile pe baza principiilor generale de drept, ele neputand refuza pronunţarea unei hotarari invocand absenta unei norme in vigoare, intrucat e pasibil de degenerare de dreptate. Astfel, in asemenea situatii, judecatorul va trebui sa se adreseze principiilor generale, tocmai pentru ca acestea sunt masuri ale intregului sistem. Prin aplicarea unei pedepse cu inchisoarea cu executare, in conditiile in care starea sa de sanatate este incompatibila cu regimul de detentie iar consecinta imediata este moartea, scopul insusi al pedepsei nu mai este realizat, executarea propriu-zisa a acesteia nefiind posibila, ceea ce o lipseste in final de eficienta.

In fine, fac apel la legea executarii pedepselor, la principiile codului penal, la Constitutia Romaniei si pactele privind drepturile si libertatile individuale. Procurorul de sedinta, de la DNA, recunoaste el insusi ca pedeapsa inchisorii cu executarea nu se va executa niciodata. Nu are decat sa solicite intreruperea executarii pedepsei spune, iar in conditiile in care are deja expertiza medico-legala nu va executa.

Explic ca problema nu este aceasta ci de timing.

Intreruperea executarii presupune o perioada de timp necesara pentru desfasurarea procedurii. Se va dispune o expertiza medico-legala, iar pana atunci inculpatul va fi incarcerat. Nu exista acesta rabdare a timpului, simpla incarcerare cel mai probabil il va omori.

Le-am spus ca, tocmai datorita acestui timing, am inregistrat deja o cerere de amanare a executarii pedepsei, respinsa evident intrucat nu exista o hotarare definitiva de executare.

Am inregistrat deja a doua cerere, incercand orice pentru a evita incarcerarea.

Da, in mod nefericit legea nu prevede in litera ei ca unui muribund nu-i poti aplica inchisoarea cu executare in Penitenciar, dar judecatorul poate si trebuie sa gaseasca in interpretarea ei finalitatea umana. Nu sare in aer lupta anticorutie in Romania daca un complet de la CA Bucuresti aplica supendarea sub supraveghere unui om in asteptarea lumanarii la capatii.

Nici o sansa. Completul de apel majoreaza pedepsele si dispune executarea in penitenciar. Clientul meu este incarcerat.

Una din cererile de amanare a executarii pedepsei este schimbata in cerere de intrerupere a pedepsei, pentru a duce pana la capat procedurile. Bineinteles, efectuarea expertizei dureaza, se da termene.

Acum o saptamana, unul din baietii clientului meu imi trimite noutatile. Acesta, dupa mai multe bufeuri, a intrat in coma. I s-a amputat, in stare de coma fiind, si al doilea picior. Nu toti trei au reusi sa ajunga pe patul de spital cat timp tatal lor era inca constient. De o saptamana a avut 3-4 episoade de revinere a connstientei, intrand iarasi in coma. Doctorii au prognozat o perioada de una-doua sapatamani pana cand se va stinge.

Chiar astazi s-a judecat la ultimul termen cererea de intrerupere a executarii pedepsei. A venit expertiza medico-legala si bineinteles ca are concluzii clare: morbiditatea este inevitabila.

Va fi pus in libertate, asa cum se afla, in coma profunda.

Toate completele care au intrat au avut acest deznodamant in paginile din dosarul lor. Lupta noastra a avocatilor cu complicatele proceduri de amanare si intrerupere a executarii a fost inumana. Omul acesta moare pentru ca sistemul nostru de justitie penala a uitat sa vada dincolo de litera legii si a uitat sa faca dreptate inainte de toate.

Revolta mea e uriasa, egalata doar de sentimentul de neputinta.