Curtea Constitutionala a Romaniei a ales calea mai comoda, ratand ocazia de a-si imbogati argumentativ jurisprudenta. La 4 mai 2022, CCR a publicat Decizia nr. 175 din 24 martie 2022, prin care a declarat neconstitutional art. 117 alin. 1 lit. a din Codul de procedura penala (click aici pentru a citi).

Este vorba despre un pasaj din CPP care exclude de la dreptul de a refuza sa fie audiate ca martori persoanele care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre parinti si copii, in cazul in care convietuiesc cu suspectul sau inculpatul. Pe scurt: tutorii si parintii vitregi, indiferent daca acestia convietuiesc cu acte sau in concubinaj cu parintele natural si indiferent daca relatia mai exista sau este vorba doar despre ceva trecut.

Iata textul legal desfiintat de CCR:

„Au dreptul de a refuza sa fie audiate in calitate de martor urmatoarele persoane:

a) sotul, ascendentii si descendentii in linie directa, precum si fratii si surorile suspectului sau inculpatului”.

Dupa cum veti vedea mai jos, instanta de contencios constitutional isi motiveaza extrem de comod decizia de fata, nefacand altceva decat sa preia cu copy-paste pasaje din Decizia nr. 562/2017, prin care i-a asimilat pe concubini sotilor prin prisma aceluiasi refuz de a da declaratii ca martori si indiferent daca relatia de concubinaj mai exista sau nu in momentul procesului penal.

Judecatoarea Adomnitei a gandit mai departe decat CCR

Nu insistam asupra argumentelor Curtii Constitutionale (repetam: preluate fara modificari din Decizia 562/2017), care se pot rezuma pe doua directii:

- dilema morala: fie martorul spune adevarul, iar acest adevar ii poate periclita relatia cu parintele, respectiv cu copilul vitreg; fie ascunde adevarul, pentru a favoriza parintele sau copilul vitreg, dar in acest caz martorul risca sa fie tras la raspundere penala pentru marturie mincinoasa;

- distorsiunea afectiva: declaratiile martorului pot fi afectate de atmosfera din familie, facandu-l sa doreasca fie a-i proteja pe cei alaturi de care locuieste ori a locuit, fie (in caz de dusmanie) sa minta doar ca sa le faca rau.

In schimb, remarcam argumentatia judecatoarei Sabina Daniela Adomnitei de la Judecatoria Iasi (foto dreapta), sotia fostului ministru Educatiei Cristian Adomnitei (foto stanga), cea a pronuntat sentinta in dosarul nr. 37056/245/2018, unde inculpatul a ridicat exceptia de neconstitutionalitate a art. 117 alin. 1 lit. a CPP. (Intre timp, judecatoarea Adomnitei a primit detasarea, apoi transferul la Tribunalul Bucuresti, iar acum activeaza cu delegare la Curtea de Apel Bucuresti.) Nu vom intra in detalii cu privire la cazul pentru care a fost trimis in judecata inculpatul Petru Liviu Pascu. (Le gasiti, de exemplu, pe BZI.ro.) Condamnat in 14 octombrie 2019 de Sabina Adomnitei in prima instanta la 4 ani si 8 luni de inchisoare cu executare pentru lovire sau alte violente si pentru lipsire de libertate in mod nelegal, pedeapsa i-a fost redusa in data de 21 ianuarie 2020 de catre magistratii Daniel Mirauta si Marcel Mocanu de la Curtea de Apel Iasi, pana la 3 ani si 8 luni de inchisoare cu executare.

In faza de fond a cauzei, Pascu a ridicat exceptia de neconstitutionalitate a art. 117 alin. 1 lit. a CPP, multumindu-se sa constate paralelismul cu Decizia CCR nr. 562/2017. La randul ei, exprimand punct de vedere favorabil exceptiei, judecatoarea Sabina Adomnitei nu doar ca a invocat identitatea de situatie cu cea la care se refera Decizia 562/2017 (la fel ca inculpatul), dar a mers mai departe: a acuzat necorelarea dintre art. 117 alin. 1 lit. a Cod procedura penala si cele ale art. 177 din Codul penal. Acestea din urma, definind persoanele ce au calitatea de „membru de familie”, includ si persoanele care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre parinti si copii, in cazul in care convietuiesc. Pe cale de consecinta, aceasta necorelare a dispozitiilor legale este de natura a afecta claritatea, accesibilitatea si previzibilitatea normei, a adaugat magistrata de la Judecatoria Iasi.

Redam art. 177 CP:

„(1) Prin membru de familie se intelege:

a) ascendentii si descendentii, fratii si surorile, copiii acestora, precum si persoanele devenite prin adoptie, potrivit legii, astfel de rude;

b) sotul;

c) persoanele care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre soti sau dintre parinti si copii, in cazul in care convietuiesc.

(2) Dispozitiile din legea penala privitoare la membru de familie, in limitele prevazute in alin. (1) lit. a), se aplica, in caz de adoptie, si persoanei adoptate ori descendentilor acesteia in raport cu rudele firesti”.

In schimb, Curtea Constitutionala nu s-a aplecat asupra argumentului privind necorelarea dintre art. 117 alin. 1 lit. a CPP si art. 177 CP, ci a mers pe drumul mai scurt, copiind pasaje din Decizia nr. 562/2017. (Pentru conformitate, gasiti anexate atat decizia de acum, cat si pe cea pronuntata in urma cu cinci ani.)

Prezentam principalele pasaje din Decizia CCR nr. 175/2022:

„3. Prin Incheierea din 23 aprilie 2019, pronuntata in Dosarul nr.37056/245/2018/a1, Judecatoria Iasi – Sectia penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.117 alin.(1) lit.a) din Codul de procedura penala. Exceptia a fost ridicata de Petru Liviu Pascu intr-o cauza penala in care acesta a fost trimis in judecata pentru comiterea infractiunilor de lovire sau alte violente si lipsire de libertate in mod ilegal. In cursul urmaririi penale au fost audiate ca martor doua persoane minore, fiicele partenerei inculpatului, autor al exceptiei de neconstitutionalitate, care locuiesc impreuna cu acesta.

4. In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia a facut trimitere la Decizia Curtii Constitutionale nr.562 din 19 septembrie 2017, precizand ca aspectele avute in vedere in considerentele acestei decizii au aplicabilitate si in ceea ce priveste situatia persoanelor care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre parinti si copii. Astfel, sustine ca, in masura in care instanta de control constitutional a pronuntat solutia pentru inlaturarea discriminarii generate de continutul art.117 alin.(1) din Codul de procedura penala, in privinta persoanelor care au stabilit relatii similare acelora dintre soti, apreciaza ca este necesara aplicarea aceleiasi solutii si pentru persoanele care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre parinti si copii, aflate in aceeasi categorie, a membrilor de familie, potrivit art.177 alin.(1) lit.c) din Codul penal.

5. Judecatoria Iasi – Sectia penala si-a exprimat opinia in sensul admiterii exceptiei de neconstitutionalitate. In acest sens, invoca considerente ale Deciziei Curtii Constitutionale nr.562 din 19 septembrie 2017, potrivit carora notiunea de viata de familie include relatii de facto, intre care, in opinia instantei, si cele dintre persoane care au stabilit relatii similare celor dintre ascendentii si descendentii in linie directa. Retine ca, in situatia cresterii unui minor de catre partenerul parintelui firesc (importante fiind raporturile de crestere si educare, cu caracter indelungat si permanent, si nu izvorul acestor raporturi, notiune larga care include intretinerea minorului si educarea acestuia), se nasc sentimente de afectiune si gratitudine, care pun persoanele implicate intr-o atare relatie intr-o situatie asemanatoare raporturilor dintre ascendenti si descendenti in linie directa. De asemenea, retine ca, fiind puse in fata obligatiei de a depune marturie, aceste persoane se confrunta cu o dilema: fie sa spuna adevarul, care poate fi de natura sa pericliteze relatia stabilita cu parintele, respectiv cu copilul vitreg, fie sa ascunda adevarul, pentru a favoriza parintele sau copilul vitreg, cu riscul de se expune tragerii la raspundere penala pentru savarsirea infractiunii de marturie mincinoasa. De asemenea, observa ca exista o necorelare intre dispozitiile art.117 alin.(1) lit.a) din Codul de procedura penala si cele ale art.177 din Codul penal, care, definind persoanele ce au calitatea de „membru de familie”, includ si persoanele care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre parinti si copii, in cazul in care convietuiesc. Apreciaza ca aceasta necorelare a dispozitiilor legale este de natura a afecta claritatea, accesibilitatea si previzibilitatea normei. Totodata, apreciaza ca exceptarea persoanelor intre care s-a stabilit o relatie asemanatoare celei dintre parinti si copii, in situatia in care acestia convietuiesc, de la posibilitatea de a refuza sa depuna marturie este de natura a incalca art.16 alin.(1) din Constitutie. Invoca, in acest sens, jurisprudenta instantei de control constitutional potrivit careia principiul egalitatii in drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite. De asemenea, apreciaza ca, potrivit art.26 din Constitutie, autoritatile publice au indatorirea de a respecta si de a ocroti viata intima, familiala si privata. Or, in notiunea de viata familiala intra si relatiile asemanatoare acelora dintre parinti si copii, daca sunt stabilite intre persoane care convietuiesc.

6. Potrivit prevederilor art.30 alin.(1) din Legea nr.47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

7. Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

CURTEA,

examinand incheierea de sesizare, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr.47/1992, retine urmatoarele:

8. Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art.146 lit.d) din Constitutie, precum si ale art.1 alin.(2), ale art.2, 3, 10 si 29 din Legea nr.47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

9. Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie, potrivit incheierii de sesizare, dispozitiile art.117 alin.(1) lit.a) din Codul de procedura penala, iar, potrivit notelor scrise ale autorului, dispozitiile art.117 alin.(1) lit.a) si b) din Codul de procedura penala. Avand in vedere motivele de

neconstitutionalitate invocate de autor, Curtea retine ca obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art.117 alin.(1) lit.a) din Codul de procedura penala, avand urmatorul cuprins: „(1) Au dreptul de a refuza sa fie audiate in calitate de martor urmatoarele persoane: a) sotul, ascendentii si descendentii in linie directa, precum si fratii si surorile suspectului sau inculpatului; […]”.

10. In sustinerea neconstitutionalitatii normelor procesual-penale criticate, autorul exceptiei invoca incalcarea prevederilor constitutionale ale art.16 alin.(1) referitor la egalitatea cetatenilor in fata legii si ale art.26 alin.(1) potrivit carora autoritatile publice respecta si ocrotesc viata intima, familiala si privata.

11. Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine ca, in materia audierii martorilor, art.117 din Codul de procedura penala, avand denumirea marginala „Persoanele care au dreptul de a refuza sa dea declaratii in calitate de martor”, reprezinta o situatie de exceptie de la regula generala prevazuta de art.114 alin.(1) din Codul de procedura penala, conform careia orice persoana care detine cunostinte pertinente despre obiectul probatiunii are capacitatea si obligatia de a da declaratii in calitate de martor. Dispozitiile art.117 alin.(1) din Codul de procedura penala reglementeaza situatia in care persoana care este chemata pentru a fi audiata, avand una dintre calitatile prevazute la lit.a) (sot, ascendent si descendent in linie directa, precum si frate si sora), respectiv la lit.b) (persoana care a avut calitatea de sot) in raport cu suspectul sau inculpatul, are dreptul de a refuza sa dea declaratii in calitate de martor. Cu alte cuvinte, potrivit normelor procesual-penale precitate, sotul, fostul sot, ascendentii si descendentii in linie directa, fratii si surorile suspectului sau inculpatului nu pot fi obligati sa aiba calitatea de martor in procesul penal. Din modul in care este redactata norma procesual-penala, exceptia instituita de lege este una relativa, asa incat persoanele mentionate nu pot fi obligate sa dea declaratii ca martor, insa au facultatea de a da astfel de declaratii, renuntand la dreptul conferit de art.117 din Codul de procedura penala.

12. Curtea retine, de asemenea, ca, prin Decizia nr.562 din 19 septembrie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.837 din 23 octombrie 2017, a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca solutia legislativa cuprinsa in art.117 alin.(1) lit.a) si b) din Codul de procedura penala, care exclude de la dreptul de a refuza sa fie audiate in calitate de martor persoanele care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre soti, este neconstitutionala.

13. In considerentele deciziei precitate, la paragrafele 14-37, Curtea a retinut ca ratiunea dreptului de a se abtine de la declaratii, in cazul persoanelor enumerate in art.117 alin.(1) lit.a) si b) din Codul de procedura penala, consta in oferirea unei optiuni martorului de a evita una dintre urmatoarele situatii: fie sa spuna adevarul cu riscul periclitarii vietii de familie, fie sa nu spuna adevarul, in scopul protejarii vietii de familie, dar cu riscul condamnarii pentru marturie mincinoasa.

Astfel, Curtea a observat ca, prin aceste reglementari, legiuitorul a urmarit sa ocroteasca sentimentele de afectiune pe care sotul, fostul sot, ascendentii sau descendentii, fratii si surorile suspectului sau inculpatului le pot avea fata de acestia din urma. In aceste conditii, Curtea a retinut ca scopul normei procesual-penale precitate il reprezinta pastrarea unui echilibru intre interesul public de a exercita in mod eficient actiunea penala, pe de o parte, si mentinerea armoniei casniciei, a relatiilor de familie cu persoanele enumerate limitativ in text, pe de alta parte.

Cu alte cuvinte, art.117 alin.(1) lit.a) si b) din Codul de procedura penala reglementeaza capacitatea sotului, a fostului sot, a ascendentilor si a descendentilor in linie directa, a fratilor si a surorilor suspectului sau inculpatului de a fi martori, insa confera acestei categorii de persoane dreptul de a refuza sa dea declaratii in calitate de martori, intrucat legatura intima creata de institutia casatoriei ori stransele relatii cu familia pot impulsiona persoanele mentionate sa denatureze adevarul pentru a incerca sa determine o solutie favorabila suspectului sau inculpatului ori, dimpotriva, in ipoteza in care relatiile in cadrul familiei sunt afectate de disensiuni, persoanele mentionate, audiate in calitate de martor, pot relata fapte sau imprejurari care nu sunt conforme cu adevarul pentru a determina un rezultat al anchetei defavorabil suspectului sau inculpatului.

14. Dintr-o perspectiva istorica, Curtea a observat ca in Codul penal din 1864, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei nr.230 din 2 decembrie 1864, se reglementa, in art.347, incapacitatea persoanelor care aveau o anumita legatura de rudenie cu inculpatul de a da declaratii ca martor in procesul penal. Originile dreptului rudelor de a refuza sa dea declaratii in calitate de martor se regasesc in art.148 din Codul penal din 1936, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei nr.66 din 19 martie 1936 – care, ca urmare a renumerotarii prin republicarea codului in brosura din 13 februarie 1948, a devenit art.142 din Codul penal din 1936 – care prevedea capacitatea persoanelor enumerate in acesta – respectiv, ascendentii si descendentii inculpatului, legitimi, prin adoptie sau recunoastere, copiii naturali, sotul sau sotia, fratii, surorile, unchii si nepotii, precum si aliatii in acelasi grad, tutorele, curatorul si pupilul lor, sotii despartiti – de a da declaratii in calitate de martori, insa acorda acestei categorii de persoane dreptul de a refuza sa dea declaratii in calitate de martori. Codul penal din 1969, in art.80, reglementa cu privire la ascultarea sotului si a rudelor apropiate, stabilind, in alin.1, ca „sotul si rudele apropiate ale invinuitului sau inculpatului nu sunt obligate sa depuna ca martor”, doctrina – dezvoltata cu privire la normele mentionate – retinand ca dispozitia precitata are la baza ratiuni de profund umanism, de intelegere fireasca si realista a naturii umane, in conditiile in care, in lipsa acestei dispozitii, martorul sot sau ruda apropiata a invinuitului sau a inculpatului ar avea de ales intre alternativa de a spune adevarul, de a-si face datoria fata de justitie sacrificand sentimentele de afectiune pentru ruda sa apropiata sau de a incerca sa o salveze, facand o declaratie mincinoasa.

15. Asadar, Curtea a retinut ca inca din 1936 legiuitorul roman, reglementand cu privire la audierea martorilor, nu a obligat, dar nici nu l-a inlaturat pe martorul sot, fost sot ori „ruda apropiata” cu invinuitul / inculpatul, respectiv suspectul / inculpatul, de la posibilitatea de a declara ca martor, ci a lasat la latitudinea acestuia sa decida daca depune declaratie ca martor sau se abtine. Totodata, Curtea a observat ca dreptul rudelor de a refuza sa dea declaratii in calitate de martor este reglementat si in legislatia procesual-penala a unor state europene, iar instanta de la Strasbourg a stabilit in Hotararile din 24 noiembrie 1986, paragraful 30, respectiv 19 iulie 2012, paragraful 41, pronuntate in Cauzele Unterpertinger impotriva Austriei, respectiv Hummer impotriva Germaniei, ca dispozitiile din legea nationala care permit refuzul membrilor familiei celui acuzat de a depune marturie nu sunt, in sine, incompatibile cu art.6 paragrafele 1 si 3 lit.d) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, deoarece tin cont de problemele deosebite ce se pot ridica din cauza unei confruntari intre acuzat si un martor din propria sa familie si sunt menite a proteja un astfel de martor prin evitarea punerii intr-o dilema morala.

16. In aceste conditii, avand in vedere cele retinute in paragrafele anterioare, Curtea a constatat, in acord cu jurisprudenta instantei de contencios al drepturilor omului, ca ratiunea reglementarii dreptului de a refuza sa fie audiate in calitate de martori al persoanelor enumerate in art.117 alin.(1) lit.a) si b) din Codul de procedura penala este, in principal, evitarea unei dileme morale ce s-ar naste in ipoteza reglementarii unei obligatii a acestora de a da declaratie sub juramant si sub sanctiunea infractiunii de marturie mincinoasa.

17. In cauza in care a fost pronuntata Decizia nr.562 din 19 septembrie 2017, precitata, autorul exceptiei de neconstitutionalitate a formulat motive de neconstitutionalitate din perspectiva concubinului suspectului sau inculpatului, care nu beneficiaza de dreptul de a refuza sa fie martor, reglementat la art.117 din Codul de procedura penala. Cu privire la criticile formulate, Curtea a observat ca persoana care are cu suspectul / inculpatul o relatie asemanatoare acelora dintre soti – fara a fi oficializata – nu beneficiaza de dreptul de a refuza sa fie martor, cu toate ca, din punct de vedere moral, afectiv si al dreptului la intemeierea familiei, nu exista nicio diferenta relevanta intre partenerii de viata casatoriti legal si cei implicati intr-o uniune consensuala, iar audierea acestora din urma in cauza partenerului lor creeaza aceleasi posibile probleme in cuplu ori aceleasi indoieli justificate asupra sinceritatii declaratiei, ca si in cazul declaratiei sotului legitim. In acelasi mod, Curtea a retinut ca nici vechiul Cod si nici noul Cod de procedura penala nu au prevazut dreptul concubinului sau al concubinei suspectului sau inculpatului de a refuza sa dea declaratii, iar aceasta situatie nu este cu nimic modificata de reglementarea institutiei logodnei in art.266 si urmatoarele din noul Cod civil, intrucat numai noul Cod de procedura penala reglementeaza administrarea probelor in cadrul procesului penal. Totodata, Curtea a retinut – observand aspecte de drept comparat – ca legislatia procesual-penala a unor state europene recunoaste partenerilor de viata de facto ai acuzatului dreptul de a refuza sa dea declaratii in calitate de martori. Curtea a retinut, in acest sens, ca statele europene au modalitati variate de reglementare a dreptului anumitor persoane de a refuza sa dea declaratii in calitate de martor in procesul penal, iar instanta de la Strasbourg s-a pronuntat cu privire la dreptul de refuz al audierii in cazul concubinilor, prin Hotararea din 3 aprilie 2012, pronuntata in Cauza Van der Heijden impotriva Olandei, in care s-a retinut ca notiunea de „viata de familie”, aparata prin art.8 al Conventiei, nu este restransa doar la familiile bazate pe casatorie si poate include alte relatii de facto. Conform celor retinute de instanta europeana, in cauza au existat doua interese publice contrare, respectiv judecarea unei infractiuni grave si protejarea vietii de familie de interferenta statala. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a observat ca Olanda se numara printre statele-membre care au creat un privilegiu de refuz al audierii pentru anumite categorii de martori si acest lucru a fost realizat intr-o maniera clara si accesibila, prin delimitarea anumitor categorii de persoane, printre care si sotul / sotia, actual sau fost, si partenerul civil, actual sau fost, al suspectului. Asemenea martori sunt eliberati de dilema morala de a trebui sa aleaga intre o marturie adevarata care ar putea periclita relatia lor cu suspectul si o marturie falsa care ar proteja aceasta relatie. Instanta europeana a subliniat, totodata, ca dreptul de a nu depune marturie constituie o exceptie de la o datorie civica normala, de interes public, si de aceea un asemenea drept, cand este recunoscut, poate fi supus unor conditii si formalitati, iar categoriile de beneficiari trebuie clar delimitate. In concluzie, instanta de la Strasbourg nu a considerat ca interferenta cu viata de familie a reclamantei a fost atat de impovaratoare si disproportionata incat sa fie considerata injusta in raport cu interesul sau, astfel incat a constatat ca art.8 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale nu a fost incalcat.

18. Pornind de la aceste premise in examinarea continutului normativ al dispozitiei procesual-penale criticate, Curtea Constitutionala a constatat ca, aparent, orientarea legiuitorului roman este in concordanta cu jurisprudenta Curtii de la Strasbourg, anterior citata, potrivit careia dreptul de a nu depune marturie, ca exceptie de la indeplinirea unei obligatii civice normale, poate fi supus unor conditionari si limitari in ceea ce priveste definirea categoriilor de persoane carora le este recunoscut. Asadar, dispozitiile art.117 alin.(1) lit.a) si b) din Codul de procedura penala se incadreaza in categoria de norme procesual-penale care reglementeaza intr-un mod mai exigent dreptul anumitor persoane de a refuza sa dea declaratii in calitate de martor in procesul penal. Pe de alta parte, Curtea Constitutionala a reamintit ca, in hotararea precitata, atunci cand a retinut ca Regatul Tarilor de Jos se numara printre statele-membre care au creat un privilegiu de refuz al audierii pentru anumite categorii de martori, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat ca acest lucru a fost realizat intr-o maniera clara si accesibila, prin delimitarea anumitor categorii de persoane. Instanta de la Strasbourg a subliniat chiar ca dreptul de a nu depune marturie constituie o exceptie de la o datorie civica normala, de interes public, si de aceea un asemenea drept, cand este recunoscut, poate fi supus unor conditii si formalitati, iar categoriile de beneficiari trebuie clar delimitate.

19. In acest context, Curtea a constatat ca art.177 din Codul penal, definind notiunea de „membru de familie”, stabileste in alin.(1) ca „Prin membru de familie se intelege: a) ascendentii si descendentii, fratii si surorile, copiii acestora, precum si persoanele devenite prin adoptie, potrivit legii, astfel de rude; b) sotul; c) persoanele care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre soti sau dintre parinti si copii, in cazul in care convietuiesc”. Potrivit expunerii de motive la Legea nr.286/2009 privind Codul penal, „notiunea de membru de familie a fost in egala masura vizata de o modificare, in conditiile renuntarii la paralelismul de reglementare din codul in vigoare, care opereaza atat cu notiunea de rude apropiate, cat si cu cea de membri de familie. Sensul dat de proiect notiunii de membru de familie vine sa absoarba integral in continutul sau notiunea de rude apropiate, dar cuprinde, in egala masura, si persoanele care au stabilit legaturi asemanatoare acelora dintre soti sau dintre parinti si copii, cu conditia convietuirii. Solutia este pe deplin justificata in conditiile numarului mare de cupluri care traiesc astazi in uniune libera, neexistand niciun temei pentru a refuza acestora o protectie penala similara cu cea acordata cuplurilor casatorite. In acest fel, notiunea de membru de familie folosita de Codul penal este armonizata cu cea deja consacrata de Legea nr.217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie, dar si cu reglementari existente in alte coduri penale europene [a se vedea art.173 alin.(2) din Codul penal spaniol, art.152 alin.(2) din Codul penal portughez]”.

20. Asadar, Curtea a constatat ca, potrivit art.177 alin.(1) lit.c) din Codul penal, prin membru de familie se intelege, printre altii, nu numai sotul, ci si persoanele care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre soti, in cazul in care convietuiesc. Prevederea indica doua categorii de persoane care compun conceptul de „membru de familie”, respectiv membrii propriu-zisi (formali) ai unei familii [art.177 alin.(1) lit.a) si b) din Codul penal] si persoanele asimilate acestora [art.177 alin.(1) lit.c) din Codul penal]. Ratiunea care determina legiuitorul sa lege diverse efecte de tip negativ sau pozitiv ale unor institutii juridico-penale de constatarea calitatii de membru de familie se regaseste, in egala masura, in ipotezele in care existenta relatiei in cauza este legal si formal fixata intr-o forma oficiala (precum casatoria), precum si atunci cand este vorba despre o situatie de fapt, implicand insa aceeasi dinamica cotidiana efectiva. De altfel, Curtea a observat ca legea penala utilizeaza in numeroase ocazii conceptul de „membru de familie” astfel definit, integrandu-l fie in structura unor norme penale generale, fie a unora speciale ori procesual-penale care dau expresie unor institutii de drept prezentand naturi juridice eterogene. In acest sens, Curtea a retinut, cu titlu de exemplu, reglementarea, in legea penala in vigoare, a cauzelor speciale de nepedepsire, in cazul infractiunilor de nedenuntare [art.266 alin.(2) din Codul penal], favorizarea infractorului [art.269 alin.(3) din Codul penal], tainuire [art.270 alin.(3) din Codul penal] si nedenuntarea unor infractiuni contra securitatii nationale [art.410 alin.(2) din Codul penal], atunci cand fapta este savarsita de un „membru de familie”, notiune care, potrivit art.177 din Codul penal, include si „persoanele care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre soti, in cazul in care convietuiesc”.

21. Totodata, Curtea a retinut ca, potrivit art.119 alin.(2) din Codul de procedura penala, avand denumirea marginala „Intrebari privind persoana martorului”, in cazul audierii martorului, acestuia i se comunica obiectul cauzei si apoi „este intrebat daca este membru de familie” sau fost sot al suspectului, inculpatului, persoanei vatamate ori al celorlalte parti din procesul penal, daca se afla in relatii de prietenie sau de dusmanie cu aceste persoane, precum si daca a suferit vreo paguba in urma savarsirii infractiunii. Or, Curtea a retinut ca ratiunea reglementarii unei astfel de proceduri preliminare audierii martorului este si aceea de a da posibilitatea persoanelor ce urmeaza a declara in calitate de martor de a invoca dispozitiile art.117 din Codul de procedura penala, in fata organului judiciar.

22. Avand in vedere cele retinute in paragrafele anterioare, Curtea a constatat o lipsa de corelare intre normele procesual-penale cuprinse in art.117 alin.(1) lit.a) si b) din Codul de procedura penala si cele cuprinse in art.119 din Codul de procedura penala raportat la definitia legala a „membrului de familie” stabilita in art.177 din Codul penal, in conditiile in care aceasta din urma norma penala este necesar a se reflecta si in legea procesual-penala in vigoare, avand in vedere ca, potrivit art.602 din Codul de procedura penala, „Termenii sau expresiile al caror inteles este anume explicat in Codul penal au acelasi inteles si in Codul de procedura penala”.

23. Asadar, Curtea a constatat ca legislatia procesual-penala romana se numara printre cele care au reglementat un drept de refuz al audierii pentru anumite categorii de persoane, insa legiuitorul roman nu a reglementat acest drept intr-o maniera clara, accesibila si previzibila.

24. Curtea a constatat astfel ca dispozitiile art.117 alin.(1) lit.a) si b) din Codul de procedura penala nu respecta exigentele constitutionale referitoare la calitatea legii – din perspectiva lipsei de corelare cu dispozitiile art.119 din Codul de procedura penala raportat la definitia legala a „membrului de familie” stabilita prin art.177 din Codul penal – fiind contrare dispozitiilor art.1 alin.(5) din Constitutie.

Cu referire la viciul de neconstitutionalitate constatat, instanta de control constitutional a retinut, in jurisprudenta sa, ca autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, are obligatia de a edicta norme care sa respecte trasaturile referitoare la claritate, precizie, previzibilitate si predictibilitate (de exemplu, Decizia Curtii Constitutionale nr.903 din 6 iulie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.584 din 17 august 2010, Decizia Curtii Constitutionale nr.743 din 2 iunie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.579 din 16 august 2011, si Decizia nr.1 din 11 ianuarie 2012, a aceleiasi instante, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.53 din 23 ianuarie 2012). Totodata, instanta de control constitutional a constatat ca, desi normele de tehnica legislativa nu au valoare constitutionala, prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricarui act normativ, a caror respectare este necesara pentru a asigura sistematizarea, unificarea si coordonarea legislatiei, precum si continutul si forma juridica adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concura la asigurarea unei legislatii care respecta principiul securitatii raporturilor juridice, avand claritatea si previzibilitatea necesare (Decizia nr.26 din 18 ianuarie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.116 din 15 februarie 2012, si Decizia nr.445 din 16 septembrie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.790 din 30 octombrie 2014).

25. In continuare, retinand ca standardul de protectie oferit de dispozitiile Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si de jurisprudenta instantei europene este unul minimal, Legea fundamentala sau jurisprudenta Curtii Constitutionale putand oferi un standard mai ridicat de protectie a drepturilor fundamentale, potrivit prevederilor art.20 alin.(2) din Constitutie si art.53 din Conventie, Curtea a constatat ca solutia legislativa cuprinsa in art.117 alin.(1) lit.a) si b) din Codul de procedura penala, care exclude de la dreptul de a refuza sa fie audiate in calitate de martor persoanele care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre soti, in cazul in care convietuiesc ori nu mai convietuiesc cu suspectul sau inculpatul, este neconstitutionala, intrucat aduce atingere dispozitiilor art.16 alin.(1) privind egalitatea cetatenilor in fata legii raportat la art.26 alin.(1) referitor la viata familiala din Legea fundamentala.

26. Referitor la modul de reglementare a dreptului de a nu depune marturie, Curtea a retinut ca legiuitorul, potrivit atributiilor sale constitutionale, prevazute la art.61 alin.(1) din Constitutie, si in marja de apreciere conferita de catre acestea, poate supune acest drept unor conditii si formalitati, dar reglementarea diferita a acestui drept pentru persoane care se afla in situatii juridice similare este discriminatorie, daca nu are o justificare obiectiva si rezonabila, daca nu are un scop legitim sau daca nu exista proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul urmarit de legiuitor prin reglementarea analizata. Cu privire la incidenta art.16 alin.(1) din Constitutie, instanta de control constitutional a statuat ca principiul egalitatii in drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite. In consecinta, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sa se justifice rational, in respectul principiului egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice (Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr.1 din 8 februarie 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.69 din 16 martie 1994). De asemenea, potrivit jurisprudentei constante a Curtii Constitutionale, situatiile in care se afla anumite categorii de persoane trebuie sa difere in esenta pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar aceasta deosebire de tratament trebuie sa se bazeze pe un criteriu obiectiv si rational (a se vedea, in acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr.755 din 16 decembrie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.101 din 9 februarie 2015, sau Decizia nr.67 din 26 februarie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.185 din 18 martie 2015). Potrivit aceleiasi jurisprudente a instantei de control constitutional, discriminarea se bazeaza pe notiunea de excludere de la un drept / beneficiu (Decizia nr.62 din 21 octombrie 1993, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.49 din 25 februarie 1994), iar remediul constitutional specific, in cazul constatarii neconstitutionalitatii discriminarii, il reprezinta acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (a se vedea, in acest sens, Decizia nr.685 din 28 iunie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.470 din 11 iulie 2012, sau Decizia nr.681 din 13 noiembrie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.889 din 8 decembrie 2014).

27. In cauza, Curtea a retinut aplicabilitatea tezei referitoare la interzicerea discriminarii din cuprinsul dispozitiilor constitutionale ale art.16 alin.(1) raportat la art.26 alin.(1) referitor la viata de familie, avand in vedere ca norma penala criticata consacra o excludere, nejustificata, de la acordarea dreptului de refuz al audierii a persoanelor care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre soti, in cazul in care convietuiesc ori nu mai convietuiesc cu suspectul sau inculpatul. Ratiunea dreptului de a refuza sa declare in calitate de martor al persoanelor enumerate in art.117 alin.(1) lit.a) si b) din Codul de procedura penala rezida in ocrotirea sentimentelor de afectiune pe care sotul, fostul sot, ascendentii sau descendentii, fratii si surorile suspectului sau inculpatului le pot avea fata de acestia din urma. Asa incat problema de constiinta cu care se confrunta persoanele enumerate in norma procesual-penala precitata justifica scutirea acestora de la obligatia civica de a da probe intr-un proces penal. Reglementand dreptul acestora de a refuza sa fie audiate in calitate de martor impotriva unei rude, sot / fost sot, legiuitorul a recunoscut valoarea sociala a acestor relatii in societate si a urmarit sa impiedice martorii sa se confrunte cu dilema morala de a alege intre a da declaratii, conforme cu adevarul, cu riscul periclitarii vietii de familie, ori a da declaratii, neconforme cu adevarul, in scopul protejarii vietii de familie, dar cu riscul condamnarii pentru marturie mincinoasa.

28. In aceste conditii, Curtea a constatat ca temeiul pentru reglementarea dreptului de refuz al audierii se afla in sfera de protectie a relatiilor de familie. Desi Constitutia nu defineste notiunea de „viata familiala”, in jurisprudenta sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut ca notiunea de „viata de familie”, aparata prin art.8 din Conventie, nu este restransa doar la familiile bazate pe casatorie si poate include alte relatii de facto (a se vedea Hotararea din 3 aprilie 2012, pronuntata in Cauza Van der Heijden impotriva Olandei, precitata). Cu alte cuvinte, exista „viata de familie” si in cazul unei relatii de fapt echivalente casatoriei, asa incat Curtea Constitutionala a constatat ca ratiunea reglementarii dreptului de refuz al audierii subzista si in cazul persoanelor care au relatii asemanatoare acelora dintre soti ori au avut relatii asemanatoare acelora dintre soti cu suspectul sau inculpatul, de vreme ce scopul substantial al instituirii acestui drept il reprezinta protectia „vietii de familie”, avand o importanta majora in societate, indiferent de existenta unei inregistrari formale. Asadar, cata vreme principiul egalitatii in fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite, atunci Curtea a constatat ca nu exista niciun motiv obiectiv si rezonabil pentru care persoanele care au relatii asemanatoare acelora dintre soti sau au avut relatii asemanatoare acelora dintre soti cu suspectul sau inculpatul sa fie excluse de la exercitiul dreptului de a refuza sa dea declaratii in calitate de martori in procesul penal.

29. Curtea a recunoscut ca dreptul la viata familiala nu are caracter absolut, exercitiul acestui drept putand fi restrans, potrivit art.53 din Legea fundamentala, „prin lege”, toti participantii la infaptuirea actului de justitie avand obligatia de a se supune principiului aflarii adevarului, ca o necesitate fireasca ce se impune ca urmare a „desfasurarii instructiei penale”. Insa principiul proportionalitatii impune ca restrangerea exercitiului acestui drept sa nu depaseasca limitele a ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor legitime urmarite de norma penala, fiind de dorit ca, atunci cand este posibila alegerea intre mai multe masuri adecvate, sa se recurga la cea mai putin constrangatoare, iar inconvenientele cauzate sa nu fie disproportionate in raport cu scopurile vizate. In acest sens, in Decizia nr.371 din 26 iunie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.584 din 5 august 2014, instanta de control constitutional a aratat ca, in ceea ce priveste pretinsa discriminare, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci cand nu este justificata in mod obiectiv si rezonabil, aceasta insemnand ca nu urmareste un scop legitim sau nu pastreaza un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si obiectivul avut in vedere (a se vedea Hotararile din 23 iulie 1968, 13 iunie 1979, 28 noiembrie 1984, 28 mai 1985, 16 septembrie 1996,18 februarie 1999 si, respectiv, 6 iulie 2004, pronuntate in Cauzele „Aspecte privind regimul lingvistic in scolile belgiene” impotriva Belgiei, paragraful 10, Marckx impotriva Belgiei, paragraful 33, Rasmussen impotriva Danemarcei, paragrafele 35, 38 si 40, Abdulaziz, Cabales si Balkandali impotriva Regatului Unit, paragraful 72, Gaygusuz impotriva Austriei, paragraful 42, Larkos impotriva Ciprului, paragraful 29, Bocancea si altii impotriva Moldovei, paragraful 24).

30. Curtea a constatat ca deosebirea de tratament juridic intre sotul / fostul sot al suspectului sau inculpatului, pe de o parte, respectiv persoanele care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre soti, in cazul in care convietuiesc ori nu mai convietuiesc cu suspectul sau inculpatul, pe de alta parte, din perspectiva reglementarii dreptului de a refuza sa declare in calitate de martori in procesul penal, este discriminatorie, nefiind justificata in mod obiectiv si rezonabil, de vreme ce norma procesual-penala criticata nu pastreaza un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul avut in vedere. Dreptul la viata de familie in cazul persoanelor care au relatii asemanatoare acelora dintre soti ori au avut relatii asemanatoare acelora dintre soti cu suspectul sau inculpatul este necesar a fi protejat, in materie penala, intr-un mod similar cuplurilor legal constituite, avand in vedere identitatea de ratiune a reglementarii normei procesual-penale criticate in ipotezele mentionate. In acelasi timp, Curtea a retinut ca, in masura in care nu vor fi obligate sa dea declaratii in calitate de martor in procesul penal, persoanele care au relatii asemanatoare acelora dintre soti ori au avut relatii asemanatoare acelora dintre soti cu suspectul sau inculpatul au, totusi, facultatea de a da astfel de declaratii, renuntand la dreptul lor, in acest fel fiind asigurat si interesul public de a se exercita in mod eficient actiunea penala.

31. Curtea constata ca argumentele retinute in Decizia nr.562 din 19 septembrie 2017, citate anterior, sunt aplicabile mutatis mutandis si in ceea ce priveste persoanele care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre parinti si copii, in cazul in care convietuiesc. Curtea constata, in acest sens, ca, in ipoteza mentionata, dispozitiile art.117 alin.(1) lit.a) din Codul de procedura penala nu respecta exigentele constitutionale referitoare la calitatea legii, fiind contrare dispozitiilor art.1 alin.(5) din Constitutie din perspectiva lipsei de corelare cu dispozitiile art.119 din Codul de procedura penala raportat la definitia legala a „membrului de familie” reglementata la art.177 alin.(1) din Codul penal, potrivit careia „Prin membru de familie se intelege: [...] c) persoanele care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre soti sau dintre parinti si copii, in cazul in care convietuiesc”. Totodata, Curtea constata ca solutia legislativa cuprinsa in art.117 alin.(1) lit.a) din Codul de procedura penala, care exclude de la dreptul de a refuza sa fie audiate in calitate de martor persoanele care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre parinti si copii, in cazul in care convietuiesc cu suspectul sau inculpatul, este neconstitutionala, intrucat aduce atingere dispozitiilor art.16 alin.(1) privind egalitatea cetatenilor in fata legii raportat la art.26 alin.(1) referitor la viata familiala din Legea fundamentala.

Deosebirea de tratament juridic intre categoriile de persoane enumerate in cuprinsul normei procesual-penale criticate, pe de o parte, si persoanele care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre parinti si copii, in cazul in care convietuiesc cu suspectul sau inculpatul, pe de alta parte, din perspectiva reglementarii dreptului de a refuza sa declare in calitate de martori in procesul penal, este discriminatorie, nefiind justificata in mod obiectiv si rezonabil. Astfel, in ipoteza persoanelor care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre parinti si copii, in cazul in care convietuiesc cu suspectul sau inculpatul, pe de o parte, norma nu pastreaza un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul avut in vedere, iar, pe de alta parte, se face abstractie de ratiunea instituirii dreptului de refuz al audierii, aceea de a ocroti sentimentele de afectiune, stransele relatii pe care membrii formali ai unei familii si persoanele asimilate acestora le pot avea fata de suspect sau inculpat si evitarea dilemei morale cu care se confrunta aceste persoane”.

* Cititi aici Decizia CCR nr. 175/2022

* Cititi aici Decizia CCR nr. 562/2017

sursa foto: Ziarul de Iasi