Am sa continui cu penalul pentru ca a fost prima mea dragoste, dar si pentru ca un cititor al articolului s-a intrebat ce parere au candidatii despre unele citate celebre referitoare la justitie.

Omul Lacramioara Axinte este omul care, fiindu-i repartizat un dosar in care inculpatul, fara antecedente penale, persoana fara adapost, ce isi ducea zilele cersind intr-un tren personal sau in satele din apropierea haltelor CFR, cu mai multe internari intr-un spital de boli cronice pentru un retard cognitiv mediu, inculpat care nu a fost de gasit in timpul judecatii, desi s-a emis mandat de aducere, a avut indoieli cu privire la vinovatia inculpatului, trimis in judecata pentru doua infractiuni de furt calificat, comise intr-un sat in care fusese vazut cersind, desi la urmarirea penala exista o declaratie de recunoastere, insa prea elaborata pentru o persoana cu retard psihic, precum si un proces-verbal de reconstituire, dar nu au fost gasite amprente la locul faptelor.

Pentru a-si spulbera indoielile, judecatorul a solicitat mai multe relatii de la Spitalele de boli cronice din zona, ba chiar si copii dupa caietul de insemnari ale asistentilor medicali la predarea turelor, indoiala care nu a fost inlaturata pentru ca, in ce priveste una dintre fapte, inculpatul figura la data savarsirii faptei internat in spital (e drept ca ar fi putut parasi spitalul fara acord medical, cum se intamplase si alta data), iar in caietul asistentilor medicali nu se mentionase lipsa inculpatului, astfel incat, facand aplicarea principiului in dubio pro reo, judecatorul a dispus achitarea, pe temeiul ca faptele nu au fost savarsite de inculpat (art. 10 lit.c din CPP).

In mainile judecatorului ar fi putut sta si o hotarare de condamnare cu suspendare, solutie absolut confortabila in conditiile in care procurorul ar fi fost multumit ca s-a obtinut o condamnare, iar inculpatul n-ar fi facut apel, pentru ca, nefiind de gasit, comunicarea hotararii s-ar fi facut la sediul Consiliului local de la locul savarsirii faptei.

Judecatorul insa nu are un drept discretionar asupra inculpatului sau altor parti din dosar, el este obligat sa respecte legea, iar principiul potrivit caruia orice persoana este considerata nevinovata, pana pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, este, in opinia mea, alaturi de cele ale suprematiei legii, separatiei puterilor in stat si de libertatea de exprimare, unul dintre cei mai importanti piloni ai unui stat democratic.

O hotarare de condamnare, in conditiile in care judecatorul avea dubii serioase asupra vinovatiei incupatului, dincolo de nelegalitatea vadita, ar fi putut insemna si bulgarele de zapada care sa antreneze condamnari ulterioare mult mai probabile, pentru ca situatia inculpatului ar fi devenit cu totul alta, din persoana fara antecedente penale s-ar fi transformat intr-o persoana cu antecedente penale.

Cred cu tarie in principiile statului de drept, cred in libertatea de exprimare pe care ne-am castigat-o cu pretul atator vieti in Revolutia din 1989, cred ca prezumtia de nevinovatie trebuie respectata in primul rand de procuror si de judecator, dar si de membrii celorlalte puteri in stat, de politicieni in general, de presa dar si de publicul larg.

Sursa: axinte10.wordpress.com