Zi de zi apar la lumina piesele unui urias si infricosator mozaic care, asamblat, contureaza tot mai clar imaginea statului politienesc roman. Nu mai este nici un dubiu ca procuratura si serviciile secrete au format echipe mixte care au analizat informatiile furnizate de cele din urma si necomunicate persoanelor urmarite si acuzate, stabilind incadrarea juridica a faptelor si masurile procedurale de luat. Din declaratiile unuia dintre sefii SRI (generalul Dumbrava) rezulta clar ca aceasta cooperare s-a extins prin ramanerea agentilor secreti “in campul tactic” si in faza judecatii, pana la finalul procesului judiciar si pronuntarea sentintei.

Nu este insa in totalitate lamurit in ce a constat o asemnea prezenta, dar s-au strans deja nenumarate marturii ale unor judecatori care au reclamat faptul de a li se fi cerut sa semneze angajamente privind pastrarea secretului asupra unor informatii de folosit in proces dar de neimpartasit acuzatilor, acestia din urma fiind pusi astfel in imposibilitatea de a se apara. Unii magistrati vorbesc chiar despre biletele atasate materialelor informative primite de la serviciile secrete, in care se “sugera” concluzia procesului, inainte ca acesta sa inceapa. Desigur, respectivele biletele au fost distruse dupa lectura.

Conspiratia dintre procurori si judecatori impotriva acuzatilor – de fapt impotriva statului de drept – a fost involuntar devoalata de fosta presedinta a ICCJ, Livia Stanciu, care, furata de retorica, a confirmat “parteneriatul de nadejde” al magistratilor judecatori cu magistratii procurori, impreuna membri ai aceluiasi CSM. Lejeritatea cu care “secretul” a fost lasat sa scape demonstreaza ca avem de a face cu o practica incetatenita, sustinuta de o mentalitate represiva de tip inchizitorial.

Binomul “servicii secrete – autoritate judecatoreasca” a functionat in stransa legatura cu diverse cercuri oligarhice, avand interese politico-economice fara vreo relatie cu interesul national. O descoperim zilnic chiar si numai afland listele cu participantii la tot felul de agape de taina organizate in sedii conspirative cu apelative cabalistice: K2, K4, T14, etc. Politicieni, magistrati si agenti secreti se adunau in formatii de neconceput daca avem in vedere functiile publice si obiectivele proclamate oficial ale participantilor, pentru a croi “din cutite (lungi) si pahare(cu cucuta)” planuri vizand “firesc” inlaturarea obstacolelor legale, financiare, materiale si …. umane din calea amabitiilor lor. Ce altceva ar fi putut discuta oameni care, la prima vedere, nu aveau nimic in comun?

Unii vor spune ca astfel au fost lichidati cativa mari corupti, in timp ce in randul celorlalti, de care “politia politica” cu unitatile ei judiciare si mediatice nu s-a ocupat inca efectiv, s-a sadit o teama si o deruta de natura a le descuraja malversatiunile. Este adevarat. Aceasta este partea relativ buna a unui rau absolut. Asemenea rezultate nu sunt, insa, caracteristica luptei importiva coruptiei, ci a luptei dintre clanurile corupte care alcatuiesc statul mafiot si care au luat ostatec statul de drept.

Raportat la regulile de organizare ale statului mafiot, tocmai aparatorii statului de drept sunt corupti. Cand exponentii statului mafiot ii condamna pe “corupti”, ei ii condamna tocmai pe sustinatorii statului de drept. In confuzia semantica amplificata de mesajele “nasilor” mediatici, poporul si-a pierdut cu totul scara valorilor si a devenit victima unui adevarat asasinat moral.

Iata contextul in care in Romania au aparut si s-au inmultit “detinutii politici”.

Un cunoscut ziarist – dl. Bogdan Ficeac – opina recent la o dezbatere televizata ca referirile la detinutii politici ar fi improprii intrucat acestia apar in situatia schimbarilor de regim politic, cand institutiile de putere ii persecuta pe cei care se opun ordinii statale. In cazul Romaniei de azi, spunea dl. Ficeac, fara ca nimeni sa il fi contrazis, nu ar fi vorba de efectele judiciare ale luptei dintre aparatorii si contestatarii unui regim politic, ci de “lupta dintre ei”, adica dintre actorii aceluiasi sistem ticalosit. In goana demonstratiei a fost aruncat si exemplul celebrului gangster american Al Capone, condamnat pentru o banala evaziune fiscala, intrucat marile sale crime nu putusera fi dovedite de judecatori prea respectuosi fata de dreptul la aparare al inculpatilor.

Aceasta teorie este gresita in toate segmentele ei.

Lucretiu Patrascanu a fost condamnat la moarte si executat de tovarasii sai comunisti, la capatul unui proces trucat. Cine citeste cartea Laviniei Betea, dedicata biografiei lui Patrascanu, si totodata a trecut prin anchetele DNA si judecata ICCJ, sesizeaza cu groaza ca procedeele sunt similare iar istoria se repeta. Nu a fost Lucretiu Patrascanu detinut politic? Nu au fost, oare, detinuti politici condamnatii din “Grupul Patrascanu” folositi ca trepte pentru esafodul acestuia?

Deviationistii de dreapta sau de stanga din timpul stalinismului – Bukharin, Kamenev, Zinoviev, Lunacharsky, etc – nu au fost, oare, condamnati politici? Intr-adevar, ca si Stalin, victimele epurarilor staliniste au fost bolsevicii. Ele, insa, s-au opus regimului stalinist fie intrucat nu au vrut sa accepte diferenta dintre ideologia comunista in care vor fi crezut si comunismul real, respectiv comunismul politic, represiv si inuman, fie pentru ca au socotit ca regimul, acceptat in principiu, trebuie reformat in sensul deschiderii catre piata si catre libertatile civile.

A durat decenii pana cand Germania democrata a acceptat ca organizatorii loviturii de stat antihitleriste esuate din 20 iulie 1944 au fost eroi ucisi de justitia nazista, deci condamnati politic, iar nu doar niste fosti acoliti ai fuhrerului, oportunisti si tradatori. Familiile acestor patrioti germani, daca nu neaparat democrati in sensul definitiei date azi de Consiliul Europei sau de Comisia de la Venetia, cel putin oameni cu convingeri liberale pluraliste, au suferit teribile umilinte dupa razboi din cauza unor atari confuzii. Sa speram ca “detinutii politici “ ai Romaniei de azi nu vor cunoaste o tragedie similara si reabilitarea … post mortem.

Unii ii pot compara pe Adrian Nastase sau Dan Voiculescu cu Al Capone. Este dreptul lor. Nimeni nu are, insa, dreptul sa uite ca Nastase, Voiculescu si multi altii ca ei au fost condamnati si incarcerati pentru infractiuni pe care nu le-au comis, in timp ce Capone, scapat prin tertipuri avocatesti, coruperea politistilor sau terorizarea magistratilor, de pedeapsa pentru fapte comise, a fost condamnat in cele din urma tot pentru o fapta comisa, fie ea si mai putin grava (evaziunea), printr-o procedura judiciara corecta.

In timpul dictaturii comuniste, multi dintre contestatarii regimului sau dintre aceia care ii stanjeneau, erau condamnati pentru homosexualism, tulburarea linistii publice, abuz sau neglijenta in serviciu. Prin URSS unii erau trimisi la “tratament” in clinici psihiatrice. Numai un bolnav psihic – nu-i asa?- nu se simtea fericit in raiul sovietic. Nimeni nu era condamnat pentru motive ideologice, pentru acte de opozitie politica sau pentru ca ii indispunea pe liderii momentului. Motivele reale neputandu-se declara, indezirabilii erau condamnati pentru motive inventate. Evident, totul se planuia si decidea inainte de inceperea procesului judiciar astfel incat acesta sa conduca la deznodamantul dorit. Condamnatii, victime ale unei asemenea justitii, erau “detinuti politici”.

Clanurile oligarhice care isi disputa puterea in statul roman mafiot, si patronii lor externi care vor sa mentina Romania intr-un statut de colonie, au procedat deja de ani buni la inlaturarea opozantilor politici, a concurentilor economici, a liderilor de opinie, a reperelor morale din societate, a functionarilor administrativi “necooperanti”, recurgand la instrumentul justitiei politizate. Politica insasi nu inseamna altceva decat utilizarea puterii in vederea atingerii scopurilor celui care o detine. Lupta politica este lupta pentru putere.

Cutare trebuie trimis in puscarie nu pentru faptele de care este acuzat – inexistente sau nedovedite – ci pentru ca … asa trebuie. Cu alte cuvinte, nu pentru ca a incalcat vreo lege, ci pentru ca a deranjat niste interese. Cum acele interese nu pot fi puse in discutia institutiilor judiciare, condamnarea precede procesul, in loc sa fie consecinta lui, si nu are nici o legatura reala cu ceea ce se intampla in cadrul lui. In astfel de circumstante, condamnatul nu este unul de drept comun, ci este condamnat politic. Odata incarcerat, el este “detinut politic”. Incarcerarea are loc nu prin efectul legii si de aceea nu este un act de justitie, ci prin efectul puterii fiind deci un act de vointa arbitrara.

Fara indoiala, trebuie deosebit intre cei executati fara vina de sistemul pe care chiar ei l-au creat (ex. Robespierre, Beria, Alina Bica, s.a), pe de-o parte, si opozantii sau dizidentii inghititi de sistemul pe care l-au contestat, inclusiv din interior (Danton, Patrascanu, Soljenitin,s.a.), pe de alta parte. Intre unii si altii diferenta de statut moral este enorma. Din punct de vedere judiciar, insa, cu totii sunt condamnati politic, victime ale statului politienesc si ale justitiei lui selective. Chiar daca in unele cazuri s-ar putea vorbi despre un act de dreptate, in toate cazurile avem de a face cu un act de injustitie, cu o crima judiciara, intolerabila.

Toti cei ajunsi in puscarie nu prin puterea dreptului, ci in virtutea dreptului pe care puterea discretionara il confera celor care au pronuntat condamnarea, sunt detinuti politici. Nu doar din motive umanitare, ci din ratiuni de autoprotectie, societatea romaneasca trebuie sa refuze asemenea situatii. Existenta detinutilor politici in Romania nu este doar o nedreptate care ii nefericeste pe acestia. Ea este o samavolnicie care pericliteaza coeziunea neamului romanesc si pune in discutie viitorul sau in istorie.