Curtea Europeana a Drepturilor Omului a acordat Guvernului Romaniei un termen de trei luni pentru a ajunge la o intelegere cu SC Granitul SA, companie in care statul roman a fost actionar majoritar, in caz contrar Romania putand fi obligata de CEDO sa plateasca despagubiri cuprinse intre 600.000 de euro si unmilion de euro. SC Granitul SA SC, companie privatizata in 1998, a solicitat Curtii Europene sa ii acorde daune materiale de 1,064 milioane euro, plus daune morale, in valoare de 50.000 de euro, insa reprezentantul Guvernului a sustinut ca valoarea terenului nu este mai mare de 665.000 de euro si ca daunele morale nu sunt potrivite in acest caz.

SC Granitul SA a dat in judecata statul roman dupa ce, printr-o decizie de Guvern, in 1996, i-a fost luat un teren si trecut in proprietatea publica a statului, pentru a fi utilizat in vederea crearii zonei libere de la Giurgiu. Compania, care pana in 1998 a avut capital majoritar de stat, a considerat ca terenul facea parte din capitalul sau social, si nu putea fi instrainat decat printr-o Hotarare AGA, nu printr-un act al Guvernului, chiar daca statul roman se afla printre actionari. Preluarea terenului s-a facut fara niciun fel de despagubire prealabila, fiind, asa cum a sustinut la CEDO reclamantul SC Granitul SA, o nationalizare. Reprezentantul Guvernului la Curtea Europeana a mentionat, la randul sau, ca nu a fost vorba de o expropriere sau nationalizare, ci numai de un transfer al dreptului de proprietate, in baza unui act administrativ al Executivului. Instantele interne nu au dat castig de cauza companiei, negand in repetate randuri dreptul acesteia de a primi despagubiri pentru terenul luat de stat. CEDO a constatat ca, prin decizia Guvernului de a lua terenul societatii, fara o prealabila si justa despagubire, s-a creat un dezechilibru intre interesul general si cel al societatii, aceasta din urma fiind obligata sa suporte o sarcina disproportionata si excesiva, de natura sa incalce respectarea drepturilor garantate de Conventie.

Reprezentantul Guvernului a sustinut ca a fost vorba numai despre “un transfer al dreptului de proprietate”

Printr-o decizie a Guvernului, emisa in anul 1996, un teren al companiei cu capital majoritar de stat, SC Granitul SA, era trecut in proprietatea publica a statului. In decizia Executivului se arata ca exproprierea se face pentru o cauza de utilitate publica, adica pentru crearea zonei libere de la Giurgiu, si, de asemenea, se mentiona ca SC Granitul SA nu va primi niciun fel de despagubire pentru pierderea terenului. Modificarile in actionariatul companiei au fost multiple, incepand din 1993, iar in 1998, statul nu mai era actionar majoritar. Compania a atacat in contencios administrativ la Curtea de Apel Bucuresti si Inalta Curte de Casatie si Justitie actul prin care Guvernul si-a insusit terenul, insa instantele au dat castig de cauza statului roman. Ulterior, SC Granitul SA a solicitat Tribunalului Giurgiu, in baza prevederilor Codului Civil, sa ii fie recunoscut dreptul la despagubire, pe motiv ca terenul facea parte din capitalul social al companiei, care avea si alti actionari in afara de stat, iar instrainarea unei parti din capitalul social nu se putea face decat printr-o Hotarare AGA. Tribunalul si-a declinat competenta catre Curtea de Apel Bucuresti, aceasta la randul sau a considerat ca numai Tribunalul este competent sa solutioneze cauza, iar Inalta Curte de Casatie si Justitie a rezolvat conflictul negativ de competenta, precizand ca instanta care trebuie sa dea o decizie in dosar este Curtea de Apel Bucuresti. Aceasta din urma a respins actiunea pe prevederile Codului Civil, dosarul a ajuns din nou la Inalta Curte, care, in 2002, a declarat ca exista autoritate de lucru judecat, motiv pentru care, a respins solicitarile SC Granitul. Ca urmare, la inceputul anului 2003, compania SC Granitul SA s-a adresat Curtii Europene a Drepturilor Omului, cerand magistratilor europeni sa constate ca modalitatea prin care i-a fost luat terenul si trecut in proprietatea publica a statului roman a fost, in fapt, o nationalizare, actiune de natura a-i incalca drepturile protejate de Conventie. In final, SC Granitul SA a solicitat statului roman daune materiale de 1 milion 54.000 de euro, cat ar fi valorat in prezent terenul, dar si daune morale de 50.000 de euro, pentru “suferintele” create de nationalizare si pentru stresul la care au fost supusi reprezentantii companiei, urmare a tuturor procedurilor judiciare prin care au fost nevoiti sa treaca. La randul sau, reprezentantul Guvernului la CEDO a sustinut ca actiunea Executivului a fost una legala si in conformitate cu prevederile Conventiei, pentru ca nu a fost vorba de o expropriere, ci numai de un transfer al dreptului de proprietate, urmare a unui act administrativ al Guvernului, dar si ca plangerea SC Granitul SA a fost introdusa tardiv la Curte. Mai mult, reprezentantul Guvernului a mentionat ca in acest caz nu se pot acorda daune morale, deoarece nu se poate face dovada unor suferinte create printr-o decizie a Guvernului, si, oricum, daunele materiale care, in opinia Executivului, s-ar ridica la maximum 665.000 de euro, sunt suficiente pentru a acoperi orice pretentie a SC Granitul SA.

CEDO: “Guvernul roman nu a probat ca in caz nu se aplica principiul continuitatii personalitatii juridice a intreprinderii”

CEDO a statuat ca, in ceea ce priveste cesionarea actiunilor statului la SC Granitul SA si transferul implicit al controlului detinut de stat catre alte persoane juridice, Guvernul nu a produs nicio dovada de natura sa infirme aplicarea in speta a principiului continuitatii personalitatii juridice a companiei. Mai mult, Curtea a aratat ca, in virtutea deciziei Guvernului, numarul 788 din 11 septembrie 1996, transferul terenului din proprietatea reclamantei in cea a statului nu a fost insotit de o indemnizatie cu titlu de daune, iar acest lucru nu a fost justificat ori explicat suficient de instantele interne care au dat castig de cauza statului roman. Pe de alta parte, Curtea a mentionat ca Guvernul nu a fost capabil sa mentioneze prevederea legala care i-ar fi permis sa gestioneze in mod direct patrimoniul societatii, tinandu-se cont de faptul ca statul era actionar majoritar al companiei la momentul deciziei Guvernului. In plus, Guvernul nu s-a folosit de exproprierea pentru cauza de utilitate publica prevazuta de legea speciala cu numarul 33/1994. Tinand cont de toate elementele, Curtea a aratat ca Guvernul nu s-a folosit de nicio circumstanta exceptionala care sa justifice absenta unei indemnizatii. CEDO a aratat in final ca: “In consecinta, absenta totala a indemnizatiei a determinat recurenta sa suporte o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu respectarea drepturilor garantate de articolul 1 din Protocolul numarul 1. Recurenta a pierdut total si definitiv proprietatea asupra terenului in litigiu urmare a transferului in proprietatea publica a statului. Chiar daca nu a avut acte de expropriere in forma ceruta de dreptul intern, Curtea considera ca transferul de proprietate poate fi asimilata cu o deposedare”.

* Cititi aici Decizia CEDO din 22 martie 2011!