Prin decizia Curtii Constitutionale nr.405/15.07.2016 s-a constatat ca dispozitiile art.297 alin.1 din Codul penal, care reglementeaza infractiunea de abuz in serviciu, sunt constitutionale in masura in care prin sintagma „indeplineste in mod defectuos” din cuprinsul acesteia se intelege „indeplineste prin incalcarea legii”.

Modificarea art.297 alin.1 din Codul penal era obligatorie fata de prevederile art.147 alin.1 din Constitutie potrivit carora „Dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept”.

In raport de constatarea Curtii Constitutionale si de prevederile constitutionale enuntate mai sus este surprinzatoare opinia unor reprezentanti ai judecatorilor si procurorilor, executantii legii si nicidecum legiuitori, prin care se opun la adoptarea ordonantei de urgenta de catre Guvernul Romaniei, pentru inlaturarea prevederilor neconstitutionale, constatate de catre Curtea Constitutionala, ignorand prevederile art.1 alin.4 din Constitutie potrivit carora „Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor – legislativa, executiva si judecatoreasca – in cadrul democratiei constitutionale”.

Intr-un studiu publicat anterior deciziei Curtii Constitutionale nr.405/2016, am aratat, cu exemplificari, ca datorita modului defectuos de redactare a art.246 din Codul penal din 1969 si art.297 alin.1 din Codul penal in vigoare, in practica unor parchete, a unor curti de apel si a inaltei Curti de Casatie si Justitie, anumite fapte imputate functionarilor publici asimilati, sunt calificate, dintr-o grava eroare judiciara, ca fapte penale, de natura sa atraga o sanctiune represiva, respectiv o pedeapsa, cu toate ca, acestea sunt de natura civila, impunandu-se cercetarea lor pe taramul dreptului civil pentru a se stabili daca intrunesc conditiile raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie”.¹

Curtea Constitutionala a imbratisat opinia exprimata de mine, retinand ca fata de modul cum a fost reglementata infractiunea de abuz in serviciu prin art.246 din Codul penal din 1969 si art.297 alin.1 din Codul penal in vigoare „...orice actiune sau inactiune a persoanei care se circumscrie calitatii cerute subiectului activ (functionar public – adaugirea n.s.Gh.D.), indiferent de gravitatea faptei savarsita, poate intra in sfera normei de incriminare”. (paragraful 76 din decizie)

Curtea Constitutionala a criticat legiuitorul cu privire la modul de adoptare a legii retinand ca „actele normative trebuie redactate intr-un limbaj si stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar si precis, care sa excluda orice echivoc, cu respectarea stricta a regulilor gramaticale si de ortografie”. (paragraful 47 din decizie)

Curtea Constitutionala a criticat si organele judiciare, retinand ca „...in misiunea de interpretare a legii si de stabilire a defectuozitatii indeplinirii atributiilor de serviciu le revine obligatia de a aplica standardul obiectiv, astfel cum acesta a fost stabilit prin prescriptia normativa”. (paragraful 52 din decizie)

Prin sintagma „standardul obiectiv” Curtea Constitutionala are in vedere respectarea principiului incriminarii si pedepsei. in acest sens „Curtea retine ca, chiar daca anumite actiuni, ce insotesc exercitarea unei atributii de serviciu, se poate baza pe o anumita uzanta/cutuma, aceasta nu se poate circumscrie, fara incalcarea principiului legalitatii incriminarii, standardului obiectiv, ce trebuie avut in vedere in determinarea faptei penale”. (paragraful 51 din decizie)

Din cele aratate, rezulta indubitabil ca, Curtea Constitutionala a imbratisat opinia din doctrina de drept penal, in sensul ca „infractiunea este singurul temei al raspunderii penale”² retinand ca „...legea trebuie sa defineasca, in mod clar infractiunile si pedepsele aplicabile”. (paragraful 45 din decizie)

In temeiul deciziei Curtii Constitutionale si a consultarii solutiilor date de unele parchete si instantele judecatoresti, pot concluziona urmatoarele:

Reglementarea defectuoasa a infractiunii de abuz in serviciu prin folosirea sintagmei „indeplineste in mod defectuos”, care este improprie dreptului penal, a dat posibilitatea procurorilor si judecatorilor sa aprecieze in mod subiectiv si arbitrar, daca o fapta imputata functionarului public, neincriminata de lege, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de abuz in serviciu.

Prin sintagma „indeplineste prin incalcarea legii” utilizata in decizia Curtii Constitutionale, se are in vedere ca fapta imputata functionarului public sa indeplineasca „standardul obiectiv”, respectiv sa fie incriminata prin lege.

Fapta functionarului public, neincriminata de lege, nu constituie un „ilicit penal” de natura sa atraga o pedeapsa penala, ci o fapta ilicita extrapenala care va atrage o sanctiune reparatorie, daca sunt intrunite conditiile raspunderii juridice, dupa caz, administrativa, civila (delictuala sau contractuala), disciplinara, materiala, fiscala sau contraventionala.

Incriminarea unor fapte extrapenale, imputate functionarilor publici, de catre organele de urmarire penala si instantele judecatoresti, este o practica creata dupa anul 1990.

Inainte de anul 1990, faptele pentru care legea a reglementat o procedura judiciara reparatorie, asa cum exista si in reglementarea actuala, nu au fost incriminate de legiuitor si cu atat mai mult de procuror sau judecator.

Practica gresita in materia infractiunii de abuz in serviciu, a fost folosita initial pentru functionarii publici asimilati, dupa care s-a extins si la functionarii publici propriu-zisi, precum si la functionarii privati, dupa libera si suverana apreciere discretionara a procurorilor si judecatorilor, ceea ce este exclus, cu desavarsire, in conditiile unui stat de drept.

Fata de gravele deficiente constatate in interpretarea si aplicarea legii am aratat ca „Fara sa intru in amanunte cu privire la cauzele care genereaza pronuntarea unor hotarari judecatoresti netemeinice si nelegale, ce au grave consecinte asupra celor condamnati in mod gresit, consider ca acestea sunt generate de neobservarea unor prevederi ale legii, a principiilor de drept, a institutiilor juridice si a constantelor dreptului sau din dorinta de a se mentine solutiile din rechizitoriu pentru motive inexplicabile” ³.

Dintre motivele inexplicabile pentru care judecatorii pronunta anumite solutii putem exemplifica si teama judecatorilor de a pronunta o alta solutie decat cea ceruta de procurori, deoarece risca sa fie cercetati de acestia si trimisi in judecata pentru solutiile pronuntate. in acest sens, intr-un rechizitoriu s-a retinut ca „Prin Ordonanta DNA – S.T. Timisoara din data de 04.03.2016 s-a dispus extinderea si inceperea urmaririi penale cu privire la savarsirea infractiunii de abuz in serviciu prev.de art.297 alin.1 din C.pen. rap. la art.13 din Legea nr.78/2000 de catre magistratii judecatori care au pronuntat hotararile judecatoresti mentionate prin incalcarea dispozitiilor imperative ale legii atat in ceea ce priveste asociatia Composesoratul fostilor colonisti din Ineu – Traian si Asociatia Composesoratului fostilor Urbarialisti Rapsig iar prin Ordonanta DNA – S.T. Timisoara din data de 07.03.2016 s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la aceasta infractiune, urmand ca cercetarile sa fie continuate intr-un dosar penal nou (vol.XV, f.20 – 25; f.26-37)”.⁴

Din moment ce procurorul este cel care hotaraste solutia, in locul judecatorului, care este obligat sa se conformeze, pentru ca in caz contrar este automat subiect activ al infractiunii de abuz in serviciu prevazut de art.297 alin.1 din Codul penal, justitia nu mai este infaptuita de catre judecator. Ca urmare, in asemenea cazuri, procurorul (acuzatorul) il judeca pe inculpat. Or, „Cand judeca cel care acuza, domneste forta si nu legea” (Publilius Syrus).

In unele studii pe care le-am publicat am aratat ca este de notorietate ca functionarii publici, atat functionarii propriu-zisi (din care fac parte si judecatorii), functionarii asimilati si functionarii privati, au de rezolvat o multime de probleme teoretice si practice controversate, care se ivesc in procesul de interpretare si aplicare a legii, determinate de dinamica schimbarilor care au loc in relatiile economice si sociale.⁵

Pana la formarea unei practici unitare, judecatorii, procurorii, functionarii publici propriu-zisi, notarii publici, executorii judecatoresti, registratorii de publicitate imobiliara, etc. este posibil sa solutioneze in mod diferit anumite probleme de drept generate de o reglementare legala echivoca, confuza, paralela si contradictorie sau pur si simplu din eroare. Or, atat in legislatia din tara noastra, cat si in legislatia altor tari, nu a fost incriminata „solutia” gresita data in interpretarea si aplicarea legii de catre functionarii publici propriu-zisi, functionarii asimilati si functionarii privati.⁶

Este de a dreptul aberant ca efortul de munca si gandire si investitia de inteligenta in dezvoltarea creatoare a dreptului sa fie caracterizate ca fapte care intrunesc elementele constitutive ale unor infractiuni.⁷

Fara indoiala ca daca functionarul public a savarsit o fapta penala in legatura cu solutia pe care a dat-o, cum ar fi infractiunea de luare de mita, infractiunea de fals intelectual, infractiunea de fals material sau daca aceasta este rezultatul unui trafic de influenta va raspunde pentru aceste fapte, in nici un caz pentru solutia data de acesta.

Nici chiar in statele dictatoriale cu sisteme de drept inchizitoriale, daca judecatorii nu dau solutiile care li se cer, acestia sunt, eventual, exclusi din magistratura in nici un caz nu sunt condamnati pentru solutiile pronuntate din moment ce nu au savarsit nici o fapta penala in legatura cu solutiile pronuntate.

Este regretabil faptul ca in Romania, care este considerat stat de drept, democratic si social, potrivit art.1 alin.3 din Constitutie judecatorii pot fi condamnati pentru solutiile care se banuiesc ca le-ar putea pronunta ori pentru solutiile pe care le pronunta, ignorandu-se prevederile art.124 alin.3 din Constitutie potrivit carora „Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii”.

Din cele aratate mai sus, rezulta in mod evident necesitatea unor modificari si completari a legislatiei penale si a codului de procedura penala, precum si obligativitatea punerii de acord a prevederilor neconstitutionale, constatate prin deciziile Curtii Constitutionale, cu dispozitiile Constitutiei, pentru garantarea si asigurarea drepturilor si libertatilor fundamentale prevazute de Constitutia Romaniei, in concordanta cu Conventia Europeana pentru apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale.

* Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr.92, Partea I din 1 februarie 2017.

1.Gh.Dobrican, Calificarea penala gresita a unor fapte penale imputate notarilor publici, http://www.universuljuridic.ro.

2.V.Dongoroz, Explicatii teoretice ale Codului penal roman, Partea generala, vol.I, conducatorul si coordonatorul intregului volum, Editura Academiei, Bucuresti, 1969, p.9; Gh.Dobrican, Calificarea penala gresita a unor fapte imputate notarilor publici, http://www.universuljuridic.ro.

3.Gh.Dobrican, Calificarea penala gresita a unor fapte imputate notarilor publici, http://www.universuljuridic.ro.

4.DNA, Serviciul Teritorial Timisoara, dosar nr.95/P/2014.

5.Gh.Dobrican, Raspund penal, judecatorii, procurorii, notarii publici, executorii judecatoresti si alte persoane care desfasoara o activitate de juristictie pentru solutiile pronuntate in cadrul acestei activitati, in Dreptul nr.6/2005, p.144; Infractiunea de abuz in serviciu in lumina Deciziei Curtii Constitutionale nr.405/2016, http://www.universuljuridic.ro.

6.Ibidem.

7.Ibidem.

Articol preluat de pe universuljuridic.ro

Foto: curieruljudiciar.ro