Controlul judiciar, o masura deformata sub bagheta acuzarii!
E cat se poate de clar ca tara a luat-o razna la vale. Vom asista la alunecari de teren si cutremure cu epicentrul in DNA pe toata scena politica, pana dupa alegerile parlamentare. Cauza in care fostul lider PSD a primit azi control judiciar este considerata de unii jurnalisti si analisti o lovitura de K.O. aplicata fostului premier Victor Ponta. Eu consider, ca si in cauza penala crosetata primarului Olguta Vasilescu, un abuz de putere. Cu adaugare la lege. Ma voi opri, drept urmare, doar la acest tip de abuz.
Ce scrie in comunicatul DNA? Ca Ponta ar fi beneficiat de suportul financiar al unui potent afacerist care se vroia deputat (ceea ce a si ajuns, si aici vorbim din cate se pare despre Sebastian Ghita) pentru a-l aduce la Bucuresti pe fostul premier britanic Tony Blair in timpul preelectoralei din 2012. Si ca, prin aceasta vizita la inalt nivel, Ponta ar fi beneficiat de capital electoral. Se poate citi si altfel. Per a contrario, s-ar putea spune ca Blair a achiesat la acest plan „nelegal”, cu sau fara stiinta, si lumea ar putea spune ca ar putea fi chiar complice cu Victor Ponta si cu afaceristul care tintea spre Parlament. Desigur, aceasta acuzatie se muleaza perfect - ati ghicit - pe prevederile legilor penale: „Folosire a influentei ori autoritatii in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite si complicitate la infractiunea de spalare de bani”. Legi care, ce sa vezi, sunt rodul Parlamentului si al comisiilor care au lucrat la cele doua magnifice coduri... (dar asta e o alta poveste!).
Comunicatul anunta opinia publica, la final, ce obligatii are „inculpatul” Victor Ponta pe perioada controlului judiciar instituit. Cititi cu atentie:
„Pe timpul cat se afla sub control judiciar, inculpatul trebuie sa respecte urmatoarele obligatii:
- sa se prezinte la sediul Directiei Nationale Anticoruptie - Serviciul Teritorial Ploiesti sau la sediile instanțelor de judecata, ori de cate ori este chemat;
- sa informeze de indata organele judiciare cu privire la schimbarea locuintei;
- sa se prezinte la Direcția Generala de Poliție a Mun. Bucuresti - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat;
- sa nu paraseasca tara, decat cu incuviintarea prealabila a procurorului/judecatorului competent;
- sa nu se apropie de alte persoane mentionate in ordonanta si sa nu comunice cu acestia direct sau indirect, pe nicio cale;
- sa nu faca declaratii in mass-media referitoare la obiectul cauzei sau aprecieri la adresa procurorilor care instrumenteaza cauza, la celelalte persoane cercetate in cauza, precum si la martorii audiati in cauza;
- sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte arme”.
Cititi, mai departe, ce spune legea in materia procesual penala privitoare la obligatiile controlului judiciar:
„SECTIUNEA a 3-a
Controlul judiciar
Art. 215
Continutul controlului judiciar
(1) Pe timpul cat se afla sub control judiciar, inculpatul trebuie sa respecte urmatoarele obligatii:
a) sa se prezinte la organul de urmarire penala, la judecatorul de camera preliminara sau la instanta de judecata ori de cate ori este chemat;
b) sa informeze de indata organul judiciar care a dispus masura sau in fata caruia se afla cauza cu privire la schimbarea locuintei;
c) sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea sa de catre organul judiciar care a dispus masura, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat.
(2) Organul judiciar care a dispus masura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, sa respecte una sau mai multe dintre urmatoarele obligatii:
a) sa nu depaseasca o anumita limita teritoriala, fixata de organul judiciar, decat cu incuviintarea prealabila a acestuia;
b) sa nu se deplaseze in locuri anume stabilite de organul judiciar sau sa se deplaseze doar in locurile stabilite de acesta;
c) sa poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;
d) sa nu revina in locuinta familiei, sa nu se apropie de persoana vatamata sau de membrii familiei acesteia, de alti participanti la comiterea infractiunii, de martori ori experti sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar si sa nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;
e) sa nu exercite profesia, meseria sau sa nu desfasoare activitatea in exercitarea careia a savarsit fapta;
f) sa comunice periodic informatii relevante despre mijloacele sale de existenta;
g) sa se supuna unor masuri de control, ingrijire sau tratament medical, in special in scopul dezintoxicarii;
h) sa nu participe la manifestari sportive sau culturale ori la alte adunari publice;
i) sa nu conduca vehicule anume stabilite de organul judiciar;
j) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte arme;
k) sa nu emita cecuri.
(3) In cuprinsul actului prin care se dispune luarea masurii controlului judiciar sunt prevazute in mod expres obligatiile pe care inculpatul trebuie sa le respecte pe durata acestuia si i se atrage atentia ca, in caz de incalcare cu rea-credinta a obligatiilor care ii revin, masura controlului judiciar se poate inlocui cu masura arestului la domiciliu sau masura arestarii preventive.
(4) Supravegherea respectarii de catre inculpat a obligatiilor care ii revin pe durata controlului judiciar se realizeaza de catre institutia, organul sau autoritatea anume desemnate de organul judiciar care a dispus masura, in conditiile legii.
(5) Daca, in cadrul obligatiei prevazute la alin. (2) lit. a), s-a impus inculpatului interdictia de a parasi tara sau o anumita localitate, cate o copie a ordonantei procurorului ori, dupa caz, a incheierii se comunica, in ziua emiterii ordonantei sau a pronuntarii incheierii, inculpatului, unitatii de politie in a carei circumscriptie locuieste, precum si celei in a carei circumscriptie are interdictia de a se afla acesta, serviciului public comunitar de evidenta a persoanelor, Politiei de Frontiera Romane si Inspectoratului General pentru Imigrari, in situatia celui care nu este cetatean roman, in vederea asigurarii respectarii de catre inculpat a obligatiei care ii revine. Organele in drept dispun darea inculpatului in consemn la punctele de trecere a frontierei.
(6) Institutia, organul sau autoritatea prevazute la alin. (4) verifica periodic respectarea obligatiilor de catre inculpat, iar in cazul in care constata incalcari ale acestora, sesizeaza de indata procurorul, in cursul urmaririi penale, judecatorul de camera preliminara, in procedura de camera preliminara, sau instanta de judecata, in cursul judecatii.
(7) In cazul in care, pe durata masurii controlului judiciar, inculpatul incalca, cu rea-credinta, obligatiile care ii revin sau exista suspiciunea rezonabila ca a savarsit cu intentie o noua infractiune pentru care s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale impotriva sa, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune inlocuirea acestei masuri cu masura arestului la domiciliu sau a arestarii preventive, in conditiile prevazute de lege.
(8) In cursul urmaririi penale, procurorul care a luat masura poate dispune, din oficiu sau la cererea motivata a inculpatului, prin ordonanta, impunerea unor noi obligatii pentru inculpat ori inlocuirea sau incetarea celor dispuse initial, daca apar motive temeinice care justifica aceasta, dupa audierea inculpatului.
(9) Dispozitiile alin. (8) se aplica in mod corespunzator si in procedura de camera preliminara sau in cursul judecatii, cand judecatorul de camera preliminara ori instanta de judecata dispune, prin incheiere, la cererea motivata a procurorului sau a inculpatului ori din oficiu, dupa audierea inculpatului”.
In consecinta, Victor Ponta nu are voie sa vorbeasca cu jurnalistii deloc despre cauza, si nici despre atitudinea procurorilor. Nimic-nimicuta. Ca doar asa vor anchetatorii: „sa nu faca declaratii in mass-media referitoare la obiectul cauzei sau aprecieri la adresa procurorilor care instrumenteaza cauza, la celelalte persoane cercetate in cauza, precum si la martorii audiati in cauza”.
Personal, cred ca aceasta obligatie este deasupra legii, caci nu o regasim in articolul sus-mentionat. Legea procesual penal prevede ca persoana aflata sub control judiciar nu are voie sa se apropie sau sa comunice cu alti participanti la comiterea infractiunii, cu martori, experti sau alte persoane anume desemnate de organul judiciar si sa nu comunice cu acestea direct sau indirect. Nu scrie ca persoana nu are voie sa faca declaratii in media sau ca nu are voie sa faca aprecieri la adresa procurorilor sau a altor persoane cercetate sau audiate in cauza. Desigur, veti spune ca se subintelege faptul ca, daca persoana face declaratii, comunica indirect, prin intermediul presei, cu ceilalti implicati in cauza.
Eu cred ca acesta este un abuz de lege. De ce? Va dau doar un exemplu. Daca persoana aflata sub control judiciar ar fi supusa pe timpul anchetei unei forme de abuz din partea procurorilor, unei hartuiri, unei amenintari, nu vad cum ar putea influenta martori, experti sau alte persoane cercetate in cauza daca ar declara in fata jurnalistilor ce i se intampla.
As mai adauga, aici, inca ceva. Faptul ca in timpul urmaririi penale, potrivit art. 211 din NCPP, procurorul poate dispune luarea masurii controlului judiciar fata de inculpat daca aceasta masura este necesara pentru realizarea scopului prevazut de art. 202 alin. (1) NCPP, potrivit caruia o masura preventiva poate fi dispusa daca exista probe sau indicii temeinice ca persoana a savarsit o infractiune si daca e necesara in scopul asigurarii bunei desfasurari a procesului penal, al impiedicarii sustragerii suspectului ori inculpatului de la urmarirea penala sau de la judecata ori al prevenirii savarsirii unei alte infractiuni. Pai, daca exista probe impotriva lui Ponta, ce ar fi putut el sa spuna public si ar fi schimbat soarta dosarului? Sau poate vroia Ponta sa fuga la Erdogan? Asta s-or fi gandit procurorii? Eu cred ca acest dosar nascut din spuma anului 2012 este un instrument de ras candidatul Ponta de pe lista candidatilor lui 2016 pentru Parlament. Si nimic mai mult.
Sa revin, insa, la impunerea de noi obligatii... asta cu tacerea totala in fata presei!
Desigur, unii vor spune ca sunt chioara si ca scrie in lege faptul ca procurorul poate dispune, in cursul urmaririi penale, impunerea unor noi obligatii, inlocuirea sau incetarea celor dispuse initial.
Da, asa scrie, dar noile obligatii trebuie sa se regaseasca in lege, nu sa adauge la lege. Pentru ca, in cazul in care legea este pervertita in asa fel incat unei persoane prezumtiv nevinovate i se impune tacere totala, atunci inseamna ca legea incalca un drept fundamental: libertatea de opinie si exprimare. Si, la pachet, si prezumtia de nevinovatie este calcata sub aceleasi cizme dictatoriale.
In sclavie, nimeni nu avea dreptul sa-si urle durerea sau nevinovatia. Si orice persoana putea deveni (se poate si acum!) sclavul celui ce-i pune calusul in gura. Altfel spus, Orwell avea dreptate: „Daca libertatea inseamna ceva, inseamna dreptul de a spune oamenilor ceea ce nu vor sa auda!”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Catalin 6 September 2016 18:37 +11
# free 6 September 2016 19:08 -3
# Edelweiss 6 September 2016 19:09 +10
# lanțu slăbiciunilor 10 September 2016 11:42 0
# Catalin 6 September 2016 20:37 +1
# catalin 6 September 2016 21:07 0
# Edelweiss 6 September 2016 22:13 +3
# Edelweiss 6 September 2016 22:16 +3
# avocat traditional 6 September 2016 23:48 +9
# nae girimea 7 September 2016 07:26 +9
# Cetateanul 7 September 2016 13:23 +4
# Viorel Ghionea 7 September 2016 19:09 -3
# ADEVARUL 10 September 2016 18:50 0