CCR a statuat ca neprezentarea procurorului sef al DNA in fata unei comisii parlamentare de ancheta care l-a convocat, reprezinta o incalcare a Constitutiei.

CSM considera ca o asemenea incalcare nu trebuie sanctionata intrucat nu are nici macar nivelul de gravitate al unei abateri disciplinare. Magistratii pot deci incalca fara sa raspunda Constitutia.

Nu sunt convins ca decizia CSM are caracterul unei fapte penale. Cu certitudine insa ea constituie obiectul unui conflict constitutional mai grav decat toate celelalte cu care ne-am confruntat pana acum.

De ce? Pentru ca celelalte conflicte puteau fi rezolvate prin implicarea CCR. Acest conflict este unul in care insasi CCR este parte. Prin urmare un conflict de nesolutionat. Or, un conflict de nesolutionat inseamna criza. Ne aflam, deci, intr-o criza constitutionala. O criza a ordinii de stat.

Teoretic, ultima sansa sta in interventia Presedintelui-mediator care, folosind si calitatea de membru de drept al CSM, poate incerca readucerea lucrurilor in matca bunului simt constitutional.

Cum sa o faca insa cand tocmai el este acela care a indemnat CSM sa devina parte in lupta politica, sa conteste deciziile legislativului, sa puna semnul egalitatii intre judecatori si procurori, precum si al inegalitatii intre procurori si avocati, si sa se comporte ca stat in stat?!

O alta solutie de avarie ar fi - sau mai degraba ar fi fost - exercitarea autoritatii Ministrului Justitiei, tinand seama de faptul ca in speta este vorba despre abaterea unui procuror si despre decizia sectiei de procurori a CSM. Ministrul ar trebui sa sanctioneze astfel aberanta pretentie a procurorilor de a fi independenti, asemenea judecatorilor; pretentie care ascunde, iata, dorinta lor de a se plasa nu doar deasupra legii, ci chiar deasupra Constitutiei.

Cum sa o faca insa cand, lasandu-se intimidat sau corupt de “mafia procurorilor”, ca si de sponsorii externi ai acesteia, Parlament dupa Parlament a amanat transpunerea in norme legale suficient de explicite, de detaliate si de tehnice principiul constitutional potrivit caruia procurorii, ca parte a executivului din compunerea autoritatii judecatoresti, functioneaza sub autoritatea Ministrului Justitiei?! Lasitatea si indolenta se platesc iar plata a ajuns la scadenta. Aducerea la ordine a procurorilor care s-au autodeterminat proclamandu-si independenta fata de statul roman si respingand Constitutia acestuia, nu se poate face doar vanturand un principiu.

Oare ce o spune Comisia de la Venetia despre asta?! Dar domnul Junker care, intre doua crize de sciatica, se trezeste cu un stat membru in criza constitutionala, chemat sa exercite presedintia rotativa a UE, tot asa cum dansul o exercita pe cea a Comisiei europene?!

Cei care, in disperare de cauza vor cauta in Codul nostru penal vreo dispozitie incriminand abuzul de putere, nu o vor gasi. Avem doar stupidul abuz in serviciu. si chiar de s-ar gasi ceva potrivit, cel care ar trebui sa inceapa urmarirea penala si sa declanseze actiunea penala este tocmai cel care a comis infractiunea, respectiv Ministerul Public, cu Lazar de la Sibiu in cap.

“Iata avantajele unui sistem constitutional! Am zis!”

Ce este totusi de facut? Tragedia a inceput din momentul in care procurorii si judecatorii au fost calificati deopotriva ca magistrati, profitandu-se de o ambiguitate deliberata a Constitutiei. Ea s-a adancit apoi cand legea privind organizarea procuraturii, adoptata prin coruperea Parlamentului si cu incalcarea Constitutiei, a instituit aberant asa zisa “independenta” a procurorilor. O independenta care s-a transformat treptat, prin escaladarea abuzului, dintr-una profesionala intr-una de breasla si dintr-una de breasla intr-una de stat, cu pretentia de a legitima o adevarata lovitura de stat.

Remediul trebuie, deci aplicat cauzei, iar nu efectului. Situatia de criza creata de CSM cere o Ordonanta de urgenta care sa recunoasca aptitudinea Parlamentului de unic for legislativ si reprezentant suprem al suveranitatii populare in raport cu autoritatea judecatoreasca nelegitimata democratic, si sa confere executivului si CCR instrumentele necesare pentru sanctionarea abuzului de putere al acesteia, atunci cand alte remedii constitutionale se dovedesc ineficiente. Prin aceasta Ordonanta vor trebui aduse si completari indispensabile atributiilor din sfera autoritatii ministrului justitiei in raport cu procuratura, insuficient detaliate prin amendarea recenta a legilor justitiei, precum si reglementari noi care sa garanteze autonomia recent infiintatei unitati a parchetului avand competenta de a cerceta infractiunile comise de magistrati.

Ar fi o eroare mortala trivialializarea acestui caz. Nu este vorba despre impunitatea unei persoane sau de o simpla solidarizare a mafiotilor. Este un atac la adresa ordinii de stat a Romaniei. Or, cu ordinea de stat nimeni nu se poate juca.