DACA FUGE CINE RASPUNDE? - Judecatoria Sector 6 a asteptat doua zile sa trimita la Politie mandatul de executare a pedepsei cu inchisoare in cazul afaceristului Stefan Radulescu, condamnat de Curtea de Apel Bucuresti pentru delapidare. La Adrian Nastase mandatul de executare a fost expediat in doar trei ore (Documente)
Desi Curtea de Apel Bucuresti a decis marti, 16.10.2012, in recurs, condamnarea la 5 ani de inchisoare cu executare a afaceristului Stefan Radulescu (foto), Judecatoria Sectorului 6, care initial l-a achitat pe afacerist, a expediat abia joi, 18.10.2012, mandatul de executare a pedepsei catre Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti (DGPMB) - S.I.C. (Serviciul de Investigatii Criminale). Intarzierea cu care Judecatoria Sectorului 6 a emis mandatul de executare a pedepsei, iar apoi l-a trimis la Politie este una foarte mare, in conditiile in care exista posibilitatea ca omul de afaceri sa se sustraga executarii pedepsei. Mai precis sa fuga din tara! Interesant este ca desi mandatul de executare a pedepsei cu inchisoarea nr. 604 a fost emis de Judecatoria Sector 6 la data de 17.10.2012, acelasi mandat a fost expediat de aceeasi instanta o zi mai tarziu, la data de 18.10.2012, catre D.G.P.M.B. – Serviciul de Investigatii Criminale, Lumeajustitiei.ro a solicitat, joi, 18.10.2012, Judecatoriei Sectorului 6 informatii cu privire la actiunile intreprinse in cazul afaceristului Stefan Radulescu, dupa decizia Curtii de Apel Bucuresti. Din raspunsurile primite, reiese clar diferenta de o zi in care a fost emis si expediat mandatul de executare a pedepsei cu inchisoarea. Prezentam mai jos cele doua raspunsuri:
La inchiderea editiei, Politia Capitalei ne-a declarat oficial ca nu a primit niciun mandat de executare a pedepsei de la JS 6 pe numele lui Stefan Radulescu
Iata ce ne-a raspuns in cursul zilei de joi Judecatoria Sectorului 6, prin doua adrese succesive:
1 - Raspunsul JS 6 de joi, orele 13.00:
"(1) Referitor la petitia dumneavoastra inregistrata la Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti, sub nr. 309/IP/18.10.2012, conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, va comunicam urmatoarele: Din verificarile efectuate la Compartimentul Executari Penale din cadrul Judecatoriei sector 6 a rezultat faptul ca in ceea ce-l priveste pe Radulescu Stefan s-a emis mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr.604 in data de 17.10.2012.
2 - Raspunsul JS 6 de joi, orele 16.00:
(2) Din verificarile efectuate la Compartimentul Expeditii din cadrul Judecatoriei Sector 6 a rezultat faptul ca mandatul de executare nr.604 din 17.10.2012 privind pe Radulescu Stefan a fost expediat la data de 18.10.2012 catre D.G.P.M.B. – S.I.C".
Deci, ca sa recapitulam, CAB pronunta condamnarea definitiva in data de 16 octombrie, JS 6 asteapta pana pe 17 octombrie ca sa emita scriptic mandatul, dupa care asteapta in data de 18 octombrie ca sa-l trimita la Politie. Daca nu cumva l-a trimis imediat dupa ce Lumeajustitiei.ro a inceput sa puna intrebari oficiale!!!
Diferit de raspunsurile de mai sus, Lumeajustitiei.ro a verificat la Politia Capitalei, dar si la Ministerul de Interne, situatia mandatului de executare a pedepsei. Astfel, pana la inchiderea editiei – orele 18.00, la Politia Capitalei nu a sosit de la JS6 niciun mandat. Purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei, inspectorul Alexandru Niculae ne-a declarat oficial: "La momentul actual, la Politia Capitalei nu s-a inregistrat, nu exista niciun mandat de executare a pedepsei pentru numele Radulescu Stefan".
Mobilizare diferita fata de in cazul Nastase
Iata prin urmare, cum este tratat un caz in care un afacerist cu milioane de euro, judecat in mai multe alte dosare penale, este lasat liber mai bine de doua zile de la pronuntarea hotararii definitive de condamnare la inchisoare. Tinand cont de averea impresionanta a condamnatului, exista posibilitatea ca acesta sa fi disparut deja din tara. Atitudinea JS6 in acest caz este cu atat mai bizara cu cat aceasta instanta, care mai are si alte dosare pe rol cu Stefan Radulescu, in calitate de inculpat, il achitase initial pe acesta, iar in urma cu mai multi ani, a returnat Parchetului General si un rechizitoriu, scapandu-l pentru o perioada pe Radulescu de o serie de acuzatii extrem de grave.
Pentru a realiza gravitatea situatiei, reamintim ca in cazul fostului premier Adrian Nastase, mandatul de executare a pedepsei de 2 ani de inchisoare administrata acestuia a fost emis si pus in aplicare in doar trei ore. Astfel, dupa ce Completul de cinci judecatori de la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ), format din magistratii Livia Stanciu, Florentina Dragomir, Maricela Cobzariu, Sofica Dumitrascu si Ioana Alina Ilie l-au condamnat definitiv pe fostul premier Adrian Nastase la doi ani de inchisoare cu executare in dosarul "Trofeul Calitatii", Tribunalul Bucuresti a emis si expediat catre D.G.P.M.B. mandatul de executare a pedepsei cu inchisoarea in doar trei ore. Rapiditatea cu care s-a desfasurat intreaga operatiune este diametral opusa de interesul aratat de magistrati fata de arestarea omului de afaceri Stefan Radulescu, care desi este acuzat de peste zece ani de Gelu Tofan si alti oameni de afaceri, in numeroase plangeri penale, ca i-a prejudiciat cu peste 100 milioane de euro, nu pare sa prezinte un pericol nici cand hotararea de condamnare la inchisoare a ramas definitiva. Amintim ca in data de 16 octombrie 2012, instanta Curtii de Apel Bucuresti – un complet format din judecatorii Mihai Oprescu, Antoaneta Nedelcu si Viorel Adrian Podar - a decis trimiterea in inchisoare a afaceristului. In acest caz, Stefan Radulescu a fost trimis in judecata de procurorii PICCJ Francisc Hirsman si Marius Iacob la 11.11.2009.
Avocatul Ovidiu Budusan garanteaza pentru corectitudinea clientului sau
Contactat telefonic si intrebat daca clientul sau are de gand sa se sustraga executarii pedepsei, aparatorul omului de afaceri Stefan Radulescu, avocatul Ovidiu Budusan, ne-a declarat ca nu exista acest risc: "Nu are de ce sa faca asta. Nu are de ce sa fuga. Eu nu stiu daca pana acum s-a dus vreun politist la el sa il duca la arest". Avocatul Ovidiu Budusan a precizat si ca ultima data cand a vorbit cu clientul sau a fost la scurt timp dupa pronuntarea sentintei la Curtea de Apel Bucuresti.
*Cititi aici raspunsul JS 6 catre Lumeajustitiei.ro de la ora 13.00
*Cititi aici raspunsul JS 6 catre Lumeajustitiei.ro de la ora 16.00
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# jiji 18 October 2012 21:08 +5