Am participat aseara la marele protest popular impotriva abuzului, a statului ocult ilegitim, a terorii justitiare bolsevico-fasciste si a tribalizarii Romaniei. Am facut-o ca un cetatean oarecare, fara gesticulatii mediatice, trecand prin multime, salutandu-i pe cei care m-au recunoscut si bucurandu-ma ca prin simbolul prezentei mele sa sporesc, nu puterea vreunui partid, ci puterea celor fara de putere.

Prezenta mea s-a intemeiat pe cinci motive:

1. Atunci cand cineva, indiferent cine, cheama la solidaritate in denuntarea abuzurilor justitiar-populiste si nu numai, abuzuri care au distrus si distrug elitele Romaniei, vulnerabilizand astfel statul si periclitandu-i independenta, nu poti sta deoparte. Am considerat de datoria mea sa duc acolo o particica din spiritul actualei generatii de persecutati, hartuiti, calomniati, condamnati si detinuti politici. Inclusiv si mai ales al nevinovatilor care in prezent zac in inchisori.

2. Demonstrarea publica a solidaritatii este gestul minim necesar in lupta impotriva fricii, precum si a celor care conteaza pe frica pentru a te tine in genunchi.

3. Dupa ce eu insumi am spus ca strada nu trebuie lasata a fi monopolul unei minoritati ratacite, si ca atunci cand unii au decis sa duca lupta politica impotriva libertatilor fundamentale si a democratiei pe strada, sfidand statul de drept sub cuvant ca il apara, trebuie ca si fortele binelui sa iasa pe strada in apararea libertatii si democratiei, eu nu mai pot sta in casa. Nu ii poti trimite pe altii pe baricade iar tu sa stai sub pat.

4. Am vazut in aceasta manifestare nu atat un gest de sustinere a Guvernului, cat un ordin popular dat Guvernului pentru iesirea din paralizia sa exasperanta in luarea masurilor legislative si administrative care sa puna capat statului paralel, anarhiei si umilintei nationale. Acest mandat constitutional i-a fost reconfirmat Guvernului ales exact in locul in care altii au vrut sa i-l fure. Desi lozinca anului 1989 nu a fost strigata ea a fost si trebuie sa fie auzita: “Noi suntem poporul!”

5. Am mers in multime si pentru a evalua situatia direct la fata locului. Acolo am putut masura atat dimensiunea tragica a dezbinarii nationale generate de nefastul regim al lui Traian Basescu, cat si implinirea dorintei lui Klaus Iohannis de a avea razboiul civil pe care nu a stiut sa il evite; dar si capacitatea romanilor de a se reconcilia cu ei insisi si a reface unitatea natiunii in cuget si simtiri.

La un post de televiziune strain s-a spus ca “puterea a chemat multimea in lupta impotriva justitiei”. Fals! Multimea a chemat puterea in lupta impotriva injustitiei. O lupta care inseamna pentru romani astazi deopotriva libertate individuala, dreptate sociala si independenta nationala. Desigur, unora nu le convine, dar manifestatia de ieri a insemnat inclusiv un pas pe calea recuperarii independentei statului roman.

Razboiul secret a devenit de ieri oficial. Declaratiei de razboi facute abuziv in numele poporului, in fine, poporul i-a raspuns. Liniile de front au fost trasate. Puntile de intoarcere au fost arse. Suveranitatea poporului a fost reafirmata.

Drumul de parcurs mai departe va fi lung si greu. Pe acest drum vom pierde batalii. Dintre ele, insa, singura importanta va fi ultima. Batalia prin care se termina razboiul si se stabilesc invingatorii. Dupa cele intamplate ieri sunt sigur ca tribul intunericului nu va invinge. Sper ca victoria sa fie a poporului roman. Adica a noastra, a tuturor.