Cazul judecatoarei Mihaela Parvu, de la Tribunalul Bucuresti, a trecut repede prin vizorul opiniei publice pentru ca, apoi, nimeni sa nu se mai intereseze ce se intampla in acest dosar, in care DIICOT a retinut luna trecuta 41 de persoane pe motiv ca foloseau ilegal dispozitive de interceptare audio-video. Dupa cum se stie, judecatoarea Parvu de la Tribunalul Bucuresti a fost pusa sub acuzare de procurorii DIICOT in dosarul privind interceptarile ilegale, fiind invinuita de unele infractiuni informatice , dar și de incalcarea Legii Sigurantei Nationale. In fapt, marea incalcare a sigurantei nationale s-ar fi produs, in opinia procurorilor, cand judecatoarea a introdus in telefonul mobil al sotului, pe care-l banuia de infidelitate, un aparat de monitorizare si interceptare a convorbirilor acestuia. DIICOT- structura parchetului specializata in combaterea terorismului si criminalitatii organizate luase initial impotriva magistratului sus-mentionat masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara.

In urma cu trei saptamani, Curtea de Apel Alba a admis plangerea impotriva ordonantei procurorului formulata de magistrat împotriva acestei interdictii, pentru ca – afirma surse judiciare - ea fusese luata cu incalcarea legii. Astfel, masura interdictiei a fost ridicata.

Ce a avut în vedere instanta? Pledoaria avocatilor, care au demonstrat aceasta incalcare a legii si au aratat ca invinuitei i-a fost incalcat si dreptul la aparare in timpul anchetei. Aceste argumente pot fi valabile in situatii identice sau asemanatoare, care privesc o masura de acest tip.

Argumentele avocatilor judecatoarei Parvu

Potrivit art 6 din CEDO, precum si art 14 pct 3 din Pactul International cu privire la drepturile civile si politice, orice persoana are dreptul sa fie asistata de un aparator in tot cursul procesului penal, iar organele judiciare au obligatia sa-l incunostiinteze pe cel acuzat de toate invinuirile ce i se aduc. In toate cazurile expres prevazute de lege, organul judiciar are obligatia sa ia masuri pentru asigurarea asistentei juridice a invinuitului, daca acesta nu are aparator ales. Norma internationala a fost preluata si in legislatia interna, de art. 6 si art 172 din C.p.p, care inmanuncheaza un ansamblu de reguli destinate sa garanteze dreptul la aparare. Nu este de neglijat nici imprejurarea ca, daca in faza actelor premergatoare, asistenta juridica este facultativa, iar obligatia organului judiciar inexistenta, odata cu inceperea urmaririi penale situatia se schimba, devenind incidente si obligatorii disp art 172 din CPP, asa cum au fost ele interpretate de Curtea Constitutionala.

Potrivit art. 145 ind. 1 alin.1, masura obligarii de a nu parasi tara consta in indatorirea impusa invinuitului sau inculpatului, de procuror sau judecator (…) de a nu parasi tara fara incuviintarea organului care a dispus aceasta masura. In continuare, alin. 2 al aceluiasi text statueaza ca dispozitiile art 145 din cpp se aplica in mod corespunzator si in cazul obligarii de a nu parasi tara. Art 145 din cpp, referindu-se la modalitatile si conditiile in care se poate lua masura obligarii de a nu parasi localitatea, trimite organul jurisdictional la art. 143 din C.p.p., care, ca regula cu caracter general in materia masurilor preventive, restrange sfera de aplicare a acestora la situatiile expres si limitative prevazute in lege, si anume:

-numai daca sunt probe sau indicii temeinice ca a fost savirsita o fapta prevazuta de legea penala

-numai dupa ascultarea invinuitului sau inculpatului in prezenta unui aparator.

Potrivit art. 5 din CEDO, nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia unor cazuri strict prevazute de lege si numai cu respectarea stricta a anumitor conditii. In acceptiunea legiuitorului, masura obligarii de a nu parasi tara este calificata drept o masura preventiva restrictiva de libertate, caracterul ei fiind insa tot unul de exceptie,ca al celorlalte masuri preventive. Chiar daca in interiorul unui teritoriu invinuitul sau inculpatul se poate misca nestingherit, dreptul sau la libera circulatie cunoaste anumite limitari, ceea ce ii afecteaza calitatea vietii .

In aceste conditii, este imperios necesar, in situatiile de acest gen, ca masura sa fie luata cu respectarea tuturor regulilor de procedura, concepute de legiuitor ca si garantie a respectarii drepturilor individului (la libertate, la viata privata, la un proces echitabil) si, nu in ultimul rand, a prezumtiei de nevinovatie de care beneficiaza orice persoana pana la pronuntarea unei hotariri definitive. Cat priveste ascultarea invinuitului sau inculpatului NUMAI in prezenta unui aparator, aceasta este una dintre cele mai importante garantii si, totodata, o conditie obligatorie inainte de luarea unei masuri preventive, oricare ar fi aceasta.

Discutiile juridice fac trimitere si la intelesul termenului “de indata”, folosit de legiuitorul roman si cel european cind e vorba de aducerea la cunostinta a acuzatiilor. In practica judiciara si in literatura de specialitate s-a decis ca acesta nu poate exprima decat ” cel mai scurt termen posibil”, caracterul de urgenta fiind dat tocmai de necesitatea respectarii dreptului la aparare, cu toate atributele sale.

In cazul judecatoarei Parvu, sursele afirma ca acesteia i s-a precizat ca are dreptul sa fie asistat de un aparator cu doar cateva ore mai devreme de aducerea la cunostinta a invinuirii. Cu prilejul luarii masurii preventive, procurorii DIICOT nu i-au mai luat declaratie si, astfel, magistratului nu i s-a asigurat apararea. Or, obligatia de a asigura prezenta unui avocat la luarea masurii preventive nu este facultativa si incumba procurorului, rolul sau fiind acela de garant al respectarii legalitatii (ca prim pas in indeplinirea scopului procesului penal), au aratat in instanta aparatorii judecatoarei.

Mentionam, in acest sens, ca inca din anii 1980, CEDO a decis (cauza Pakelli contra Germaniei, cauza Goddi contra Italiei si cauza Poitrimol contra Frantei) in mod constant ca dreptul la aparare concretizat in asistarea de catre un avocat este in realitate expresia singulara a posibilitatii de a “contrazice” parchetul in sustinerile sale despre fapta si ca aceasta posibilitate trebuie acordata invinuitului in orice stadiu procesual.